406 matches
-
tu să nu mă mai respingi, să vii cum ai venit și azi. - Animalule! îi strigă ea. Deschide-mi ușa imediat, că o să uit unde mă aflu și o să încep să țip. În ochii lui ca de jivină apăru o scânteiere de frică. Deschise ușa pe jumătate, schiță apoi un zâmbet de rămas-bun, în vreme ce ea coborî în fugă treptele, străbătu cu capul în piept curtea și ieși în stradă. Plângea fără lacrimi și-și dădu seama că aceea era Kalina cea
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
Principelui sau cea pe care o predă Baldassare Castiglione cu al său Il Cortegiano. În acest cadru se află nucleul romantic al poveștii muritoarei îndrăgostită de un nemuritor de o frumusețe aproape spectrală; în lumină, pielea lui Edward Cullen are scânteieri diamantine. Ca această dragoste să-și afle prețul, trebuie ca ea să fie damnată și ca toți demonii romantici, de la cel al lui Lermontov îndrăgostit de Tamara la cel eminescian îndrăgostit de Cătălina, vampirul american trăiește aceeași dilemă a imposibilității
Frumoasele bestii romantice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6629_a_7954]
-
incitante, să înfioreze fără a face silă și să stârnească emoții aparent ignorate de autor. Actul de bravură a fost răsplătit de biruința expresivității asupra răului de nespus și chiar aproape imposibil de gândit. Versiunea românească redă inspirat (și fidel!) scânteierile reci ale originalului. Iată o mostră: „Nopți mai întunecate decât întunericul, iar zilele, fiecare mai cenușie decât cea de dinainte. Ca și când se instala un glaucom înghețat, făcând lumea să pălească. " Și un dialog: „Noi n-o să mâncăm pe nimeni niciodată
După ce „niciodată a și trecut” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6521_a_7846]
-
nu am nimic de-a face”. În primele două, protagonistul a murit înainte de a povesti (sau de a se povesti) ce i s-a întâmplat, în cea de-a treia sfârșește prin a se sinucide. Stilul este sobru, sec, fără scânteierea focurilor de artificii și a acrobațiilor verbale cu care ne răsfăța pe vremuri Philip Roth. În Nemesis, locul acțiunii este acela în care a copilărit scriitorul, un cartier evreiesc din Newark. Vara fierbinte a anului 1944. Epidemie de poliomielită. S-
O Nemesis, patru Nemeses by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5881_a_7206]
-
al unui nihilist care are toate șansele să se sinucidă. Doar că și gestul în sine e la fel de ridicol și absurd ca toate celelalte. Mizează, în toate, pe veridicitate. Iar proza scurtă îi oferă șansa perfecțiunii stilistice. Șlefuită „până obții scânteierile unei perle”, orice proză scurtă e în sine o lume a desfătării superioare. Din nefericire, stilul nu mai e la căutare: „fără stil, care-i depășit fiindcă n-are absolut niciun sens într-o lume frivolă, nu mai deranjează cuvintele
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
o lume/ care compune o altă ființă" (Lecția de psihologie). Culturalul, ghicit prin fine aluzii sau răsfrânt prin elemente picturale, reprezintă un mod firesc de a fi pe coordonatele eleganței lăuntrice. Culorile preferate sunt auriul, movul, galbenul, albastrul, rozul, purpuriul, scânteieri, fugitive totuși pe nemișcarea albului fundamental, care transmută simpla viață în destin, suferința în rugăciune, privirea în vedere. Există un patos abstract, abia ghicit printre rânduri, care înalță alaiul de ,palide mici întâmplări" într-un rost senin, într-o basilică
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
e cea pe care am putea-o lega de nivelul infrarealului. Dezamăgită, respinsă, rănită, ființa auctorială coboară în subterana realului (incluzînd acesta și funcția rațională) ca într-un adăpost unde germinațiile subconștientului se bucură de cel mai propice mediu, unde scînteierile dicteului automat joacă rolul unor revelații. Suprarealismul reprezintă o rețetă de supraviețuire, de (in)adaptare, de mîntuire în răspăr: "pălind, strălucirea ei creștea. cerul se strîngea în jurul buricului ei/ bunica nu știa să fie bătrînă. o luam la palme ca
Dansul demonizat al materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10739_a_12064]
-
acolo. Părul ei dezordonat arăta ca o crizantemă ruginie cu petale care-i cădeau pe frunte și pe ochii atît de interesant plantați în fața fină și nepolisată, ochi care păreau să capteze întreaga atmosferă în vivacitatea și în verdea lor scînteiere. în timp ce o conducea înapoi la masă, ochii lui Peter înregistrau discret via atenție pe care o stîrnea Grady. în general, oamenii o priveau, unii o priveau pentru că sugera genul de tînără atrăgătoare căreia ți-ar face plăcere să-i fii
Truman Capote O vară de răscruce by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/10795_a_12120]
-
Acasa > Poeme > Emotie > VISE Autor: Florina Emilia Pincotan Publicat în: Ediția nr. 2224 din 01 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Sunt un culegător de stele, Rătăcitor și singur; M-apasă taina nopții Și zorii violeți. Rup scânteieri de lună Și albele comete Să-mpodobesc veșmântul Magicei dimineți. Sunt zbor printre planete, Un pumn de praf albastru; O clipă de visare, Galaxic vagabond. Am aripi de mătase, Cu râuri argintate; Mă-nvăluie dorința De zbor prin Univers. Referință Bibliografică
VISE de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385215_a_386544]
-
