278,409 matches
-
Este vorba de acea Kehre, de acea turnură care a făcut cu putință ca astăzi să distingem între un Heidegger I și un Heidegger II. Nu vom discuta în ce constă această turnură, ci mă voi mărgini să subliniez ce sens are ea pentru subiectul dezbaterii noastre. În prima sa perioadă, cea a lui Ființă și timp (1927)1, Heidegger asumă o linie strict filozofică, principalii săi interlocutori fiind Platon, Aristotel, Kant și Husserl, iar aici referințele literare sunt minime. Cea
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
care Heidegger tematizează ,sfârșitul metafizicii", sau măcar impasul ei. ș...ț Rezumând, Heidegger abordează fenomenul poetic în direcția unei linii pe care am putea-o numi, cu ghilimele, ,meditativ-teologică", una în care Heidegger încearcă să regândească, alături de poeți, un nou sens al sacrului, dincolo de orice onto-teologie și de orice teologie metafizic-conceptuală. Este vorba de o căutare poetico-meditativă a divinului, ce pornește de la diagnosticul absenței lui și caută o pregătire reflexivă a posibilei sale (re)veniri. Poetul este recunoscut de către gânditor în
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
uităm însă că și primul Heidegger abordează ceva deopotrivă de umil: o ,fabulă", la origine un mit, chiar dacă unul prelucrat cultural. Basmul, ca și mitul grijii, trimite așadar la un geniu anonim și imemorial, înțeles ca un zăcământ arhaic de sens ce trebuie exploatat și scos la lumină. Ce relevanță are însă un basm pentru filosofie? Dacă al doilea Heidegger, prin dialogul său cu Hölderlin, putea vedea în poet o voce ,providențială" care ajunge la un sens profund al ființei omului
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
un zăcământ arhaic de sens ce trebuie exploatat și scos la lumină. Ce relevanță are însă un basm pentru filosofie? Dacă al doilea Heidegger, prin dialogul său cu Hölderlin, putea vedea în poet o voce ,providențială" care ajunge la un sens profund al ființei omului, raportarea lui Noica la ,basme" nu poate avea același prestigiu al solemnității. Totuși, după Noica, basmul are o valoare filozofică intrinsecă. Iată ce spune el: Poate că basmul are, ca nici o altă formă de creație artistică
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
fost și n-a fost să fie, despre acel ce va fi fiind, din lucruri, care Ťde n-ar fi nu s-ar povestiť." (Sentimentul românesc..., pp. 89-90) Noica consideră de aceea că semnificația fundamentală a basmului trebuie tălmăcită în sens ontologic. O interpretare ontologică presupune întâi de toate o viziune ontologică determinată, căreia piesa literară să i se plieze. Sintaxa situației este similară celei heideggeriene: așa cum fabula grijii era chemată să ilustreze construcția ontologică heideggeriană, tot așa și cele două
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
și una bergsoniană? Apoi, această ,șovăire" arată că Dragomir a evaluat și a cântărit aceste trei grile de interpretare - platoniciană, aristoteliciană și leibniziană - și a conchis, în cele din urmă, că interpretarea platoniciană ar fi preferabilă. Preferabilă, însă în ce sens? Ar fi oare ea, la o adică, mai plauzibilă decât celelalte? Sau mai bogată, mai consistentă? Sau mai corectă? Sau mai eficace, mai rodnică? Sau mai cuprinzătoare? Sunt tot atâtea motive ale preferabilului. Dragomir spune doar atât: ,pentru motive de
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
celelalte? Sau mai bogată, mai consistentă? Sau mai corectă? Sau mai eficace, mai rodnică? Sau mai cuprinzătoare? Sunt tot atâtea motive ale preferabilului. Dragomir spune doar atât: ,pentru motive de continuitate, am ales-o pe cea platoniciană". Însă în ce sens ,continuitate"? Putem presupune, deși textul nu ne-o spune explicit, că e vorba de continuitatea unui fir hermeneutic: grila platoniciană ar străbate ca un fir roșu întreaga piesă, în timp ce celelalte grile nu ar acoperi decât parțial textul lui Caragiale. Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
dintre intim și vileag, apetența pentru concret, problema viitorului și a trecutului și înțelesul timpului în genere. Personal, sunt mai degrabă tentat să cred că Dragomir i-a acordat o prioritate lui Platon dintr-un anumit tip de modestie, în sensul că n-a vrut să se scoată pe sine în prim-plan. Interpretarea lui Dragomir mi se pare așadar deghizat platoniciană, fiind în fond una pur ,dragomiriană". Într-adevăr, prin această lectură nu e ilustrat un concept filozofic propriu, dat
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
