75 matches
-
Elohim, și Fiul Domnului este unic, numele său e Iisus, și credința e absolută, iar această credință este creștină. Iar cel care și‑a luat zborul spre cer, sub ochii tăi, Simon zis Făcătorul de Minuni este hulitorul credinței și scârbavnicul Învățăturii Domnului, ce Într‑adevăr și‑a luat zborul din vrerea puterilor Sale și din puterea gândului său, și‑acum zboară nevăzut spre stele, purtat de puterea Îndoielii Sale și a curiozității Sale pământești care au Însă o limită. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vădea limpede și solid că există ceva acolo, care spurcă locul. Așa încât, fără să zăbovim prea mult, ne-am luat fiecare vermorelul în spinare, cu intenția bună de a îndepărta elementul descompus și de prisos. Într adevăr, locul era abject, scârbavnic și de nesuportat: printre smocuri de paie răzlețe vedeam rozătoarele agitate, pe care le hărțuiam, cum aleargă, se zbat, unele mor, altele, mai abile, scapă și apucă să intre în găuri, unde de bună seamă că se simțeau în siguranță
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să aștept cumva să-mi mulțumească. Este atât de frumos să faci bine doar de dragul de a l face... După aceste momente, te simți minunat și trupește, și sufletește! A aștepta, însă, o răsplată pentru asta este o înșelătorie îngrozitor de scârbavnică și de inutilă, căci această atitudine este apanajul sufletelor mărunte și egoiste, fiindcă doar sufletele mărunte și egoiste văd, în orice fac, un beneficiu personal. Privind din nou la carnetul cu însemnări, am văzut că mai erau doar câteva rânduri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
din povestirea de față. În zorii zilei următoare, Victor plecă către azil și, când ajunse în fața clădirii cu pricina, după ce studie reticent, dar cu luare-aminte, aspectul mizer al fațadei ei, se încumetă să și intre. Înăuntru, locul era cu adevărat scârbavnic și infect. Acum, în fața ochilor săi, vedea cum se desfășura moda hâdă și dezagreabilă din lăcașul celor privați de libertate, din cauza judecății lor întunecate. Astfel, din antreu, dădu direct într-o sală de mărimi considerabile, în care cineva îi spusese
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
propria lui rețetă: întoarcerea către sine însuși, dublată de izolarea din cotidian, la fel ca și Silvestru din Patimă primejdioasă, care, cu inteligența sa remarcabilă, era un „idealist neegalat”. În Invidie mocnită, cadrul acțiunii este reprezentat de un „loc abject, scârbavnic și de nesuportat”, descris lapidar, cu maximă obiectivitate, prin doar trei epitete foarte bine selectate, pentru a se găsi un final pe măsură: „În ziua aceea, n-am mai fost în stare să fugăresc niciun șobolan.” Toate drumurile străbătute de către
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ai luat-o! Nu scapi! Te-ai tot dus în sus pe strada Judecătoriei, până unde? Păi n-aveai prea mult de mers. Ai dat de Bulevardul Carol! Nicio casă de prin părțile alea nu-i de nasul tău, muiere scârbavnică! Așa că de-acolo trebuie c-ai traversat și ai luat-o pe strada Lascăr Catargiu. Și-apoi pe strada Griviței! Fiindcă abia acolo dai de case amărâte, unde stau ăia de teapa ta! Acolo, tupilat pe după trunchiul cu coajă netedă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
el, întorcând capul spre conducătorul cenaclului. Scena pe care mi-a fost dat s-o văd după aceste ultime cuvinte ale prietenului meu nu era surprinzătoare, dar nici deosebit de încântătoare n-aș cuteza s-o numesc, fiind peste măsură de scârbavnică. Euripide se suise cu totul peste Aurora, morfolind-o cu fălcile sale puhave, râgâind și încercând s-o dezbrace, lucru care aproape că îi reușise. Spre uimirea mea, auzise cele spuse de Maro. Și-a întors fața spre noi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în fața ochilor mei, manevrându-și articulațiile în mod grotesc, prosternându-se în fața a nu-mi dau seama încă ce, emanând în același timp miasmele începutului lumii! Precum dracii cei mai crunți se învârt ca dementele, lăsând expresii cu mult mai scârbavnice decât cele din visul meu să strălucească din timp în timp, străfulgerate de ceea ce par a fi razele celui mai orbitor diamant, lăsând vederii dinți uriași, ca de elefant, schimonosiți în rânjete răscolitor de urâte, ochi însângerați, mimici spre groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare. Târgoveții picaseră în căcat. „Ne-a împins un vântură-lume!” „Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
