1,075 matches
-
Iar viata-i scânteie---amurg . Tu esti scânteia, mica paiața Ce mergi în amurg...și zilele curg... Scânteie---muzica-n revărsare... Te poartă pe brațe în sus . Amurg e iluzie...visare... Scanteie-amurg și toate s-au dus ... martie 2012 Mara Emerraldi Referință Bibliografica: SCÂNTEIE . AMURG / Mara Emerraldi : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1489, Anul V, 28 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mara Emerraldi : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la
SCANTEIE . AMURG de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1489 din 28 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382330_a_383659]
-
am putea spune împreună cu Geo Bogza, ascultând același Triplul concert: „Plecat dintre noi, muritori, într-o duminică, Paul Constantinescu s-a întors iarăși între noi, nemuritor, în duminica următoare: «Și tremură brazii/ Mișcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele...» NOTE BIBLIOGRAFICE {\footnote 1 - Cosma, Octavian Lazăr - De la „ferocitate și stupiditate”... la „ostilitate tăcută”...; în: Muzica, București, An XX, nr. 2 /78), iulie - septembrie 2009, pp. 23 - 39.} {\footnote 2 - Voicu Arnăuțoiu Raluca - Paul Constantinescu Biografii paralele; în Muzica
OMAGIEREA MUZICIANULUI PAUL CONSTANTINESCU by Vasile Vasile () [Corola-journal/Journalistic/84334_a_85659]
-
moarte. Va apărea în '45, ilustrat de Marcela Cordescu, la Fundația Regele Mihai I. Un atentat, ca toată avangarda, la mizerabila condiție umană, dar un atentat slab, chinuitor, gîndit pe picior mare și destrămat, metodic, de dintele decrepitudinii. Artizanul lui, scînteie sărită din romantismul revoluționar, e-un "tânăr neîmblânzit, haotic, revoltat mai întâi/ de destinul biologic al lumii." Cele trei femei, în care se strîng viața și remușcările oamenilor, moartea, regretele, țipătul și neputincioasele lor furii, nevolnicia și pragurile, dorința de
Les trois Grâces by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8543_a_9868]
-
uleiului arzând în ele era uneori mai intensă, alteori mai slabă, făcându-mă și pe mine să am uneori mintea limpede, alteori tulbure. La lumina lămpilor, am zărit numeroși lilieci uriaș de mari atârnând de bolta tunelului: ochii lor lucitori scânteiau în întuneric, iar deseori căcărezele lor urât mirositoare în formă de biluțe îmi cădeau în cap. Într-un sfârșit, am ieșit din tunel, iar după aceea ne-am suit pe o terasă înaltă. O bunicuță cu părul tot înspicat a
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
urechea și i se păru că zace sub o apă adâncă, și, prin apă, ceva fulgeră ascuțit și se-nfipse în ea. Se frecă la ochi. Rămase cu urechile țiuind, așteptând. Văzu cerul, gardul de la stradă, cu rouă pe el, scânteind în soare, parcă cineva ar fi presărat sticlă pisată, și-aceeași sticlă ar fi jucat și-n aer și s-ar fi prefăcut în liniște. Sprijini coatele în pământ, să se ridice, se săltă în capul oaselor și simți până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
răspunde nimic. Reuși doar să întindă mîna după ilustrată, dar n-o ajunse. Își strîmbă buza de jos, mușcînd-o dintr-o parte și răcni disperat: D-d-dă-mi-o, lighioaie, că te tr-tr-trăsnesc! Se congestionase la față și broboane mari de sudoare îi scînteiau în bătaia razelor. Tu să mă trăsnești pe mineee?! strigă Tomiță răgușit. Pe mine, dom'le?... și încă tu? Da, eu! Vrei să te c-c-convingi? Și Nuțu ridică pumnul amenințător. Tomiță s-ar fi așteptat a orice, dar că Nuțu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind Tom de demult ce se dișterne Dintr-un Magnificat curgând Cândva la fine de vecerne: La acest geam ca un potir Atins de-o harfă modulată De-un înger cu zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transcendental se observă la prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie eonul de sus ca fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană "Iar umbra feței străvezii/ E albă ca de ceară/ Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scânteie 'n afară": descrie transfigurarea starea de dincolo a luceafărului, a lui Hyperion, a geniului în raport cu lumea omului, stare