112 matches
-
cei doi s-a conturat conflictul dintre teluric și ceresc, conflict care a dus la eliberarea Luceafărului prin cunoașterea de sine. El a rămas nemuritor, dar rece în plan afectiv, reacție explicabilă în linia filosofiei ataraxiei (renunțării) stoice. În viziunea schopenhaueriană, omul de geniu se izolează în lumea lui: "Hyperion are trăsăturile proprii titanului și geniului, în opera lui Eminescu" (D. Popovici). El este un spirit contemplativ și titan, prin acțiune: "Luceafărul e tipicul geniu al romanticilor... Geniile sunt solitare, neliniștite
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
formă clasică, în stil aforistic, poezia exprimă universalitatea trecerii, a efemerului, a derizoriului, ceea ce explică "dispoziția sufletească față de evenimente" (G. Călinescu). Tema filosofică a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune o înțelegere superioară, schopenhaueriană, după care răul și egoismul generează lumea. Având o circulație universală, acest motiv este susținut printr-o ironie subtilă, cu accente de satiră, înfățișând viața ca pe o scenă imensă, unde oamenii sunt actorii ei. Înzestrat cu o conștiință lucidă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a lucrurilor, conștient că fericirea ține o clipă, omul poate evita dezamăgirea, aspectele iluzorii: "Ce din moartea ei se naște/ Și o clipă ține poate;/ Pentru cine o cunoaște/ Toate-s vechi și nouă toate" ( Strofa a treia) Valorifcând ideea schopenhaueriană a prezentului etern, cu cele două aspecte, trecutul și viitorul, poetul invită la meditație asupra condiției efemere, când trecutul și viitorul devin zădărnicie, timpul este perceput ca eternitate, cu izvoarele în gândirea filosofică, indiană: "Viitorul și trecutul/ Sunt a filei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vis, încât eroul consideră spațiul și timpul categorii subiective (nu există timp și spațiu decât în sufletul nostru). Nuvela Sărmanul Dionis este totodată o nuvelă fantastică și filosofică, în care sunt prezente: teoria metempsihozei (a transmigrației sufletelor, a reîncarnării), teoria schopenhaueriană cu elemente de indianism, brahmanism, ideile lui Platon despre "arhetip" (tipul primordial originar), ideile despre "arheul" care apare ca unicitate în multiplicitate. Dionis are o fire faustiană, un spirit metafizic însetat de cunoaștere, pentru astrologie și metempsihoză: " În fond ce
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și parlamentară; c. gustul clasic și academic al junimiștilor impune un anume tip de sensibilitate artistică; ei admiră modelele clasice și rămân indiferenți față de tendințele novatoare, din epocă (T. Vianu); d. ironia asociată spiritului filosofic a luat forma unui scepticism schopenhauerian, care la Maiorescu s-a cristalizat în complexul său de superioritate creator, iar la Eminescu în pesimisul lui vizionar (I. Negoițescu); e. spiritul critic, dezvoltat în numele adevărului, viza: problemele limbii (în special etimologismul latinizant), falsele valori literare, o cultură caracterizată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
criticul definește profilul geniului în general și personalitatea lui Eminescu. Geniul este indiferent la timp și spațiu. Titu Maiorescu aprecia la Eminescu, în mod deosebit, cunoașterea filosofiei, a credințelor religioase, pasiunea "pentru operele poetice din toate timpurile". Influențat de concepția schopenhaueriană, Titu Maiorescu crede că poetul de geniu "în orice țară și în orice condiții ar fi trăit, acesta ar fi evoluat la fel". Criticul are câteva intuiții surprinzătoare: "tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Susținea introducerea alfabetului latin și principiul ortografiei fonetice, îmbogățirea vocabularului cu neologime, folclorul românesc, un model pentru literatura cultă, deoarece în el nu există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îl obligă să vadă în viață ceva greu de suportat, monstruos. "De câte ori mi-am luat pălăria în plină noapte pentru a ieși să mă sinucid! (...) Dorința de a sfârși survine când suntem mulțumiți de soarta noastră."2 Influențat de gândirea schopenhaueriana, în care conceptul voinței este lipsit de sens și de finalitate, Cioran subliniază la rândul lui latura profund irațională a vieții. Pentru Schopenhauer, omul milos și lucid prin antonomasie este acela care a învățat să spună "nu" lumii, si nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
