157 matches
-
în societate."11 Pentru Gilbert Durand, mitul este "un metalimbaj", "un sistem semiologic mărit"12, "o repetare ritmică"13, "o creatură hibridă legată în același timp de discurs și de simbol (...), introducerea liniarității povestirii în universul neliniar și pluridimensional al semantismului."14 Claude Lévi-Strauss consideră că "mitul face parte integrantă din limbă, îl cunoaștem prin intermediul vorbirii, el ține de discurs; mitul există simultan în limbaj și dincolo de el".15 Pentru Lévi-Strauss, unitățile minimale constitutive ale mitului sunt "miteme"16 care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trâmbiță (...) / La casa jocului am stat, / Din trâmbiță am trâmbițat, / Din bucin am bucinat, / Toți feciorii m-au luat, / Toți m-au jucat, / Toți în fruntea jocului, / Tot în fruntea danțului!"160 În descântece este pus în evidență un dublu semantism al soarelui, ca imagine hierofanică, punând în ordine timpul, dar și ca ființă cosmică negativă care distruge echilibrul existențial, provocând boala numită "de soare sec". În descântecele de "soare sec", se utilizează apa, ca forță regeneratoare, și piatra, ca simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
saltului de la biologic la social"80. Conform teoriei lui Durand, imaginarul se situează între ,,pulsiunile subiective și somațiile obiective", astfel încât se poate "pleca în descrierea lui fie de la natura psihologică, fie de la cultură"81. Punctul de plecare al demonstrației este ,,semantismul bio-psihic". Pentru început, Durand pornește de la disocierea pe care o făceau și Jean Piaget și Lacan ,,infans/ ambient", însă pentru teoretician, această relație devine o "unitate dialectică", în care cele două entități se află în pondere egală, într-un perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
universalia simbolice". Pentru Durand, simbolul ,,rezultă din imposibilitatea conștiinței semiologice a semnului de a exprima partea de fericire sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui Mircea Eliade asupra simbolurilor se asociază teoriei lui Gilbert Durand. Eliade afirma că
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
iar verbul cu sămînța. Cuvintele fetei avînd forța unei „nyama” binefăcătoare, astfel ca fata de Împărat Îl Înseminează acustic si fonematic pe erou mai Întîi, iar din această sămînță fonetică va lua naștere dorința zeului. Există la Începutul poemei un semantism sexual, sporii fonematici ai invocației pătrund În corpul zeului. Cu o capcană a sunetelor fata Îl atrage pe erou. Mantrele pe care le folosește eroina duc la deșteptarea dorinței zeului . Citim din Durând: „... fiecare divinitate posedă un suport verbal care
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
atribute ale unei perfecte Împerechieri Între două ființe. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Scintilațiile unei navete spațiale „o mreajă de văpaie” La nivelul imaginarului poetic Întîlnim această „constelație simbolică”, această rețea care emerge către o concepție „rizomatică” chiar la nivelul semantismului simbolic, Eminescu operînd cu inductori expresivi care sparg nivelele obișnuite ale imaginii transgresînd În metaforic intenția de plasticizare „țesînd cu recile-i scîntei / o mreajă de văpaie”... este poate un vis”ascensional dirijat” (Bachelard) care conține o tehnică de Închidere
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
În metaforic intenția de plasticizare „țesînd cu recile-i scîntei / o mreajă de văpaie”... este poate un vis”ascensional dirijat” (Bachelard) care conține o tehnică de Închidere, de ascundere, de liniștire, de acoperire a eroinei. Și-n registrul verbal Întîlnim semantismul verbului care are o nuanță de Încetinire, de recluziune ... verbele a Închide, a revărsa, a atinge . Tehnici de Învăluire „... și pas cu pas În urma ei alunecă-n odaie”, țesînd cu recile-i scîntei, o mreajă de văpaie” ... Iată plasa, textura
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
pe parcursul acestui capitol de analiză. O primă definire o vom aduce conceptului de poetică, pe care noi îl punem în legătură cu deconstrucția, intitulând lucrarea noastră: o poetică a deconstrucției. Într-o definiție de dicționar, termenului de poetică îi este alocat următorul semantism: "Poetic, -ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunetul ploii. Legătura indisolubilă între tinerețe și ploaie se realizează și prin menținerea vibrației interioare, specifice Anei Blandiana, spre deosebirea de tristețea promovată de ploaie, regăsibilă la alți autori, care degenerează spre o stare apocaliptică George Bacovia. Totuși, deținând un semantism preluat de la aceștia, ploaia declanșează, uneori, și la Ana Blandiana, un discurs halucinant, un tăvălug al rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
