178 matches
-
e cea mai buddistă poezie a lui Eminescu (Amita Bhose), cuprinde zece strofe și dezvoltă o temă după care viața e un fluviu neîntrerupt. "Vreme trece, vreme vine", iar existența un fragment. Poezia e o cugetare filosofică, pe un ton sentențios, de pe poziția geniului, prin obiectivare și detașare față de frământările existenței umane. În formă clasică, în stil aforistic, poezia exprimă universalitatea trecerii, a efemerului, a derizoriului, ceea ce explică "dispoziția sufletească față de evenimente" (G. Călinescu). Tema filosofică a Glossei este condiția omului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nu sînt ancorate într-o situație de enunțare particulară și a căror sursă enunțiativă a dispărut. Proverbul nu poate deci să facă referire la indivizi sau evenimente unice. În plus, el se rostește cu un ethos specific, pe un ton "sentențios", care contrastează cu fluxul obișnuit al schimbului oral. Acest ethos contribuie la evidențierea decalajului dintre enunțiator, responsabilul aserțiunii și ceea ce am putea numi asertorul, instanța invizibilă care este responsabilă de producerea sa. Într-un anume sens, enunțiatorul face parte din
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
-lea. Prozodic, și în tot stilul exterior, versurile sunt de factură clasică, însă temperatura lor, pulsația interioară aparțin sensibilității romantice. Delicate, limpezi, tăiate elegant, concentrate, adesea până la cristal, ele comunică duioșii, nostalgii, reverii, priveliști transfigurate de contemplație. Nu lipsesc formulările sentențioase. Aparent, poetul cântă lucruri obișnuite, obiecte și vietăți: oglinda, covorul, vioara, scrânciobul, fluturele, licuriciul, calendarul, însă acestea sunt doar pretexte, prilejuri de confesiune sau reflecție, uneori termeni de comparație sau material alegoric. La modul minor, în versuri vibrează simțăminte eterne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
ceva semnificativ de spus, altceva decât cei de dinaintea lor, rămânând totuși în limitele artei.", Elvira Sorohan, Singurătatea scriitorului: Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, p. 191. 177 "Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentențios, tendința de a înnobila mecanic existența. Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai îl traversase, poezia românească se poetizase la maximum, devenise cu totul și cu totul altceva decât proza. Geo Dumitrescu ia distanță față de această modă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se arată „mai potrivit”. Entuziasmul său nu era unul scăpat de sub control, lesne deviabil înspre ditiramb și apologie, ci echivala cu o vie satisfacție în fața operei purtătoare de valoare estetică. P. a refuzat, ca fiind incompatibil cu propria structură, tonul sentențios, de catedră. Generozitatea, nu una de natură sentimentală, gratuit caritabilă, ci căldură a înțelegerii, bucurie a sentimentului de prietenie, aură a înțelepciunii, delicatețe în formularea opiniilor, sunt tot atâtea atribute ale modalității sale exegetice. Având deschidere spre variate zone ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
dar repetate cu emfază de inspectori, profesori, învățători, elevi și studenți, puțini cunosc harta completă a răspîndirii românilor în spațiul carpato-dună-rean. Într-o manieră neclară, incoerentă și insuficientă este prezentat statutul românilor în epocile trecute și starea lor actuală, exprimările sentențioase și encomiastice substituind prezentările obiective de fapte, comparațiile concludente, demonstrațiile și interpretările valorificatoare, absolut necesare pentru formarea unui tînăr. De aceea, după douăsprezece clase, tinerii români nu știu să facă nimic și nu au nici o orientare, fiindcă școala nici nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc un jurnal al unor dispoziții și situații diverse, trecând de la cotidianul trivial la corespondența dintr-un aerostat sentențios. Epistolele sunt, în fond, cărți poștale ilustrate cu figura expeditorului. SCRIERI: Dezvăluiri, București, 1989; Către Sing, Oradea, 1995; Strigătul de siliciu, Oradea, 1997; Către Sing, Oradea, 1997; Flame degerate, Oradea, 2001; Les Visions avec Sing - Viziunile cu Sing, ed. bilingvă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
1820). Aurorală, „drăgălașa primăvară” „desfată”, ca într-un pastel, ce se presimte, al unui mai stângaci Alecsandri; A. inventariază, nu fără anume grație, păsări și flori, fructe, unelte și semințe, un duh antonpannesc animă, pe alocuri, un început de lirică sentențioasă. Peripeții, prigoane, jocuri ale întâmplării mențin suspansul și imprimă suflu epic, în ultima, și cea mai izbutită poate, dintre cărțile antume ce poartă semnătura scriitorului: Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef, mai marelui din Milet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
