137 matches
-
va influența întreaga viață psihomentală a noastră. În cazul postului va fi o schimbare (mare) în bine. Iar efectele sunt mult mai bune dacă, pe lângă post, urmărim să avem un scop înălțător, superior și îl însoțim cu rugăciunea, cu acțiuni sacralizate (dedicate lui Dumnezeu) și cu menirea, dedicarea lui. Și ocupațiile noastre ar trebui să fie mai potrivite în timp ce postim. Să mai citim din viețile Sfinților Părinți, din Noul Testament și alte scrieri evoluate nu să ne uităm de exemplu la filme
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
toată lumea. După ce mâncăm trebuie să mulțumim Creatorului nostru pentru masă. În acest fel masa este binecuvântată și vom avea parte astfel de niște energii și beneficii suplimentare pe care le pierdem dacă nu facem asta. Tot ceea ce facem noi trebuie sacralizat, dedicat Domnului. Toate actele noastre mai importante, munca noastră și multe altele trebuiesc dedicate lui Dumnezeu. În felul acesta recunoaștem că nu putem să ne descurcăm fără ajutorul Lui și cerem astfel ajutorul, Binecuvântarea Lui și chiar și aprobarea Lui
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
procesele noastre reflexive, modelează felul În care raționalitatea este percepută și exercitată. Alford și Friedland (1991) afirmă că a pune transformările instituționale pe seama indivizilor creați de acestea Înseamnă să ne Întoarcem la o concepție presociologică a individului. Instituțiile au creat, sacralizat și furnizat categoriile (intenție, drepturi, raționalitate, libertate, vinovăție, nebunie, cetățean, suflet, dragoste) prin care individualitatea a fost percepută. Datoria fundamentală a statului modern, spunea Durkheim, a fost să furnizeze individului o existență morală. Fără indivizi autonomi, având conțiință de sine
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dumitale?", a răspuns: "Spiritul de contradicție al omului trecut asupra naturii." În Maladii, pentru că îndeobște se pleacă de jos, am simțit nevoia să plec de sus, înnobilînd maladia, făcînd-o să descindă din cer. În Tratat, pentru că ființa e în general sacralizată și solemnizată, am plecat, dimpotrivă, de jos, de la ființa umilă și precară." Îmi dă să citesc o scrisoare a lui Cioran, cea cu "sentimentul paraguaian al ființei", plină de nerv și ironie nimicitoare. Noica ar sta la Păltiniș, așezat la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
strategile posibile stau în "cusătura de mână". Nu-i vorba de a "îndrepta spre local responsabilitățile statului": ele rămân mari în ce privește formarea personalului, determinarea unui curriculum național etc. E însă foarte puțin eficient să lași TOTUL în mâinile unui "stat" sacralizat , al cărui rol nu este să facă lucrurile în locul echipelor, ci să le ajute. Un exemplu? recurentul discurs ministerial despre "restaurarea autorității"! Da, domnule ministru, o să "restaurăm autoritatea". À propos, cum facem asta? Credința în atotputernicia ministerială se transformă repede
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
stilul eroic, dar subiectul e înlocuit cu întâmplări banale ori licențioase, iar antieroii sunt la ordinea zilei. Să nu uităm nici frecvența unor toposuri, reluate de astă dată răsturnat, căci principalele motive parodiate 214 sunt, în mare, aceleași: motivul spațiului sacralizat; motivul cuceririi; întemeierea; călătoria; lupta; motivul labirintului; castelul fermecat; insula; călătoria de inițiere în Infern; trecerea în revistă a eroilor; invocația; descrierea armelor și a obiectelor. Umaniștii italieni care au dat astfel de opere (Pulci, Boiardo, Ariosto) nu atacă valorile
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
privește/ Și orice gând de-a nu primi alungă./ Se cer sigiliile. Cu trei dește/ Ei jură față-n față cu stăpânul.../ Și pleacă toți: voinicii, ea, frătânul". În căutare de aventuri fantastice, în Orient și în Occident deopotrivă. Spațiul sacralizat al pădurii Ardenilor le oferă ascunziș instinctelor, dar și proba de foc a fântânii: Ranaldo bea din fântâna urii, iar Angelica din fântâna iubirii. Sentimentele se schimbă periodic, în funcție de repetarea acestui act, care, nemaifiind singular, se desacralizează. Intervenția puterii este
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
