192 matches
-
femeie!" Jocul de-a nemaivăzutul constituie însăși rațiunea creației; infuzia de candoare și freschețe instaurează disponibilități pentru un spectacol inedit, reactivând parcă teza lui Novalis că "basmul e oarecum Canonul poeziei". În fapt, contemplând lumea, fantezistul din Țicău înnobilează și sacralizează orizontul banal și demitizează amuzat, în joacă, grandiosul. De multe ori axat pe sugestii livrești (mod vizibil în toate volumele), discursul devine parabolă, punct de vedere, meditație, fabulă, scrisoare ori baladă; fluxul liric direct, firesc spontan, se vede concurat de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
concisa "narațiune", din gingășia barbiană: "Copilul îl urmări în cochilie. / Tot mai adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci / copilul rosti "Te cunosc, te iubesc, / te cunosc"". Altfel decât Labiș, autorul Poemului de purpură sacralizează Moartea și viața căprioarei, invocând "trupul mistic al animalului / veșnica lui viețuire; / trupul mistic al animalului / văzul mirosul auzul pădurea // Anima mundi". În alt context, niște ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
șoapte și rememorări, discurs care s-ar vrea citit sau rostit în acompaniament de harpe și flaute, în lumini catifelate, scăzute. În fapt, Nicolae Dabija evoluează în prelungirea cântului eminescian, nu însă în latura lui exaltată, ci înaintând pe suavități, sacralizând și spiritualizând în căutarea sublimului. O vizită la Căpriana, magnifică mănăstire basarabeană, e prilej de planare în timpul-memorie, inclusiv într-un prezent diafanizat, aliaj de extatism și trezie calmă. Sacrul fuzionează cu erosul, luminându-l. Haidem, iubito, iar la Căpriana
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
boieri bogați, De mi vă uitați, Pe-o gură de vale, Vouă vi se pare Tot soare răsare. Ci vouă vă vine Tot cirezi de vaci... Exemplele dezvăluie un imaginar mioritic: cearcănul lunii, gura de vale, plaiul sunt unite și sacralizate prin aceeași viziune sofianică. În această curgere misterică de lume și de lumi infinite, nimic nu se pierde, totul e în devenire, în rotire. Orice accident, de tipul asasinatului mioritic, să spunem, angajează totalul, impune presant valorizarea și revalorizarea existentului
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
caracterizează prin "prezența explicită a semnificatului", orizontul cuvântului profan prin întâietatea semnificantului, iar orizontul cuvântului sacralizat "se definește la intersecția planului de manifestare a cuvântului sacru cu cel al cuvântului profan"50. Așadar, etapele genezei puterii cuvântului sunt sacru → profan → sacralizat sau vrăjire → dezvrăjire → revrăjire 51. Am putea adăuga motivare→ arbitrar→ remotivare, remotivarea fiind rezultatul efortului de resemnificare pe care îl realizează autorul-onomaturg. Dacă Platon înțelege prin nume, atât numele unui lucru (clasă de lucruri) - referința (Bedeutung) lui Frege, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
obiecte sanctificate de prezența lui lisus Hristos", "recipiente ale energiei divine", "căci prin ele Dumnezeu operează mântuirea oamenilor"623. Dacă pentru Vladimir Iconaru, uniformele sunt doar niște haine care îl apără de frig, pentru Ieronim reprezintă mărturia unui trecut glorios, sacralizate de eroismul generalului, încărcate de puterea unor vremuri imemoriale. Integrate perfect casei (sau a ceea ce a mai rămas din ea) "o arhivă a trecutului", podului care le păstrează ("un muzeu al strămoșilor", cum îl numește Gilbert Durand și loc al
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o pun în act. În felul acesta, devine evident felul în care țesuturile limbajului generează lumea prozei lui Eliade. Țesuturi în structura cărora unul dintre firele recurente este acela al miturilor nominale, al modului subtil în care lumea eliadescă e sacralizată prin infuzia de nume care, descompuse spectral, revelează conținuturi ale sacrului. Lumea lui Eliade se naște "pe tărâmul mitului". Sau al numelui. Note * În Aspecte ale mitului, Editura Univers, București, 1978. Mircea Eliade arăta distincția dintre basm, fabulă, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
noi perspective de discuție, care să aibă ca subiect principal "sacralitatea laică"532 a unor astfel de expoziții. În același timp, trebuie să evidențiem însă și certa capacitate a acestor lucrări, regăsite în majoritatea marilor muzee ale lumii, de a "sacraliza" prin simpla lor prezență mediile în care sunt expuse, raportarea lor la spațiul profan al muzeului sau al galeriei, nereușind, cu toate acestea, să epuizeze calitatea lor de obiecte sacre. Astfel descrisă, această situație îmbogățește sfera de sensuri a crezului
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