până la un prag insuportabil sporirea vehemenței critice a lui G. Mărgărit, revelația «nimicului» absolut al naivului conviv, al totalei sale insignifianțe. Labiș a înțeles că, dacă nu accepta acest examen incomod, dacă fuge biruit de spaimă în fața iureșului de negații sentențioase emise de G. Mărgărit, nu va avea niciodată prilejul să se împărtășească din binefacerile unui veritabil climat de exigență și de cultură poetică. Batjocura lui G. Mărgărit avea virtuți tonifiante, purificatoare, dar trebuia un mare instinct ca să înțelegi asta, să
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
vreme, fiecare pas, cât de mare, cât de mic, includea obligatorii măsuri de auto-protecție. Acum, e ușor de judecat cu intransigență "revoluționară". Atunci... C itesc într-o publicație oarecum studențească (altfel bătăioasă, informată și scrisă cu umor) o amendabilă frază sentențioasă: "Fiindcă, se știe, adevărata libertate de creație s-a putut manifesta plenar în România modernă doar în perioada interbelică și după decembrie 1989." Chiar se știe? Pă ce te bazezi? ar întreba Moromete. Nici autoarea cugetării, nici subsemnatul, n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
i-am spus Ortansei să plece, sau ea a hotărât să se mute pentru o vreme În garsoniera din Mihai Bravu, văzând În ce stare mă aflu. Mă cufundam tot mai adânc În povestea aia căznit ortografiată, de o naivitatea sentențioasă și Înlăcrimată. Vreme de o săptămână am scris șaisprezece articole tratând aceeași temă din perspective convergente. Era un leac imemorial, pe care-l recunoșteam pe măsură ce mi-l administram icnind și zguduindu-mă de plâns ca de friguri peste foile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
va salva lumea și n-o va întoarce la mersul în patru labe" afirmă la un moment dat Elvira Sorohan, invocând în sprijinul propriei opțiuni estetice numele unor scriitori iluștri (Eminescu este citat de mai multe ori cu binecunoscutul fragment sentențios din Archaeus: "Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești. Cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme. Ne trezim și murim cu ele"). Predilecția profesoarei ieșene pentru povestire ca tip de discurs cu finalitate etico-pedagogică
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de reper, încă în el se pot citi "urmele" trecutului, chiar și într-o secvență "de dragoste": "C-aș vrea s-ating cu a mea frunte / Ușor-al urmei tale prav"6 Dar, mai ales, el este prezent în versurile sentențioase ținând de o anumită gnoză a negativității: Noi reducem tot la praful, azi în noi, mâine'n ruină... Toate-s praf...Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi". (Epigonii) " Același praf, aceeași adâncime, Iar moștenire ta și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
autorului vibrează profund la stimulii operei, dar formația clasicistă temperează expresia verbală. Expunerea avansează calm pe spațiul întins al analizelor, coagulându-se uneori în pledoarii strânse, dirijate lucid spre finalitatea demonstrației de idei. Rare interogații aparent patetice și afirmații aproape sentențioase indică un retorism strunit. Expunerea capătă culoare și relief biografic, întrețesând biografia scriitorului analizat cu contextul istoric, ocazie de a reconstitui convingător împrejurări istorice, destinul unor idei și al oamenilor cu reliefuri limpezi. Spațiile dintre marile personalități, mai puțin ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
Plânge diavolul din mine / În candoare de sabine. Plânge iarba în nesațiu / Și mi-e dor de un Horațiu [...] Plânge-un om în joc de roate / Spițele sunt rupte toate.”). E preocupat nu de versul pletoric, ci de exprimarea lapidară, sentențioasă, astfel încât scrisul supravegheat, rafinamentul exercițiului stilistic din „panoramele” sale îl înscriu între poeții devotați ideii de virtuozitate. SCRIERI: Cetatea tăcerii, Timișoara, 1946; Izvoare, București, 1956; La hotarul dintre lumi, București, 1960; Am rechemat iubirea, București, 1962; Scrisoare către anul 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285615_a_286944]
-
sub raportul valorii, le ia locul, treptat, o poezie de meditație cu accente nostalgice, din care nu lipsește o fină autoironie. Începând cu Melior (1981), se observă o distilare mai accentuată a lirismului, în versuri a căror expresivitate capătă tonuri sentențioase. E o poezie de autocunoaștere, în care sentimentul morții și al deznădejdii va fi caligrafiat cu o discreție străbătută de melancolii provinciale. Ea dobândește intensități neașteptate în Puntea de hârtie (1986), considerată cartea sa cea mai reușită, prin concentrare dramatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287159_a_288488]
-
