KorAP: Find »[drukola/base=samaritean & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

84 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

rândul lor, samaritenii au inventat o serie de semne care se pun deasupra literelor, fără a le închega însă într-un sistem obligatoriu. Pe lângă faptul că nu este întrebuințat în mod constant, acest sistem este foarte puțin abordat în gramaticile samaritene. Din moment ce preocuparea principală a samaritenilor era transmiterea orală a Legii, reproducerea scrisă a vocalelor nu prezintă coerența necesară încadrării lor într-un adevărat sistem. Majoritatea manuscriselor samaritene nu prezintă vocale, puținele texte vocalizate parțial apelând la vocale doar pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
este întrebuințat în mod constant, acest sistem este foarte puțin abordat în gramaticile samaritene. Din moment ce preocuparea principală a samaritenilor era transmiterea orală a Legii, reproducerea scrisă a vocalelor nu prezintă coerența necesară încadrării lor într-un adevărat sistem. Majoritatea manuscriselor samaritene nu prezintă vocale, puținele texte vocalizate parțial apelând la vocale doar pentru a face distincție între omografe. Analizând cu atenție caracteristicile gramaticale fundamentale, Tal îndrăznește să afirme că ebraica Pentateuhului samaritean se apropie de ebraica literaturii rabinice reprezentate de Mișna

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
literaturii rabinice reprezentate de Mișna și de alte lucrări contemporane. Desigur, aceasta nu înseamnă că Pentateuhul datează din acea perioadă, ci doar că poartă amprenta limbii vorbite în timpul lui Hilel 2. Cele cinci Cărți ale Legii, sub forma transmisă comunității samaritene, diferă foarte mult în privința structurii, a limbii și uneori a conținutului, de forma pe care o au în iudaism. Evreii și samaritenii se raportau diferit la Scriptură; în timp ce evreii credeau în sfințenia Torei, încât nici o schimbare, chiar minoră și exterioară

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
ar fi ajuns destul de greu la ipoteza potrivit căreia textul Pentateuhului samaritean este constituit din două niveluri. Primul nivel corespunde unui anumit tip de text „palestinian” atestat de manuscrisele „protosamaritene” deja menționate. Al doilea nivel, mai recent, corespunde actualei recenzii samaritene. Întrucât această recenzie este destul de superficială, schimbările făcute în text sunt foarte ușor de identificat și de îndepărtat din textul în care au fost inserate. Aceste schimbări apar în special în acele pasaje care reflectă teologia samariteană; de exemplu, pasajul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
corespunde actualei recenzii samaritene. Întrucât această recenzie este destul de superficială, schimbările făcute în text sunt foarte ușor de identificat și de îndepărtat din textul în care au fost inserate. Aceste schimbări apar în special în acele pasaje care reflectă teologia samariteană; de exemplu, pasajul în care se spune că locul ales de YHWH pentru construirea templului este Muntele Garizim, și nu Muntele Sion. În toate versetele din Biblia ebraică în care se vorbește despre Ierusalim ca loc central de închinare, samaritenii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pretind că sunt adevărații moștenitori ai tradițiilor vechiului Israel. De altfel, această pretenție îi plasează într-un conflict permanent cu evreii. Faptul că „Manuscrisul războiului” (I QM) vorbește despre posibilitatea unei reconcilieri între cele două ramuri ale Israelului - iudaică și samariteană - demonstrează că ambele erau conștiente de originea lor comună și continuau să spere într-o posibile reunire. Alături de Templu, Tora reprezenta unul din cei doi stâlpi de bază ai iudaismului. Samaritenii cunoșteau foarte bine diferența rabinică și fariseică dintre Tora

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
aveau multe în comun cu saducheii, din moment ce și aceștia respingeau Tora orală drept sursă legitimă de îndrumare etică. Ei au preferat să adere la Legea lui Moise (Pentateuhul), pe care o priveau ca pe singura lege canonică 3. Conservatorismul comunității samaritene se vedea atât în strictul lor monoteism, cât și în respectarea practicilor tăierii împrejur. Dacă legea orală iudaică permitea, în anumite cazuri, cirmcumcizia la o dată ulterioară, practica samariteană insista ca acest rit să aibă loc neapărat în ziua a opta

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pe care o priveau ca pe singura lege canonică 3. Conservatorismul comunității samaritene se vedea atât în strictul lor monoteism, cât și în respectarea practicilor tăierii împrejur. Dacă legea orală iudaică permitea, în anumite cazuri, cirmcumcizia la o dată ulterioară, practica samariteană insista ca acest rit să aibă loc neapărat în ziua a opta; împlinirea corectă și la timp a acestui rit era atât de importantă pentru ei, încât, uneori, în disputele lor cu evreii, îi numeau pe aceștia „cei netăiați împrejur

