54 matches
-
dezacord cu Searle atunci când acesta din urmă afirmă că Derrida are tendința de a susține lucruri "care sunt în mod evident false". Pentru Eco, în pofida dificultății stilului derridarian, lucrurile pe care le susține Derrida nu pot fi neglijate de nici un semiolog. Alte interpretări ale textelor lui Derrida au condus la considerarea autorului francez drept un "filosof transcendental". Norris, preluat de Rorty, vede în Derrida un reprezentant al filosofiei în tradiție kantiană, pentru că tot efortul său critic și deconstructiv caută să dezvăluie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
elemente de figurare, printre atâtea altele. Istoria nu poate fi tratată cu sensuri și semnificații, decât pentru a alcătui o țesătură, o imagine. Aici vom da credit deconstrucției lui H. White, istoric care i-a încurcat pe realiști, pozitiviști, hermeneuți, semiologi. Ceea ce White desemna drept emplotment (stilistică și mod particular, intrigant de a exprima ceva) se află în miezul tuturor hermeneuticilor și al semiologiilor care se pot altoi pe istorie. Acest concept nu poate fi confundat cu o simplă descriere sau
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
semiotic schimbă în mod radical definițiile literaturii. Limbajul scientist, foarte tehnic, al semioticii ilustrează reducționismul terminologic și conceptual al epocii: „limba este un sistem de semne (semiotic), iar caracterele semnului lingvistic sunt integral transferabile semnului literar și deci literaturii”. Un semiolog de mare succes este Umberto Eco. Pe de o parte, putem sesiza o descompunerea totală a ideii de literatură printr-o enormă dilatare. III.2. Teoria și critica literară Conceptul de literatură se modifică substanțial în acest secol, remodelarea sa
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
maximum scena sub ochi căci astfel cel care vede ca și cum ar asista la acțiuni ar ști cu mai multă eficacitate să descopere ceea ce este potrivit, fără a lăsa să intervină vreo contradicție internă". (cap. 17) Aristotel presimte, cu mult înaintea semiologilor, că specificul scriiturii dramatice rezidă în punerea în spațiu a verbului. Mai mult, spectatorul este, după părerea lui Aristotel, singurul judecător al calității unei piese de teatru. Cât timp un text nu a fost supus atenției publicului, este imposibil să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]