apariția anumitor dificultăți în vederea onorării recompensei din partea trezoreriei imperiale a fost depășită prin atribuirea de pământuri. Concomitent s-au înmulțit până și concesiunile de imunitate pentru soldații care abia obțineau missio honesta și missio causaria. Persoana împăratului, tot mai mult sacralizată, a fost exprimată de titlurile dominus și deus. Curtea imperială a dobândit o reliefare majoră, în timp ce puterile Senatului au suferit o redimensionare, fiind considerat un aparat birocratic supus complet împăratului, iar membrii acestuia aveau să piardă definitiv controlul armatei și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tradițiilor romane și să reia atmosfera creată cândva de cultele antice reînnoindu-le. Numindu-se Iovius, împăratul voia să ara-te că fiind fiul lui Jupiter domnea și conducea Imperiul, în timp ce augustul Maximian, numit Herculius era executorul. O asemenea atmosferă sacralizată nu putea să nu intre în conflict cu spiritualitatea creștină, care desacralizase orice putere umană și demitizase orice om, solicitând respectul pentru fiecare om, indiferent de națiune sau condiție socială. În anul 295, tânărul creștin Maximilian, înrolat la Theveste, în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în virtutea esenței noii religii. Acest aspect ne arată prioritatea conștiinței față de coerciția produsă din exterior; odată cu creștinismul se accentuează autonomia conștiinței: omul e liber de orice ingerință a puterii civile, chiar și în cazul identificării cu un stat absolutist ori sacralizat. Ad Diognetum poate fi luată ca model de analiză a motivelor implicite ale mentalității creștine, care ar fi putut să-i țină pe creștini departe de armată. Deși creștinul nu are o patrie, el trebuie să ofere lumii un sprijin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
polemica cu păgânismul, era inevitabilă și necesita supunerea acestora unor elaborări atente și prezentate în funcție de mesajul creștin, ținând cont de gradul de cultură al ascultătorului păgân. Respingerea culturii păgâne, în opinia sa, era o reflexie a refuzului concepției unui stat sacralizat, care nu putea găsi un răspuns în conceptele creștine de bază. Discursul trebuia inserat într-un tablou mult mai vast: cele mai periculoase atacuri împotriva autorității romane au provenit tocmai de pe pământul african care, la începutul și mai ales spre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinismul, printre care și cea de soldat. Pe prim plan este pusă problema uciderii de către cel care luptă în armată (non occidet hominem), rechemând astfel atenția asupra valorii ființei umane. Alături se întrevede motivul idolatric, desemnat aici de acel jurământ sacralizat, care leagă conștiința unui individ de persoana împăratului. Nu există pretenția ca nou-convertitul să abandoneze armata, din moment ce putea desfășura anumite servicii publice fără a risca să verse sânge. Catehumenului sau simplului credincios îi era interzis să întreprindă cariera militară: vinovăția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată/sacralizată, spațiu originar/spațiu matrice al românismului etc.) - idealizarea modelului uman rustic - țăranul, păstorul, homo religiosus, apostolul, rapsodul - tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate metafizică - prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice; motive literare legate de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
are "un avans față de lucrurile care nu gândesc..." Un alt poem, Bărbații, probează că istoria poate fi regândită și altfel decât se obișnuia. Un pomelnic de figuri voievodale statuare propune înscrierea lor în supratemporal; înaintașii din fresce devin forme pure, sacralizate, iar pomenirea lor e subiect de acatist: Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale. Alexandru cel Bun îmbrăcat în zale. Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale. Mihai Viteazul îmbrăcat în zale. Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale. Și aici, în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
imperios să o suscităm la consumatorii de memorie? Este oare o cauză pierdută? Așa am putea crede, citindu-l bine pe Y. Yerushalmi: "Istoriografia evreiască contemporană, scrie el, nu va putea niciodată [...] să se substituie memoriei evreiești"63. Memoria seculară sacralizată a contemporanilor noștri, care poartă greaua povară a genocidului, va avea oare același viitor ca memoria suferinței transmisă în trecut credincioșilor din generație în generație? Odată dispăruți ultimii supraviețuitori, problema aceasta se va pune cu toată gravitatea. De unde, poate, această
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
