377 matches
-
a sosit în Franța pentru a găsi prin orice mijloace putea mâna sorei domnului Ludovic Constanța, o tânără domnițp de nemaipomenită educație, înfățișare elegantă și chip minunat. Atât de mare era reputația Regatului Franței și a domnului Ludovic că înșiși sarazinii erau înspăimântați de proiectul acestei căsătorii. Ea nu era logodită de când rupsese angajamentul de a se căsători cu Ugo, contele de Troyes, și își dorea să evite vreo altă alegere nepotrivită. Principele de Antiohia era experimentat și bogat atât în
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
a murit și Guaimar a rămas singur la guvernare. În anul 999, o ceată de pelerini normanzi aflați pe drumul de întoarcere de la Ierusalim s-a oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe longobarzi, Papa Ștefan al II-lea a emis pretenții asupra exarhatului. Aliatul spu, regele franc Pepin cel Scurt, a donat în același an teritoriile
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Landenulf, principe de Capua; și Laidulf care au ajuns, cu toții, la un moment sau altul, la conducerea principatelor longobarde din sudul Italiei. Landulf al IV-lea a dispărut într-o bătălie luptând pentru împăratul occidental în 982, împotriva bizantinilor și sarazinilor. Fratele său Landenulf i-a succedat, însă, fiind prea tânăr, împăratul Otto I "cel Mare" l-a învestit cu principatul de Capua, astfel încât Aloara să poată guverna în comun cu el. Această hotărâre a fost confirmată de Theofano, văduva împăratului
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
Arduin preconiza o alianță matrimoniala cu contele Adalbert Atto, a cărui fiica, Prangarda s-a căsătorit în cele din urmă cu fiul lui Arduin, Manfred I. La o dată mai timpurie, Arduin a fost în mod cert implicat în disputa contra sarazinilor, care ocupaseră valea Sușei și își stabiliseră o bază la Fraxinetum, situată în vecinătate, în Provence. Se poate ca el să fi reușit să îi alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale Albenga, Albă și Ventimiglia prin cucerire. Este sigur că Arduin a participat la războaiele conților de Provence Guillaume I și Rotbold al II-lea împotriva sarazinilor din Fraxinetum. Potrivit cronicarul Liutprand de Cremona în al său "Antapodosis", în 972 sau 973 Arduin și Rotbold au condus atacul reușit asupra Fraxinetum însuși. În conformitate cu un document comital ulterior, datat în 1041, Arduin a obținut cu acea ocazie orașele
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
acea ocazie orașele Tenda, Briga și Saorgio, cărora le-a acordat concesii. Arduin a fost ultima dată menționat ca fiind în viață în 4 aprilie 976. În ciuda faptului că i-a repatriat în ținuturile lor de origine, cucerite acum de la sarazini, călugării din Novalesa — care se refugiaseră din fața incursiunilor musulmane din 906 și se aflau încă la Torino până la 929 — l-au acuzat pe Arduin cum că nu le-ar fi respectat drepturile: "Ardoinus vir potens ... nobis tulit [vallem Segusinam] tantum
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia. Acest eveniment a marcat capitolul final al acestei
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
conducerea lui Muawia bin Hudeij, și care au rămas pe insulă vreme de câțiva ani. Exarhul de Ravenna Olympius, a apărut cu trupele sale în pentru a-i respinge pe invadatori, însă a eșuat în încercarea sa. Puțin după aceea, sarazinii s-au întors în Siria după ce au strâns o pradă suficientă. O a doua expediție arabă împotriva Siciliei a avut loc în 669. De această dată, este vorba de o forță de invazie consistentă, trimisă cu 200 de vase, care
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ca armistițiul să expire, a trimis o puternică forță de invazie a Siciliei. Vasele sale au fost mai întâi hărțuite de către flotele trimise din Gaeta și din Amalfi, iar apoi distruse în cea mai mare parte de către o furtună. Totuși, sarazinii au reușit că cucerească insula Lampedusa și să provoace ravagii în Ponza și Ischia, în Marea Tireniană. O înțelegere ulterioară încheiată între patriciul bizantin Grigore și emirul de Ifriqiya stabilea comerțul liber între sudul Italiei și Africa de nord. După
