249 matches
-
primul tip de interpretant presupune simplă existența a unui anumit obiect, al doilea tip de interpretant implică o interacțiune perceptuală fizică, unul din cele cinci simțuri fiind activat. Interpretantul final se realizează prin abilitatea ființei umane de a realiza o semioza infinită, prin activarea imaginației. 8 Modelul hegemonic a fost amplificat de reprezentanții Școlii de la Frankfurt și cei ai Școlii din Birmingham. Conform acestei teorii, clasele dominante își exprimă puterea, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
o reflectare a cvasiuniversalității terminologiei europene de sursă francofonă. La baza piramidei există un ansamblu de rădăcini și de morfeme (prefixe, sufixe, prefixoide și sufixoide) latine și grecești, de procedee (derivare, compunere, calc lingvistic) precis delimitate/ cu utilizare internațională. Abordarea semiozei terminologice a limbajului medical - la nivelul corpusului de compuse tematice greco-latine - oferă posibilitatea de a descrie saltul calitativ, inovația într-un studiu sistemic diacronic. Compunerea tematică ocupă un loc privilegiat. Sub aspectul diacroniei sistemice, afixoidele cunosc două metamorfoze: statutul primar
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
creație: după U. Eco, un text este un produs al cărui destin interpretativ trebuie să facă parte din propriul său mecanism generativ. Abordarea din perspectivă semiotică a textului a presupus trei direcții de investigare, distribuite la cele trei niveluri ale semiozei: sintactic, semantic și pragmatic. Ipostaza sintactică a textului are drept premisă ideea că obiectul-text este un construct abstract, în care interesează modul de funcționare a unui sistem relațional imanent, independent de condițiile extralingvistice și de factorii implicați în producere sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de comunicare), ce utilizează semnul ca dualitate a unui semnal semnificant și a unui conținut semnificat. Dintre multitudinea de definiții oferite de literatura de specialitate, optăm pentru cea pe care o îngăduie metodologia semiotică, potrivit căreia comunicarea verbală reprezintă o semioză care corelează relația dintre un emitent și un receptor în virtutea unui mesaj transmis într un anumit context, prin intermediul unui canal, vizând un anumit scop. 1.2 Comunicare și semiologie Comunicare, indice, semnal, mesaj și cod. 1.2.1. A comunica
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
al procesului de multiplicare, de îmbogățire a sensurilor prime ale discursului cosmogonic, sub imperiul determinărilor istorice. 4.1.2 Structura mesajului mitico-ritualic Constatăm că atât ritul, cât și mitul desfășoară limbaje simbolice cu valoare comunicațional-informațională. Definind o situație de comunicare (semioză), demersul mitico-ritualic se caracterizează prin structura duală a mesajului (semn/macrosemn) supus comunicării. Acest tip de mesaj presupune o latură perceptivă/semnificantul și una inteligibilă/semnificatul. Putem consemna câteva deosebiri semiotice între rit și mit, în raport cu această structură: natura diferită
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
semnelor și dincolo de existența ființei umane, potrivit concepției universalist-semiotice vom spune că o situație semiotică se definește întotdeauna acolo unde apare un semn, exprimând un proces real sau virtual de comunicare a unei informații anume. Putem defini patru tipuri de semioză, respectiv canale de comunicare asociate „mesajului cosmogonic”: ritualic, discurs individual de tip extatic (șamanic), exprimat exclusiv prin laturile demonstrative, intuitiv - experiențiale, nonverbale ale comunicării; ritualico-mitic, ipostaziind dimensiunea nonverbală a comunicării, dublată însă de reperele incipiente ale unei comunicări verbale; mitico-ritualic
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
creatorul de mituri poate fi definit ca receptor al anumitor „mesaje naturale”, supra sau/și infra-umane. Din momentul în care le traduce în limbajul simbolic al primei cosmogonii, acest creator individual sau colectiv devine „capăt de pod” al unei milenare semioze mitice. Toți inițiații care îl vor urma în această indefinită strădanie de perpetuare a mesajului cosmogonic, vor îndeplini succesiv calitatea de receptor și transmițător al lui. În perioada orală a culturii mitice, inițiatul/transmițătorul de mituri va comunica, la rândul
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
textului poetic, «sensurile» parțiale se metamorfozează Într-un hipersemantism instituit de autonomia limbajului poetic”. Am avut, de altfel, ocazia să reținem, urmărind cîteva dintre coagulările specifice ale universului imaginar al lui Voronca sub semnul metamorfozelor sărbătorești ale lumii, În ce măsură noua „semioză” poetică amplifică spațiul mișcării asociative, relaxînd relația de similaritate În cadrul unor toposuri În care izomorfismul semnificanților se lasă descoperit cu o oarecare dificultate, avînd În vedere tocmai distanțarea față de „sensul” imaginilor luate fiecare În parte, alterarea mimesisului În favoarea semiosisului. Ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