demiurgic, dar, vai, mitul ne golește de sentiment, ne eternizează natura umană pentru a ne salva de povara condiției umane (Chardin, 1997). Calea indicată de „punctul omega” este unificarea cu ignoranța noastră, după o soluție dată în repere de metafizică sacralizată, a inocenței spiritului din gândirea raiului, un alt fel de schilodire a întregului inefabil pe care-l reprezentăm ce ne-ar readuce copilăria fericită ca formă de contopire cu veșnicia. Păstrarea impurității de tratament epistemic propus de metafizica sistemului, în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
încă inimi dușmane". Alteori, prezența domnitorului îi este semnalată de pasărea care bate cu ciocul în poarta pădurii și a timpului. Ștefan devine o prezență răspândită în aerul și în vegetația Moldovei, și tot ce atinge, oameni și locuri, par sacralizați. Un sentiment de liniște, de interiorizare, propice comunicării cu strămoșii, cu cei care au fost, ne trimite la L. Blaga: Ce liniște-i aici de aceea poate/ Când sărut iarba aud șoapte/ Venind de demult/ Aceste păduri care se întorc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sobre, de aceea referirile la el sunt frecvente. Ceea ce domină întreaga creație este nevoia de libertate; ea este forța filozofică de interpretare a lumii. Oamenii și locurile se integrează într-un univers fascinant, colorat de splendorile unei naturi efervescente și sacralizate sau de suflul luminos al unei meditații interiorizate, depășind spațiul și timpul. Evocarea istorică este o formă de înfrumusețare a prezentului, dându-i o notă de exemplaritate, prin invocarea unei glorii solare perene. Ioan Alexandru "Cum să vă spun", E. P
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noi: rapiți papiți, nerudă, nefrate. De asemenea, vine cu construcții arhaice tot atât de frecvente ca în volumul "Zoosofia". Limba poetică capătă o înfățișare spectaculoasă,dar familiară nouă, formula este cea a "Horelor" argheziene, universul este infantil, burlesc, dar mai ales folcloric-creștin, sacralizat; apar Dumnezeu, Isus, Iuda, apostoli, sfinți. Dimensiunea e tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în jocurile sale prime și primordiale " Va suci capul lui Adam/ punându-l să ia mărul/ să ne poată da
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de actori mai mult decît la cele de administratori. Evident că această di-mensiune îi înfuria pe participanții la Grupul celor Zece. Rămîn fundamental convins că acel cîmp de investigare al politicienilor nu se poate limita la zona simbolicului, teatralului, sacrului, sacralizatului, chiar dacă e luată în derîdere; societatea nu ne poate cere să fim simultan mari preoți și să se permită filmarea "Bébête Show" ("Show-ul Nătărăilor") și "les Guignols de l'info" ("Paiațele informației"). Ceva se întrerupe în comunicare, prin principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată/sacralizată, spațiu originar/spațiu matrice al românismului etc.) - idealizarea modelului uman rustic - țăranul, păstorul, homo religiosus, apostolul, rapsodul - tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate metafizică - prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice; motive literare legate de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Câțiva ani buni, continuă E. Negrici, Arghezi "a fost singurul scriitor important recuperat de partid. Iar poetul, care nu era un novice în arta pertractărilor și a șantajului discret, a știut să stoarcă toate avantajele cu putință (...). Toate aceste figuri sacralizate întruchipau în perioada de tranziție de la stalinismul integral al celor "două glaciațiuni" la aceea de liberalizare diversionistă (anii '50 - '60) omul cetății, rolul tatălui regăsit, sau mitul eroului civilizator. Cultul capodoperelor, adesea exacerbat politic și diversionist, a alimentat protocronismul de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume, altădată sacralizată, se demitizează, pierde relația, direcția cu cosmicul. Drumul spre "pomul vieții" nu mai e calea spre cunoaștere, ci adevărul refuzat: "Pretutindeni pe pajiști și pe ogor/ serafimi cu părul nins/ însetează după adevăr". Paradis în destrămare prevestește o vârstă a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
supusă, din timpuri mitice, unui joc al hazardului, între incest, violențe de tot felul, certuri, invidie, ură pe de o parte, și vigoare, stabilitate, seninătate, pe de altă parte. Regalitatea, cel puțin la sfârșitul feudalismului, rămăsese structurată pe jocul violenței sacralizate.202 Nu acest aspect este avut în vedere, însă, în Hamlet. Eventual, doar prin prisma deznodământului și a piesei în piesă, adică a asumării măștii, se poate detecta un mise en abyme al topos-ului Carnavalului, moment în care libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]