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
de al-Madinah ("Orașul"). În februarie 832, emirul Ziyadat Allah I l-a trimis pe vărul său Abu Fihr Muhammad ibn Abd-Allah în insulă, numindu-l "wăli" de Sicilia. Bizantinii au fost înfrânți la începutul anului 834 și în anul următor sarazinii au înaintat până la Taormina. Războiul a evoluat lent vreme de câțiva ani, cu minore victorii ale aghlabizilor, în vreme ce bizantinii rezistau în fortărețele lor din Castrogiovanni și Cefalù. Noi trupe sarazine au fost trimise în Sicilia de către noul emir, Abu Iqal
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
flota musulmană ataca nestingherită Grecia și Malta. Flota musulmană a făst până la urmă distrusă într-o bătălie navală din 880. Pentru o vreme, se părea că bizantinii sunt pe punctul de a recupera Sicilia, însă noi victorii pe uscat ale sarazinilor restabiliti situația. De asemenea, o răscoală din Palermo împotriva guvernatorului Seuàda ibn Muhammad a fost reprimată în 887. Moartea împăratului Vasile I Macedoneanul în 886 i-a încurajat o dată în plus pe musulmani sa își extindă aria atacurilor, ei asaltând
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
papilor, care nu puteau tolera comunități islamice în inima Creștinătății.. Rezultatul a fost o răscoală a musulmanilor sicilieni, care au organizat grupuri de rezistență însă acest lucru nu a putut persista, marcând capitolul final al stăpânirii islamice în Sicilia. Anihilarea sarazinilor din Sicilia s-a încheiat către anii '40 ai secolului al XIII-lea, când au avut loc ultimele deportări de la Lucera. Apariția sarazinilor în sudul Italiei a avut ca stimulent și cazurile anumitor duci și principi regionali care au solicitat
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
rezistență însă acest lucru nu a putut persista, marcând capitolul final al stăpânirii islamice în Sicilia. Anihilarea sarazinilor din Sicilia s-a încheiat către anii '40 ai secolului al XIII-lea, când au avut loc ultimele deportări de la Lucera. Apariția sarazinilor în sudul Italiei a avut ca stimulent și cazurile anumitor duci și principi regionali care au solicitat sprijinul mercenarilor musulmani pentru rezolvarea unor dispute interne. Primii care au recurs la acest sprijin au fost ducele Andrei al II-lea de
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
837, apoi principele Radelchis I de Benevento și principele Siconulf de Salerno în 841. Încă din secolul al VIII-lea, berberii musulmani din Africa de nord au început să efectueze raiduri asupra Taranto și a sudului Italiei în general, amenințarea sarazinilor menținându-se constantă până în secolul al XI-lea. Pentru Italia sudică, primii ani ai secolului al IX-lea au fost caracterizați de luptele interne care au slăbit puterea statelor longobarde. În 840, sarazinii au profitat de acest lucru, preluând controlul
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și a sudului Italiei în general, amenințarea sarazinilor menținându-se constantă până în secolul al XI-lea. Pentru Italia sudică, primii ani ai secolului al IX-lea au fost caracterizați de luptele interne care au slăbit puterea statelor longobarde. În 840, sarazinii au profitat de acest lucru, preluând controlul asupra orașului Taranto. Acesta a devenit o fortăreață și un port arab privilegiat pentru 40 de ani. Din acest punct, vase încărcate cu prizonieri porneau către porturile arabe, în care prizonierii erau vânduți
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
arabă a ieșit din Taranto, a înfrânt în golful Taranto o flotă venețiană de 60 de vase chemată în ajutor de împăratul Teofil, după care a pătruns în Marea Adriatică, jefuind orașele de coastă. În 850, patru coloane de vase ale sarazinilor au pornit din Taranto și Bari pentru a devasta Campania, Apulia, Calabria și Abruzzi. În 854, Taranto a fost din nou baza unor raiduri ale arabilor, conduse de Abbas-ibn-Faid, care a prădat provincia longobardă Salerno. Două flote arabe au sosit