folosită în retorică și în creația literară) prin care oratorul sau autorul își întrerupe firul expunerii pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unor ființe sau lucruri personificate, cu o întrebare, cu o exclamație ori cu o afirmație sentențioasă. Exemplu: "Dar de ne-om prăpădi cu toții, Tu, Oltule, să ne răzbuni!” (O. Goga- Oltul) Asonanța este figura de stil sonoră care constă în repetarea unor sunete în interiorul cuvântului (aceeași vocală accentuată): Exemplu: "Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Maniera e bombastică și prețioasă, exprimarea firească fiind mai degrabă întâmplătoare. Tot o piesă istorică, mizând pe o anume pedanterie a reconstituirii, este Congiurațiunea lui Catilina („Columna lui Traian”, 1872). Apreciată entuziast în „Literatorul”, drama Proscrisul (1880) indispune prin stilul sentențios și grandilocvent. Unele pasaje, de aridă dezbatere pe teme politice, sunt curat gazetărești. M. a tradus piese de Angeli și Szigligeti Ede. SCRIERI: Amelia sau Victima amorului, București, 1849; Disertațiune istorico-critică și literară tractândă despre originea românilor din Dacia Traiană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287983_a_289312]
-
care nu este altceva decît versiunea foarte celebrei Panciatantra. Panciatantra, culegere de nuvele indiene care a ajuns să aibă cel mai mare renume pentru calitățile sale considerabile de conținut și de limbă, este un tratat propriu-zis, în formă narativă și sentențioasă, de artă politică (nītiśăstra) pentru instruirea regelui și dregătorilor și de morală practică, chiar dacă uneori politica se folosește de mijloace necinstite [32]. Textul original, în "cinci cărți sau capitole", trebuie să fi corespuns unei perioade posterioare sec. al II-lea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
indiană veche. Ideile se foloseau cîteodată de cele mai nebănuite mijloace culturale: dintre acestea se numără, mai întîi de toate, nuvelistica. Așadar, am văzut că Panciatantra nu era decît "un tratat propriu-zis de artă politică (nītiśăstra) în formă narativă și sentențioasă, pentru instruirea regilor și dregătorilor și de morală practică, chiar dacă uneori politica se folosește de mijloace necinstite" [37]. Ar fi foarte simplu de demonstrat cu distihurile (çloka), cu care sînt presărate diferite nuvele, își au originea în literatura gnomică politică
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
pe secetă), în „ecourile din străbuni” (Serenadă de demult, Sfat între haiduci), în ciclul erotic (Zâmbete-n lacrimi, Ploaie cu soare) ori în acela al năzuinței spre transcendent (Sub specie aeternitatis). Paralel însă ea este rostită apăsat, în fraze aproape sentențioase. În aceeași modalitate e formulat și crezul artistic (Poetul, De profundis, ambele anticipând „testamentul” arghezian). Notabilă e și preferința pentru simboluri, dar cele mai multe („copacul”, „paianjenul”, „berzele”, „lacul”), nu fără aspecte inedite, sunt explicitate oarecum didactic, impresie accentuată și de versificația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
doza quasi-pantagruelică de zeflemea frivolă din tonul celor ce (ne) întreabă de ce am încremenit în Eminescu, unii dintre ei avînd, paradoxal, ceva rămășițe de identitate culturală tocmai de la acele alcătuiri nesuferite, anoste, expirate și epitetele anti-idoli ar putea continua. Miezul sentențios al acestei false-probleme este prea evident și prea banal: unii vor despărțirea de un creator de cele mai multe ori de valoare (re)confirmată fără pic de împărțire. Cred că un asemenea stil infatuat-jeomanfișist n-ar trebui să ne surprindă la cei
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
care ar fi venit dinspre sfera medicinii, atît de exactă în raționamente, ci o aluzie melancolic-livrescă în care se ascundeau reflexele implacabile ale unei epoci, cu logica și compromisurile sale, cu erorile și ororile ei, după cum dezvăluiam, în același enunț sentențios, gîndurile lui Nietzsche din So sprach Zarathustra: "Mulți mor prea tîrziu, și unii mor prea devreme. Încă sună ciudat învățătura: "mori la timp!" Mori la timp: așa (ne) învață Zarathustra". Sapienti sat! Cuvinte privilegiate și comunicare La început a fost
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
în revista „Ramuri”. A mai colaborat la „Tribuna”, „Orizont”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Vatra”. Placheta de debut a lui A., Să visăm (1970), însumează poeme în care eufoniile de sorginte folclorică și reminiscențele din Nichita Stănescu se combină cu formulări sentențioase ori de o anumită prețiozitate. Ponderea cea mai însemnată în economia volumului o deține lirica erotică: femeia e chemată într-un univers miraculos, încărcat de rezonanțe folclorice și mitologice, în care iubirea se confundă cu libertatea de a visa: „Vino
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285455_a_286784]
-
au văzut și stînga la lucru, și Școala destrămîndu-se). Minerul din cărbunărit fixa imaginea comunistului în prima revoluție industrială. Figura metalurgistului era în centrul celei de-a doua. Dar învățătorul, acest muncitor calificat al Progresului, cu modestia sa spartană sau sentențioasă, revelează fixarea socialismului organizat în cultura preindustrială a Luminilor. Vocabula institutor a apărut în franceză printr-un decret al Convenției (1794), ca urmare a propunerii unui pastor protestant, Rabaut Saint-Étienne (în spatele tututor reformelor Educației, indiferent de Republică, veți găsi un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]