112 matches
-
într-o dialectica a identității structurale cu alteritatea interpretativa. Studiul operei este adâncit permanent prin investigații comparatiste și prin înserarea dimensiunii filosofice. Eficientă metodei se vădește de la prima carte: similitudinile dintre Eminescu și Leopardi sunt urmărite prin raportare la operă schopenhaueriana. Aceeași metodă a comparativismului ideologic, bazat pe studiul ideilor filosofice, vă largi înțelegerea schemei tradiționale optimism-pesimism, plasând-o într-un orizont conceptual mult mai amplu. Treptat, pe temeiul solidei sale armaturi teoretice (extrasa acum și din lectură gânditorilor moderni, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286186_a_287515]
-
V. le dezlănțuise împotriva socialiștilor. Junimiștii (în cercul cărora Vlahuță nu era apreciat) sunt ironizați (Un grav bolnav, Convorbirile), răspunderea pentru soarta nefericită a lui Mihai Eminescu e pusă în seama Junimii, care i-ar fi susținut înclinația către pesimismul schopenhauerian. Junimea e acuzată de lipsă de interes în problema Ardealului și pentru „frații de dincolo”. Memoria lui Eminescu era scumpă redactorilor, deși poetul nu este înțeles în profunzime. Plivitor (un pseudonim al lui Vlahuță, semnificativ pentru atitudinea periodicului) îl acuză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290555_a_291884]
-
pesimismului modern, aceasta a fost atent studiată și, de aceea, nu va fi greu de demonstrat. Desigur că influența a fost profundă, amplă, chiar determinantă pentru întreaga evoluție a gîndirii lui Schopenhauer. Însă, trebuie să subliniem că în sistemul filozofic schopenhauerian era prezent implicit un element important, capabil să intereseze un cerc mai larg de oameni: pesimismul. Pesimismul era fondat la Schopenhauer pe principii metafizico-religioase ce decurgeau, cum vom vedea mai pe îndelete, din anumite tendințe ale gîndirii indiene vechi. E
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
organizează arhitectura lor de umbre" (ibidem, 25). Eminescu și Schopenhauer I. Petrovici identifică influențe din filosofia indică-budistă, din filosofia grecească, din filosofia lui Kant, covârșitoare rămânând influența "doctrinei pesimiste a lui Schopenhauer"6. G. Călinescu pune mare preț pe înrâurirea schopenhaueriană asupra lui Eminescu, dar nu și pe gradul de specializare a autorului care poartă archaeii prin vieți suc cesive, în materie de filosofie (apreciere nefavo rabilă formulată de G. Călinescu și pentru cu noașterea mai mult sau mai puțin aprofundată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2256), totuși autoportretul glumeț, ca și smerita impresie că nu este pregătit să predea filosofie la Universitate, nu trebuie să inducă în eroare. Despre Schopenhauer și Eminescu vor bește și Liviu Rusu în pagini ce dezvoltă teza în virtutea căreia influența schopenhaueriană în opera lui Mihai Eminescu este superficială, nu atinge substanța lirică, ci se menține la nivelul epidermic al structurii de suprafață a textelor: "ideea teoretică a lui Shopenhauer, acceptată de Eminescu în plan abstract, este binișor dejucată de natura intimă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în opera eminesciană sub influența lui Schopenhauer, filosof care, de fapt, nu mai este privit ca pesimist, ci mai degrabă ca "un ilumi nist dezamăgit". Primul punct din cele 9 susține că așa-numitul "pesimism eminescian" nu tra duce pesimismul schopenhauerian, pentru bu nul motiv că acesta din urmă vine ca expresie a unei raportări la lume (esența oricărei opere) în limbajul teoretic (al științificității, cumva), iar primul vine în limbajul poetic și nu e ca atare pesimism (în sensul atitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
celor etice) 9. În descendența teoriei existenței tragice propuse de D.D. Roșca, Ioana Em. Petrescu vorbește despre poetul tragic Mihai Eminescu, orientând înțelegerea operei eminesciene către o dimensiune transfilosofică: "Optimismul" viziunilor platoniciene din începu turile creației lui Eminescu și "pesimismul" schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape își pierd sensul din perspectiva finală a operei care cucerește, dincolo de pesimism sau optimism, o conștiință tragică a existenței într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, dar condamnă lumea să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tatea receptării propriei condițiii istorice, dar și în zona localizată cu ajutorul simbolurilor în proximitatea mitului. Apropierea Eminescu-Hegel, în fapt, contrară distanțării teoretice exprimate de poetul român față de exuberanța frazeologică dictată de optimismul hegelian, atrage discursul critic mai mult decât influența schopenhaueriană exercitată asupra operei eminesciene: "deși creația eminesciană cunoaște unele momente ce se înscriu sub semnul ironiei romantice (parțial Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumii de dincolo de lume conotează revelarea eternității grave din fiecare lucru, după cum Eliade, mai târziu, semnalează sacrul ascuns în fiecare element profan. Dacă Sergiu Al-George, venind din cultura românească, vede în Eminescu un poet vizibil determinat de indianism, pe linie schopenhaueriană, ca și pe cale directă Amita Bhose, sosind dinspre India, concluzionează că Eminescu ar fi putut foarte bine să fie un poet indian. La început, a fost G. Călinescu, în ale cărui pagini privitoare la literatura indică este formulat asertiv că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tulburarea minții pierderea ținerii de minte distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge [și] el (Bhagavad-gïtă)15. Eminescu dovedește, prin sistemul filosofic dezvoltat în paginile prozei, consubstanțialitate cu înțelepciunea indiană, ceea ce aproape închide orice discuție în termeni de pesimism schopenhauerian. În orice caz, "pesimism" nu este termenul adecvat pentru a surprinde atitudinea eminesciană manifestată în pagini cu ecouri indiene. Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă scopul vieții în viziunea indiană și nu numai. Upanisadele evidențiază acest aspect (Itu: 1995, pp. 152-153) pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cuprinsă într-o fărâmă. 42. Dar, la ce bun, o, Arjuna, să le știi pe toate acestea? Eu stau sprijinind întreagă această lume cu o fărâmă [din mine] (Bhagavad-gïtă)20. Trecută prin filosofia kantiană, apoi raportată la maniera de contrucție schopenhaueriană, imaginea a fost dezlegată de conotațiile spațio-temporale pentru a i se atribui funcții care acționează pe verticală: este vorba despre unitatea microși macrocosmos identitatea tainică dintre Tot și Unul a cărei formulă se rostește inclusiv prin Tat twam asi. Demetrio
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a zeilor (adhidaiva) și a sacrificiului (adhiyajña), având gândirea concentrată, mă cunosc chiar în clipa plecării [din viață]21. Privind "viața ca vis", Eminescu reia un motiv literar și traduce un concept filosofic (Eugen Simion). Acest nucleu intertextual, mai mult schopenhauerian decât kantian, trimite la Măndukya Upanișad, conform căreia misterul timpului își află cheia în silaba sacră aum. Fiecare din cele trei litere ale acestei vocabule simple descrie progresiv adâncirea în somn. Silaba sacră închide la un loc trecut, prezent și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce-am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea (Eminescu: 2011, II, 74). În descendența ideatică a lui G. Călinescu, în opinia căruia insula nu este traducerea acelei euthanasii schopenhaueriene în spiritul ei adevărat, Liviu Rusu se bucură de legitimarea pe care descrierea insulei o oferă anti-pesimismului. În centrul nuvelei par să guverneze ideile lui Shopenhauer despre sihăstrie, îndepărtarea din lume, reprimarea instinctelor și mai ales "o categorie ostilă față de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dedicate intratextului prozastic din Sărmanul Dionis am avansat ideea în virtutea căreia incipitul ar cuprinde formularea ipotezei, pentru demonstrația amplă dezvoltată epic, pentru ca în final să fie exprimată concluzia, excipit cu indice al entropiei ridicat. Cercetătorul nivelului de acțiune a influenței schopenhaueriene în opera eminesciană percepe deznodământul idilic. Considerăm că rezolvarea poveștii de iubire consumate în dimensiune telurică ocupă un plan secund, umbrită fiind de închiderea "ramei" din finalului nuvelei. Abordarea relațională a textelor eminesciene pe care o reclamă atenția la intratext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lui Spinoza sunt <<corecte>>, dacă conceptul lui Nicolaus Cusanus despre Dumnezeu văzut ca o <<coincidență a contrariilor>>, sau dacă eul fichtean, care creează lumea, <<corespund realităților>>, ori dacă teoria lui Schelling despre identitatea dintre natură și spirit, sau dacă metafizica schopenhaueriană a voinței sunt <<adevărate>>? Toate au fost <<combătute>> adesea în mod concludent; doar tipul uman corespunzător acestora, tipul care și-a expus în <<erorile>> respective reacția față de existență, a supraviețuit tuturor contestărilor și le-a conferit acelor teorii o semnificație
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filosofia maioresciană, influențele străine se manifestă sub forme foarte variate: de la admiterea fără rezerve a raționalismului critic herbartian ș( a antropologismului ateu feuerbachian ((n prima perioadă) la adoptarea sfioasă a apriorismului kantian (n teoria cunoașterii ș( a unor idei estetice schopenhaueriene ((n cea de a doua), p(nă la influențele mai mult indirecte, deși neortodoxe, dar reale, a[le] hegelianismului ș( istoricismului (n teoria culturii" (Ghiță, 1995, p. 18). (ntr-o exprimare cu tentă malițioasă strecurată (ntr-un text ce amintea prima cuv
