KorAP: Find »[drukola/base=selvă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...8 >

176 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea pentru televiziune, astfel încât oamenii de la Londra, New York sau Chicago să se poată minuna de viața absurdă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în apă, unde ar deveni o pradă ușoară pentru miile de răpitoare dintre mangrove. Aștepta caimanul, nu anaconda, și dacă venea aceasta, doar o minune și o norocoasă lovitură de macetă l-ar putea salva. „Güio“ era teroarea tăcută a selvei, care îi înspăimânta și pe cei mai curajoși războinici indigeni, iar el însuși învățase să se teamă de ea. Asculta. Privea. Mirosea aerul... Uneori, anaconda sâsâie ușor. Anaconda agită apa cu încrețituri diferite de cele ale caimanului. Anaconda duhnește a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
O studie îndelung și îi cercetă canalul țevii. Părea la fel de neted ca și țeava unei puști de vânătoare și muștiucul se potrivea pe dinți. Era o armă fabricată conștiincios, cea pe care și-a dorit-o de când a ajuns în selvă. Kano întinse mâna, apucă sarbacana, scoase din tolba lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mânca decât resturile, atunci când războinicii și copiii sunt deja sătui. Făptura din fața lui nu era socotită o ființă omenească nici măcar de către propriii ei semeni. Indienii refuzau să admită că femeile ar putea avea suflet, că ar putea vorbi cu spiritele selvei sau că ar putea înțelege ideea unui Dumnezeu Atotputernic. Dacă Dumnezeu ar veni vreodată, ar fi doar ca să-i mântuiască pe războinici. Nici un Dumnezeu care s-ar prețui pentru ceea ce este nu și-ar face griji pentru soarta unor ființe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lege decât a lor. Se va simți oare jignit Kano dacă o refuza pe sora lui? Cine putea ghici ce se petrece în mintea unui yubani? Ce știa el despre yubani? În anii aceia fusese preocupat de fiecare amănunt al selvei care îl înconjura, adaptându-se la fiarele, șerpii, insectele și foarte complexa ei floră, dar, în tot acest timp, nu învățase absolut nimic despre oamenii ei: „sălbaticii“ care se mișcau printre umbrele ei. Se putea lupta cu jaguari și anaconde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
preocupase chestiunea. Unde și când se inițiau? A ajuns chiar să creadă că virginitatea era un mit: legende din alte timpuri, cum erau sirenele, vrăjitoarele sau amazoanele. Nu se putu împiedica să nu zâmbească... Va întâlni oare aici, în inima selvei, ceea ce încetase să mai caute cu atâția ani în urmă? Încercă să se concentreze din nou asupra cărții. Citi aproape o pagină fără să priceapă ce voia să spună autorul și îi sustrase atenția un susur inconfundabil. Își ridică privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și nu reușește decât să dezvolte o bestialitate mult mai rafinată. Ce instinct animalic s-ar putea cristaliza în torturile Inchiziției, în lagărele de concentrare naziste sau în măcelul de la MY-LAI? Aici, în jurul său, simțea palpitând cea mai crudă dintre selve, dar, cu toate astea, în doi ani nu asistase la nici o singură scenă care s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mai mândru iaht nu meritau prețul pe care societatea te obliga să-l plătești cu libertatea. Ăsta era un punct asupra căruia era de acord cu yubani-i și cu duzinile de triburi sălbatice care preferau să se ascundă în adâncurile selvei amazoniene, decât să accepte un singur beneficiu care ar cere, în schimb, un preț de vreun fel oarecare. Părintele Carlos îi atrăsese atenția că firea specifică indianului făcea cu neputință orice fel de comerț regulat cu ei. Misionarul venea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o denumire pur braziliană -, constituiau cea mai joasă speță de persoane indezirabile care puteau exista, nu numai pe Continent, ci în toată lumea. Naziști urmăriți și camuflați, dezertori din toate armatele, evadați din toate închisorile, aventurieri de toate naționalitățile mișunau prin selvele din Brazilia, Venezuela, Columbia, Ecuador, Perú