180 matches
-
Biblia e storia nel cristianesimo latino, Borla, Roma, 1988 (secțiunea dedicată lui Augustin este scrisă de A. Pollastri). Despre credință și intelect: A. Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, acum demascați: Cît este de folositor să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra maniheilor (De
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebuie să-l ridice la porunca lui Dumnezeu (Ieș. 20, 24-25), ca și chivotul înțelegerii, jertfelnicul, sfeșnicul cu șapte brațe, altarul tămîierii, Aaron însuși; cortul unde e ținut chivotul este simbolul Bisericii; toate odoarele sfinte sînt interpretate astfel (IX-X). Și sacerdoțiul din Vechiul Testament este un simbol al lui Cristos, care face sacrificiul absolut (XI-XIII). Preceptele privind puritatea trebuie legate de absența păcatului, care trebuie să fie marca distinctivă a credincioșilor, purificați de Cristos (XIV-XVI). Cartea XVII e consacrată semnificației sărbătorilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fie Logos; concepția sa ontologică despre mîntuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție îi permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală, atît de prețuită de Chiril; din perspectivă antiohiană, dimpotrivă, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie, unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril afirmă în mod constant că omul Isus este complet, dotat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
umilință (I, 25, 286 etc.). Isidor e foarte îngrijorat de corupția din sînul Bisericii, și din acest motiv îi atacă fără menajamente pe episcopul Eusebiu de Pelusium și pe unii dintre clericii săi, care îi determină pe ceilalți să disprețuiască sacerdoțiul (II, 52); el îl îndeamnă pe Chiril să intervină pentru a ajuta Biserica din Pelusium să iasă din starea de plîns în care se află (II, 127). Nu trebuie uitate nici scrisorile în care Isidor nu se ocupă de teologie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în amfiteatru 9 asemeni lui Laurence Olivier pe terasa castelului din Elsinor. Ca și prima lui soție, Gabriela Creția, o femeie de-o mare frumusețe și o profesionistă desăvârșită, colegă cu el la Clasice, avea o imagine foarte înaltă despre sacerdoțiul didactic. Slujeau amândoi de la catedră cu semeție și ștaif. Cultura rostirii cuvântului era esențială pentru el și de aceea nu e de mirare că, mai târziu, a ajuns să citească la radio, ca un actor de clasă, reconstituite de el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
universală (superioară așadar oricărei alte puteri terestre), el este așezat nu doar în relație cu împărăția Fiului, ci și cu regalitatea vetero-testamentară a regilor Melchisedec, Saul, David și Solomon; de la ei moștenește, pe lângă atributul sacralității acordate de teoria imperială, și sacerdoțiul - ceea ce dă consistență ideii înseși de "imperiu creștin" (Dagon, Empereur 21). Textele și ritualurile care susțin această interpretare a lui Gilbert Dagron lasă să se înțeleagă un raport de forță între instituția imperială și cea ecclesiatică. Deși nu cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de substitut a figurii christice (cum lasă să se întrevadă și perioada iconoclastă). Noțiunea complexă "rege−preot" este prezentă în Cărțile Sfinte și reprezentată de numele-reper ale credinței vetero-testamentare. La întemeierea statului creștin, basilëìa orientală (imperiul) și hiérosynè (sacerdoțiul) au fost cu mult mai bogate în semnificații și mai bine încadrate politic în partea orientală decât în occident. Îmbinarea lor s-a bazat pe simbolismul "însemnelor" puterii, pe ritualul sacru al "întâlnirii" autocratului cu cel mai înalt cleric al
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
al "unicului" imperiu creștin, ajunge, după secolul VIII, la o "regalitate sacerdotală" decadentă. Treptat, înspre marea schismă din 1054 (așa cum am subliniat deja), Roma reia, în cadrul teologiei catolice și al politicilor papalității, prin opoziție față de orientul ortodox, teoria vetero-testamentară a "sacerdoțiului regal" (o veche preocupare, încă de la Sfântul Augustin). Practic, cauzele majore ale faliei dintre pars occidentalis și pars orientalis, ale decantării a două tipuri de cultură și de civilizație − deși creștine, atât de diferite − rămân înfruntările dintre sistemele lor politice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
