93 matches
-
și zgomotoase. Se lovesc de pereții camerei Și se sparg în fărâme de cioburi negre și ascuțite, Ce pot să mă rănească la o nouă atingere. Le adun cu grijă și le îngrop în labirintul uitării, Trag capacul greu, ce scârție înspăimântător și mă ridic ușurată. Mă rematerializez într-o ființă nouă, Imponderabila, ... Citește mai mult Noapte, atmosfera apăsătoare...Nările îmi sunt asaltate de un miros greoi de mucegăi,Păienjeni uriași invadează cameraTarand după ei, nemilos,Victime nevinovate și neputincioase.Ies
ELEONORA STOICESCU [Corola-blog/BlogPost/373279_a_374608]
-
ruginițe și zgomotoase.Se lovesc de pereții camereiSi se sparg în fărâme de cioburi negre și ascuțite,Ce pot să mă rănească la o nouă atingere.Le adun cu grijă și le îngrop în labirintul uitării,Trag capacul greu, ce scârție înspăimântător și mă ridic usurata.Ma rematerializez într-o ființă nouă,Imponderabila,... XXII. LA VAMĂ, de Eleonora Stoicescu , publicat în Ediția nr. 1626 din 14 iunie 2015. Îmi fac bagajul de cala Arunc tricouri, eșarfe, bomboane, curmale, de-a valma
ELEONORA STOICESCU [Corola-blog/BlogPost/373279_a_374608]
-
șansă de maturare hotarată a sămânței, a formării calității și a acțiunii vieții pe care simt că o trăiesc. Deci nu mă sperie și nu mă determină să caut un elixir al tinereții sau să dau fuga la gerontolog. Mai scârție, mai pârâie, dar vitalitatea launtrică se regenerează luand doar o scurtă ”pauză” de la reflexivitate și ea este cea care îți redă biodisponibilitatea naturală. Așa va începe o perioadă productivă, în care acțiunile simple sunt cele mai complete și cele hotăratoare
ÎN PREZENT NE CREĂM VIITORUL de DALELINA JOHN în ediţia nr. 831 din 10 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345807_a_347136]
-
Și voievozii țării, a mirare, Sub semnul exclamării să mă țină În pieptul clipei caut a mea salvare: Mă chinuie, dacă nu poți, m-alină... În vis îți număr firele din gene, Lăuntric jar mereu mă pârjolește - Un pat improvizat scârție alene Și nimeni în lume nu roșește. Degeaba mă întorc la București Unde, posibil, mă cunoaște o lume, Azi raiul ai vrea să-mi dăruiești - Sărut amar, așterne al meu nume. CUVINTELE MELE Cuvintele mele, pedepsele mele îndelungi... Vedeți, prinde
CUVINTELE MELE (POEME) de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/347376_a_348705]
-
trenul o dată pe zi, și doar noaptea, ce nu știu eu. Trece noaptea încărcat cu lemne. Abia îl vezi, parcă e o fantomă. Are în față un fel de far, zici că e un felinar, atât. Doar roțile se aud scârțiind. Dar tot mai bine mergem cu bici, că e mai interesant. Și am plecat. La a treia casă după ce treci de drumul Siretului, câinele Simidei a sărit ca un bezmetic și s a repezit drept între spițele de la bicicleta mea
LEGILE NESCRISE DE LA IGEȘTI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376737_a_378066]
-
Acasa > Strofe > Atasament > ÎNTR-O CAMERĂ BEJ... Autor: Camelia Radulian Publicat în: Ediția nr. 1697 din 24 august 2015 Toate Articolele Autorului Poarta veche, și tu, pași ascunși, ușa grea Eu și viața, pe scări, asfințit vinețiu Scârția sub picior lemnul vechi, a pustiu Și un zid de ferigi umbre lungi desena Pe obrazul tăcut, scutul altei iubiri Trecătoare și ea, ca și pașii din drum Speriind porumbei de iluzii și fum Călători tot mai rari, străzi cu
ÎNTR-O CAMERĂ BEJ… de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1697 din 24 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/378109_a_379438]
-
cu forță, cu mâinile încleștate, să nu scap lanseta și țipam ca un apucat la Gică, să mă ajute. Ceva mă trăgea cu putere în lungul canalului. Slăbesc rezistența nailonului și las să ia fir, în timp ce mulinez continuu. Tamburul mulinetei scârția gata să cedeze. În loc să strângă nailonul, mai tare se desfășura de pe el. Gică dădea sfaturi inutile, eu nu știam ce să fac, țineam de lansetă și mulinam continuu, cu forță. Peștele începuse să slăbească din rezistență și se apropia de
AVENTURI ÎN DELTA DUNĂRII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1746 din 12 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373169_a_374498]
-
