80 matches
-
sumedenie de motive pentru a-și petrece o noapte de una singură Într-un hotel din Londra. Îi dădu lui Viv o cheie cu o plăcuță din lemn. Camera era una ieftină, la care ajungeai urcînd trei rampe de scări scîrțîitoare. Nu era decît un pat, un garderob Învechit, un scaun cu arsuri de țigară și, Într-un colț Îndepărtat, o chiuvetă lipită de perete. Un calorifer care fusese vopsit de nu știu cîte ori abia dacă emana puțină căldură. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Avusese impresia că aceste case - la fel ca viețile pe care le adăpostiseră - erau făcute În primul rînd din spațiu. Spațiile erau importante, nu cărămizile. Partea din spate, totuși, era mai mult sau mai puțin neatinsă. Trecură printr-un pasaj scîrțîitor și ieșiră, În mod bizar, Într-o bucătărie cu cești și farfurii pe rafturi și poze pe pereți, cu lumina electrică aprinsă și draperiile de camuflaj trase. Dar o parte din tavan se rupsese, și valuri de praf se rostogoleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
locotenentul de huzari cu o licărire în ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o prăbușire. Apostol Bologa merse pe urmele căruței, cu surâsul zugrăvit pe obraji, parcă ar fi vrut să mai spună ceva huzarului. Tocmai în fața spitalului își dădu seama că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încăpere, jetul galben. Duduile ciuliră, fără să vrea, urechea. Nu se mai auzi, un timp, nimic. Se auzi, într-un târziu, cascada; pe urmă, lanțul „pendular de-ncet”. Se auzi, în fine, jetul incolor. Prosopul nu se auzi. Se auzi, scârțâitoare, ușa. Se auziră pașii lui Vasile. Se auzi,-n sfârșit, acesta ultim, care,-nfundând urechea la întrebarea Norei: „Ce-ați făcut în baie, dom profesor?!” („... im Badezimmer”, vorba străbunicii vienezo-gălățene a domnișoarei Carmen), scoase din nou din raft broșura lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
ce-i de făcut. Am văzut un A alb dispărând, apoi un P roșu, urmat de un O galben. După alte două litere dispăru fără urmă și ultimul O lucios, negru. Acum Otto putea să Încuie ușile, să tragă obloanele scârțâitoare, să caute lacătele, să le ia de la Else În a cărei poală se aflaseră până acum și să se aplece să Încuie și obloanele. Pentru că nu se mai vedea nimic din cauza Întunericului, mama sa Îi Înmână o cutie de chibrituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ghici că locuitorii luau cina În secret, undeva În apartament (dar nimic special În meniul din seara respectivă: doar mâncare de fasole cu carne de porc). M-am deplasat de-a lungul coridorului, aerul devenind din ce În ce mai proaspăt cu fiecare pas scârțâitor, și ajuns la numărul 6 am potrivit cheia În yala care strălucea cu blândețe În Întuneric și care, dintr-un motiv obscur, era montată chiar lângă clanță. Fereastra a rămas tot deschisă. Când mi-am scos geaca mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
doar n-o să stea pe bancă în fața gării pînă dimineața! Întîi a bătut sfios, apoi din ce în ce mai tare, întîi s-au trezit vecinii, Băcănie, La Chiose, apoi s-a trezit și Ali Mehmet, l-a auzit cum chihăie, coboară pe scara scîrțîitoare de lemn uscat, străvechi, "stai, bre, stai că vin". Ținea lampa în mîna stingă, ridicată deasupra capului și dreapta era ascunsă cumva la spate, "o fi avînd pistol, măcar un topor tot ține în mînă" s-a gîndit și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-a mai intrat în odăile acelea, a moșmondit ceva și a scos un fel de geamantan-cufăr din piele, cu întărituri de metal. Nu era greu, pentru că fără efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar incapabil de ură. Dorind s-o revadă, dar fiindu-i interzis. Fără putere simțindu-se, condamnându-se că a fost calculat și logic și prost. Simțindu-se de parcă s-ar fi aflat într-o încăpere cu parchetul din senin scârțâitor în care este cu încetul spânzurat, și iară, și iară. O dorință atât de puternică, încât devenea insuportabilă, răspândită în întreg