88 matches
-
l-ar lăsa să iasă din casă îmbrăcat așa. Copiii ar putea să arunce cu pietre în el. —Cum îți merge slujba? i-am spus, întrerupând acest imn de recunoștință înainte să aud că Alice avea să fie în curând sanctificată. Un zâmbet i s-a zărit în locurile de pe față care încă nu căzuseră pradă sentimentalismului. — Extraordinar! a spus. Am început să scriu niște sonete. Nu este nimic mai frumos decât a fi îndrăgostit, Sam. Ar trebui să încerci. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
umbră, secetos, imposibil de irigat și, în general, mizantropic pe care îl deținea Buzz era de paisprezece dolari acrul, clientul fiind pastorul Primei Biserici Penticostale a Divinei Eminențe, care voia să-l transforme într-un cimitir pentru animalele de companie sanctificate ale membrilor congregației sale. Buzz îi zise că prețul minimum era de douăzeci de dolari. Peste zece minute telefonul sună din nou. Fără nici un salut, doar: Nu i-am spus lui Mickey, pentru că nu meriți ca vreun om să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
totul. Cochet, așa cum nu se arătase niciodată ca profesor de latină, monseniorul își spunea „cocoș pe cuibar“. Ședea în fața mea, mai rotofei decât îl aveam eu în memorie: bucătăria mănăstirească îi pria. Am trăncănit numai puțin despre cea în sfârșit sanctificată. Pe plan politic, el reprezenta în continuare poziția partidului de centru, pe care nu îl regăsea însă decât în mică măsură la actualii creștin-democrați. L-a lăudat pe părintele Wiehnke, confesorul meu de la Biserica Inima lui Christos, fiindcă acest preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor este sanctificată.“ Totul se desfășura aici pe spații mai ample, avea un aer mai sărăcăcios, mai lacunar și mai apropiat de sfârșitul războiului. Mult spațiu între zidurile arse, întinse pe suprafețe mari. Rareori câte o clădire nouă, dar multe barăci și dughene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mă fi vizitat niciodată) găsesc că îmi repugnă din ce în ce mai mult să privesc în față faptul că gura tuturor femeilor a jucat într-un anume fel rolul de gazdă pentru a bărbatului... Toate. Fără nici o excepție. Chiar și scumpele noastre bătrânele, sanctificatele bunicuțe, până și fosilele chircite, ghemuite ca papagalii aflați prin colțurile sălilor din localuri - toate au făcut-o. Fir-ar al dracului să fie. Toate au făcut-o, sau o vor face cât de curând... în zece, douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
biserică. Parazitismul pe care Baudelaire Îl regretă și Încearcă să-l reconstituie este cel al unei aristocrații ecleziastice. Și fiecare membru al acestei aristocrații găsește Într-un alt membru (sau, după capriciul lui Baudelaire, În toți ceilalți membri) o imagine sanctificată a lui Însuși și un Înger păzitor. Dar această societate spirituală nu-l poate satisface cu totul pe autorul nostru. Mai Întâi, ca urmare a contradicției inerente alegerii sale inițiale, de-abia a primit eticheta la care jinduia, că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pur subiective, de a trăi într-o lume reală și eficientă și nu într-o iluzie. Acest comportament se verifică pe toate planurile existenței sale, fiind evident mai ales în dorința omului religios de a se mișca într-o lume sanctificată, adică într-un spațiu sacru. Este ceea ce a dus la elaborarea tehnicilor de orientare, care nu sânt altceva decât tehnici de construire a spațiului sacru. Nu este nicidecum vorba de o lucrare omenească, pentru că nu prin strădania sa izbutește omul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
achilpa crede că stâlpul îi înlesnește comunicarea cu tărâmul ceresc. Or, existența umană nu este posibilă decât prin această comunicare permanentă cu Cerul. "Lumea celor din tribul achilpa nu devine cu adevărat a lor decât în măsura în care reproduce Cosmosul organizat și sanctificat de Numbakula. Nu se poate trăi fără o "deschidere" spre transcendent; altfel spus, nu se poate trăi în "Haos". În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existența în lume nu mai este posibilă și cei din tribul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
casă. Construcțiile cer așadar jertfe sângeroase sau simbolice, despre care se cuvin spuse câteva cuvinte. Oricare ar fi structura unei societăți tradiționale - fie că este alcătuită din vînători-păstori, din agricultori sau a ajuns în stadiul civilizației urbane -, locuința este întotdeauna sanctificată pentru că este o imago mundi, iar lumea este o creație divină. Există însă mai multe feluri de omologare a locuinței cu Cosmosul, tocmai pentru că există mai multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
