2,879 matches
-
mai mare măsură spectacolul, sufocîndu-l și limitîndu-l ca propunere și respirație, pe de o parte la scheme de mult utilizate în scenografie, cu accente media folosite chiar și la noi, înainte de 1989, iar pe de altă parte, la o ineficiență scenică majoră. Desele schimbări ale panourilor care formează decorul devin schimbări în sine, și nu de spațiu, neapărat. Obositoare, kitch-oase, sugrumă anvergura și deschiderea extraordinară a poveștii. E foarte limpede că ne aflăm în America, într-un anumit tip de civilizație
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
miza romanului, de renumele și impactul lui, de incursiunea spirituală pe care o conține și pe care am așteptat-o, probabil, mergînd spre Teatrul Mic. Nu știu de ce, îmi vine să spun că Ștefan Iordache, în ciuda farmecului său, al eleganței scenice, al efortului de o rosti un text complicat mai bine de două ore și jumătate, nu pare să-și asume în totalitate personajul. Pare că-l ține la distanță pe Humbert Humbert și trăirea voluptoasă și devastatoare, implicată a iubirii
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
și ludic. Legătura noastră a devenit prietenie, apoi suflu de care fiecare avea nevoie pentru a continua, iar în final am ajuns să ne înțelegem din priviri. Semnul deplinei comunicări. Ceea ce îl caracterizează pe Victor Rebengiuc este o inerentă disciplină scenică, abilitatea de a asocia stări contradictorii și de a descinde întotdeauna în profunzimea unui rol. Emană energie și stilizează grotescul lui Richard al-II-lea, este grosier și frust în rolul lui Stanley din Un tramvai numit dorință, tulburător, profund, dureros în
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
după romanul omonim de Paulo Coelho. Distribuția: Marius Stănescu, Constantin Cojocaru, Adriana Trandafir, Elvira Deatcu, Sebastian Papaiani, Laurențiu Lazăr, Mugur Arvunescu, Mircea Constantinescu, Pavel Bartoș, Ioana Batinaș, Gabriel Pintilei. Regia: Anca Maria Colțeanu. Scenografia: Dragoș Buhagiar. Muzica: Raluca Ioan. Mișcarea scenică: Gabriel Pintilei. Data premierei 30 martie 2002.
Femeia deșertului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15031_a_16356]
-
complicitatea spectatorului. Ceea ce în jurnalele de actualități se înscrie în seria faptelor abominabile, este individualizat de către artiști prin apropiere de concretul sensibil. Violența, lipsa de decență nu sunt ale piesei, ale regiei sau ale actorilor, ci ale vieții și ficțiunea scenică devine pură prin exorcizare, prin mărturisirea acestui rău. Spectacolul se desfășoară fluent și am admirat coeziunea micului grup de actrițe, solidare în momentele evoluției de grup, știind să se retragă cu grație pentru a ridica la plasă mingea necesară performanței
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
ea felurite semne ale "teatrului viitorului". În decembrie 2001, la Festivalul Național de Teatru, aveam să văd Idiotul, tot în regia lui Andryi Zholdak, dar în interpretarea actorilor Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. Mărturisesc că spectacolul m-a descumpănit. Discursul scenic, dincolo de imperfecțiunile specifice unei reprezentații anume, jucate "în deplasare", mi s-a părut construit parcă prea în disprețul acelor spectatori care caută nu doar imagini, ci vor să găsească și înțelesuri. Puținele cuvinte rostite pe scenă - din roman rămăseseră doar
Andryi Zholdak sau dinamitarea convențiilor by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15093_a_16418]
-
mai cu seamă, imprevizibile ramificații. Regizorul dă semne că a pus un pariu cel puțin riscant, acela de a transfera către scenă specificitățile discursului filmic. Ajutat de scenograful Kolio Karamfilov, Zholdak nu lasă neexploatată nici măcar un singur colțișor al spațiului scenic, îl propulsează cu actori ce îndeplinesc acțiuni dintre cele mai variate și mai niciodată inutile. Instituirea unei "dezordini organizate", a cărei receptare și decodare e de natură să nu-i lase nici un moment de odihnă spectatorului e, cred, unul dintre
Andryi Zholdak sau dinamitarea convențiilor by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15093_a_16418]
-
și teatrul". Inițiativa se înscria în efortul complementar de a oferi pe viu un suport de înțelegere a unor cerințe din programa școlară. Cu profesionalism și amabilitate, conducerea teatrului ne-a oferit spectacolul Și mai potoliți-l pe Eminescu, versiunea scenică Grigore Gonța și Cristian Teodor Popescu, primul semnând și regia. Înainte de a vedea spectacolul, într-un foarte scurt dialog cu regizorul, l-am întrebat dacă există și valențe polemice în ceea ce urma să ne ofere. M-a privit puțin surprins
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a...", tocmai aceasta vrea să exprime: nevoia de ozonare a unor oameni încătușați spiritual și peste care se așterne, în forme tot mai rafinate, ideea tăcerii, a îngropării Adevărului. De aceea, ultima secvență a "versiunii scenice" după care ceea ce făcea poetul stătea la baza unei conspirații împotriva celor două imperii (rus și austro-ungar) ni s-a părut a fi cel puțin discutabilă. În dialogul dintre actori și cei aproximativ două sute de elevi ce-au asistat la