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
devenit unul dintre cele mai importante orașe din "Thema Longobardia". În 882, chemați în ajutor de ducele Radelchis I de Benevento, l-au capturat și deținut pentru o vreme. Orașul port Bari, situat în regiunea Apulia, a fost capturat de către sarazini în 847, rămânând sub controlul acestora pentru următorii 25 de ani. El a devenit capitala unui mic stat islamic independent, cu un emir și moschee proprii. Primul conducător al emiratului de Bari a fost Khalfun, un conducător berber venit probabil
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Mufarraq. Sawdan a invadat pământurile ducatului longobard de Benevento silindu-l pe ducele Adelchis să plătească tribut. În 864, el a obținut învestitura oficială solicitată anterior de Mufarrag. Orașul Bari a fost înzestrat cu o moschee, palate și edificii publice. Sarazinii au efectuat raiduri silind populația să se deplaseze dinspre câmpii și regiunile de coastă către interior și zone mai bine protejate de pe dealuri. Orașele Tricarico și Tursi s-au aflat pentru o vreme sub controlul musulman. În 968, Basilicata a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
dominau Marea Tireniană. Pirații arabi prădau coastele italiene lansând asalturi asupra orașelor Amalfi, Gaeta, Napoli și Salerno. Statele creștine din Campania nu erau încă pregătite pentru a se alia împotriva noii amenințări "păgâne". Amalfi și Gaeta se temeau deopotrivă de sarazini și de ducatul de Neapole, spre disperarea papalității. În fapt, Neapole a fost primul care a îmrpumutat primul trupe sarazine, atunci când ducele Andrei al II-lea i-a angajat ca mercenari pentru a continua războiul contra lui Sicard, principele de
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
trupe sarazine, atunci când ducele Andrei al II-lea i-a angajat ca mercenari pentru a continua războiul contra lui Sicard, principele de Benevento, în 836. După ce Sicard a angajat la rândul său mercenari musulmani, obiceiul s-a încetățenit. În 846, sarazinii au prădat chiar Roma, distrugând numeroase bazilici, inclusiv San Pietro, pentru a le jefui. În bătălia de la Ostia din 849, o flotă comună compusă din vase papale, napolitane, amalfitane și din Gaeta a reușit pentru moment să stăvilească atacurile sarazine
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
flotă comună compusă din vase papale, napolitane, amalfitane și din Gaeta a reușit pentru moment să stăvilească atacurile sarazine. Atacurile musulmane au fost reluate către finele secolului al IX-lea. Astfel, în 897 abația din Farfa a fost prădată de către sarazini, care au folosit-o drept cazarmă până când a fost distrusă accidental de un incendiu în 898. Abatele Petru de Farfa a reușit să organizeze la timp evacuarea comunității și să salveze totodată biblioteca și arhivele. De asemenea, tabăra sarazină de la
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
fost creierul unei vaste alianțe a statelor din sudul Italiei, inclusiv Ducatul de Gaeta și Ducatul de Neapole, principii longobarzi și bizantinii, cu toate că amalfitanii au stat deoparte. Bătălia care a urmat a fost un succes pentru liga creștină, iar prezența sarazinilor a fost definitiv alungată din Lazio și Campania; totuși, raidurile vor continua vreme de încă un secol. Un exemplu îl constituie o nouă infiltrare arabă în Calabria în 982, soldată cu victoria din bătălia de la Stilo (de lângă Crotone) asupra unei
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
conduse de către însuși împăratul Otto al II-lea. Pericolul musulman a încetat abia cu apariția normanzilor în regiune. Dacă Emiratul de Bari nu a avut decât o existență meteorică, ca și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]