organizează arhitectura lor de umbre" (ibidem, 25). Eminescu și Schopenhauer I. Petrovici identifică influențe din filosofia indică-budistă, din filosofia grecească, din filosofia lui Kant, covârșitoare rămânând influența "doctrinei pesimiste a lui Schopenhauer"6. G. Călinescu pune mare preț pe înrâurirea schopenhaueriană asupra lui Eminescu, dar nu și pe gradul de specializare a autorului care poartă archaeii prin vieți suc cesive, în materie de filosofie (apreciere nefavo rabilă formulată de G. Călinescu și pentru cu noașterea mai mult sau mai puțin aprofundată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2256), totuși autoportretul glumeț, ca și smerita impresie că nu este pregătit să predea filosofie la Universitate, nu trebuie să inducă în eroare. Despre Schopenhauer și Eminescu vor bește și Liviu Rusu în pagini ce dezvoltă teza în virtutea căreia influența schopenhaueriană în opera lui Mihai Eminescu este superficială, nu atinge substanța lirică, ci se menține la nivelul epidermic al structurii de suprafață a textelor: "ideea teoretică a lui Shopenhauer, acceptată de Eminescu în plan abstract, este binișor dejucată de natura intimă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în opera eminesciană sub influența lui Schopenhauer, filosof care, de fapt, nu mai este privit ca pesimist, ci mai degrabă ca "un ilumi nist dezamăgit". Primul punct din cele 9 susține că așa-numitul "pesimism eminescian" nu tra duce pesimismul schopenhauerian, pentru bu nul motiv că acesta din urmă vine ca expresie a unei raportări la lume (esența oricărei opere) în limbajul teoretic (al științificității, cumva), iar primul vine în limbajul poetic și nu e ca atare pesimism (în sensul atitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
celor etice) 9. În descendența teoriei existenței tragice propuse de D.D. Roșca, Ioana Em. Petrescu vorbește despre poetul tragic Mihai Eminescu, orientând înțelegerea operei eminesciene către o dimensiune transfilosofică: "Optimismul" viziunilor platoniciene din începu turile creației lui Eminescu și "pesimismul" schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape își pierd sensul din perspectiva finală a operei care cucerește, dincolo de pesimism sau optimism, o conștiință tragică a existenței într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, dar condamnă lumea să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tatea receptării propriei condițiii istorice, dar și în zona localizată cu ajutorul simbolurilor în proximitatea mitului. Apropierea Eminescu-Hegel, în fapt, contrară distanțării teoretice exprimate de poetul român față de exuberanța frazeologică dictată de optimismul hegelian, atrage discursul critic mai mult decât influența schopenhaueriană exercitată asupra operei eminesciene: "deși creația eminesciană cunoaște unele momente ce se înscriu sub semnul ironiei romantice (parțial Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumii de dincolo de lume conotează revelarea eternității grave din fiecare lucru, după cum Eliade, mai târziu, semnalează sacrul ascuns în fiecare element profan. Dacă Sergiu Al-George, venind din cultura românească, vede în Eminescu un poet vizibil determinat de indianism, pe linie schopenhaueriană, ca și pe cale directă Amita Bhose, sosind dinspre India, concluzionează că Eminescu ar fi putut foarte bine să fie un poet indian. La început, a fost G. Călinescu, în ale cărui pagini privitoare la literatura indică este formulat asertiv că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tulburarea minții pierderea ținerii de minte distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge [și] el (Bhagavad-gïtă)15. Eminescu dovedește, prin sistemul filosofic dezvoltat în paginile prozei, consubstanțialitate cu înțelepciunea indiană, ceea ce aproape închide orice discuție în termeni de pesimism schopenhauerian. În orice caz, "pesimism" nu este termenul adecvat pentru a surprinde atitudinea eminesciană manifestată în pagini cu ecouri indiene. Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă scopul vieții în viziunea indiană și nu numai. Upanisadele evidențiază acest aspect (Itu: 1995, pp. 152-153) pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cuprinsă într-o fărâmă. 42. Dar, la ce bun, o, Arjuna, să le știi pe toate acestea? Eu stau sprijinind întreagă această lume cu o fărâmă [din mine] (Bhagavad-gïtă)20. Trecută prin filosofia kantiană, apoi raportată la maniera de contrucție schopenhaueriană, imaginea a fost dezlegată de conotațiile spațio-temporale pentru a i se atribui funcții care acționează pe verticală: este vorba despre unitatea microși macrocosmos identitatea tainică dintre Tot și Unul a cărei formulă se rostește inclusiv prin Tat twam asi. Demetrio