un loc al veșnicei reîntoarceri, un mit al redescoperirii de sine și , nu în ultimul rând, o oază de liniște în civilizația noastră stresantă. A surprins unele secvențe din peisajul locurilor natale, la dimensiuni epopeice, un spațiu pe care-l sacralizează luxuriația vegetală. Uneori linia și culoarea amintesc de Grigorescu, alteori de Andreescu, dar și neoimpresioniști prin textură și prin îndrăzneala de a evita academismul rece. O casă la țară,o răscruce, un lac sub cerul plumburiu, un ținut legendar acoperit
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
curent. Nu înțelese pe deplin sensul celor petrecute decât după ce se închise el însuși în vaca de lemn păstrătoare de amprenta sonoră a grozăviei. Domnea în ea liniștea profundă a foselor marine abisale, la care zbuciumul stihiilor nu răzbește; regina sacralizase locul prin abstragere. Violul divin nu întâlnise în cale decât trupul unei imense și serene absențe cvasi-divine, ce-l absorbise majestuos de neclintit. Mai mașinală decât mașinăria, mai neînsuflețită ca neînsuflețitele din născare, mai absentă ca divinitatea absentă a atenienilor
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
unei lumi cum este cea a 109 noastră, și invocîndu-I pe Dionysos, Nietzsche nu reinstaurează un zeu antic, ci impune o "lume dionysiacă", a cărei viață este voință de autoconservare și autoexaltare. Adică, în ordinea dialecticii sacrului și profanului, Nietzsche sacralizează pur și simplu viața. Viața este un fenomen complex, cu multiple fațete, marcat inevitabil de pluralitate. Sacralizarea ei implică inevitabil politeismul. Gândirea lui Nietzsche nu este atunci ateistă decât pentru că este împotriva monoteismului. De altfel el consideră explicit monoteismul cel
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
departe și unde? chiar În locul cel mai de taină al casei, al palatului fiindcă fata și-a luat toate măsurile de prevedere, acum nu mai poate da greș. Două forțe acționează asupra fetei de Împărat: una care vrea să o sacralizeze, să o Înalțe către sublim, către staturile noetice superioare, să o esențializeze, să o ducă În regimul diurn, strălucitor, empiric, fenomenal și alta aceea concretizată prin influența pajului - care stă sub regimul nocturn, care vrea să o desacralizeze, să o
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
din diferite motive, nu au putut fi tipărite înainte de 1989, recuperare ce nu schimbă însă nimic esențial. Dilatarea timpului (1991), structurat pe trei cicluri (Natalis, Nupțiile, Thamyras), reflecție asupra momentelor fundamentale din existența poetului (nașterea, iubirea, supraviețuirea prin cântecul care „sacralizează totul”), dă și titlul antologiei publicate în „Biblioteca pentru toți” (1993), urmată de altă selecție (restrânsă la erotică), intitulată Mississippi (1993), și de Noul Adam (1994), ultima carte antumă, o meditație asupra scrisului, asupra harului, văzute ca îndemnuri și daruri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
frecventă în postumele investigate, aluzie la silueta serafului feminin, pe care, dupa Franz von Baader, îndrăgostitul o discerne în imaginea iubitei, umbra eminesciană va fi efectul materializat al privirii de argint al iubirii (der Silberblick der Liebe). Luminiscența acestui metal sacralizează iubita moartă sau vie, conferindu-i forma serafică. În Mortua est, „umbra de-argint stralucita,/Cu-aripi ridicate la ceruri pornită se înalță spre poduri de argint, prin ploaie de raze, ninsoare de stele”. În biserică, întunecatul Demon vede cum
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
masă socială indistinctă sub autoritatea unei persoane sau a mai multora. Regimul democratic nu e din acest punct de vedere decât "sclavia individului la mai mulți tirani"46. Prin contrast, creștinismul apare ca o reacție la constrângerea autorității de stat, "sacralizând" individul. E singurul model care permite conceperea societății ca "aglomerație", cu vocație plurală. Concret, Heliade Rădulescu se referă la organizarea monahală: "Dacă după doctrinele sau credințele cristiane tot individul izolat era sacru și autonom, cu voia și libertatea sa proprie
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
prin ritual, oamenii proiectează într-un plan cosmologic ordinea seculară și social-politică în care trăiesc. Prin intermediul ritualului, oamenii dau valoare de simbol "sistemului de relații sociale "corecte" dintre indivizi și grupuri". Peste tot în lume oamenii au tendința de a sacraliza climatul social-politic în care trăiesc, pentru a reduce rolul arbitrariului în gestiunea organizațiilor. Oricît de cruntă le-ar fi soarta, deținuții rămîn supuși, adaptîndu-se arhetipurilor 74 tradiționale ale vieții de zi cu zi din penitenciar, cu credința că acele arhetipuri
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Cerului, a altitudinii spirituale la care a fost creat. De aici pro-vine întreaga criză, întreaga alienare a epocii moderne. Legile morale sunt legi divine, țin de acel telos exterior și trebuie integrate humusului social. Din punct de vedere economic, valori sacralizate de școala liberală și astăzi, precum individualismul, piața, concurența, libera inițiativă și altele au fost fructe ale concepției iluministe. Abordarea holistă a fost subordonată, dacă nu chiar abandonată, în beneficiul celor parțiale, uitîndu-se că "fiecare excelență se plătește cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