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
samaritean; el susține că acest text are o importanță deosebită nu numai pentru textul ebraic premasoretic, dar și pentru înțelegerea corectă a unor pasaje din Noul Testament 2. Deoarece în privința limbii și chiar a scrierii, corespunde Pentateuhului ebraic la momentul schismei samaritene, Pentateuhul samaritean nu reprezintă propriu-zis o versiune în sensul Septuagintei sau al altor lucrări bazate pe traduceri. Pentateuhul samaritean a fost Biblia comunității samaritene înainte și după schismă și a rămas singura Scriptură inspirată și mai târziu, când evreii au

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
din Noul Testament 2. Deoarece în privința limbii și chiar a scrierii, corespunde Pentateuhului ebraic la momentul schismei samaritene, Pentateuhul samaritean nu reprezintă propriu-zis o versiune în sensul Septuagintei sau al altor lucrări bazate pe traduceri. Pentateuhul samaritean a fost Biblia comunității samaritene înainte și după schismă și a rămas singura Scriptură inspirată și mai târziu, când evreii au adăugat la canonul scripturistic cărțile profeților și aghiografele. Pe lângă câteva modificări importante, rezultate din concepții teologice, textul s-a păstrat ca la început și

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
după schismă și a rămas singura Scriptură inspirată și mai târziu, când evreii au adăugat la canonul scripturistic cărțile profeților și aghiografele. Pe lângă câteva modificări importante, rezultate din concepții teologice, textul s-a păstrat ca la început și, din moment ce comunitatea samariteană nu a fost niciodată foarte numeroasă și foarte răspândită, alterarea textuală și dezvoltările recenzionale nu constituiau un prea mare pericol 3. În acest fel, dincolo de cele câteva modificări deliberate, Pentateuhul samaritean aduce mărturie despre una dintre formele textuale ale Pentateuhului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Sichem. Respectarea strictă a textului tradițional, susținută de circumstanțe favorabile, a făcut ca forma textului, păstrată de Pentateuhul samaritean, să nu sufere mari modificări de-a lungul istoriei sale. Scrierea Pentateuhului samaritean, în momentul adoptării sale drept Biblie a comunității samaritene, era canaaneană; cu mici modificări, ea se păstrează în textul Pentateuhului până în zilele noastre. Asemenea textului masoretic, textul samaritean s-a transmis în cadrul unei comunități cu o anumită tradiție religioasă. Atât textul masoretic, cât și cel samaritean poartă urmele diferențelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
4. corectări ale unor locuri paralele; 5. interpolări mai ample plecând de la locurile paralele; 6. corectări ale unor pasaje ce prezintă dificultăți obiective și în special istorice; 7. forme influențate de dialectul samaritean; 8. pasaje influențate de teologia și hermeneutica samariteană 1. Un alt indiciu al revizuirii textului samaritean îl constituie faptul că modificările intenționate erau introduse în text potrivit concepțiilor teologice; astfel, forma plurală Elohim este modificată uneori într-o formă singulară, un înger este introdus în scenă pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
se traduce Pentateuhul în varianta LXX, când textul se caracteriza printr-o oarecare fluiditate, a urmat o perioadă de uniformitate graduală, în care apare și textul masoretic. Problema relativei cronologii a genealogiilor de la Facerea 5 și 11, în varianta masoretică, samariteană și LXX, rămâne încă nerezolvată; toate trei reprezintă recenzii diferite ale originalului ebraic, neputându-se stabili cu certitudine care este greșită și care este corectă. În plus, trebuie spus că fiecare dintre aceste trei versiuni își are simpatizanții ei. Cronologia

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
diferite ale originalului ebraic, neputându-se stabili cu certitudine care este greșită și care este corectă. În plus, trebuie spus că fiecare dintre aceste trei versiuni își are simpatizanții ei. Cronologia din Septaginta apare și la Flavius Iosephus, iar cronologia samariteană este susținută de Cartea Jubileelor și de Faptele Apostolilor 7. Concluzia inevitabilă la care ajungem este că toate cele trei texte erau întâlnite la evrei, fiecare dintre ele reprezentând tradiția unei localități sau a unei școli. Numărul manuscriselor samaritene pare

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cronologia samariteană este susținută de Cartea Jubileelor și de Faptele Apostolilor 7. Concluzia inevitabilă la care ajungem este că toate cele trei texte erau întâlnite la evrei, fiecare dintre ele reprezentând tradiția unei localități sau a unei școli. Numărul manuscriselor samaritene pare să nu fi fost niciodată prea mare. Faptul că doar foarte puține dintre ele și-au găsit loc în bibliotecile europene trebuie pus în legătură cu cinstirea pe care o primeau din partea anumitor comunități 1. Cu toate acestea, nu trebuie exclusă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
număr mai mare de manuscrise, întrucât obiceiul iudaic de îngropare a manuscriselor greșite sau uzate nu a fost adoptat și de către samariteni. E. Robertson a arătat în lucrarea sa Catalogue of Samaritan MSS cât de îngrijit erau pregătite manuscrisele biblice samaritene 2. Pieile erau obținute de la animale care fuseseră aduse drept jerftă de pace șelamim, și erau scrise foarte atent cu ajutorul unei bucăți ascuțite3de os sau cu un stylus metalic. În partea introductivă a lucrării citate mai sus se află o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
samaritenilor, cu ajutorul cărora putem deosebi cel de-al doilea strat al Torei lor1. În general, scribii textului Pentateuhului samaritean și ai textelor premasoretice se apropiau cu mare libertate de textul biblic; cu toate acestea, după ce s-a fixat conținutul tradiției samaritene, textul Pentateuhului samaritean se copia cu foarte multă atenție, asemenea textului masoretic. Cele mai multe diferențe sunt de natură ortografică sau se datorează metodelor diferite de pronunție. Desigur, aceste diferențe nu sunt deloc de neglijat, din moment ce aruncă o lumină nouă asupra istoriei