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
pe care discursul le instaurează între om și lume". Nici vorbă despre astfel de desfășurări în spectacolul orădean. Însăși relatarea la nivel primar pe care o adoptă montarea ar fi devenit lâncedă dacă nu ar fi fost înviorată de mișcarea scenică și dansurile concepute de Victoria Bucur, care se străduiește astfel să infuzeze reprezentației visceralitate. Tinerii actori pe care excelenta coregrafă i-a transformat în dansatori de performanță și care compun personajul colectiv al Curții merită aprecierile noastre. Dar parcă ar
Premiere orădene by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15136_a_16461]
-
un fragment din piesa Cetatea de Foc, scrisă de unul dintre dramaturgii obsedantului deceniu, cu loc rezervat în manualele de atunci, Mihail Davidoglu. Considerată, la vremea ei un model al realismului socialist în teatru, piesa n-a avut o carieră scenică memorabilă, se relua la Teatrul radiofonic, de câte ori împrejurările festive o impuneau. E vorba despre eroismul în muncă de la un combinat siderurgic (unul din acelea care astăzi nu-și găsește cumpărător) și în scena aleasă acum pentru lectură, soțul și soția
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
a poeziei coșbuciene, accentul căzând pe coregrafia, pe punerea în scenă a momentelor dramatice. Sunt indicate mai ales influențele livrești care au determinat opțiunea poetului pentru anumite formule artistice precum idila. Andrei Bodiu urmărește armoniile estetizante din versul coșbucian, caracterul scenic al descrierilor de natură, detectând pretutindeni ecouri intertextuale, toate închegate într-o perspectivă clasicizantă: „Tensiunile romantice se topesc în focul idealului de frumusețe pe care-l caută Coșbuc. Armonia naturii e astfel dincolo de sfâșierea momentană a eului. Mai mult, această
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
cadou, acum doi ani, de ziua mea. Ea poartă semnătura extraordinarului artist Paul Bortnovschi și este pusă la loc de cinste în casa mea. Aspirația mea aș numi-o scenografie de stare. Aspir către un decor de stări, doresc crearea scenică a unei structuri de stări, a unor sisteme de stări. « Starea» reprezintă aspirația mea, tema meditațiilor mele scenice. Obișnuiesc chiar, în notele mele, ca un mod de lucru, să încerc să «enunț» stările, să mă apropii de o conceptualizare a
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
loc de cinste în casa mea. Aspirația mea aș numi-o scenografie de stare. Aspir către un decor de stări, doresc crearea scenică a unei structuri de stări, a unor sisteme de stări. « Starea» reprezintă aspirația mea, tema meditațiilor mele scenice. Obișnuiesc chiar, în notele mele, ca un mod de lucru, să încerc să «enunț» stările, să mă apropii de o conceptualizare a lor... Schițez formulări ca «demnitatea sărăciei absolute» - Inima mea este pe înățimi de Saroyan - sau un decor «al
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
perfecționsimul lui David Esrig, ei seamănă doar prin ingenuitatea percepției și prin efortul de a arăta fața nevăzută a lumii. În raport cu spectacolele anterioare ale lui Afrim (văzute de mine) acesta are meritul unei coerențe superioare: trăirea se integrează în narațiunea scenică, sistemul de imagini al spectacolului funcționează congruent cu informația captînd împreună capacitatea de compasiune a spectatorului. Ceea ce este personajul și ceea ce i se pare că ar fi, ceea ce povestește el și ceea ce trăiește, sfîșiat între ceea ce văd alții în el
Circul și restul lumii by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13851_a_15176]
-
cretă, o casă, o mină părăsită, locurile și traseele de joc, și chiar un cîine În final, cîinele desenat se transformă, pe ecran, într-unul adevărat, așa cum, cale de 3 ore, cît durează filmul, tot ce era convenție, distanțare, vid scenic capătă concretețe, carne, fibră nervoasă, suflet. Deși filmul are un "povestitor", o voce din off, și e împărțit în 9 capitole, cu "sumarul"anunțat la începutul fiecăruia, deși uneltele de lucru, aflate la vedere, sînt teatrul și literatura Lars Von
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
data aceasta director de scenă, personalitate artistică interesantă, care inaugurează cu acest prilej o carieră deloc promițătoare de regizor de operă. Marile publicații germane - atât ,Spiegel" cât și ,Süddeutsche Zeitung" - au remarcat, deja, caracterul static, lipsa de imaginație privind acțiunea scenică, totala libertate de mișcare acordată cântăreților actori. Este comentată, de asemenea, intenția privind marginalizarea zeilor Walhalei lui Wotan, iar aceasta în pofida viziunii lui Wagner însuși care privea - să o numim - societatea acestora drept o proiecție într-un alt plan a
