143 matches
-
1814). Era foarte aproape în linia de succesiune urmând după câteva persoane ale casei regale în vârstă și fără moștenitori. Louise era una din descendentele lui Frederic al III-lea al Danemarcei și în cazul dispariției linie masculine, conform legii salice se bucura de succesiune. S-a căsătorit la Palatul Amalienborg din Copenhaga la 26 mai 1842 cu vărul ei de-al doilea Prințul Christian de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glucksburg, care a fost ales curând prinț ereditar al Danemarcei și care mai târziu a
Louise von Hessen-Kassel () [Corola-website/Science/316192_a_317521]
-
al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui Filip al IV-lea, care era bunicul său pe linie maternă. Francezii au invocat Legea Salică de succesiune și au respins revendicarea regelui Angliei numindu-l moștenitor pe nepotul regelui Franței, Filip al VI-lea, care a domnit între anii 1328-1350. Eduard începe războiul împotriva Franței și își construiește alianțe. În 1338, Ludovic al IV-lea
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
Alexandrovna a Rusiei (1853-1920), singura fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ei au început un fiu Alfred (1874-1899) a cărui moarte prematură și tragică pune titlul de fiul lui Leopold de Saxa-Coburg-Gotha, subiectul fiind titlul la Legea salică și Regina Victoria a solicitat lui fiul lui Arthur de Connaught să renunț la ea pentru el și urmașii lui. Alfred și Maria Alexandrovna au avut cinci copii: Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha, Maria, regină a României, Victoria, Mare
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
său a fost primul rege al Franței din Casa de Bourbon. Prin mama sa a fost descendent al regelui Carol al V-lea al Franței și i-a succedat vărului său îndepărtat, Henric al III-lea al Franței, conform Legii Salice. Bunicii paterni ai lui Ludovic au fost Antoine de Navara și Jeanne d'Albret, regină a Navarei; bunicii materni au fost Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana și Johanna, Arhiducesă de Austria. Nașă i-a fost mătușa maternă
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
principele moștenitor Alexandru al Serbiei și Iugoslaviei și principele moștenitor Pavlos al Greciei. În 1997 regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de România. Nu are copii. Potrivit Constituției din 1923, care stabilea succesiunea după legea salică, principesa Margareta și surorile sale nu ar fi putut succede la tronul României (a se vedea și Ordinea de succesiune la tronul României). La 30 decembrie 2007, ziua în care s-au împlinit 60 de ani de la abdicarea forțată a
Margareta, Principesă a României () [Corola-website/Science/303303_a_304632]
-
însemnătate simbolică, act considerat de unii editorialiști ca fiind nedemocratic. Cu aceeași ocazie, regele Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și legislativul vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe din acel moment la aplicarea legii salice de succesiune, care era în vigoare atunci când regele Mihai a abdicat, articolul 77 din Constituția anului 1923 menționeză că puterile constitutionale ale regelui sunt ereditare în linie coborîtoare directă și legitimă a regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat
Margareta, Principesă a României () [Corola-website/Science/303303_a_304632]
-
în anul 1925, când Carol a notificat renunțarea sa la dreptul de a moșteni tronul și s-a încheiat la 8 iunie 1930 prin revenirea acestuia pe tron. Conform Statutului Casei Regale din România, tronul se transmitea pe baza legii salice, respectiv, putea avea calitatea de moștenitor numai fiul cel mai vârstnic al regelui în exercițiu sau, în lipsă de descendenți, ruda cea mai apropiată de sex bărbătesc a acestuia. Regele Carol I nu a avut descendenți masculini, ci numai o
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
sa Anne Marie de Orléans, care avea șaisprezece ani, era să moară la nașterea sa. Bunicii ei materni au fost Filip al Franței, Duce de Orléans, fratele regelui Ludovic al XIV-lea și Prințesa Anne Henrietta a Angliei. Datorită legii salice nu avea cerințele necesare să moștenească ducatul de Savoia. Nașa ei a fost bunica sa, Marie Jeanne de Savoia, iar nașul său a fost prințul Emanuele Filiberto de Savoia-Carignano. A fost legată în mod particular de bunica și mama sa