umanizare a divinului, asimilat tot mai mult conștiinței individuale și de divinizare a omului, prin iubire și sacrificiu. "Homo homini deus", cum spunea Feuerbach. Stăpînit de o morală, de o etică orizontală, omul a pierdut verticalitatea divină, ajun-gînd să-și sacralizeze corpul, drepturile individului și alte figuri ale unui sacru cu față umană. Descoperind prin angoasă neantul lumii, riscăm să murim în el. Am pierdut darul divin al iubirii, care ardea în noi și ne înălța prin forța afecțiunii sale, suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
afirmă că nu are nici un rost să ne abținem de la a trăi această viață așa cum vrem, nu trebuie să fim paralizați de frica de a nu păcătui, însă, spre deosebire de filosoful german, Cioran nu face o metafizica a afirmării vieții, nu sacralizează viață și voință liberă. Moralitatea denotă o lipsă de imaginație, iar cine nu ceează iluzii nu poate trece prin acest coridor spre moarte care este viața. Cioran blasfemiază creștinismul, uneori, fără să aibă, în favoarea atacului sau, argumente, nici chiar pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și-a consacrat întreaga operă, versurile și proza, cinstirii moților și „țării” acestora. Ceea ce se numește metaforic „universul poeziei” se circumscrie, în cazul său, în geografia Apusenilor, punctată de toponime și hidronime ca Detunata, Arieșul, Albac, Câmpeni, Scărișoara, Vidra, Abrud, sacralizată pentru oamenii locului de amintirea lui Horea și a lui Iancu. Când finalitatea discursului liric nu este celebrarea directă a meleagurilor natale, poetul privește țara întreagă, nu numai Transilvania, din inima lor, însușită sau găsindu-se în afară, întinde punte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286406_a_287735]
-
Comunitatea însă nu a acceptat ceea ce niciun împărat roman și nici măcar miticul macedonean Alexandru nu îndrăzniseră să facă: să substituie însăși figura divină, precum în scenografia simbolică a înmormântării lui Constantin I. Sofismul puterii, construit de fiu pentru a-și sacraliza tatăl, nu a fost validat de populația creștinată; înlocuirea tradiționalelor imagines ale strămoșilor reali ai împăratului cu imagines fictive ale apostolilor ar fi trebuit să ducă, pe cale de consecință, la situarea figurii christice în locul împăratului. Mausoleul nu a putut fi
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Elegia a doua, numită și Getica, destramă, în stil aproape eseistic, această solemnitate dă o idee despre popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o ruptură în coerența materiei, orice rană naște zeul ei, orice suferință este sacralizată. Dar suferința de a scrie (Poezia), dar rupturile în interiorul subiectivității (precum cele sugerate de tăcerile, golurile elegiilor) nu au zeii lor? Propozițiile nu merg mai departe și gândul cititorului aleargă în voie. Mai concret lirică este cea de-a treia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și a respingerii îmbogățirii personale, pe de altă parte un corpus socialist propovăduind creșterea bogăției ca mijloc al fericirii colective. De aceea, pentru a putea concura cu capitalismul și a-și salvgarda aspirațiile utopice regimul sovietic a fost nevoit să sacralizeze un muncitor de șoc - pe Stahanov - și producția de masă, continuând să-l priveze pe omul de rând de orice posibilitate de a se îmbogăți. Această situație paradoxală l-a făcut pe Iuri Martov, liderul menșevicilor ruși, să denunțe încă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
statutul de a doua superputere. Pe plan ideologic și în ochii opiniei publice mondiale, victoria URSS a „demonstrat” superioritatea comunismului asupra nazismului și a democrației. Ea a întărit coeziunea mișcării comuniste internaționale*, i-a insuflat un nou dinamism și a sacralizat un șef, pe „Mareșalul Stalin”. MAREA TEROARE TOTALITARISMUL LA APOGEUL SĂU Asasinarea, pe 1 decembrie 1934, a lui Serghei Kirov, principalul conducător comunist de la Leningrad și membru al Biroului Politic, este de regulă considerat ca evenimentul declanșator al epurărilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
din 1921, ceilalți odată cu venirea lui Stalin* la putere, ca Maiakovski, care se sinucide în 1930, Kremniov și Preobrajenski fiind executați în 1937, Buharin în 1938. Timp de zece ani, aceste idei ideale au făcut ca diferitele curente revoluționare să sacralizeze „omul nou”, căruia nimic nu-i va putea rezista, nici stihiile naturii, nici viciile, nici bolile: „cel ce îi poruncește naturii, dar și propriilor sentimente: un tip superior din punct de vedere biologic și social, un supraom, dacă vreți”, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]