93 matches
-
și să ne îndreptăm, de pildă, către mit. Să ne îndepărtăm puțin de intertext, ca să îl vedem mai bine. Compartimentarea taxinomică de la care am putea să începem, așadar, vizează, transcendența textuală ce aparține lui Gérard Genette (Genette: 1982, pp. 10-12). Semioticianul francez propune o abordare cât mai tehnică, noneseistică și cuprinzătoare, a domeniului teoretic în care s-ar putea localiza cu un plus de precizie spațiul specific intertextualității. Prin noțiunea transtextuali tate, Genette înțelege "ceea ce pune un text în relație manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la două sau (cât) mai multe paliere ale textului. Însă este puțin probabil ca toate elementele unui text să relaționeze cu celălalt text. Aceeași cercetătoare stabilește încă o dihotomie în spațiul intertextual, în cadrul mai larg decât cel literar, pe linia semioticienilor care acceptă la modul aproape axiomatic aspectul "ecumenic" al intertextualității (J. Kristeva, S. Vultur, E. Vasiliu ș.a.). Ea propune să ne gândim la: o homo intertextualitate, care se referă la raporturile dintre două sau mai multe texte de același tip
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui text de către un lector (deci o variabilă în funcție de competența de lectură a acestui lector) și intertextualitatea care se referă la un mecanism interior de funcționare a unui text, participând la poetica operei, la facerea ei" (Vultur: 1992, 11). Totuși, semioticiana pasionată de memoria istoriei și de discursurile acesteia nu va apela în practica demontării și explicării intertextualității la această distincție, ci va opera cu sensul general al termenului: "definim intertextualitatea într-un mod vag, ca preluare și transformare în interiorul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualității (la definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost, un element, mai bine să ne convingă de necesitatea lui în viața noastră, ca lectori), semioticianul nuanțează distanța semantică dintre nou și proaspăt, iar noi nu putem să nu ne gândim la faptul că împrospătarea este efectul întâlnirii (vechiului) hipotext cu (noul) hipertext. "Proaspăt" e bun, întruchipează mișcarea fericită a Textului: prospețimea este justificată istoric în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau doar, la limită, durata, paralelă cu a noastră, a tabloului pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de "Cititorul Model, capabil să coopereze la actualizarea textuală la fel cum gândea el, autorul, și să se manifeste din punct de vedere interpretativ la fel cum el însuși s-a manifestat din punct de vedere generativ"4. Dacă pentru semioticianul italian acest joc proiectiv și deductiv între autor și cititor reprezintă o dimensiune intrinsecă a receptării textelor literare, explicabilă și justificabilă prin nivelul de generalitate și de abstractizare pe care se situează teoreticianul, pentru Elvira Sorohan, care se plasează la
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
surprinzător, nu este abordat în cele mai multe exegeze ale literaților). Din perspectiva mijloacelor prin care se realizează contactul scriitorului cu cititorii, ne putem referi la un anumit "contract de comunicare", pornind de la conceptul de "contract de lectură", după terminologia sociologului și semioticianului Éliséo Véron, în cadrul căruia sunt luate în considerare trei aspecte: a) imaginea celui care transmite un mesaj, locul pe care și-l atribuie acesta față de "ce spune"; b) imaginea celui căruia îi este destinat discursul, locul ce-i este atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sensul matematic al termenului 12. Punctul de vedere al lui Barthes trebuie însă înțeles din perspectiva faptului că este limitat de obiectul pe care îl investighează, și anume imaginea fotografică, iar extinderea către imaginile mentale, deși uneori întâlnită în eseurile semioticianului francez, este forțată și nu conduce către o valorificare epistemologică a imaginii. Probabil că acesta este și motivul pentru care Barthes se întreabă, în eseul Rethoric of the Image, dacă reprezentările pot produce adevărate sisteme de semne și nu rămân
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
rezolva problema imposibilității imaginii de a dobândi sens și semnificație, așa cum se întâmplă în cazul limbajului. Practic, pentru Barthes, capacitatea imaginii de a avea conotații magice, de a trece dincolo de planul reprezentării unui obiect, este un mit, motiv pentru care semioticianul refuză să conceapă forța creativă a imaginii. Comentând perspectiva lui Barthes asupra imaginii, în special cea legată de dimensiunea magică a imaginii, W. J. T. Mitchell 15 îi invită pe cei care contestă relația simbolică dintre reprezentant și obiectul reprezentat