Marie-Adélaïde de Savoia () [Corola-website/Science/312832_a_314161]
-
țări erau diferite atunci când împăratul romano-german, Carol al VI-lea al Sfântului Imperiu Roman, a murit la 20 octombrie 1740. Împăratul Carol al VI-lea a lăsat titlurile și posesiunile la dispoziția fiicei sale, Maria Terezia a Austriei, deși legea salică împiedica succesiunea pe linie feminină. Dar încă din timpul vieții, împăratul Carol al VI-lea a obținut consințământul a multor state germane prin Pragmatica Sancțiune din 1713 pentru a permite fiicei sale să obțină tronul. În timp ce monarhia habsburgică austriacă era
Războiul de Succesiune Austriacă () [Corola-website/Science/308445_a_309774]
-
al VII-lea. În 1061, împărăteasa Agnes de Poitou, mama și regenta regelui Henric al IV-lea, a încredințat ducatul lui Otto de Nordheim, devenit Otto al II-lea de Bavaria. În 1070, regele Henric al IV-lea din dinastia salică l-a depus pe ducele Otto de Nordheim, trecând ducatul Bavaria în posesia contelui Welf (Guelf, Guelph), membru al unei influente familii bavareze cu legături dinastice în Italia de nord (familia d'Este). Ca urmare a sprijinului acordat papei Grigore
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
educație și artă. A murit în 1024, nelăsând urmași, probabil datorită unui jurământ de castitate luat împreună cu soția sa Cunigunde de Luxemburg. A fost ultimul membru al dinastiei ottoniene, fiind urmat de Conrad al II-lea, primul monarh din dinastia salică, strănepotul uneia dintre fiicele lui Otto cel Mare. A fost canonizat sfânt în 1146 probabil în timpul lui Clement al II-lea.
Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312132_a_313461]
-
apropiată a monarhului defunct pe linie masculină, un nepot de frate al lui Filip cel Frumos, Filip de Valois. Trebuie menționat aici că în regulamentele succesorale franceze din 1316, 1322 și 1328 nu se face nicăieri aluzie la faimoasa lege salică, menționată abia în 1358 de juristul și cronicarul Richard Lescot. Interpretarea legii salice în sensul imposibilității femeilor de a domni și de a putea transmite acest drept a fost făcută abia în 1416 de Jean de Montreuil în „Traité contre
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Filip cel Frumos, Filip de Valois. Trebuie menționat aici că în regulamentele succesorale franceze din 1316, 1322 și 1328 nu se face nicăieri aluzie la faimoasa lege salică, menționată abia în 1358 de juristul și cronicarul Richard Lescot. Interpretarea legii salice în sensul imposibilității femeilor de a domni și de a putea transmite acest drept a fost făcută abia în 1416 de Jean de Montreuil în „Traité contre les Anglais”, iar în 1464, Legea succesiunii la tron prevedea atât aceste principii
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
politice și economice care ar fi decurs de aici, conform punctului de vedere dezvoltat de eminentul om de cultură francez André Maurois. De-a lungul secolelor, Capețienii s-au răspândit în întreaga Europă, conducând de la regate la simple domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
dezvoltat de eminentul om de cultură francez André Maurois. De-a lungul secolelor, Capețienii s-au răspândit în întreaga Europă, conducând de la regate la simple domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai târziu Joan de Navarra). Oricum, paternitatea Joanei era suspectă din cauza adulterului mamei sale; magnații francezi au adoptat legea salică pentru a împiedicat succesiunea la tron
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai târziu Joan de Navarra). Oricum, paternitatea Joanei era suspectă din cauza adulterului mamei sale; magnații francezi au adoptat legea salică pentru a împiedicat succesiunea la tron a unui posibil bastard. În 1328, regele Carol al IV-lea al Franței a murit fără a avea moștenitori masculini, frații lui murind înaintea sa. La vremea aceea, singurul moștenitor de sex masculin al
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