total, spontaneitatea aparentă ascunde adesea exercițiul rafinat-manierist al artificiului asociativ, iar motivarea punerii În relație nu cere Întotdeauna eforturi neobișnuite. Nu-i vorbă că, În chiar cazul acelei „métaphore filée”, În care Michael Riffaterre vede un procedeu tipic suprarealist al semiozei, arbitrarul poate fi În cele din urmă redus printr-o considerare atentă a sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt recunoscute a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
81) El sugerează că lingvistica „pare rezonabilă” ca model fondator pentru analiza narativă, dar subliniază că studiul discursului necesită „o a doua lingvistică”, ce merge dincolo de propoziție. Dar există o relație de omologie între propoziție și discurs, cel puțin în ce privește semioza - „capacitatea de a purta mesaj”: Un discurs este o „propoziție” lungă.... așa cum o propoziție ... este un „discurs” scurt. (Barthes, 1977: 83) În acest eseu timpuriu, Barthes pune accentul pe necesitatea de a separa diferitele nivele de analiză, cît și pe
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cu ea, imobilitatea în relativitatea ei evidentă, momentul gării necunoscute, ostentativa ei lipsă de inscripție, miezul nopții, INTERVENȚIE ÎN TEXT Singur-pușcă în loc de gol-pușcă, ca goliciune. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT Romanul prin uzina de țevi, peste un cîmp al nopții improvizații, semioză cu logograme, peronul larg suprasaturat în specialitatea spațiu, pînă la cilindrii Fabricii de produse zaharoase "Danubiana", becurile inutile se luminează pe ele, luminozitatea maximă ar da-o stinse, cf. Arghezi adunarea lămpilor în Țara de Kuty, dar ce orbenie, exagerați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
iconița cerșetorului, ieșire din Bălți, pe cîmpie să muncească muntele, lamele blocurilor îi decupează urma din văzduh, cîmpie permanentă femeile, azi cu fetița asortate pe roz, ți-ai julit nasul și buza, punga cu Ștefan cel Mare proptea la spate, semioza roman de dragoste pe rusește, sîntem cîmpie vălurită în expresie de ruliu și tangaj, viteză de croazieră, muntele limbaj filtrat de abandonul Basarabiei luptînd pentru ea, cealaltă undă vine Andrei Ciurunga, scoală din morți Cîmpia Eichenbaum, oprirea cît o coordonată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
atîrnată, Trotușul pui de rîu, textul sărăcit de atîtea glose pe termenul de adîncime, feroviare în "CFR", Cuchiniș biserică stil Maramureș, sirenă de 30 de secunde peste trecerea nesemnalizată, Dacia verde încetinește, Beleghet, schitul Diaconești, repetă holograma Preluci, în text semiozele biserica, portretul etc. în parchete exploatabile, regimul silvic al semnificării, Caralița trupul de brad se usucă. Ora 18,59, la peronul gării Comănești, băi de măru' lupului, tratament cu ~ , prin strangulare, am și la ochi! trei operații și mă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
problematizarea interdisciplinarității poate oferi multiple modele terminologice de abordare a artei. Astfel, după modelul economic se vorbește în termeni de capital, producție, distribuire, consum, schimb, investiție, prosperitate, noutate, publicitate; după modelul cultural se vorbește despre cultivare, germinare, creștere, îngrijire, culegere, semioză; iar după modelul politic avem de-a face cu termeni precum platformă, program, mesaj, acțiune, decizie, dialog, conflict, colaborare, cooperare, protocol, alianță. Firește, la aceste modele se mai pot adăuga modelul social, cel istoric, cel religios, cel epistemologic (fizic, chimic
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
București: Editura Academiei, 1985, pp.4-7. 43 Ecaterina Mihăilă "Text și intertextualitate", în SCL, nr. cit., pp. 39-41, reluat (cu modificări privind configurația procesului de comunicare prin texte și cu adăugarea unui studiu aplicat pe text) în capitolul "Intertextualitate și semioză nelimitată", Textul poetic Perspectivă teoretică și modele generative, București: Editura Eminescu, 1995, pp. 209-211. 44 Anca Măgureanu "Intertextualitate și comunicare", în SCL, nr. cit., pp.10-11. 45 Jean Ricardou "Le Texte survit â l'excité", în revista Texte, nr. cit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
am insista asupra abordării textului/operei eminesciene cu instrumentele psihocriticii, criticii tematice sau celei genetice în deschiderea capitolului referitor la intratextualitatea transprozastică, generată prin corespondență sau prin filiație (autogenerare) vezi infra. 46 Pentru semiosis-ul intertextual, v. și capitolul "Intertextualitate și semioză nelimitată", în studiul Textul poetic Perspectivă teoretică și modele generative, București: Editura Eminescu, 1995, pp.. 209-211. 47 În acest sens, vezi și Gheorghe Glodeanu Avatarurile prozei lui Mihai Eminescu. 48 Jean-Christophe Bailly "Reprise, Répétition, Réécriture", La littérature dépliée. Reprise, répétition