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
cognitivă a cititorului, reprezentările în legătură cu aceasta. Mai pe scurt: reprezentarea descriptivă "se joacă" cu cunoștințele cititorului pentru a le confirma sau a le modifica; reprezentarea descriptivă actualizează o referință virtuală sub formă de obiecte ale discursului care, așa cum a arătat semioticianul din Neuchâtel, aparțin unor clase așa-zis "mereologice" ("ele admit ca făcînd parte din ele [...] tot ceea ce are legătură cu conceptul ce le generează" ) și "deschise" ("ele se structurează [...] pe măsură ce discursul le produce [...] prin includerea ingredientelor și conglomeratelor"). Înaintea finalului
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
perspectivă: pe "verticala diacronică" a constituirii sale, pe de o parte, pe "orizontala sincronică" a actualității sale, pe de altă parte; abordarea "semiozei edenice" (a păcatului originar) cu instrumentele conjugate ale hermeneutului (analiza de conținut a textului biblic) și ale semioticianului (introducerea scenariului biblic în termenii situației semiotice), respectiv a "semiozei mundane" (a omului căzut în păcat), se constituie ca un demers complementar de mare forță explicativă; • conturarea unei metodologii interdisciplinare, în măsură abordeze problematica minciunii într-o manieră inedită, mai
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
VLAD, Carmen (5.II.1936, Cluj), semioticiană, teoretician literar. Este fiica Norucăi (n. Stavrat) și a lui Coriolan Cotuțiu, medic legist; e soția criticului literar Ion Vlad. Urmează liceul la Sibiu (1950-1954), un an la Institutul Politehnic, apoi Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1955-1960). Își
VLAD-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290596_a_291925]
-
dimensiunile figurale, fie ele de formă, culoare sau textură. Există, de asemenea, în textul lui Beyaert, o admirabilă și necesară recunoaștere a limitelor cercetării, un sentiment al parțialității care lasă loc altor interogații și altor metode. Există și deschidere a semioticianului liber care recunoaște că imaginea pare să mai spună ceva și că analiza trebuie să fie lipsită de prejudecăți, pentru că sensul nu se închide. Este cazul opririi asupra relațiilor intersenzoriale în care se recunoaște cadrul contextual limitat al discuției pe
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
specific culturilor cu o bază scriptică restrânsă, precum cea medievală românească, este acela că imaginarul lor colectiv se menține relativ omogen, schematic, dar are în mod necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței că semnul este dotat cu capacitatea
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
VLAD, Ion (26.XI.1929, Archiud, j. Bistrița-Năsăud), teoretician și critic literar. Este fiul Silviei (n. Radu) și al lui Ioan Vlad, notar; prenumele la naștere: Ionel Silviu. Este căsătorit cu semioticiana Carmen Vlad. Urmează școala primară la Miercurea Nirajului, județul Mureș, Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1940-1945), Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș (1945-1948) și Facultatea de Filologie, secția română, a Universității „Victor Babeș” din Cluj (1948-1952). După licență rămâne
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
semnificat și semnificant. De aceea, simbolul se opune semnului arbitrar, care este semnul lingvistic, deoarece balanța, de exemplu, poate fi simbol al justiției prin faptul că sugerează echilibrul și imparțialitatea. Cu o altă perspectivă, dar fără a avea implicații opuse, semioticianul american Charles S. Peirce a definit simbolul ca fondat pe o convenție socială, în opoziție cu iconul, caracterizat printr-o relație de asemănare cu referentul, și cu indicele, fondat pe o relație naturală de contiguitate. Din această perspectivă, simbolul trimite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Hermès mutilé. Vers une herméneutique matérielle. Essai de philosophie du langage, Honoré Champion, Paris, 2005; De la pornographie, Édition Mix, Paris, 2006. Charles William MORRIS (1901 -1979), semiotician, profesor la mai multe universități americane. Printre elevii săi, s-a numărat și semioticianul Thomas A. Sebeok, iar teoria sa neo-pragmatică asupra tipurilor de semne lingvistice (în relație cu obiectele, cu persoanele și cu alte semne, relații cărora le corespund trei domenii de manifestare - semantică, pragmatică și sintaxă) a devenit clasică. Lucrări de referință