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
condusă de Maiorescu, în articolul Comediile d-lui I. L. Caragiale. Pentru a disipa o neînțelegere, Maiorescu arunca în aer interpretarea sub specia "actualității" (adică: subiect nedemn, literaricește, imoral etc.), invocînd dimensiunea general-umană eternă, a tipologiei ficționale. Chestiune de estetică, argumente schopenhaueriene. Cu alte cuvinte, "imoralitatea" lumii lui Caragiale (recognoscibilă, fatal "a noastră", zicem astăzi) devine imortalitate, adevăr etern ș.a.m.d. Sub lentila cititorului de peste un secol, lumea lui Caragiale este "actuală" sub impulsul identificator, în hazul de necaz al sincerității
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pacient schizofren, cu obsesiile, cu fixațiile, cu angoasele lui, în articulațiile unei gândiri malade. Psihiatrul nu ia în considerare nimic din bagajul imens de cunoștințe pe care Eminescu îl acumulează, studiind filosofia antică, gândirea veche indiană, sistemul kantian și cel schopenhauerian de înțelegere a lumii, totul filtrat la el într-un imaginar poetic de o profunzime nemaiîntâlnită în cultura noastră, până atunci. Pentru el, Eminescu nu este un scriitor într-un lanț evolutiv de scriitori români și străini, într-o istorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prin rimă, prin aliterații surprinzătoare", "farmecul poetic (...) scapă ultimei analize, oricât am dori-o de pătrunzătoare", fiind rezultatul încercărilor din transformarea alăturării cuvintelor în zeci de variante, cu conștiința nevoii de "armonie poetică". Romantismul asumat din lirica germană, pesimismul gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute prin filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care ne putem făuri un scut sufletesc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
zărilor cu vraja lor ademenitoare, în consonanță cu firea lui de mare cărturar. Într-un substanțial studiu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga evidențiază sintetic marile teme ale creației eminesciene: revolta byroniană și faustică împotriva ordinii sociale și cosmice, fantasticul de influență kantiană sau schopenhaueriană, eterna poveste a dragostei, gloriosul trecut medieval al țării. Asemenea altitudini nu puteau fi abordate decât de către un geniu, geniul lui Eminescu. Dacă lecturile eminesciene le simțim chiar în propriile noastre lecturi ale poemelor și ale celorlalte scrieri este pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități mai profunde cu alți gânditori, bunăoară și cu un Fechner pe lângă cei pomeniți mai înainte. Dar oricâte asemenea afinități cu diverși gânditori s-ar mai putea detecta
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ale lui Călinescu, din prefața ediției a doua a monografiei : „Pe Schopenhauer l-am recitit cu atenție, sau mai bine zis l-am urmărit în toată opera lui cu probabilitate consultată de poet, și am constatat că Eminescu este mai schopenhauerian decât se bănuiește ”. Din fervoare și exces de consecvență, Negoițescu nu rezistă tentației simplificatoare de a suprapune total postumele cu plutonicul și antumele cu neptunicul. Este o operațiune oarecum mecanică, ale cărei rezultate nu se confirmă la analiză. Nu e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație discursivă de un misoginism schopenhauerian ca și cel din Scrisorile IV și V, dar în a doua ei parte dăm de câteva versuri aparținând filonului plutonic al extincției universale, temă fundamentală a comentariului lui I. Negoițescu : „O moarte ! - nu aceea ce-omori spre-a naște
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
bine” (XVI, 49). Ceea ce putea accepta totuși Eminescu la Universitatea din Iași era „o docență liberă, deci privată, având în vedere prelegeri asupra unui domeniu strict determinat al filozofiei, cum ar fi de pildă abordarea specială a filozofiei kantiene sau schopenhaueriene, așa cum se găsesc ele în scrierile respective, așa ceva aș îndrăzni să primesc, căci [în astfel de cazuri] nu se poate depăși decât cu puțin textul, iar [prelegerea] depinde mai mult de redarea fidelă și clară a celor știute decât de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
față de, mai ales, atât de necesarele noastre cârje ale judecății, numite și prejudecăți de către spiritele ironice, dar fără de care nu am putea viețui În lumea care ne acceptă și ne onorează... Față de scepticismul lui, ce curge, e drept, din cel schopenhauerian, dar și din radicalitatea nietzscheniană, adesea insuportabilă, scepticism agravat printr-o amărăciune și un inconfort care uneori seamănă cu ura față de existență - cea proprie, dar și cea generală, a noastră! -, o ură, o scârbă, un dispreț față de valorile care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]