stare apocaliptică George Bacovia. Totuși, deținând un semantism preluat de la aceștia, ploaia declanșează, uneori, și la Ana Blandiana, un discurs halucinant, un tăvălug al rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea termenilor generali, diferențiați pe niveluri individuale. "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit/ Iubesc ploile, iubesc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Conținutul e destul de explicit, deși e alegoric. Aversiunea față de dictatură este manifestată direct, total dezarmat. Decrețeii sunt copiii sau adulții din aeastă poezie, care s-au ivit pe lume, fără să aibă dreptul la explicații. Fiecare negație, încărcată de un semantism al compasiunii pentru omenirea forțată să suporte ideologia impusă, este urmată de o propoziție adverstivă, care conține ideea de obligație. Ideologizarea forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar înaintează, mame neîntrebate, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor sentimente precum iubirea, nostalgia, melancolia sau chiar tristețea. În poezia subversivă a Anei Blandiana, natura capătă conotații diferite, semantismul ei fiind coborât în derizoriu, metafora naturii fiind utilizată drept instrument de ironie la adresa poporului vegetal, laș și incapabil de revoltă. În acest spațiu al persecuției, singura care s-ar face sinonimă curajului ar fi nebunia, aceasta devenind o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scrieri. Am identificat, astfel, versuri lapidare, eliptice de predicat, secvențe nominale care funcționează alegoric și a căror coliziune realizează o frescă plasticizantă a societății totalitare, metafore cu dublu sens, care deconstruiesc simbolistica originală, fiind investite cu sensuri noi, al căror semantism capătă relevanță doar raportat la context, precum și asonanțe și aliterații din sunete închise, dure, care trimit la efectul negativ al ideologiei asupra societății întregi. Este bine știut că știința nu ia sfârșit, odată cu încetarea cercetării. Nu se poate spune niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Participiul trecut. Considerăm că "este înarmat" descrie o acțiune și că întreaga propoziție corespunde unei fraze active în prezent: "Învățarea anumitor lucruri cît mai curînd posibil înarmează mai bine copilul pentru a înfrunta viața". Aici, indicatorul temporal "mai repede" și semantismul substantivului "învățare" (care implică o anumită durată) au o dimensiune temporală și cauzală care permite apariția concluziei [P4']. De fapt, elementele plasate în poziție rematică ("anumite lucruri", "viața") au o capacitate și o densitate informativă superioară. Reunirea lor construiește macrostructura
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
a modalității/ posibilității. În acest sens, [P8'] definește, explică segmentul introdus în [P8]; Este că devine o marcă privilegiată a acestei activități de parafrazare; ne trimite la dimensiunea metalingvistică a operațiunii: a parafraza [P8] prin [P8'], este ca și cum am identifica semantismul din [P8'] cu cel din [P8] și am afirma că identificarea se realizează. Nu este vorba doar despre o simplă identificare metalingvistică (din tipul "X" este "Y"): într-adevăr, emfaza gramaticală consolidează marcarea parafrazei. De fapt, prin prezentarea celor două
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
zice Cel care este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!" Trimiterea este atât de îndepărtată ca registru și semantism, încît îți taie respirația. Un scriitor mediu ar fi spus ceva ca "Am intrat sub duș, dar pe țeava blestemată venea când apă prea fierbinte, când prea rece, așa că a trebuit să renunț la intenția mea de a face baie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
raportului genettian factualitate/ficționalitate, analogia semnifică o deplasare a accentului dinspre real spre imaginar, sugerând nu doar "traseul" lecturii, ci și intenția depreciativă a pamfletarului. Analogia polemică este un procedeu predilect al pamfletului în general, iar specificitatea argheziană rezidă în semantismul corespondențelor, termenul de bază fiind pus în legătură cu un altul aparținând unor registre lexicale favorite: "bestiarul", "domesticul", "corporalul indecent"193. În proza jurnalistică argheziană, analogia polemică ocupă spații diverse, de la un titlu aluziv cum este, spre exemplu, Poezia cu moț (dar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Napoleon) și să recupereze trecutul și sacrul (prin romantism). Autorul observă chiar că "moartea tatălui se opune permanenței mamei. Moartea tatălui dă frâu liber imaginarului mamei care se regăsește, în special, în straniul cuvânt patrie, substantiv feminin care recuperează totuși semantismul tatălui și definește, alături de acțiune, locul de naștere."314 Shoah, tragedia evreilor, este un alt mit zguduitor, care neagă mitul Luminilor și pe cel al progresului, precum și pe cele fundamentale ale umanismului, prin "negarea totală a Celuilalt și anihilarea umanității