trupul obosit și încordat, palpitându-i în brațe, în pulpe, în mușchii bazinului, în fiecare celulă, credea, dar incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a răzui mortăciunile de pe carosabil ar vorbi mult mai neaoș. Pe unii din oamenii de pe aici Îți era aproape imposibil să-i Înțelegi. Dar nu și pe Hoitar. Era clar că bărbatul care acum stătea pe un scaun de salon scârțâitor, și care răscolea de zor un foc electric mort, avusese parte de o educație clasică. — S-a Îmbolnăvit și s-a dus, continuă Hoitarul, ridicând pentru prima dată ochii din pământ. Acum e cu Domnul. Era un bărbat arătos, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
da' șefii n-au vrut s-audă. N-aveau Încredere că ne vedem de treabă. Ce păcat. Puteam face avere cu casetele-alea... Centrul administrativ al spitalului era mai plăcut decât partea ocupată de pacienți. Aici, mirosul antispetic al linoleumului scârțâitor era Înlocuit de covoare și aer proaspăt. Logan găsi o tânără amabilă cu păr blond decolorat și un accent irlandez, pe care-o convinse să-l lase să se uite pe dosarele medicale din seara precedentă. — Poftim, Îi spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era luminată. Emil puse faza lungă pe ușa de la intrare. Wallace, grăbindu-se să se dea jos, vărsă whisky-ul pe carpetă. Sammler bâjbâi după pahar și Îl Întinse șoferului, explicând: „A căzut.“ Apoi Îl urmă pe Wallace pe pietrișul scârțâitor. Imediat ce Sammler intră, Emil Întoarse mașina spre garaj. Mișcarea lăsă numai lumina lunii În camere. O casă a scopurilor prost alese, cum i se păruse dintotdeauna lui Sammler, unde nimic nu funcționa cu excepția instalațiilor mecanice. Dar Gruner avusese Întotdeauna grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mâncărica mea de bob cu costițe de batal și ar avea cu promptitudine la îndemână jalnica lor armură, nivelul colesterolului literar. „Astăzi, rog frumos, ne ocupăm de porcul“, zicea maestrul în chip de introducere și desena pe tablă cu creta scârțâitoare și linii sigure contururile unei scroafe zdravene. Apoi, împărțea animalul ce domina suprafața neagră în părți ce purtau fiecare câte un nume și pe care le numerota cu cifre romane. „Numărul una este codița îmbârligata și dumneaei ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tabla vibratoare. Visez, plutesc, iubitul meu, "zăvorulălamare", se răsucește ușor, sclipindu-și capul argintiu în soarele dimineții. Apoi se înfige cu forță în inelul opritor, declanșând cea mai frumoasă muzică din lume: ciocan de fier pe metal, acompaniat de hîrșîrt scârțâitor de pietriș pe ciment, iar prim-solista apare ea, somnoroasă sau diafană, parcă valsând, cu palmele făcute pumni, ștergîndu-și urdorile dimineții. Ne pupăm ca verișorii și mă iau după ea în casă. E foarte sumar îmbrăcată și miroase a somn
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
câteva minute, de alte două birje, una cu lăutari țigani tocmiți cu ziua și cealaltă cu Dimitrios, distins și absent, îmbrăcat în smoching negru, joben pe cap, vestă înflorată, lavalieră de mătase prinsă cu un ac cu diamant și pantofi scârțâitori de lac negru. Avea mustața cănită și tunsă îngrijit deasupra buzei, iar mâinile albe și catifelate, mirosind a mosc, se odihneau pe măciulia de argint a bastonului. O droaie de copii lipăiau desculți în urma birjei, cerșind câțiva bănuți pentru roșcove
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un permanent loc doi. Găinile erau, la rândul lor, la fel de iritate de prezența lui Mma Makutsi, de parcă ea, și nu ele, ar fi fost intrusul. De fapt și de drept, căsuța asta pitică, cu cele două ferestre micuțe și ușa scârțâitoare ar fi trebuit să fie o poiată, nu o agenție de detectivi. Dacă o mai înfruntau mult, probabil va pleca ea și ele vor rămâne să se cocoațe pe scaune și să-și facă cuibarul în fișet. Asta vor găinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în virtutea profesiei. Numai că Frau Lange nu era câtuși de puțin emoționată. Părea să fie genul de doamnă care avea ea însăși foarte multe calități profesionale. I-am dat paharul și m-am așezat pe un scaun îmbrăcat în piele scârțâitoare aflat lângă șezlong. — Ești un om cu spirit de observație, Herr Gunther? — Văd și eu ce se întâmplă în Germania, dacă la asta vă referiți. Nu, dar oricum mă bucur să aflu asta. Nu, ceea ce voiam să zic e: cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