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
el, întrucât era o mărturie care data cu mult înaintea textului masoretic. Abia în secolul XX textul a putut fi evaluat la justa lui valoare, de text premasoretic, independent de tradiția fariseică 1. Înainte de a ne apleca asupra câtorva texte samaritene, se impun câteva remarci. În primul rând, am spus că samaritenii erau un grup foarte conservator, iar atitudinea evreilor față de ei era ambiguă, într-o oarecare măsură; dincolo de exemplele din Mișna, există puține mărturii, în literatura contemporană (în special apocrifă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
temporum (Paris 1583), Scaliger își exprimă dorința de a intra în posesia unui exemplar al Torei; deși nu și-a văzut visul împlinit, a reușit cel puțin să stârnească interesul ambasadorului Franței la Istanbul, Achille Harley de Sancy, spre studiile samaritene. Acesta l-a însărcinat pe pelerinul italian Pietro della Valle să obțină, în numele său, un manuscris al Pentateuhului samaritean, ceea ce acesta a și făcut, aducându-i din călătorie două copii ale Pentateuhului samaritean. Întorcându-se la Paris, de Sancy i-

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Universității Cambridge. Un alt codex, datând în jurul anului 1300, și care conține Pentateuhul samaritean este Codex Abișa; după cum Codex Aleppo este apreciat în cercurile iudaice, tot astfel și acest codex al Pentateuhului samaritean se bucură de mare cinste în cercurile samaritene. Colofonul acestui text spune chiar că manuscrisul derivă de la Abișa, stră-strănepotul lui Aaron. Oricum, acesta este cel mai bun manuscris cunoscut al Pentateuhului samaritean. Principalele ediții moderne ale Pentateuhului samaritean sunt1: 1. A.F. von Gall, Der hebräische Pentateuch der

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
au trudit mai mulți traducători. A doua teorie susține că aceste manuscrise reprezintă traduceri paralele datând din perioada în care aramaica era încă o limbă vie; întrucât nici una dintre aceste versiuni nu a obținut un statut oficial în rândul comunității samaritene, nu s-a ajuns la vreo redactare finală a vreunei traduceri. Targumul samaritean s-a folosit în scopuri liturgice în sinagogile samaritene până în secolul al XVII-lea, mult timp după ce încetase întrebuințarea aramaicii în scopuri seculare. A fost adus în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
încă o limbă vie; întrucât nici una dintre aceste versiuni nu a obținut un statut oficial în rândul comunității samaritene, nu s-a ajuns la vreo redactare finală a vreunei traduceri. Targumul samaritean s-a folosit în scopuri liturgice în sinagogile samaritene până în secolul al XVII-lea, mult timp după ce încetase întrebuințarea aramaicii în scopuri seculare. A fost adus în Europa pentru prima dată în 1616, în urma achiziționării unui manuscris la Damasc de către Pietro della Valle. Morinus l-a publicat pentru prima

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
acestei traduceri datează din 1219-1220 (Sarepta) și 1226-1227 (Egipt); primul se află în Biblioteca Universității din Cambridge, iar cel de-al doilea la Roma, în Biblioteca berberă. 7.5. Alte texte de origine samariteanătc "7.5. Alte texte de origine samariteană" 7.5.1. Cronica Tolidah 1tc "7.5.1. Cronica Tolidah1" Deși textul Cronicii Tolidah datează din perioada medievală târzie, fiind rodul muncii a mai multe generații de mari arhierei - fiecare mare arhiereu adăugând un pasaj la textul pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677

ci și de sarcasm și posomorală egolatră, activându-i în schimb sentimentul uitat al dăruirii de sine. Noua lui etică îi va pune pe primul plan pe cei slabi și pe cei săraci, cum ar fi copiii străzii. Subita vocație samariteană a lui David este amendată de concepția realistă, liberală, rațională, altfel spus, de bunul simț al soției, ceea ce nu exclude dovezile de "cum să fie bun" atât din partea promotorilor campaniei pentru adoptarea copiilor străzii, ca parte a unui proiect meliorist

Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]