care ia naștere în contactul cu lumea de jos. În schimb, în contrast, fiicei pământului nu îi este accesibilă această viziune; ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești: De la pahar la buze totu-i deșertăciune Și ale lumii jocuri sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umplutură, căci cade mai bine în latină pentru a se ridica suav și dulce la trei sute de pagini "care este standardul". Și în această sarcină a mea, de a-i sugera ceva, aș dori să infuzez sau să fac să scânteieze focul secret care arde împotriva logicii în măruntaiele mele spirituale, sau să-i alimentez mai bine acest foc, ca oricărui bărbat în toată regula care la fel arde, deși jos e cenușă. Pentru că, ce alt lucru este sentimentul comicului dacă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care George C?linescu numea elementele ce alc?tuiesc peisajul eminescian „idei-divinit??i", simboluri ale „materiei În ve?nic? alc?tuire", ale unei „entit??i metafizice", pentru care timpul este infinit: „ Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri" („Revedere ") Fiin?a uman? nu poate exista a?adar În afara complexului raport microcosm (lumea interioar? a poetului) macrocosm (universul exterior), indiferent de sentimentul pe care acesta Îl genereaz?, pentru c?, În opera să (În versuri sau În proz
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nop?îi", „sclipiri pe cer" luminând oglindă apelor, sau preș?rând pe c???ri „pulbere de argint" icoane ale cerului limpezindu-?i chipul În ape de izvor („pe ape diafane / I?i limpezesc În tremur pe rând a lor icoane") scânteind printre crengile copacilor („Printre crengi scânteie stele / Farmec dând c???rii strâmte"), ori luminând mersul turmelor („Sară pe deal buciumul sun? cu jale / Turmele-1 urc, stele le scap???-n cale"), asemenea unor boabe de rou? preș?rate pe pânză cerului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
oglindă apelor, sau preș?rând pe c???ri „pulbere de argint" icoane ale cerului limpezindu-?i chipul În ape de izvor („pe ape diafane / I?i limpezesc În tremur pe rând a lor icoane") scânteind printre crengile copacilor („Printre crengi scânteie stele / Farmec dând c???rii strâmte"), ori luminând mersul turmelor („Sară pe deal buciumul sun? cu jale / Turmele-1 urc, stele le scap???-n cale"), asemenea unor boabe de rou? preș?rate pe pânză cerului („Stelele nasc umezi pe bolta senin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lacul e „vr?jit" de mult de cuvântul sfintei Miercuri, glasul apei „Îngân?" cântece vr?jite. Sub lumina soarelui, lacul pare s? se trezeasc? din aceast? stare de lini?te, „tres?rînd", „leg?nându-se" În scântei de lumin?: „ Tres? rînd scânteie lacul ?i se leag??? sub soare ". (Fream?ț de codru) Apar?inând lumii „de poveste", a codrului, lacul tr?ie?te acela?i timp infinit al naturii. În poezia eminescian? „natură n-are ieri, nici azi" . Undele sale, cercuri succesive
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
rece al lumii ideilor, floarea albastr?, ca simbol al aspiră?iei spre absolut, este In poezia eminescian? un topos poetic a c? rui semnifică?îi confer? originalitate ?i adâncime universului s?u „ț?ram de magic? plenitudine; că În folclor, scânteind de ape ?i lun?, r?sunând de vraj? de izvoare ?i c?deri de flori" (Zoe D.-Bu?ulenga). Codrul „A? vrea s? v?d acum natală mea v?lcioar? Sc? ldat? În cristalul pârâului de-argint, ?? v?d ce
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
fundamental? a codrului, devenit el Însu?i mit, este permanen?a, Întruchiparea ideii de „spe??", opus? devenirii ?i limitelor timpului, ?i, prin această, simbol al refacerii unit??îi primordiale a naturii: „ Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, ?? de-i vremea rea sau bun? Vântu-mi bate, frunza-mi sun?; ?i de-i vremea bun?, rea, Mie-mi curge Dun?rea. Numai omu-i schimb?tor, Pe p?mânt r???citor, Iar noi locului ne ?inem, Cum am
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