diseminare a imaginii christice în lumea creștină. Precum filosoful−rege sau înțeleptul conducător imaginat de Platon și de Aristotel, împăratul lumii bizantine va avea datoria, în descendența unei tradiții mixte - vetero-testamentare, dar și (istorice) romane −, asumându-și totodată și grija sacerdoțiului, de a gestiona nu numai lumea creștină, ci și planul spiritual al Întrupării. Acest dublu rol a impus ca argumentația politică să integreze substanțial dogma creștină, ceea ce a dus, încă de la Eusebiu din Cesareea, la elaborarea teoriei naturii duble a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
odată cu secolul XI. Criza iconoclasmului a lăsat însă urme adânci și în teocrația bizantină: regalitatea sacerdotală, pentru că a reprezentat marea pârghie politică a iconodulilor bizantini (partida monahală a rămas atentă și la patriarh, dar și la papalitatea aliată, opunându-se sacerdoțiului regal), a ajuns să reprezinte esența absolută a puterii. Ritualul oncțiunii împăratului de către patriarh, precum și relația instituțională dintre cei doi devin chestiuni de ordin formal, pur spectacular, din necesități mai curând de glorificare a autocrației în linie christică. Basilëí
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
De musica se poate citi în excelenta ediție a lui G. Marzi în Colecția de Clasici ai Filosofiei Creștine întocmită de Gallarate, Sansoni, Florența 1969. Studii: despre De magistro a se vedea Lectio Augustini, Augustinus - Città Nuova, Roma 1993. 4. Sacerdoțiul Această intensă activitate, asociată cu o viață de abstinență riguroasă, a cărei esență era studiul pur și lipsa problemelor pastorale, a fost întreruptă pe neașteptate de intrarea în rândul preoților. Acest lucru a avut loc ca urmare a unei proceduri
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Biblia e storia nel cristianesimo latino, Borla, Roma 1988 (secțiunea dedicată lui Augustin este scrisă de A. Pollastri). Despre credință și intelect: A. Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, de-acum demascați: Cât este de util să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra Maniheienilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
reproșase lui Grigorie că încercase să refuze funcția de episcop al Romei. Situația e similară cu aceea în care se găsise Grigorie de Nazianz (p. ???) și pare verosimil ca Grigorie să fi citit Omilia 2 a acestuia și tratatul Despre sacerdoțiu al lui Ioan Hrisostomul. Regula a fost foarte răspândită și a fost tradusă în greacă de patriarhul Antiohiei, Anastasius al II-lea, când Grigorie mai era încă în viață; la sfârșitul secolului al nouălea, regele Alfred a tradus-o personal
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trebuie să-l ridice la porunca lui Dumnezeu (Ieș. 20, 24-25), ca și chivotul înțelegerii, jertfelnicul, sfeșnicul cu șapte brațe, altarul tămâierii, Aaron însuși; cortul unde e ținut chivotul este simbolul Bisericii; toate odoarele sfinte sunt interpretate astfel (IX-X). Și sacerdoțiul din Vechiul Testament este un simbol al lui Cristos care face sacrificiul absolut (XI-XIII). Preceptele privind puritatea trebuie legate de absența păcatului care trebuie să fie marca distinctivă a credincioșilor, purificați de Cristos (XIV-XVI). Cartea XVII e consacrată semnificației sărbătorilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril afirmă în mod constant că omul Isus este complet, dotat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
I, 25, 286 etc.). Isidor e foarte îngrijorat de corupția din sânul Bisericii și din acest motiv îl atacă fără menajamente pe episcopul Eusebiu de Pelusium și pe unii din clericii săi care îi determină și pe alții să disprețuiască sacerdoțiul (II, 52); el îl îndeamnă pe Chiril să intervină pentru a ajuta Biserica din Pelusium să iasă din starea de plâns în care se află (II, 127). Nu trebuie uitate nici scrisorile în care nu se ocupă de teologie și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adunare solemnă. Zeiței i s-a oferit un scaun; în momentul în care s-a așezat, "cei mari s-au ridicat în picioare în fața ei, iar cei mici s-au culcat pe burtă"). Aici, ca și pe văile Eufratului, numai sacerdoțiul înalt avea privilegiul acestei științe. Se știe că de pe la 1400 î.e.n. o corespondență secretă destul de regulată s-a stabilit între pontifii egipteni, magii babilonieni și cei asirieni, adică între învățații timpului. Ce îi unea? Ce-și puteau comunica peste capul