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
acestei zile, nu lipsește nici această idee ș...ț: „Sărbătoarea cați s-o ții; așa o fost rânduit de la Început, să fie zile lucrătoare și altele de sărbătoare: șase zile să lucrezi, iar a șaptea s-o serbezi”. Datorită acestui semantism dual al sărbătorii, ea poate fi privită, În ultimă instanță, și ca o practică destul de profană pe care o Întâlnim atât de frecvent În viața comunităților premoderne, Încărcată Însă cu semnificațiile spirituale profunde pe care omul tradițional le atribuia oricărui
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
un spațiu de alteritate foarte pronunțat, pe baza unor elemente de recunoaștere exterioare, semnificând apartenența nu doar la o etnie străină, ci la un tip de civilizație complet diferit. În fine, o ultimă accepțiune care merită a fi reținută din semantismul complex al lui „frânc” este cea de „rău” (méchant). În dialectul aromân (pentru care avem definiții mai numeroase ale termenului urmărit) există expresia „se făcu frânc” - „se făcu foc, se Înfurie” -, care prezintă aceeași conotație negativă. Chiar dacă răspândirea acestui sens
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
ideea unei imagini destul de nefavorabile a frâncului În mentalitatea tradițională sau cel puțin a unei rezerve semnificative față de acesta. În concluzie, se poate afirma că o imagine a francezului În mentalitatea țărănească tradițională se poate contura pornind chiar de la nivelul semantismului etnonimului care Îl desemnează. Acesta conține o serie de trăsături de bază, care alimentează de fapt stereotipiile și clișeele unei imagini elementare și furnizează o informație primară, dar esențială, cu privire la realitatea etnică vizată. Alteritatea este puternic conștientizată prin mărcile distinctive
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
care justifică În bună măsură prezența și circulația termenului - nu pot explica Însă, În exclusivitate, formarea unei atitudini și a unei imagini valorizante, deoarece contactul este sporadic, pe o scară foarte redusă. Nici măcar În cazul aromânilor nu putem pune Întregul semantism complex al etnonimului pe seama amintirii prezenței frâncilor În lumea bizantină și balcanică. În aceste condiții, se impune constatarea că rezerva față de frânc și chiar caracterul negativ al imaginii sale emblematizate În etnonim se datorează În primul rând alterității pronunțate care
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
semantic global al secvenței. Relaționarea logico-semantică poate avea loc într-un singur plan al enunțării (cel al universului asertiv) sau poate antrena și un plan de fundal (universul opiniilor, cel în care operează presupozițiile); ca atare, vom avea conectori cu semantism monoplan//biplan. Astfel, un conector ca sau este monoplan, întrucât pune segmentele conectate într-o relație de disjuncție instituită de locutor prin mesaj (în universul asertiv), în timp ce, de pildă, deși este biplan, funcționând la ambele nivele: în universul asertiv, ca
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
hibridizare în care intră structurile "condiționalului indiferenței": convertirea condiționalului disjunctiv la o formă metisată de concesiv, pentru care selectează două dintre procedeele sale de construcție: chiar dacă și fie. 3. CONECTORII CONCESIVI 3.1. Concesivele propriu-zise sunt, spre deosebire de condiționale, conectori presupoziționali, semantismul lor cuprinzând, pe lângă nivelul asertiv, și un nivel al opiniilor prealabile aserțiunii, ca o condiție a acceptabilității enunțului pe care îl construiesc; raportul de implicație este, în acest caz, prezent la nivel presupozițional și este contrazis de ceea ce se asertează
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
vs noi exclusiv (cu excluderea acestuia). 10 Vezi supra, 2, comentariul legat de acuratețea terminologică. 11 Definițiile clasicizate ale echivalenței logico-semantice (cf. Carnap 1960, Vasiliu 1978) au în vedere doar planul asertiv; am extins conceptul pentru o analiză biplană a semantismului conectorilor - vezi Gorăscu (1975) și (2007). 12 Vezi supra, 4.1.2.1. 13 Putem vorbi de factivitate/contrafactivitate/nonfactivitate a conectorilor, aceștia fiind functori logico-semantici, deci predicate de grad înalt - vezi și Gorăscu, "Condiționalul indiferenței" [...], în acest volum. 14
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]