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca prezență este o manifestare a realității care permite investigarea nemijlocită a ei ca existent 26. Ca și în cadrul apariței, prezența este o diferențiere între prezența ca prezență pură și prezența ca prezență concretă. Diferența prezenței este evidentă la nivelul semiozei. Pentru că și apariția și prezența deschid cercetările ulterioare asupra ființei, caracteristicul operei de artă va fi existentul care fundamentează diferențierea dintre ființă și existență. Opera de artă ca existent trebuie înțeleasă doar ca realitate ontică, adică o formă auto-suficientă ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
literare ca receptare a operelor eminesciene (Muza de la Borta Rece, 1873 și Spiritele anului 3000, 1875), apoi luând în observare Critica științifică și Eminescu a lui M. Dragomirescu, Mihai Eminescu. Studiu critic de Nicolae Petrașcu, evident analiza lui C. Dobrogeanu-Gherea ("semioza interpretativă propusă de Gherea avea două avantaje: proiecta o imagine accesibilă asupra lui Eminescu /"poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
model al intertextualității, luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf ce exprimă, asemenea semiozei nelimitate, o intertextualitate în permanență deschisă spre noile texte ce apar continuu. Limbajul poeziei românești neomoderne (2001) și Semiotica poeziei românești neomoderne (2003) sunt două studii complementare asupra poeziei dintre 1960 și 1980, primul analizând textele din perspectiva alcătuirii lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
textului poetic, «sensurile» parțiale se metamorfozează într-un hipersemantism instituit de autonomia limbajului poetic”. Am avut, de altfel, ocazia să reținem, urmărind câteva dintre coagulările specifice ale universului imaginar al lui Voronca sub semnul metamorfozelor sărbătorești ale lumii, în ce măsură noua „semioză” poetică amplifică spațiul mișcării asociative, relaxând relația de similaritate în cadrul unor toposuri în care izomorfismul semnificanților se lasă descoperit cu o oarecare dificultate, având în vedere tocmai distanțarea față de „sensul” imaginilor luate fiecare în parte, alterarea mimesisului în favoarea semiosisului. Ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
total, spontaneitatea aparentă ascunde adesea exercițiul rafinat-manierist al artificiului asociativ, iar motivarea punerii în relație nu cere întotdeauna eforturi neobișnuite. Nu-i vorbă că, în chiar cazul acelei „métaphore filée”, în care Michael Riffaterre vede un procedeu tipic suprarealist al semiozei, arbitrarul poate fi în cele din urmă redus printr-o considerare atentă a sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sunt recunoscute a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
care s-a cristalizat în timp imaginea "poetului național", criticul studiază presa vremii și grupează pe categorii articolele referitoare la Eminescu: valorizări negative (polemici în care a fost implicat și articolele critice referitoare la creația sa literară), valorizări pozitive și semioza extraliterară (articolele cu privire la Eminescu fără o legătură directă cu literatura sa - cele mai multe din intervalul 1883-1889 despre boala și moartea poetului). Nu în ultimul rând, exegetul face o analiză a operei poetice eminesciene din punctul de vedere al "publicului țintă", cu
Nașterea unui brand by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8842_a_10167]
-
are aerul catastrofic că renunță la sine, dar care nu aplică decît norma hegelian-bretoniană a "negării negației". Teribilul, "monstruosul" inconformism revine în esență la punctul de plecare care e actul creator. Act indisociabil de procesul de reconstrucție a sensului, de semioză, trebuitor oricărei comunicări, pe care dezordinea pură, haosul o anihilează. Desigur fără a impieta asupra altor inconformisme posibile în creație ca și-n tîlcuirea ei, într-o zonă prevăzută "cu foarte multul mister rămas încă, desigur, doar bănuit în adîncul
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
merge pînă la capăt nici într-un sens, nici în celălalt. Avem o poveste suspendată, avortată și o serie de inserturi-rupturi de nivel care brizează desfășurarea neclară a evenimentelor către un deznodămînt lipsit de sens chiar și pentru adepții unei "semioze lărgite", a celui mai speculativ postmodernism. Ana, compozitoare talentată și nonconformistă, trăind izolată în spațiul securizant al locuinței sale unde nu admite decît artă abstractă și pe prietena sa, englezoaica Kate, primește o mulțime de cadouri de la un admirator care
Îngerul gratuit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9086_a_10411]
-
genul dihotomiei sincron/diacron. Fixîndu-și ca obiect dinamica structurilor de sens, nu forme reificate, perspectiva lor este holistă: nimic, inclusiv istoria nu mai rămîne în afara textului/limbajului. Situate la egală distanță de scientismul structuralist și de indeterminismul deconstrucționist, pragmatismul, glossematica, semioza socială, generalizată, analiza discursului sînt discipline prin care formalismul antebelic se deschide către context, către experiența socio-istorică". Modelul biologic al postmodernismului ar putea fi o soluție pentru ieșirea din impasul alexandrin în care riscă a ajunge prin suprasaturație informațională și
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]