și zgomotoase. Se lovesc de pereții camerei Și se sparg în fărâme de cioburi negre și ascuțite, Ce pot să mă rănească la o nouă atingere. Le adun cu grijă și le îngrop în labirintul uitării, Trag capacul greu, ce scârție înspăimântător și mă ridic ușurată. Mă rematerializez într-o ființă nouă, Imponderabila, Aripi moi îmi cresc, purtandu-ma Atât de lin și imperceptibil, Atât de miraculos, Catre o lume nouă, pură, Către un nou început... Referință Bibliografica: Renaștere / Eleonora Stoicescu
RENASTERE de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373255_a_374584]
-
cu forță, cu mâinile încleștate, să nu scap lanseta și țipam ca un apucat la Gică, să mă ajute. Ceva mă trăgea cu putere în lungul canalului. Slăbesc rezistența nailonului și las să ia fir, în timp ce mulinez continuu. Tamburul mulinetei scârția gata să cedeze. În loc să strângă nailonul, mai tare se desfășura de pe el. Gică dădea sfaturi inutile, eu nu știam ce să fac, țineam de lansetă și mulinam continuu, cu forță. Peștele începuse să slăbească din rezistență și se apropia de
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376056_a_377385]
-
țintă Și ascultau la vorba-i ca la o rugă sântă; Trăiam în lăutarul cel orb și plin de zile Care, scoțând căciula, o-ntinde după mile Și-apoi, șezând pe-o piatră ce stă-n mijloc de cale Și scârțiind din scripcă dulci sunete de jale, Spune la [cei ce nu văd], în cântec bătrânesc, Icoanele ce-n sufletu-i ca-n paraclis trăiesc; Trăiam în doina tristă[-a] voinicului din munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în cea mai nemijlocită, atuncea când predă vorbe cari imită și zugrăvesc sunete nearticulate. Fiecare limbă posedă astfel de espresiuni, în care sunetul articulat reflectă tonuri nearticulate auzite de ureche și ne însemnează astfel imitativ întreaga impresiunea a lor (ciripește, scârție, foșăie, urlă, fâșâie, șuieră). Însă aceste espresiuni aparțin începutului limbelor; omul, care caută a reda prin sunetul articulat întreaga abondanță a impresiunei, își îndreaptă sub presiunea acestui stimul atențiunea sa asupra acelor obiecte cari, prin sunete auzibile, nearticulate îl silesc
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
luat-o nimeni ca atare. Nu libertarea materială s-a cerut, nu libertatea muncii, ci libertatea ignoranței de-a acapara funcțiile publice. Bugetul nostru este piața în care se vând scump cele patru clase primare, ce, în locul unei meserii onorabile, scârție slove negre pe hârtie albă. Clasa aceasta a feneanților avizată la buget e nenorocirea noastră socială. "Națiunea" va concede că tot ce e deasupra în societatea română e o pătură nenumărată de mijlocitori, nu de producători. Nici prefecți, nici subprefecți
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
criteriu de performanță, nu mai are nevoie de ele. De aici provine ideologia refuzului ideologiei, înlocuirea programului prin propunerea individuală sau a "poziției teoretice" prin orientarea personală. Cartea, școala și ziarul sînt în plină ascensiune, îmi veți spune; creta mai scîrție pe tablă și grafosfera se transformă în grafomanie. Să ne înțelegem. Nu vorbesc despre număr, ci despre statut. Nu din punct de vedere material, ci logicial. N-au fost niciodată mai multe cărți, mai mulți liceeni și studenți, mai mulți
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
simbolic, își recapătă consistența, emoția se încarcă de senzualitate, lumea se umanizează: „gust vinul ceresc și asupră-mi coboară/ bucuria celui care se-ntoarce acasă” (Izvorul nostru-i aici). Dar melancolia și presentimentul morții nu întârzie să-și semnaleze prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
pe șoseta de lână. Era negru. Cât urcase de-a lungul șoselei dăduse peste mulți cosași care stăteau În praf. Erau negri cu toții. Nu erau cosași din aceia mari, cu galben și negru sau roșu și cu aripi negre care scârțiau când zburau. Ăștia erau cosași obișnuiți, doar că erau negri ca cenușa. Fără să fie conștient de asta, Nick se tot Întrebase În timp ce mergea ce-o fi cu ei de arată așa. Acum Însă, cum Îl privea morfolindu-i șoseta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ți-o dau, admite el, dar promiți că-mi aduci altă fată să mă căsătoresc? - Promit, uite, ți-am adus întâi inima ei (de fapt, un glob de Crăciun roșu), apoi și fata (o Broască mare, tot din plastic, care scârție). Copilul le ia, cam neîncrezător că a făcut un târg bun. Mihaela-Cosânzeana-a-doua ajunge și ea, contra sumei de 50 de bani, tot între cleștii Crabului, care se retrage cu ea în camera cealaltă... Dragoș-Sebastian începe aceeași curte, pentru a treia
