139 matches
-
stilul eroic, dar subiectul e înlocuit cu întâmplări banale ori licențioase, iar antieroii sunt la ordinea zilei. Să nu uităm nici frecvența unor toposuri, reluate de astă dată răsturnat, căci principalele motive parodiate 214 sunt, în mare, aceleași: motivul spațiului sacralizat; motivul cuceririi; întemeierea; călătoria; lupta; motivul labirintului; castelul fermecat; insula; călătoria de inițiere în Infern; trecerea în revistă a eroilor; invocația; descrierea armelor și a obiectelor. Umaniștii italieni care au dat astfel de opere (Pulci, Boiardo, Ariosto) nu atacă valorile
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
privește/ Și orice gând de-a nu primi alungă./ Se cer sigiliile. Cu trei dește/ Ei jură față-n față cu stăpânul.../ Și pleacă toți: voinicii, ea, frătânul". În căutare de aventuri fantastice, în Orient și în Occident deopotrivă. Spațiul sacralizat al pădurii Ardenilor le oferă ascunziș instinctelor, dar și proba de foc a fântânii: Ranaldo bea din fântâna urii, iar Angelica din fântâna iubirii. Sentimentele se schimbă periodic, în funcție de repetarea acestui act, care, nemaifiind singular, se desacralizează. Intervenția puterii este
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
profund de reminiscențele credințelor păgâne. Pentru a-i sprijini pe muritorii acum penitenți să înțeleagă mesajul creștin și dogma treimii (subiectul marilor controverse teologice), propovăduitorii au adaptat structurile mitologice și schema narativă a mitului la lumea de personaje sacre sau sacralizate ale noii religii (Fecioara, apostolii, apoi martirii, sfinții etc.). Grija instituțiilor puterii pentru păstrarea caracterului universalist al creștinismului a impus, după cum atestă istoria practicilor religioase, modificarea vechilor credințe evreiești (deci particulare), dar și primordialitatea spiritualului în raport cu ritualul − susținută de activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
iconografică se va impune de-a lungul evului mediu în pictura cu subiect religios, pentru tema judecății christice: o figură centrală, hieratică, eventual din poziția de Pantocrator, privind frontal către credincios, înconjurată de alte figuri, de la cele sacre la cele sacralizate și la altele laice, animate toate de o vie credință. In situ, în vechiul oraș-capitală, împăratul era omagiat pentru victoriile sale militare și reprezentat de statui (în forumuri) sau în altoreliefuri (frizele care ornau frontoanele arcurilor dedicate lui). Maiestatea imperială
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
-și mai părăsea supușii; imago era un semn al prezenței sale eterne și ocrotitoare. Masca se insera astfel în "textura" casei imperiale și, prin ea, în "țesutul" simbolic al corpului orașului, înnobilat de numeroase alte figuri și însemne (sacre sau sacralizate). Este remarcabilă această fină scriitură de istorie identitară, în relație cu arhitectonica urbană; cu atât mai mult cu cât scenografiile și ceremonialurile imperiale aveau și ele o funcție imaginativă explicită, de fixare în memoria colectivă a evenimentului glorios, prin lecții
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
identitate: bustul zeului devine chipul realizat în mozaic al lui Iisus Christos, efigia (corpul de ceară al) împăratului păgân se dematerializează și ea, prin înscrierea formei în imaginea murală; "chipurile" strămoșilor sunt înlocuite de figuri sacre (personaje vetero-testamentare, apostolii) sau sacralizate (martiri, ierarhi ai bisericii, împărați creștini). Ceea ce putea fi controlat în lumea romană, fizic și temporal (obiectele−măști erau integrate doar în anumite momente și scenografii), spiritual și chiar politic, printr-o procesiune asumată de comunitate și de instituțiile puterii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
public în raport cu sacrul, dată fiind viziunea instituțiilor ei asupra gestionării bunurilor spirituale și materiale ale comunităților. Ce și cum a mers mai departe, dar și ce s-a pierdut din imaginarul filosofic antic după momentul afirmării unei noi gândiri politice, sacralizate, a primului imperiu creștin? Dat fiind că la fondarea Constantinopolului romanitatea a întâlnit atât filosofia iudeo-creștină, cât și moștenirea gândirii religioase populare elene (în particular, a Bizanțului precreștin), cum a fost redefinită imaginea? Cum s-a petrecut trecerea de la viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în ciuda viziunilor politice diferite din cetatea antică sau a distanțelor dintre filosofi, guvernare și comunitate. Constantinopolul integrează în identitatea sa culturală și spirituală o parte importantă din moștenirea intelectuală și estetică a vechii Elade; totuși, viziunea despre corp (divin sau sacralizat), fiind influențată de teologia neoplatoniciană, dă câștig de cauză mai curând