cu Scrisoarea pierdută, Dragomir ne surprinde prin alegerea lui, încă și mai mult decât ne poate surprinde Noica (cu basmele) sau Heidegger (cu fabula), măcar pentru că aceștia din urmă aveau de partea lor arhaicul sedimentat care, în principiu, mustește de sensuri. Dragomir alege un text care aparent nu doar că e non-filozofic, ci e chiar anti-filozofic: o comedie. Căci, într-adevăr, ce îi este mai străin filosofiei decât râsul? (Să precizăm aici excepția lui Nietzsche!) Dragomir are însă acest curaj de
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
lui Nietzsche!) Dragomir are însă acest curaj de a aborda cu armele filosofiei o piesă care, principial, este refractară la o astfel de interogație. Dragomir însă crede că orice lucru, dacă e privit cu atenție și cu concentrare, își destăinuie sensul său profund, semnificația sa non-aparentă. Chiar și o comedie precum Scrisoarea lui Caragiale. Am putea presupune de altfel că intenția lui Dragomir de a aborda tocmai o piesă a lui Caragiale este una implicit polemică față de Noica. Știm bunăoară că
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
mesaj, asupra acestui tâlc care zace ascuns, sub aparența rizibilului, în comediile lui Caragiale. Putem considera așadar că în acest aspect rezidă o anumită similaritate cu cel de-al doilea Heidegger, cel care vede în dialogul cu poeții tălmăcirea unui sens esențial și ascuns. În sfârșit, să ne întrebăm un ultim lucru: în vederea a ce întreprinde Dragomir această interpretare? Este oare vorba de o pură virtuozitate care ar urma să uluiască, prin rafinamentul său, audiența? Sau putem vedea aici o necesitate
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
crede că respectiva piesă literară îi servește de minune pentru a ilustra cutare sau cutare scop. Tocmai de aceea, filozoful alege o piesă literară determinată pentru a o interpreta, pentru a obține, grație acestei interpretări și prin această interpretare, respectivul sens căutat. El nu este interesat de construcția piesei literare, de structura sa, de calitățile sale estetice, ci de sensul pe care piesa literară îl conține. Nu este vorba însă de un sens uzual, ci de unul profund, subteran, fundamental, un
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
filozoful alege o piesă literară determinată pentru a o interpreta, pentru a obține, grație acestei interpretări și prin această interpretare, respectivul sens căutat. El nu este interesat de construcția piesei literare, de structura sa, de calitățile sale estetice, ci de sensul pe care piesa literară îl conține. Nu este vorba însă de un sens uzual, ci de unul profund, subteran, fundamental, un zăcământ de sens ce nu este sesizat la prima vedere și care, în genere, scapă privirii obișnuite. Filozoful se
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
grație acestei interpretări și prin această interpretare, respectivul sens căutat. El nu este interesat de construcția piesei literare, de structura sa, de calitățile sale estetice, ci de sensul pe care piesa literară îl conține. Nu este vorba însă de un sens uzual, ci de unul profund, subteran, fundamental, un zăcământ de sens ce nu este sesizat la prima vedere și care, în genere, scapă privirii obișnuite. Filozoful se vede chemat să scoată la suprafață acest zăcământ fundamental de sens, să îl
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
nu este interesat de construcția piesei literare, de structura sa, de calitățile sale estetice, ci de sensul pe care piesa literară îl conține. Nu este vorba însă de un sens uzual, ci de unul profund, subteran, fundamental, un zăcământ de sens ce nu este sesizat la prima vedere și care, în genere, scapă privirii obișnuite. Filozoful se vede chemat să scoată la suprafață acest zăcământ fundamental de sens, să îl expună și să îl articuleze la un nivel filozofic explicit. Acest
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
de un sens uzual, ci de unul profund, subteran, fundamental, un zăcământ de sens ce nu este sesizat la prima vedere și care, în genere, scapă privirii obișnuite. Filozoful se vede chemat să scoată la suprafață acest zăcământ fundamental de sens, să îl expună și să îl articuleze la un nivel filozofic explicit. Acest zăcământ de sens din opera literară este scos la lumină fie cu ajutorul unei grile conceptuale prealabile (cum se întâmpla cu primul Heidegger și cu Noica), caz în
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
este sesizat la prima vedere și care, în genere, scapă privirii obișnuite. Filozoful se vede chemat să scoată la suprafață acest zăcământ fundamental de sens, să îl expună și să îl articuleze la un nivel filozofic explicit. Acest zăcământ de sens din opera literară este scos la lumină fie cu ajutorul unei grile conceptuale prealabile (cum se întâmpla cu primul Heidegger și cu Noica), caz în care opera literară este una ilustrativă; fie fără o astfel de grilă conceptuală (ca la Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