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
o pot vedea cu ochiul liber; figurat: inițiatorul în mistere; simbolic: castă sacerdotală a savanților în astrologie, magie, teologie. El este "de trei ori mare" fiind considerat ca rege, legislator și preot; prototipul epocii mitice în care regalitatea, magistratura și sacerdoțiul se confundau. Unii istorici văd în el simbolul epocii în care rasa neagră etiopiană se încrucișa pașnic cu rasa albă. Egiptenii îi atribuiau 42 de cărți, în care este fixat calendarul - de aceea i-au dat numele primei luni a
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
și pe Lucius că erau departe de a-i imita comporarea, ca unii care erau crescuți în vedera conducerii unui stat (căpăraseră o îndrăzneală supărătoareă, și că erau prea răsfățați, a fost foarte supărat. I-a dat lui Caius un sacerdoțiu oarecare, dreptul de a intra în Senat precum și dreptul de a sta printre senatori la banchete. Din dorința de a-și mai cuminți nepoții, îi conferi lui Tiberius puterea tribunicie pe timp de cinci ani și îl însărcină cu conducerea
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
așteptau să moară sau să se întoarcă. Fiecare în parte era grijuliu de propria lui soartă. Oficial continuau să-l slăvească pe Seianus, între alte motive deoarece Tiberius, odată cu Caius, îi acordase atât lui Seianus cât și fiului acestui un sacerdoțiu. A mai fost onorat și cu puterea proconsulară și printr-un decret, se recomanda tuturor celor ce aveau să devină consuli să ia exemplu de la zelul lui Seianus, din timpul magistraturii sale. Tiberius l-a cinstit așadar cu un sacerdoțiu
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
sacerdoțiu. A mai fost onorat și cu puterea proconsulară și printr-un decret, se recomanda tuturor celor ce aveau să devină consuli să ia exemplu de la zelul lui Seianus, din timpul magistraturii sale. Tiberius l-a cinstit așadar cu un sacerdoțiu, dar nu l-a chemat la el, dimpotrivă când Seianus și-a cerut permisiunea de a se duce în Campania unde soția sa era bolnavă, i s-a poruncit să rămână pe loc, sub cuvânt că el avea să vină
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
duce în Campania unde soția sa era bolnavă, i s-a poruncit să rămână pe loc, sub cuvânt că el avea să vină la Roma. Datorită acestor cauze, în jurul lui s-a făcut un gol. Peste toate, atunci când Tiberius acordă sacerdoțiul lui Gaius, îl însoți de un elogiu și lăsă să se înțeleagă că el este succesorul la putere. Seianus când și-a dat seama ce trecere are Gaius, ia părut rău că nu a intreprins nimic în timpul cât fusese consul
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
prisos, naufragiatul, incompatil cu ipocrizia universală, va avea parte, prin actul pur al visului artistic, de perenitate și putere supremă. Expresie a iubirii și alterității, mesianismul orfic al victimei indus grefierului va lucra împotriva lumii gregare, vampirizate de realiști. La sacerdoțiul comuniunii vin doar cei chemați. Petru Cimpoeșu bate monedă pe însoțirea dintre imaginea realității cu visul, scăpat când și când din chingile lumii exterioare. Realul, pus sub lentila fantasticului, aduce de cele mai multe ori chiar cu visul "grefierului" despre real. Pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
soporifice, el celebrează dreptul la moțăială. Pacifismul fricii declină somptuos scleroza lașității. Din ce s-a născut această dezafectare generalizată? Cum se explică extazul colectiv produs de efectele de scenă ale acestor simulacre? Care este soluția la criza coabitării dintre sacerdoțiul identității, asumat de orice conservator, și profetismul diferenței, îmbrățișat de revoluționarii cu patalama? De ce este atât de atrăgătoare celebrarea unei generozități de împrumut? Fără îndoială, am putea vorbi aici despre produsele unei gândiri obosite, credincioasă luminilor sale spectrale. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Intra în amfiteatru asemeni lui Laurence Olivier pe terasa castelului din Elsinor. Ca și prima lui soție, Gabriela Creția, o femeie de-o mare frumusețe și o profesionistă desăvârșită, colegă cu el la Clasice, avea o imagine foarte înaltă despre sacerdoțiul didactic. Slujeau amândoi de la catedră cu semeție și ștaif. Cultura rostirii cuvântului era esențială pentru el și de aceea nu e de mirare că, mai târziu, a ajuns să citească la radio, ca un actor de clasă, reconstituite de el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]