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a zeilor (adhidaiva) și a sacrificiului (adhiyajña), având gândirea concentrată, mă cunosc chiar în clipa plecării [din viață]21. Privind "viața ca vis", Eminescu reia un motiv literar și traduce un concept filosofic (Eugen Simion). Acest nucleu intertextual, mai mult schopenhauerian decât kantian, trimite la Măndukya Upanișad, conform căreia misterul timpului își află cheia în silaba sacră aum. Fiecare din cele trei litere ale acestei vocabule simple descrie progresiv adâncirea în somn. Silaba sacră închide la un loc trecut, prezent și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce-am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea (Eminescu: 2011, II, 74). În descendența ideatică a lui G. Călinescu, în opinia căruia insula nu este traducerea acelei euthanasii schopenhaueriene în spiritul ei adevărat, Liviu Rusu se bucură de legitimarea pe care descrierea insulei o oferă anti-pesimismului. În centrul nuvelei par să guverneze ideile lui Shopenhauer despre sihăstrie, îndepărtarea din lume, reprimarea instinctelor și mai ales "o categorie ostilă față de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dedicate intratextului prozastic din Sărmanul Dionis am avansat ideea în virtutea căreia incipitul ar cuprinde formularea ipotezei, pentru demonstrația amplă dezvoltată epic, pentru ca în final să fie exprimată concluzia, excipit cu indice al entropiei ridicat. Cercetătorul nivelului de acțiune a influenței schopenhaueriene în opera eminesciană percepe deznodământul idilic. Considerăm că rezolvarea poveștii de iubire consumate în dimensiune telurică ocupă un plan secund, umbrită fiind de închiderea "ramei" din finalului nuvelei. Abordarea relațională a textelor eminesciene pe care o reclamă atenția la intratext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu le permite nici cea mai mică autonomie, nu le oferă niciun punct de sprijin. În opinia lui Schorske, viziunea klimtiană asupra universului "ca energie oarbă într-un ciclu nesfârșit și fără sens al reproducerii, iubirii și morții"99 este schopenhaueriană. Două personaje, un bărbat și posibil o femeie, își țin capul în palme, expresie a disperării, sau cel puțin a unei cumplite frământări sufletești, trupul unei femei care-și ține o mână pe sân, gest ambiguizat erotic, plutește la rândul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de o expresivitate virulentă, a filipicelor, atât cele din publicistică, cât și cele care trec pragul poeziei, mai ales în ciclul Scrisorilor. Criticul interpretează sculptura lui Paciurea sub semnul unui vitalism constructiv, desolidarizându-l pe poet de pesimismul de esență schopenhaueriană atribuit personalității sale. Neputând să-i decidă expresiei acesteia o semnificație optimistă, Petru Comarnescu deduce aici un activism sublimat, o angajare socială a poetului în slujba unui umanism de esență utopică. Și Petru Comarnescu stabilește un rol contrapunctic pentru personajele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
virtualitate. V.3. (Auto)Portretul artistului de la romantism la simbolism și decadentism Tema geniului ca artist (scriitor, muzician, pictor, sculptor, actor, dramaturg etc.) ajunge în posesia simboliștilor și decadenților însoțită și de o concepție tragică asupra existenței, modelată de filozofia schopenhaueriană, preludiu al unei estetici a dezolării care caracterizează întreaga sensibilitate simbolist-decadentă căreia i se va ralia histrionic și Alexandru Macedonski. Acești "copii ai secolului" părăsesc scena scârbiți, vituperând sau construind o lume paralelă, în recluziunea acompaniată de o imaginație debordantă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ai școlii pesimismului, mai ales Eduard von Hartmann, Julius Bahnsen și Philipp Mailänder57. Cât despre Schopenhauer, importanța sa pentru formarea lui Nietzsche este bine cunoscută și a format obiectul a numeroase cercetări. În lipsa orizontului metafizic ce se deschide odată cu teoria schopenhaueriană a Voinței, ar fi de neconceput atât Nietzsche, cât și Wagner, și de asemenea tot ceea ce au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
În lipsa orizontului metafizic ce se deschide odată cu teoria schopenhaueriană a Voinței, ar fi de neconceput atât Nietzsche, cât și Wagner, și de asemenea tot ceea ce au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de "nihilism pasiv", ca pe o slăbire a spiritului. Același lucru este valabil și pentru formele ulterioare ale schopenhauerismului pe care Nietzsche le cunoștea bine: pentru
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]