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
întreabă, gata-gata să plângă, cu ochii umezi: - Pot s-o mai văd pe Mihaela Cosânzeana?... Dar o ai pe Oac-oac - îi răspund. - Dar nu mi place de tine... - o ia în mână pe Broască și o aruncă cât colo. Broasca scârție. Dar ai vândut-o, nu ții minte?, pe 50 de bani pe Mihaela-Cosânzeana... Tace. - Atunci măcar poți să-l întrebi pe Crab ce mai face ea?... Chiar plânge, nu se face.) Bine, dar să știi că poate să vină la
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
unul din localnic peste ceafă în fața soțiilor și copiilor lui, Jonathan înțelege că nu poate continua așa. Poposește în noaptea aceea la umbra unui copac impunător. După ce însoțitorii au adormit, se așează pe scaunul său din lemn cu pânză care scârție și încearcă să gândească. Știe că a ajuns la capătul unui drum. O simte ca pe un șoc, ca și cum ar sări de pe un panou înalt și ar atinge cu palmele fundul unui bazin gol. De ce ar face asta? Pe măsură ce trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zbor, pe gene s-așează sclipiri astrale și privirea se-ncarcă cu-n tainic fior. Amintirea trezește doruri uitate și valuri ciudate mă-nvăluie ușor, te simt lângă mine deși ești departe și-n gură-mi vine un gust acrișor. Vântul scârție ușor un oblon ruginit și liniștea se frânge-n fărâme pe jos, iar streașina picură-n stropi de argint secunde, asemenea unui uriaș vânjos. O rază de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
care trece în vitezè, așteptând tulburat sè disparè și ultimul vagon, Apoi, întorcându-mi din nou capul spre locul în care șezuse ea, jos, la picioarele mele, constat cu amèrèciune cè acolo nu mai e nimeni, întrebându-mè, în timp ce trenul meu, scârțiind din toate încheieturile sale de fier, se pune încet în mișcare, întrebându-mè dacè nu mi s-a nèlucit totul, Teama de a privi spre bancheta pe care stètuse nebună, ca și cum ar fi lèsat acolo ceva din substanță trupului ei înfiorètor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mai dansau uneori la lumina felinarelor, pe podeaua din lemn tare, și ajunse la doc, unde lumea ieșise să Înoate. Erau cu toții la celălalt capăt al docului. În timp ce mergea pe scîndurile negeluite, Înălțate mult deasupra apei, auzi cum trambulina lungă scîrție de două ori În semn de protest, și apoi o bufnitură-n apă. Valurile mici se ciocneau de piloni. „Ăsta tre’ să fi fost Untură“, se gîndi. Kate ieși din apă ca o focă și se prinse de scară. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Stai să mă Îmbrac. MÎncară Împreună puiul și apoi cîte o felie de plăcintă. Nick se ridică, apoi se așeză-n genunchi și o sărută. Trecu prin iarba udă și apoi urcă spre camera sa, pășind cu grijă ca să nu scîrție podeaua. Era bine să fie În pat, pe cearșaf, să se Întindă cît e de lung și să-și cufunde capul În pernă. Bine În pat, confortabil, fericit, mîine pescuit, se rugă așa cum se ruga Întotdeauna, atunci cînd nu uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de vedere, e lesne de-nțeles că nu am unde pune lucrurile mele, încît ar fi foarte bine dac-ai păstra tu încă câtva timp așa-numita mea ladă, deși presupun că acest lucru nu e tocmai plăcut. Sănătatea mea scârție întruna ca o moară de mult stricată, ba poate ireparabilă. Săptămâna aceasta am avut friguri și dureri de cap; cât despre picioare - ele sânt într-o stare așa de plâns, precum erau în București. O tristă iarnă mă așteaptă și
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
s-a oferit să scoată el albia și să-ntindă rufele pe sârmă. Îi plăcea că, de cum le-ntindea, moi și aburinde, ele se întăreau de la ger și se lipeau, de parcă erau de piatră și, dacă voiai să le desprinzi, scârțiau ca ușile neunse. N-avea răbdare să stea locului și-i spuse maică-sii că o să meargă la Jacques, să-i ducă mamuții pe care i-a promis. Îi arătă și ei desenul din Universul ilustrat, iar ea râse de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-l arde Și-n această sărăcie te inspiră, cântă barde - Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă Cu himere!... Dar de unde? Scârție de vânt fereastra, In pod miaună motanii - la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă. Uh! ce frig... îmi văd suflarea - și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]