reprezentării iconice, în detrimentul celei icastice (fidele realității, cum am discutat anterior). Integrată fără rezerve de ideologia imperială în politicile sale de (auto)reprezentare, această concepție va rupe legătura în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ca adevăr suprem, fanteziei. În mod asemănător, în sistemul imaginarului medieval va fi evidentă diferența, pe de o parte, între produsul imaginației icastice și al celei iconice, un adevăr de necontestat - imaginea divinului sau a unui model istoric real, dar sacralizat, precum Constantin I - și, pe de altă parte, produsul fanteziei, negarea adevărului, non-divinul (mai exact, imaginea negativă, precum cea a demonicului). Numeroasele modele de conducători, de întemeietori sanctificați, de monarhi constructori, dar și "oglinzile principilor" și întreaga exemplaritate prescrisă de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
din rațiunile care ghidează pedagogia civilă și societatea creștină), pentru elaborarea unui program unic de exercitare a puterii; 3. Pe toată perioada imperiului bizantin, a avut loc un proces de consolidare a credinței în imaginea sacră, dar și în cea sacralizată a autocratului: puterea a oferit comunității, chiar de la început, o teologie și o teocrație corelate, pe baza cărora a guvernat. Ea a provocat implicit schema după care a fost memorată și proiectată în imaginarul colectiv experiența creștină. Prin mnemotehnicile culturii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată/sacralizată, spațiu originar/spațiu matrice al românismului etc.) - idealizarea modelului uman rustic - țăranul, păstorul, homo religiosus, apostolul, rapsodul - tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate metafizică - prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice; motive literare legate de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nu-i decât un „comunist primitiv anarho-iacobin”, „un regim de dictatură exercitată de o minoritate împreună cu sateliții săi permanenți: teroarea și birocrația*”. în lupta pentru succesiunea lui Lenin, Stalin utilizează termenul de „bolșevic” ca un criteriu al fidelității față de figura sacralizată a liderului decedat, iar apoi ca un mijloc de auto-sacralizare când, pe 4 mai 1935, declară: „Noi, bolșevicii, suntem făcuți dintr-un material special”. Iar în 1918, el va rescrie întreaga istorie a bolșevismului publicând un Tratat de istorie a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu Constituția din 1976. PCC servește drept curea de transmisie a puterii cezariene exercitate de Castro. într-o economie* colectivizată, corupția rămâne singurul element de flexibilitate. Propaganda revoluționară contra „Marelui Dușman” - SUA - este permanentă, ca și referirile la o revoluție sacralizată. Armata este copilul răsfățat al regimului, chiar dacă Castro veghează la strivirea oricărei valeietăți de autonomie - cum a fost cazul generalului Ochoa, arestat și condamnat în 1989. Controlul societății* de către CDR, poliția politică și informatori, este cealaltă față a ficțiunii participante
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume, altădată sacralizată, se demitizează, pierde relația, direcția cu cosmicul. Drumul spre "pomul vieții" nu mai e calea spre cunoaștere, ci adevărul refuzat: "Pretutindeni pe pajiști și pe ogor/ serafimi cu părul nins/ însetează după adevăr". Paradis în destrămare prevestește o vârstă a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
istorică precedentă. Așa cum am văzut, este vorba, în acest caz, de latura radicală a postmodernismului cu semnificația sa de curent cultural -, ale cărui scopuri sunt cele "(...) de a deconstrui adevărurile aparente, de a distruge ideile dominante și formele culturale acceptate, sacralizate, autoritare și de a se angaja într-un adevărat război pentru a submina sistemele de gândire închise și hegemonice"488. Aceste obiective asumate de cei mai mulți dintre gânditorii postmoderni și, pe urmele acestora, de către teoreticienii "noului val" trebuie însă puse în
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cu totul lipsite de cea mai mică urmă de realitate și percepute doar în plan alegoric sau simbolic, acestea întrețin relații firave cu lumea divină. Ele fac să se simtă în permanență apropierea lui Dumnezeu într-o natură în întregime sacralizată. Multiplele legături care unesc lumea oamenilor de cea de sus sunt percepute datorită lor"77. Încă o dată, animalul concretizează niște concepte greu de asimilat de către creștinul simplu, lipsit de exercițiul reflexivității. Prin intermediul său, lumea lui Dumnezeu devine tangibilă; sau măcar
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