reprezintă și în același timp o conține. De fapt, Lumea este resancti-ficată în întregime datorită Templului. Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfințenia sanctuarelor. Această deosebire ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de zei, în Cer. Modelele transcendente ale Templelor se bucură de o existență
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mereu egal cu el însuși, nu se schimbă și nici nu ia sfârșit. Fiecare sărbătoare periodică înseamnă regăsirea aceluiași Timp sacru care s-a manifestat la sărbătoarea din anul precedent sau cu un secol în urmă: este Timpul creat și sanctificat de zei, cu prilejul gestelor lor, care sânt reactualizate prin sărbătoare. Cu alte cuvinte, în sărbătoare se regăsește prima apariție a Timpului sacru, așa cum s-a petrecut ea ab origine, in illo tempore. Pentru că Timpul sacru în care se desfășoară
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Timpul sacru în care se desfășoară sărbătoarea nu exista înainte de gestele divine comemorate de această sărbătoare. Creând diferitele realități care alcătuiesc în zilele noastre Lumea, zeii întemeiau totodată și Timpul sacru, pentru că Timpul contemporan unei creații era în mod necesar sanctificat prin prezența și activitatea divină. Omul religios trăiește astfel în două feluri de Timp, dintre care cel mai important, Timpul sacru, apare sub forma paradoxală a unui Timp circular, reversibil și recuperabil, un soi de prezent mitic regăsit periodic cu ajutorul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
așadar parte la taina sanctificării noastre, o dată ce numele lui Dumnezeu a fost rostit deasupra lor. Îndată ce acest nume a fost rostit, Duhul Sfânt coboară din ceruri, se oprește deasupra apelor pe care le sfințește cu prezența sa, iar acestea, astfel sanctificate, capătă la rândul lor puterea de a sfinți... Ceea ce putea vindeca bolile trupului vindecă acum sufletul; ceea ce aducea mântuirea pentru o vreme aduce acum viața veșnică..." Omul vechi" moare prin imersiune în apă, dând naștere unei ființe noi, regenerate. Acest
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să uităm că, pentru omul religios al societăților arhaice, Lumea este încărcată de mesaje, care par uneori de neînțeles, însă pot fi descifrate cu ajutorul miturilor. După cum vom vedea, experiența umană în totalitatea sa poate fi omologată Vieții cosmice, prin urmare sanctificată, deoarece Cosmosul este creația supremă a zeilor. Orgia rituală închinată recoltelor are și ea un model divin: hierogamia Zeului fecundator cu Pămîntul-Mamă.27 Fertilitatea agrară este stimulată cu ajutorul unei frenezii genezice neînfrînate. Dintr-un anumit punct de vedere, orgia amintește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se întîlneau în China, primăvara, ca să cânte cântece rituale și să ia parte la serbări ale dragostei. Valorizările succesive ale acestui "loc sfînt" primordial sânt lesne de ghicit. În timpuri străvechi, acest loc era un spațiu privilegiat, o lume închisă, sanctificată, unde băieții și fetele se întîlneau periodic pentru a se împărtăși din tainele Vieții și ale fecundității cosmice. Taoiștii au preluat această schemă cosmologică arhaică - muntele și apa - și au îmbogățit-o (munte, apă, peșteră, arbore), dar au redus-o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în animale ori în plante, este tot Viață, iar când sosește clipa, punctul acela nevăzut numit moarte, Isus se îndepărtează tot așa de bine dintr-un copac cât și dintr-o făptură omenească."35 CAPITOLUL IV Existență umană și viață sanctificată Existența "deschisă" spre Lume Scopul ultim al istoricului religiilor este să înțeleagă - și să-i ajute și pe alții să înțeleagă - comportamentul omului religios (homo religiosus) și universul său mental, ceea ce nu este deloc ușor. Pentru lumea modernă, religia ca
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