La Radio România Muzical - Festivalul de la Bayreuth by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/10396_a_11721]
-
fapt, care, cu lațul unei condamnări aberante și nedrepte, naște situații în care prostia se amestecă cu nebunia învinuitului fără vină care apelează, parcă, la basm, la fantasme copilărești, ca să scape de formele unui absurd șocant. Toate astea cu farmec scenic. Șerban Cellea, de asemenea, m-a surprins ca voce, în primul rînd, și el cu o partitură grea. Morga personajului său Piotr Nikolaevici, demonstrativ, ca orice acuzator fără substanță, și vulnerabil cît încape, nu-l părăsește pe actor nici o secundă
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
acest ansamblu vocal etalează armonii strălucitoare, muzicalitate, swing, autenticitate emoțională. Chiar dacă simțul lor improvizatoric se află încă în stadiu incipient, cele opt cântărețe și colegul lor compensează prin vivacitate, spontaneitate juvenilă și, deloc în ultimul rând, printr-o vibrantă prezență scenică. Cantitativ, prezența cea mai semnificativă la gală a avut-o Clujul. Însă grupurile Jump și Headliner nu au depășit o cumințenie oarecum scolastică în abordare (primul), sau un entuziasm nejustificat pentru sonoritățile de tip rock (cel de-al doilea). Nici
Încă o săptămână de jazz la Sibiu by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/10523_a_11848]
-
virtuți să fie valorificate, ci exclusiv Echipa, ansamblul componenților acesteia, care se impune să funcționeze perfect, ca un ceas elvețian Schaffausen - dacă nu cumva până dincolo de perfecțiunea terestră îndeobște acceptată. Văzând în automatisme, în repetitivitate chintesența teatrului ionescian, autorul montării scenice selectează o avalanșă de replici scurte, reluate - în spectacol - parcă la infinit, speculând astfel însăși o practică a lui Eugen Ionescu, cultivata în Rinocerii prin repetiții de genul: “Ca să vezi! (...) Ca să vezi! (...) Ca să vezi!” (de șapte ori), “Un rinocer! Un
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
bisericii din apropiere (care chema enoriașii la liturghia de duminică), dangăt care ar fi trebuit - în gândirea dramaturgului - să răsune câteva secunde și după ridicarea cortinei... Dintre toate indicațiile autorului, Robert Wilson o reține pe aceea privind “lumină crudă” - transcrisa scenic la modul cel mai agresiv cu putință, din prima până la cea din urmă clipă a reprezentației: un lanț de tuburi cu leduri orbitoare, montate pe toată lățimea scenei, la marginea dinspre fosa orchestrei - metamorfozata, de regizor, în mlaștină. Artistul vizual
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
figurează rinocerii din mlaștină), cărora li se văd doar căpățânile: Corica Druc, Geni Macsim, Natasa Raab, Costinela Ungureanu, Clară Vulpe, Cătălin Băicuș, Cosmin Dolea, Claudiu Mihail, Ștefan Mirea, Marian Politic, Anca Maria Ghiță, Eugen Titu, Cătălin Vieru -, dar din prestațiile scenice de calibru indiscutabil deducem că Valentin Mihali (urmat cu devoțiune de colegii săi) și-a însușit că pe un imperativ idealul lui Eugen Ionescu de a comunica incomunicabilul (“Descriu lucrurile care nu se lasă descrise”), propunându-și cât se poate
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
începutul actului I). Stârnindu-ți fiori reci ca gheața, pe șira spinării, făcându-te să respiri aerul rarefiat al unor lumi extraterestre, în care Timpul pare o așchie sărita din dalta unei metafizici nebănuite - dar așchie zburătoare spre infinit -, tablourile scenice din Rinocerii lui Robert Wilson sunt gemene cu celebrele picturi din lumea încremenita în neant create de plasticieni unici prin bizareria universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali. Dacă te lași cu totul furat de universul metaforelor regizoral-scenografice
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
care, în 1915, expunea la Galeria Tretiakov din Moscova tabloul Pătrat negru pe fond alb, urmat, în 1918, la New York, de Pătrat alb pe fond alb -, Robert Wilson ne invită într-o galerie colosală doldora de o sumedie de tablouri scenice Rinocer pe fond (de) rinocer, variațiuni cvasimonocrome pe o temă dată de Eugen Ionescu. Știind, odată cu Pablo Casals, ca “Severitatea este expresia dragostei supreme”, Robert Wilson este atat de nemilos cu actorii craioveni încât le cere să se aplatiseze la
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
a actorilor craioveni, după zecile de turnee pe toate continentele lumii, atinge - la solicitatea expresă a artistului vizual nord-american, pentru care plasticitatea, de o expresivitate dusă, paradoxal, până la virtuozitate, este doar prima probă de foc - cote siderale. Ei dau viață scenica unei lumi alienate și alienante, în care pasul de la incertitudinea difuza, apoi din ce in ce mai grea (lespede de piatră de greutatea Everestului, desi misterioasă, incredibilă, stropita cu vermorelul vagului), pasul spre frică dezarmanta, spre spaimă galactica și angoasa devastatoare, dezumanizanta, să fie
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]