de viziune critică. Ion Bogdan Lefter este un prospectiv optimist, pentru care o postmodernitate bine gândită și profund asumată este o șansă de reformare benefică a societății și a culturii. O asemenea evoluție e inevitabilă, dar nu o fatalitate (în sens de destin nefast). Disjuncția dintre cei doi apare mai evidentă din accentul diferit pus pe o parte sau alta a procesului: unul pune în evidență cu dramatism ceea ce se pierde în acest proces al transformării radicale a unei tradiții, celălalt
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
nobil timbrată are, la cei 65 de ani ai săi, o sănătate și o netezime perfecte, doar acutul s-a mai asprit. Artistul o conduce cu grijă în scopul de a pune în evidență, dincolo de plăcerea efemeră a sonorității prețioase, sensurile muzicii în toate detaliile lor. O citire foarte elaborată în care culoarea și accentele reliefează înțelesul fiecărei silabe cântate: dicția este impecabilă deopotrivă în franceză, germană, italiană - arta rostirii cuvântului cântat transformă fiecare lied într-un poem emoționant. Nimic nu
Momente de vârf by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11307_a_12632]
-
Al. Săndulescu După culegerea de studii și articole între fapte și sens, despre care glosam în primăvară, Nicolae Mecu, autorul excelenței ediții critice a romanelor lui G. Călinescu, vine cu o alta, intitulată la fel de semnificativ, Centrul și periferia. Autorul își valorifică publicistica destul de târziu, după mai bine de 25 de ani de
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
remarcabilă activitate. El este un istoric literar, care, dintr-o excesivă modestie, s-a ignorat prea multă vreme. în Argumentul noului volum, N. M. ne explică intențiile sale exegetice, ce ar viza două categorii de scriitori: cei canonici (clasici în sensul perenității) ceea ce reprezintă ,centrul" și ,minorii", scriitorii uitați, trecuți cu vederea, aflați la ,periferie". Dacă la primii, criticul descoperă detalii relevante, mai puțin sau deloc observate și fructificate de către alții, punând nuanțat noi accente, la ceilalți a urmărit, cum singur
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
critică din cunoscutul articol Observări polemice, unde Titu Maiorescu ridiculiza citatele din Lepturariul românesc al lui Aron Pumnul, vizând printre altele prozodia și limba greoaie a Psalmilor traduși de Ion Prale. Autorul volumului Centru și periferia constată că acesta ,conservă sensul originalului, trece peste dificultățile limbii apelând la regionalisme și formațiuni lexicale proprii". Deși greoaie, continuă el, traducerea lui Prale ,supune limba și prozodia la încercări, care, reluate peste decenii, vor duce la performanțele celor mai mari poeți ai literaturii române
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
sunt sincopate și sângerânde, secționate parcă de un bisturiu ce traversează anatomia umană și lirică. În succesiune, ele se prezintă însă ca bucăți ce tind să compună un întreg, repere ale unui construct imaginar dorit consistent și coerent. Imaginea și sensul lumii sunt sparte, dar reflexia lor pe suprafața de lac otrăvit a plachetei de versuri este mai unitară și, implicit, mai greu suportabilă. E ca și cum un monstru s-ar întrupa din apele întunecate ale ființei și ar avansa, într-un
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
formă de energie întoarsă, negativă, o tumoră instalată în creier, în cap și răspândită apoi în tot corpul. În fapt, corporalitatea însăși capătă o rezoluție stranie, fiind răsucită, întoarsă pe dos ca o mănușă, transformată în contrariul ei. Nu în sensul abstract-metafizic, dar în cel, încă mai frisonant, al unei biologii ŕ rebours, rezultată dintr-o mutație genetică. Multe sintagme, secvențe și strofe întregi își obțin efectul de (macabră) insolitare prin această răsturnare a planurilor, cu o developare spectaculară a interiorului
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
explică însă ocurența lor, date fiind evidentele calități ale tânărului poet? Aș spune că Dan Coman forțează uși pe care tocmai le deschisese, mizând excesiv pe șocul imagistic și obosind cititorul prin schimbări factice de planuri și rupturi inutile de sens. Având deja conturată o metaforă centrală, structurantă, capabilă să poarte cu sine numeroase versuri (este alienarea despre care am vorbit), el o parazitează prin dezvoltări și efecte ,colaterale", care nu fac decât să strice paginile plachetei. Organicismul viziunii s-ar
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]