hulpavi,Să-și stâmpere cu sânge,Nesațul și furia.... XXII. VISE, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2224 din 01 februarie 2017. Sunt un culegător de stele, Rătăcitor și singur; M-apasă taina nopții Și zorii violeți. Rup scânteieri de lună Și albele comete Să-mpodobesc veșmântul Magicei dimineți. Sunt zbor printre planete, Un pumn de praf albastru; O clipă de visare, Galaxic vagabond. Am aripi de mătase, Cu râuri argintate; Mă-nvăluie dorința De zbor prin Univers. Citește mai
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
de praf albastru; O clipă de visare, Galaxic vagabond. Am aripi de mătase, Cu râuri argintate; Mă-nvăluie dorința De zbor prin Univers. Citește mai mult Sunt un culegător de stele,Rătăcitor și singur;M-apasă taina nopțiiși zorii violeți.Rup scânteieri de lunăși albele cometeSă-mpodobesc veșmântulMagicei dimineți.Sunt zbor printre planete,Un pumn de praf albastru;O clipă de visare,Galaxic vagabond.Am aripi de mătase,Cu râuri argintate;Mă-nvăluie dorințaDe zbor prin Univers.... XXIII. MĂ IARTĂ, MAMĂ, de Florina
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din ochii lor era dovada unui răgaz pe la vreun han, profitând de confuzia creată. Strânse din dinți pentru a-și Înfrâna Înjurăturile care Îi urcaseră pe gâtlej. 3 În aceeași zi, pe la miezul zilei Spițerul părea bucuros să Îl revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipă de șovăire, Dante făcu un salt peste pârâiașul mâlos, sperând că treptele nu vor ceda sub greutatea sa. Avea senzația că trecea un hotar nevăzut, un avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când el zărise prea bine scânteierea de lăcomie din ochii lui messer Domenico. Nu acela era, În mod sigur, tratamentul pe care câinele acela hrăpăreț Îl rezerva cuiva care se umilea În fața lui pentru un Împrumut. Nu, ar fi jurat că Veniero venise să ofere, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu l-ar fi zguduit În nici un fel. — Pentru că nu există moștenitori la tronul imperial, nu-i așa? mai zise Dante. Ori sunt În eroare? Sienezul Își ridică preț de o clipită ochii spre ferestrele de la cămăruțe. Fu doar o scânteiere, iar apoi privirea Îi reveni asupra lui Dante, cu aceeași indiferență dinainte. Fu suficient pentru ca poetul să se Întoarcă brusc, aruncând o privire rapidă În jur. Nu văzu nimic, Însă, dintr-o dată, Paradisul apăru iluminat de o lumină diferită. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea cu ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mână de tuaregi deznădăjduiți ar fi fost în stare să supraviețuiască într-un asemenea ținut, și încercă o senzație de ușurare când îl zări pe Gacel Sayah așezat sub palmierul cel mare. Ateriză foarte aproape de cele trei mașini care aruncau scânteieri metalice sub soarele după-amiezii și se apropie de beduin, ducând în mână două cutii de răcoritoare foarte reci: — Aselam aleikum! - salută. Cu umilință îți cer ospitalitate. — Metulem metulem! - veni răspunsul cunoscut. Prietenii întotdeauna sunt bine primiți. Ce noutăți îmi aduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că acestea sunt simptomele unui adevărat colaps. Făcu un efort supraomenesc ca să nu bea. Știa că nu-i va servi la nimic să încerce să-și prelungească agonia. Era foarte greu însă să reziste tentației. Foarte, foarte greu. O mică scânteiere clipi în depărtare. Se opri, privi atent și își șterse transpirația ce-i cădea pe ochi, ca să ajungă la îngrozitoarea concluzie că nu fusese decât o iluzie optică. Întinderea de pământ era aceeași la fel și orizontul. Nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
opri, privi atent și își șterse transpirația ce-i cădea pe ochi, ca să ajungă la îngrozitoarea concluzie că nu fusese decât o iluzie optică. Întinderea de pământ era aceeași la fel și orizontul. Nu se vedea nimic pe niciunde și scânteierea scurtă și intermitentă fusese probabil rodul imaginației sale. Continuă să înainteze și luptă din nou împotriva nevoii de a bea. Văzu din nou scânteierea ce dură abia o zecime de secundă și care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Întinderea de pământ era aceeași la fel și orizontul. Nu se vedea nimic pe niciunde și scânteierea scurtă și intermitentă fusese probabil rodul imaginației sale. Continuă să înainteze și luptă din nou împotriva nevoii de a bea. Văzu din nou scânteierea ce dură abia o zecime de secundă și care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt răgușit. Vântul capricios se distra cu o cutie de răcoritoare și, de fiecare dată când fundul ei argintat reflecta razele soarelui ce începuse să apună, arunca scânteieri violente. O simplă cutie de răcoritoare! Fusese ultima și zadarnica lui speranță de salvare: o cutie de răcoritoare ce se răsucea pe loc - o dată, și încă o dată... O privi îndelung, fără a schița nici cel mai mic gest de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
peisaj al planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce scânteieri în bătaia soarelui? Cine o aruncase acolo? Brusc, îi trecu prin minte o idee absurdă. Încercă s-o alunge, dar ideea reveni de mai multe ori, căutând să se transforme într-o certitudine absolută. Absurd, dar adevărat... Fusese chiar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și și el sufletul după luptă. Coborî arma, nedumerit de ființa peste care dăduse. Era la fel de Înaltă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]