iar această cunoaștere este pentru el neprețuită, pentru că este "religioasă", pentru că se referă la Ființă. Sanctificarea Vieții Exemplul de mai sus ne ajută să înțelegem în ce perspectivă se așază omul societăților arhaice, pentru care viața poate fi în întregime sanctificată. Mijloacele prin care se poate ajunge la sanctificare sânt numeroase, însă rezultatul este aproape întotdeauna același: viața este trăită pe două planuri, desfășurîndu-se ca existență umană și participând în același timp la o viață transumană, cea a Cosmosului sau a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
alte părți, în lumea primitivă, sexualitatea rituală a fost însoțită de orgii. Exemplul de mai sus își păstrează totuși o valoare sugestivă, pentru că ne dezvăluie o experiență care nu mai este accesibilă într-o societate desacralizată: experiența unei vieți sexuale sanctificate. Corp-casă-Cosmos Am văzut că omul religios trăiește într-un Cosmos "deschis" și că el însuși este "deschis" spre Lume, ceea ce înseamnă: a) că se află în comunicare cu zeii; b) că participă la sfințenia Lumii. Am putut constata, analizând structura
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Copilul nu cunoaște nimic din aceste experiențe; inițiatul le cunoaște, și le asumă și le integrează în noua sa personalitate. Să mai adăugăm că, dacă neofitul moare la vârsta copilăriei, în timpul vieții profane, neregenerate, ca să renască la o existență nouă, sanctificată, renaște și la un mod de a fi care îngăduie cunoașterea, știința. Inițiatul nu este numai un "nou-născut", ori un "înviat din morți", ci este un om care știe, care cunoaște tainele, care a avut revelații de ordin metafizic. În timpul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
XLII, 1932, pp. 143 și urm.). Cuprins CUVÎNT ÎNAINTE LA EDIȚIA FRANCEZĂ 5 INTRODUCERE 11 I. Spațiul sacru și sacralizarea Lumii 21 II. Timpul sacru și miturile 61 III. Sacralitatea Naturii și religia cosmică 101 IV. Existență umană și viață sanctificată 140 ELEMENTE BIBLIOGRAFICE 187 Culegere și paginare HUMANITAS Conversie în format Winword 2.0 IBM-PC: Ioan-Lucian MUNTEAN (muntean@physics.pub.ro). ------------------------------ SALAZAR PREFAȚĂ Cartea aceasta de istorie politică este scrisă de un om care nu se îndeletnicește nici cu istoria
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu stil; stilul lor. Spre deosebire de Burtă Multă, aveau și unghiile tăiate. Unul chiar m-a surprins. Știa să stea grav, cu mâna dreaptă așezată teatral, frunte-bărbie, de credeai că din clipă în clipă va slobozi o înțelepciune ultimă, de guru sanctificat, aidoma profului nostru de matematici... Cum a fost cu hârtiuțele alea?... Eu, surprins; foarte surprins. Dau liber la moacă să joace rolul marii mirări. Care hârtiuțe?... Indivizii erau croiți, recunosc iar, puțin altfel decât Burtă Multă. De pildă, cugetătorul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nici un alt stat nu i-ar putea acorda un ajutor și o protecție similare. Relația aceasta ridică totuși chestiuni serioase. Iată cum comenta situația o autoritate în domeniu: "A fost oare ego-ul acestui popor mic prejudiciat în cadrul procesului? O teologie sanctificată a 'celui de pe locul doi', care afirmă că bulgarii sunt mari, dar care le amintește tuturor de leagănul în care rușii sunt și mai mari, continuă să acționeze nestingherită."15 România Liderii români, ca și cei bulgari, și-au concentrat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
speciei gînditoare, a cărei unică SALVARE NU AR PUTEA FI DECÎT GÎNDIREA VERIDICĂ ASUPRA VIEȚII: ÎNȚELEGEREA "ADEVĂRULUI ETERN"30 Conform celor demonstrate mai sus, mitul divinității trinitare prefigurează calea directoare a evoluțiilor viitoare, depășind nivelul atins actualmente de specia gînditoare. Sanctificatul reprezintă în sine după cum se spune apariția purificată a tatălui său. Dar această revenire simbolică a apariției nu este ca să eliminăm orice sentimentalism decît o speranță, o apropiere în infinit: ea nu este nici perfectă, nici absolută. Nefiind dumnezeu, ci
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în sine după cum se spune apariția purificată a tatălui său. Dar această revenire simbolică a apariției nu este ca să eliminăm orice sentimentalism decît o speranță, o apropiere în infinit: ea nu este nici perfectă, nici absolută. Nefiind dumnezeu, ci om, sanctificatul, cu tot elanul său aproape supraomenesc, nu este absolut perfect. Nici apariția nu va fi vreodată perfectă. Absolutul nu există în temporal, acesta constituind însuși principiul relativității. Idealul lui director este perfecționare: evoluția permanentă. Cea de a treia persoana a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]