paisprezece minute, exact clipa în care bătrânul, cocoțat pe scară, îl oprise. Meșterul și mașinăria lui, chiar încremenită, dominau tot mai statornic urbea. Când a crezut că e timpul - sau doar pentru a se mai juca nițel cu îngăduința lumii -, scârbavnicul a pornit iar ceasul. Tocmai când târgoveții se așteptau mai puțin; mulți s-au bucurat. Omulețul acela n-ar fi putut stârni un cutremur, dar - poate - orologiul său l-ar fi prevăzut. Sigur! Trăiască Pitpalacul! La ușa atelierului au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
neinițiatului Adso; tânărul învățăcel descoperă “viziuni groaznice la privit și justificate în locul acela numai datorită puterii lor de parabolă și alegorie, sau pentru învățătura morală pe care o transmiteau (...); și am văzut o femeie depravată goală și descărnată, roasă de scârbavnice broaște râioase, suptă de șerpi, împreună cu un satir cu burta umflată și cu picioarele de grifon, acoperite de peri zbârliți, cu gura obscenă, care-și striga propria pedeapsă, și am văzut un zgârcit înghețat de gheața morții (...) pradă îngrozită unei
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
cu tifla, vouă, florentinilor, și În jos, până la papa de la Roma, zise Cecco, făcându-i din degete semnul cu pricina. Dante nu izbuti să Își Înfrâneze un zâmbet. Parcă Îl vedea: Cecco, În vârful unei clopotnițe, ocărând cu gestul acela scârbavnic. Că tot veni vorba de Bonifaciu, face bani frumoși, cu povestea asta cu Jubileul. Voi sfârși și eu prin a mă alătura gloatei aceleia de pierde-vară care roiește acolo, pe valea Tibrului, ca să-i Îmbogățească pe preoți. Da, peste zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tejgheaua oricărui norișor. Fredona Ucigă-l toaca: 14 DANIEL BĂNULESCU - Lăsă-ți, țato, ocultismul și dezbracă-ți organismul... Organismul nu ia foc fiindcă-ai drăcuit în bloc... Compunea de n-avea treabă. Bale de voluptate curgeau de pe limba sa de scârbavnic și, insinuîndu-se pe la colțurile buzelor, se preschimbau ba în sirop de fistic, ba în firimitură de baclava, fiindcă poseda tînguitură dulceagă, turbatul. De altfel, fără a se lăsa prea îndelung îmboldite, pe terasele blocurilor din cartierele deocheate Pantelimon și Colentina
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Verset 5... Și următoarele, probabil... citi, cu docilitate duhul demonic, deghizat în Spectru. "Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, 192 DANIEL BĂNULESCU îndopate cu cele mai pestilențiale rămășițe, din cele mai scârbavnice gropi de gunoi ale Bucureștiului. Scoase o batistă, o înmuie în călimara cu apă și săpun și lustrui nodurile de lemn ale pupitrului său pentru a douăsprezecea oară. Și nu se înfățișa nici măcar aia, Dorina, să-i bramburească nițel creioanele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
importanți clienți ai mei? O, Doamne, Kate. Uită-te și tu ce tâmpenie ai făcut. Să nu uit Tăiat unghiile lui Ben, scrisori cu mulțumiri pentru Crăciun? Plus bălăcărit administrația locală Într-o scrisoare În legătură cu neridicarea bradului de Crăciun. Umilit scârbavnicul de Guy În fața lui Rod ca să-i arăt cine e șeful. Învățat să trimit sms-uri. Ziua lui Ben - găsit tort Teletubbies. Maiou de balerină (roz, nu albastru!). Cadou - Tinky Winky care dansează sau jucărie de lemn pentru Îmbunătățit aptitudinile? Tinky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
era făcut pentru alte lucruri. În scurtă vreme, s-a plictisit de Îndatoririle militare. „Arta”, ne spune el, cu cuvinte care Îi mișcă Încă pe mulți prin sinceritatea lor Înflăcărată și prin fervoarea lor stranie, „și-a chemat dezertorul; cețurile scârbavnice au fost purificate de influența ei curată și Înaltă; simțămintele mele dogorâte, uscate, tocite au fost reînviate de o Înflorire proaspătă și răcoroasă, simplă și neasemuită pentru cei cu inima simplă”. Dar Arta nu a fost singura pricină a schimbării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Încercat, să mi-l scufunde, marea asta te-a scos pe tine din măruntaiele iadului ca să-i dai foc - se Întoarse să-l privească, disprețuitor și scîrbit. Cum poți fi atît de respingător și diform, atît de bestial și de scîrbavnic? Nu ți-e deloc rușine de tine? Iguana Oberlus zîmbi abia perceptibil și continuă să fumeze, răbdător, tutunul parfumat pe care norvegianul Knut Îl cultiva În zonele Înalte de pe insulă. - N-am de