mereu În pământ. El avea picioarele scurte și ori de câte ori Îl Întâlneai, căra vreascuri și nuiele cu spatele. Ei bine, acel om singuratic auzise de la bunicul său cum că iarba fiarelor ar crește pe stânci, o vezi ușor pe Întuneric, ea scânteind. Mai auzise că deși este veninoasă, ea da puteri miraculoase celui care Îi vede floarea albă În zori. Moș Arici se gândi că n-ar fi rău dacă ar găsi el aceea iarba miraculoasă. Porni deci la drum. N-am
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Totul era bine gândit, își zise. Mângâind brațul fotoliului, dădu peste un buton. Îl apăsă. În secunda următoare tot parcul era inundat de lumină, iar din fântâna arteziană țâșneau jerbe de apă multicolore. Aleile din firimituri de marmură albă străluceau, scânteiau. Era fascinant! Oare cine s-o fi îngrijit de aceste lucruri? Totul era de o mare frumusețe. Gustă câte puțin din ceea ce cumpărase, apoi se ridică alene și intră, cu aceeași cheie, în dormitor. În urma lui auzi un zgomot era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fost păzit, conservat, vulnerabil, gata să se rupă ca ploaia curgînd pe pana înmuiată-n cerneală, marginea sunetului ușor împinsă ca viața ta, rătăcind prin oglinda cafenelii, a corzilor, ca oasele bărbatului bătrîn pe cearceaful alb, mat, dar albastru, dar scînteind la încheieturi ca un evantai amerizînd: Zborul are loc curînd. Curînd. Curînd în noapte. Și aștepți în pat, între tifoane, tomografie, perfuzii, ziarul împăturit deasupra laringelui, aștepți țeapăn, greu, anii care înaintează fără nimic în afară de frica unui final prematur dimineața
Masa se răcește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/8921_a_10246]
-
niciodată Și-a trăi cu tine-unită în a ceriului tărie" (Consacrat memoriei de Leufca). Despre el însuși, Asachi credea că, instalat pe drept în cultura română, va lua forma unui astru din constelația Pleiadei: "în a cerului tărie șease stele scînteiază Ș-între cete fără număr răspîndesc mai viu lucor, Precum soarele pămîntul, ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite" (Pleiada
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
succedat. Clou-ul analizei este dat, desigur, de procedeul secund. Vînător atît de înrîuriri cît și de anticipări, N. Manolescu apare ca un Ianus, original mai puțin în stabilirea primelor, în bună parte cunoscute, cît în aproximarea ultimelor, în care scînteiază imprevizibilul. Impresia este de unitate organică, de coerență cumva familială a scrierilor și a personalităților peste fruntariile temporale: "Strofe delicate scrie Asachi pe marginea unui portret miniatură al iubitei: Atinsă-i fi de mîinele/ Doritei doamne mele/ Și te-or
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
de cascadă, neclintire de albastru, cum luciul de apă virgină, și liniștea, explodând, ca un munte biciuit în afund. în legea lor în ultima vreme curg cu prea multă ușurință, mă descopăr în lucruri, în muzici, în cărți, în culori scânteind în tablouri. mă întreb dacă e bine sau rău, dacă-mi mai aparțin. ce prostie e asta? îmi spune un trombon răgușit. mi-e cam frică, spun drept, nu e bine să porți conversații de genul acesta nici cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
maci? cine-ți spune: închide gura, dezgolește-te și taci? cine taie-n întuneric roci bazaltice să urci sus, la luna-n amorțire, pe-astă lume s-o aduci? cine soarele își pune la urechi cercel stingher? cine clatină seninul scânteind ca un jungher? de ce doare nordul fraged ca mlădița ce o rupi? de ce urlă de bezmetic sudul cel atins de rut? când răsare steaua rece șerpuind greu pe uluci, nici n-ai timp s-o vezi, că trece și degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să construim împreună - să revelăm? să conjurăm? să ni-l reamintim? să-l visăm? să-l trăim, pur și simplu, cum l-am trăit dintotdeauna și-l vom trăi etern? - misticul, nepământescul, ultradumnezeiescul Shahasrara, diamant al unei lumi de diamant, scânteind orbitor deasupra simetriei noastre de larve spațio-temporale, înălțându-ne, transversal pe lumea noastră, în adâncul adevăratei lumi, din care, ca niște corăbii, am răsărit ca să străpungem membrana fragilă a universului. Shahasrara nu era un lucru ce strălucea, era o ruptură
O decalogie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9443_a_10768]