în societățile liberale de astăzi, nici politicul, nici religia nu mai constituie un orizont care domină existențele individuale, care și le subsumează. A te dedica binelui public, țării tale își păstrează desigur noblețea, dar obiectul acestei dedicări nu mai e sacralizat, ci e resimțit ca proiect al indivizilor care își afirmă și își organizează existența-împreună. Biserica însăși a renunțat în genere la ideea că are de asigurat o hegemonie normativă asupra întregii societăți, pentru a recunoaște în schimb, din interiorul doctrinei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Oproiu Filosofemele sunt „locurile comune” ale genului filosofic, adevăruri de paradă, tezaurul publicitar al înțelepciunii. Acestea subsumează fie perioade, fie curente ale istoriei găndirii, fie esențialul despre un filosof de multe ori considerate un tabu, ceva ce trebuie respectat și sacralizat. Travaliul nietzschean al demistificărilor a adus atingere și filosofemelor, a creat un precedent, o modă a deconstruirii dogmelor filosofice, a „intoxicărilor” spiritului. De altfel, ultimul secol a continuat revolta autorilor damnați sa fie doar „note de subsol la Platon”, a
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2274]
-
aiurea, au depus și depun Încă multă trudă pentru a o obține din mare. E mare nevoie de ea, căci orice organism animal, inclusiv omul, reconstituie În sine, mereu și mereu, o „mare“ interioară, lichidul interstițial adică, cu o compoziție sacralizată, aceea a mării propriu zise din vremea nașterii primelor pluricelulare; asta ca să fiu simplistă... Așa vorbind, sunt tentată, eu, picătura de apă, să vă plâng, pe voi dar și pe alții care hălăduiesc pe sare, precum dacii lui Cristi pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dar și manifestări coerente, continui, cu valoare simbolică și sacră: înmormântările. Din punct de vedere cronologic, nu putem omite elementele de aceeași valoare din Paleoliticul inferior, referitoare la umanizarea obiectelor amorfe prin transformări sau prin aducerea lor în mediul deja sacralizat ca urmare a prezenței omului. În același sens, trebuie să admitem că domesticirea, stăpânirea și apoi folosirea intenționată, permanentă a focului, a constituit o etapă extrem de importantă în devenirea spirituală a umanității preistorice. Tot din punct de vedere cronologic, înmormântările
Prelegeri academice by VASILE CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92370]
-
se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul în întregime diabolic al instituțiilor umane, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cealaltă caracteristică, printre multe altele, a acestei "înfrățiri" este recunoașterea care se face prin schimbarea sângelui (adoptio in fratrem). Comuniune de suflet, în acest caz. Unde, grație simbolului, corpul în întregul lui, sensibilul este recunoscut. Care este, într-un fel, sacralizat. Sângele locaș al vieții este un mod de a celebra irepresibila vitalitate a lumii 93. Într-adevăr, există într-o astfel de homoso-cialitate fraternă ceva foarte natural, animal, și chiar păgân. O sensibilitate ecologică, care, asemenea unui fir roșu, străbate
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
în cazul oamenilor), reflectarea psihică avea și are o însemnătate existențială. Unele caractere ale acestei reflectări și ale produselor acesteia, omul le-a vrut însă perpetuate, transmise urmașilor, ca fapte de cultură și ca experiență reușită. Ele s-au vrut sacralizate, ca proprii unor anumite comunități sociale, nu și altora. Sunt elemente interesante pentru trecutul psihologiei, pentru înțelegerea însemnătății ei prezente și viitoare; sunt dovezi relevante, cu deosebire atunci când de acest trecut și de această istorie se vrea a nu se
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
obiect de decorațiune distins, așa cum este cazul în Occident. El este un element important al vieții personale, familiale și tribale.” (Chevalier, Gheerbrant, 1982 : 923) Legat de simbolistica generală a covorului de rugăciune, acesta este perceput în Islam ca un microspațiu sacralizat, delimitat de lumea profană, un „sacru” transportabil, cu alte cuvinte. „Covorul rezumă în el însuși simbolul casei protec toare, datorită caracterului său sacru și a dorințelor de bunăstare paradiziacă pe care le include.” (Chevalier, Gheerbrant, 1982 : 924) Covorul de rugăciune
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
lacrimi de bucurie sau suferință. Mai apoi lucrurile s-au mai schimbat. Ca pelerin, mi-a plăcut să verific eu însumi cum ideea de „timp profan” este anulată, fiind înlocuită cu un „altceva” ; nu aș putea spune timp sacru sau sacralizat, ar fi prea mult, ci mai degrabă un timp resursă necesar construcției identității pelerinului. Mi s-a părut interesant și intrigant faptul că, în ciuda tuturor tentativelor de abordare și analiză, orice rând de așteptare de mari dimensiuni continuă să păstreze
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]