și Bolivia, aflați mereu pe urmele zăcământului liber, ale diamantului adormit pe fundul râurilor sau târât în aluviuni de la îndepărtate sedimente pe care nimeni nu reușea să le găsească vreodată. Râurile Caroní în Venezuela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și diamantele lor, suportau frecvent consecințele unei avalanșe de garimpeiros, atunci când se răspândea zvonul că se descoperise o nouă „bombă“. „Orașe-fantomă“ se iveau peste noapte, precum San Salvador de Paul, Diamantina, Porvenir, Cristálida... Și acolo unde înainte nu erau decât selvă și sălbatici, apăreau deodată cafenele de mâna a doua, bordeluri, cabarete, săli de jocuri de noroc, chiar și cinematografe. Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se așeză să aștepte. A doua zi, au venit ploile. Asistase în tăcere la o asemenea risipă de activitate; privi îndelung marea pe care cerul o arunca pe pământ și oftă. Nimic pe lumea asta nu era perfect și imperfecțiunea selvei amazoniene începea cu venirea ploilor. Puteau dura la fel de bine o lună sau patru și, asta, nu era în stare nimeni să o prezică. Indienii și unii garimpeiros anunțau dinainte cât mai era până la acele ploi, dar nici unii, nici ceilalți nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
durere surdă și permanentă, obiectiv predilect al muștelor și al țânțarilor. Căpușele erau cel mai mare blestem al desișului, unul din prețurile cele mai ridicate pe care Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale selvei. Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Căpușele erau cel mai mare blestem al desișului, unul din prețurile cele mai ridicate pe care Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale selvei. Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era în pace cu sine însăși. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ivindu-se sfios printre coroanele copacilor din micuțul luminiș, și se întrebă ce făcea el acolo, atât de departe de tot. Departe de lumea lui, departe de Chicago, departe chiar și de grosolana lui colibă care devenise căminul lui din selvă. Dacă l-ar părăsi Kano, poate că nu ar ști să se întoarcă la laguna, la cărțile, la cârligele și la tristele lui economii. Niște bocanci vechi, un pantalon făcut ferfeniță și o macetă era tot ce avea cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
la cărțile, la cârligele și la tristele lui economii. Niște bocanci vechi, un pantalon făcut ferfeniță și o macetă era tot ce avea cu el... Dar avea ceva ce compensa totul. Avea niște profunde cunoștințe și o nesfârșită dragoste pentru selvă și, cu ele, se considera în stare să supraviețuiască fără nici un alt ajutor decât maceta. Se simțea „asimilat“ de lumea care îl înconjura - atât de ostilă pentru restul oamenilor albi - și, în clipele acelea, i se părea mai simplu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
San Pedro și râul Yubani s-ar putea stabili douăzeci de mii de coloni... — Între San Pedro și Yubani nu ar supraviețui nici o sută de coloni, și dumneavoastră știți asta, le răspunse el. Acest pământ nu e bun decât pentru selvă. Dacă tăiați copacii și încercați să semănați, în patru ani totul ar deveni pârloagă, fără posibilitatea de a fi recuperat. Prima recoltă va fi magnifică; a doua, normală, iar a treia, practic, nu ar mai exista. Orice student în anul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să oprească progresul? Până când vom consimți să ne distrugă? În numele cui trebuie să se admită ca toată porcăria asta pe care o aduceți cu dumneavoastră să aibă cale liberă.? Priviți afară: acum o săptămână, aici era o frumoasă porțiune de selvă, unde creșteau copaci și flori și trăiau zeci de animale... Priviți acum! Nu e altceva decât o imensă ladă de gunoi, pentru că progresul dumneavoastră nu aduce decât ambiție și căcat... Cineva, undeva, vrea să câștige milioane, smulgând din Masivul Papagalilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