al regelui Filip al IV-lea al Franței este regele Eduard al III-lea al Angliei, fiica lui Filip, Isabela a Franței, fiind mama sa. Lorzii francezi s-au opus succesiunii unui monarh francez, și au făcut o adăugare Legii Salice prin care niciun moștenitor de sex masculin nu poate succede la tron printr-o linie feminină. Așadar în loc de succesiunea de mai sus, coroana franceză a trecut de la Casa de Capet după moartea lui Carol al IV-lea la Filip al
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
destule împotriva inamicilor. Asasinatul politic avea să ducă la schimbarea cursului politicii franceze. Această pierdere a devastat nu numai familia, ci a pus continuarea dinastiei Bourbon în pericol căci ducele Angoulême nu avea nici un copil. Parlamentul a dezbătut abolirea legii salice care a excludea femeile din succesiune. Cu toate acestea, văduvă ducelui de Berry, Caroline de Napoli-Sicilia,a devenit gravidă și a dat naștere unui fiu, Henry, Ducele de Bordeaux. Ludovic al XVIII-lea a fost determinat să cedeze presiunii exercitate
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
de la nici una dintre cele trei soții ale sale. Tânărul Francis a fost logodit din anul 1506 și apoi căsătorit la 18 mai 1514 cu Claude a Franței, fiica lui Ludovic al XII-lea și a Annei de Bretania. Pentru că Legea Salică afirma că femeile nu pot moșteni tronul Franței, la moartea regelui Ludovic al XII-lea, pe tron a urcat Francis I, care era cel mai mare descendent pe linie masculină a Dinastiei Capețienilor. Când Francisc a devenit rege în 1515
Francisc I al Franței () [Corola-website/Science/311778_a_313107]
-
William al IV-lea tronul Regatului Unit a trecut următorului moștenitor legitim, Ducelui de Kent (al patrulea fiu al regelui George al III-lea) și deci a singurului copil al Prințului Eduard, Prințesa Victoria. Totuși, în Hanovra se aplica legea salică care cerea un moștenitor pe linie masculină. Prin urmare, Ducele de Cumberland (al cincilea fiu al regelui George al III-lea) a devenit rege al Hanovrei. Case regale de Hanovra și a Regatul Unit au fost separate.
Ernest Augustus I de Hanovra () [Corola-website/Science/317823_a_319152]
-
în aceeași zi. Nașele ei au fost: mătușa Prințesa Wilhelmina Amalia de Brunswick-Lüneburg și bunica Eleonore-Magdalena de Neuburg. Tatăl ei, care domnea peste zone vaste în Europa Centrală, avea nevoie de un moștenitor pe linie masculină. În dominioanele habsburgice, legea salică împiedica femeile să aibă drept la succesiune. Astfel, nașterea Mariei Tereza a fost o mare dezamăgire pentru tatăl ei și pentru populația din Viena. Maria Tereza a înlocuit-o pe verișoara ei Maria Josepha ca moștenitoare prezumptivă la teritoriile habsburgice
Maria Terezia a Austriei () [Corola-website/Science/298926_a_300255]
-
-lea și reprezentantul drepturilor regelui Filip al V-lea al Spaniei la coroană Franței este Louis Alphonse, Duce de Anjou, care este văr primar cu fostul monarh al Spaniei, Juan Carlos I. Totuși, daca nu ar fi fost urmată Legea Salica, cel mai mare descendent în viață, moștenitorul regelui Ludovic al XIV-lea ar fi fost Prințesa Alicia de Bourbon-Parma, mama actualului Duce de Calabria. Odată cu decesul Madamei Royale, fiica regelui Ludovic al XVI-lea, linia directă a familiei regale franceze
Descendenții regelui Ludovic al XIV-lea () [Corola-website/Science/330161_a_331490]
-
moștenitorul general al regelui Ludovic al XIV-lea a fost Henri, Conte de Chambord ("Henric al V-lea"), care era nepotul de frate al soțului și varului ei, Louis Antoine, Duce de Angoulême. Dacă nu ar fi fost urmată Legea Salica , titlul ar fi trecut surorii mai mari a contelui de Chambord, Louise Mărie Thérèse d'Artois, care s-a căsătorit cu Carol al III-lea, Duce de Parma, el însuși un descendent direct al regelui Filip al V-lea al
Descendenții regelui Ludovic al XIV-lea () [Corola-website/Science/330161_a_331490]
-
regele William al IV-lea al Regatului Unit și al Hanovrei a murit fără moștenitori legitimi. Succesorul lui a fost nepoata sa, Prințesa Victoria, singura fiică a fratelui său Prințul Eduard Augustus, Duce de Kent. Pentru că în Hanovra acționa Legea Salică încă din timpul Sfântului Imperiu Roman, Victoria nu putea moșteni tronul Hanovrei. Următorul descendent masculin al ultimului rege era Ducele de Cumberland, soțul Fredericăi, care a devenit regele Ernest Augustus I al Hanovrei. După o boală scurtă, regina Frederica de
Frederica de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/318139_a_319468]