gînd să te ucid pentru ceea ce spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Îți lipsește pînă și consolarea de a avea Încredere În mila dumnezeiască și În faptul că poate Într-o zi existența ta nu va mai fi atît de reprobabilă. Orice-ai face, ești condamnat să rămîi Închis În trupul ăsta scîrbavnic pînă cînd or să te mănînce viermii, și, cum nu crezi În iad, nici acolo n-o să scapi de el. Iguana Oberlus se ridică În picioare liniștit. Își goli pipa, lovind-o de o piatră, și făcu un ușor gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vădea limpede și solid că există ceva acolo, care spurcă locul. Așa încât, fără să zăbovim prea mult, ne-am luat fiecare vermorelul în spinare, cu intenția bună de a îndepărta elementul descompus și de prisos. Într adevăr, locul era abject, scârbavnic și de nesuportat: printre smocuri de paie răzlețe vedeam rozătoarele agitate, pe care le hărțuiam, cum aleargă, se zbat, unele mor, altele, mai L 68 Rareș Tiron abile, scapă și apucă să intre în găuri, unde de bună seamă că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să aștept cumva să-mi mulțumească. Este atât de frumos să faci bine doar de dragul de a l face... După aceste momente, te simți minunat și trupește, și sufletește! A aștepta, însă, o răsplată pentru asta este o înșelătorie îngrozitor de scârbavnică și de inutilă, căci această atitudine este apanajul sufletelor mărunte și egoiste, fiindcă doar sufletele mărunte și egoiste văd, în orice fac, un beneficiu personal. Privind din nou la carnetul cu însemnări, am văzut că mai erau doar câteva rânduri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
din povestirea de față. În zorii zilei următoare, Victor plecă către azil și, când ajunse în fața clădirii cu pricina, după ce studie reticent, dar cu luare-aminte, aspectul mizer al fațadei ei, se încumetă să și intre. Înăuntru, locul era cu adevărat scârbavnic și infect. Acum, în fața ochilor săi, vedea cum se desfășura moda hâdă și dezagreabilă din lăcașul celor privați de libertate, din cauza judecății lor întunecate. Astfel, din antreu, dădu direct într-o sală de mărimi considerabile, în care cineva îi spusese
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
propria lui rețetă: întoarcerea către sine însuși, dublată de izolarea din cotidian, la fel ca și Silvestru din Patimă primejdioasă, care, cu inteligența sa remarcabilă, era un „idealist neegalat”. În Invidie mocnită, cadrul acțiunii este reprezentat de un „loc abject, scârbavnic și de nesuportat”, descris lapidar, cu maximă obiectivitate, prin doar trei epitete foarte bine selectate, pentru a se găsi un final pe măsură: „În ziua aceea, n-am mai fost în stare să fugăresc niciun șobolan.” Toate drumurile străbătute de către
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o recunoaștere a acestor merite de necontestat, după decembrie ’89 „am fost ales președinte de onoare al celor peste șapte sute de mii de diabetici din România”. Text ce seamănă izbitor cu oricare dintre cele scrise Într-una din acele reviste scîrbavnice ce ne umplu pe toți de indignări și gîfÎit, unde dau zilele trecute peste o Întrebare cu statură filozofică: „Ce poate fi mai frumos decît dragostea?” Pentru a ilustra cît e ea de frumoasă, deasupra Întrebării a fost lipită o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și cu mustățile bârzoi prindea a răcni, mare spaimă cutremura pe cei greșiți. Dar toți îl iubeau, că era om bun. Și fiind el de feleșagul său lumeț și vesel la inima lui, de vinul acătării nu îi era silă. Scârbavnica molimă a filoxerei nu trecuse oceanul și cramele Moldovei gemeau de vinuri alese. Acuma, judecă și domnia ta, cetitorule, cam ce soi de vinuri sălășluiau în adâncile hrube ale Mitropoliei, când știut este că avea sfântul lăcaș vie întemeiată la Cotnar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pitoresc din cadrul Povestirilor din Canterbury: măi ghiujule, buhai bătrân, mișele, lovi-te-ar o lungoare, trăsni-te-ar din senin cu foc și fier, frângeți-ai grumazul scofâlcit, călca-te ar de moșneag, derbedeu, tontul de bărbat, om tehui, nevolnice, scârbavnice hârdău, netot, caracudă, zurliule, ciufut, bată-te-ar năpasta, nebune, măi papă-lapte, lua-te-ar benga să te ia etc. Scena domestică reînviată de târgoveață aduce în prim plan concepțiile soților unul vis-à-vis de celălalt, viziunea asupra căsniciei și a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]