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în multiplele interacțiuni sociale, vestimentația a devenit o resursă comunicațională în străduința indivizilor de a se prezenta celorlalți într-o manieră pozitivă. Asupra acestei funcții de semnificare pe care vestimentația o îndeplinește la nivelul relațiilor sociale s-au pronunțat unii semioticieni și reprezentați ai interacționismului simbolic: Georg Simmel, Erving Goffman, Gregory Stone, Roland Barthes, Umberto Eco. De asemenea, consensul cu privire la utilizarea "metalimbajului" modei vestimentare, precum și determinanții socioculturali ai opțiunilor indivizilor sunt problematici cărora abordarea sociologică le oferă un răspuns. Însă nu
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
întreprins de Pierre Bourdieu pot fi valorificate în cercetarea teoretică și empirică a impactului modei vestimentare asupra diverselor sfere ale vieții sociale. Către sfârșitul anilor '60, analiza modei își face debutul în discursul semioticii prin lucrările și articolele filosofului și semioticianului francez Roland Barthes (1915-1980). Pornind de la evidența că moda reprezintă un fenomen de masă, deoarece sondajele indicau faptul că jumătate din femeile din Franța anilor '60 citeau regulat reviste consacrate modei, Roland Barthes (1967/1983,19) realizează, în lucrarea Système
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
istorice și sociologice a vestimentației, intitulat Historie et sociologie du vêtement: quelques observations méthodologiques (1957). Critica lui Roland Barthes se îndreaptă asupra lucrărilor lui John C. Flügel, Thortein B. Veblen și Herbert Spencer, eroarea demersurilor acestor autori fiind, în concepția semioticianului francez, explicarea unui fapt social în termenii stărilor psihologice ale indivizilor care compun un anumit grup social (R. Barthes, 1957/1993, 744). Întrebarea fundamentală nu constă în a determina de ce oamenii poartă haine și dacă acestea îndeplinesc funcții protective, estetice
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
lingvisticii să devină un "adevărat instrument de investigație" pentru textul literar. Deplasarea interesului spre procesul enunțării se explică și prin faptul că trăim într-o societate care privilegiază comunicarea, ceea ce impune stabilirea de punți între domenii care altădată se ignorau. Semioticienii, logicienii și lingviștii au remarcat existența în limbă a unei clase de elemente a căror referință variază în funcție de împrejurările în care sunt folosite, de situația de enunțare. Bar-Hillel a ajuns la concluzia că nu ne putem lipsi în actul comunicării
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
originar, prin teme și strategii discursive în dezacord cu mesajul. (decembrie 11, 2009) 20 de ani... Sunt 20 de ani de la începerea Revoluției Române. Încercând să interpretez semnele timpului în care trăim, mi-am amintit de un cunoscut text al semioticianului Umberto Eco, și anume: „gândirea slabă vs limitele interpretării”. Aici, autorul combate unele teorii care susțin că nu există fapte, ci doar interpretări, spunând că „desigur, orice faptă dă naștere la interpretări diferite și conflictuale”, dar că, în același timp
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
adverse, într-o situație prin definiție polemică. Dar fiecare strategie se lovește de altele, iar campania este marcată de ceea ce semiologii numesc intertextualitate. În orice comunicare politică, mesajul, discursul, imaginea trimit la alte secvențe de semne, lucru afirmat și de semioticianul care, la alegerile prezidențiale din 1988, examina sistemul afișelor electorale ale candidaților: "În contextul polemic în care se plasează toate acestea... identitățile sînt construite în mod pozitiv, dar nu și corelativ și nu există nici o imagine care să nu intre
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
analiza spectrală a numelor proprii, venită dinspre semantica interpretativă, semiotică, poetică, poate sonda uneori mai adânc în această substanță decât ar putea să o facă critica literară; numele personajului ne poate duce dincolo de personaj (sau, cu terminologia mai amuzant-sofisticată a semioticianului Yves Baudelle, ne poate duce la un nivel subprosopografic). Așa cum arată Monica Borș, mitul nominal este "un spațiu nuclear, în care Eliade realizează infuzia de sacru", iar acest "nucleu mitic al numelui, încărcătura lui mitică se pot observa însă din
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ceea ce face obiectul acestei lucrări este modul în care țesuturile limbajului generează lumea ficțională eliadescă, iar unul dintre firele recurente ale acestor țesuturi este al miturilor nominale, spațiu nuclear, în care Eliade realizează infuzia de sacru. Conform unei afirmații a semioticienilor culturii, amintită de Mircea Borcilă, "numele proprii constituie chiar "nucleul" cuibului mitologic special al limbii naturale"16. Capitolul 1 Numele proprii eliadești în discursul criticii literare Construirea unei relații dintre nume și text există deja în faza realistă a creației
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]