liberi, liberi să nu privească, chiar din clipa când nimic nu-i împiedica să o facă. Înțelese că tocmai intra într-o lume stranie: singura lume amazoniană pe care nu se îngrijise să o cunoască până atunci: lumea omului din selvă. „Văzu“ cum Kano stătea de vorbă în limba lui cu războinicii, cum aceștia clătinau îngrijorați din cap și cum îi arătau celui cu picioare diforme să-l aducă înăuntru pe străin. Se așeză pe vine în fața lor, alături de Kano, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ziua cugetase la posibilitatea de a călători la Santa Marta și chiar în capitală, la Santa Cruz, și de a vorbi cu cineva mai dispus la dialog decât căpitanul Salas sau inginerul Planchart. Asta l-ar sili să iasă din selvă, să se întoarcă la oraș, la oameni, la trafic, la zgomote... Fir’ar să fie! exclamă el încet. Apoi se întoarse spre Correcaminos: — Mâine o să dau răspunsul, făgădui el. La cină, îi oferiră ciozvârtele din spate ale unei mari maimuțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să observe cum se căznea iarăși și iarăși să-și îndeplinească obligația fără să reușească și, asta, pentru că yubani-i le tăiau cocoșilor coardele vocale, ca nu cumva, din cauza cântecului lor, să le descopere dușmanii poziția exactă a așezării tribului. În selvă - și asta o observase deja - erau sunete, precum cântecul cocoșilor sau lătratul câinilor, care se transmiteau la foarte mari distanțe, cu o claritate de necrezut, pe când vocile omenești, de pildă, se stingeau de obicei foarte curând. Yubani-i luau măsuri drastice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și se îndreptă spre mal să se spele pe față. Un grup de copii, stând pe vine la umbra unui frumos mahon, ascultau atenți îngânarea monotonă a unui bătrân și, apoi, o repetau, cuvânt cu cuvânt. Era o școală a selvei, Universitatea yubani-lor, unde bunicul le povestea copilașilor tot ce știa despre lume, cunoștințe de care ei vor avea nevoie mai târziu ca să se descurce în viață. Geografia era o parte foarte importantă a acestui învățământ și cei mai faimoși războinici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
până la cel mai simplu dintre purgative. Aveau propria lor cultură, o cultură adaptată la lumea care îi înconjura, mai firească pentru supraviețuirea în jungla amazoniană decât cea mai avansată tehnologie modernă. Omul „civilizat“ care ar avea pretenția să supraviețuiască în selvă ar trebui să înceapă prin a o distruge. Avea nevoie de spațiu pe care să-l semene, de spațiu pentru mașini, de spațiu pentru vite... Copacii îl deranjau, îl copleșeau, îl sufocau și nu găsea altceva de făcut decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
apoi, cedrii; mai târziu, lemnul de capoc și de samán... și, în cele din urmă, nu va mai rămâne decât un deșert din care va fi dispărut orice semn de viață. — Trebuie să-i oprim, șopti pentru el, privind splendida selvă de cealaltă parte a igarapé. Trebuie să-i împiedicăm să transforme Amazonul într-un nou râu Pensativo. Cineva trebuie să ducă bătălia împotriva progresului, împotriva nebuniei distructive, împotriva invaziei căcatului. De ce, nu aici? De ce, nu acum? Cine să înceapă lupta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
el și despre „ne-numele“ lui. Cel pe care îl avea nu-i plăcuse niciodată: era vulgar și stupid, după cum tot vulgară și stupidă îi fusese și viața. Când și-a schimbat acest fel de viață, când a plecat în selvă, când a dezertat din Armată, a fost pe punctul de a-și schimba numele, de a-și inventa altul, oarecare, dar apoi a considerat că asta ar fi ca și cum ar dori să devină o altă persoană, ca și cum ar încerca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în apă. Pe malul îndepărtat, lângă colibă, Piá stătea în continuare nemișcată cu tunica ei albă și părul ud. Încercă să-și pună ideile în ordine. Se simțea tulburat, atât de descumpănit cum nu mai fusese de când a sosit în selvă cu doi ani în urmă, pentru că se confrunta, pentru prima dată, cu ceva ce nu prevăzuse. Sex, dragoste, dorință... Indiferent ce-ar fi fost, oricum s-ar fi numit, era important. Pentru el așa fusese întotdeauna, pentru că nu voise niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]