când o fi să dau ochii cu mitnicii cerului. Să vadă vameșii văzduhului că am fost și eu cineva la viața mea, chiar de-am lucrat la confecții, în pădure la Obancea! Își trase răsuflarea. Se auzea cum deschide ceva scârțâitor, ca o ușă, vreun un sertar. Preciză: - Rochia aia, cu care am fost și la înmormântarea lui Steluș. Și dacă mă văd cu el acolo, să știi că am ce-i povesti, abia aștept să ne întâlnim. Și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încet și scârțâind, eu fusesem mult mai rapid, și atunci mașinăria a mârâit și s-a uitat la mine și, pentru o secundă, mi s-a părut că ochii-i fulgeră furios, pe urmă cu o mișcare violentă a brațului scârțâitor a măturat de pe tabla de șah piesele, care s-au împrăștiat prin cameră, apoi și-a dat capul pe spate, și-a căscat gura și a început să râdă, în timp ce nori de fum îi ieșeau pe gură și pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
amintirile depozitate în trupul său de înaintași. Eul lui era atras de acea lume îngropată „nu, nu îngropată, ci închisă asemenea unei semințe în pământ, asemenea unor monede de aur în casa de fier“. Pe foile de papyrus, pe pergamentul scârțâitor, cele mai luminate minți ale trecutului continuau să funcționeze, nemuritoare, în timp ce creierul fizic devenea cenușă. Iar lui, care, la o vârstă fragedă, își văzuse tatăl murind și se gândea neliniștit, lipsit de speranțe, la mama și la frații săi, însușirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și Du Maurier petrecură timp Îndelungat plimbându-se În sus și În jos pe promenadă sau sprijinindu-se de balustrada terasei În timp ce discutau, căci coborâtul pe potecă până pe plajă presupunea și un urcuș epuizant Înapoi sau o ascensiune incomodă cu scârțâitorul teleferic Sandgate. De cele mai multe ori erau singuri, dat fiind că Emma găsea inconfortabilă promenada deschisă și neumbrită pe vremea aceasta excepțional de caldă. Du Maurier continua să nu fie, după cum spunea și În scrisoare, În apele lui, părând să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Parisul devenise, din povestiri, un ținut altfel decât cele obișnuite, un fel de tărâm fantastic pentru noi, ceva dintr-o altă lume, la care nu visa nimeni să ajungă vreodată. Într-o zi, Ana Maria se balansa Într-un leagăn scârțâitor, singură ca niciodată, fluturându-și rochița de clorofilă vaporoasă și mușcând impasibilă dintr-o felie de pâine unsă cu dulceață. Emilian o privea În secret de după un gard de nuiele, furișat printre urzicile Înalte din preajmă. Era atât de pierdut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Era un ciob de sticlă colorată, În care o rază purpurie se oglindea fericită. Îl ridică și privi globul soarelui prin bucata de sticlă și se arătă nespus de Încântat. Apoi, sărind de pe un picior pe altul, traversă un pod scârțâitor, construit din scândurele și sfori, În apa căruia Își adânci chipul cu maimuțăreli puerile, amuzându-se teribil de chipurile născocite În joacă. Doi pescari cu nailoanele undițelor Întinse Îi făcură cu mâna, iar el le răspunse zglobiu, agitându-și brațele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă place, ce ziceți? A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența ei. Mai mult decât răceala, l-a impresionat acea moliciune de nedescris, ușor scârțâitoare, care se topea între degetele sale, care nu era nici ca nisipul, nici ca piatra, diferită de tot ceea ce pipăise până atunci, și s-a simțit tulburat, iar surpriza a fost atât de mare, încât i-a trebuit un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]