115 matches
-
necropolă domnească (unde Voievodului nu i-a fost dat să-și afle liniștea). Pronaosul, lărgit ca și la Curtea de Argeș, urma să adăpostească locurile de înhumare (mormintele nu lipsesc) numai că la Hurezi spațiul liturgic nu mai este despărțit de cel sepulcral de douăsprezece coloane (cu niște posibili corespondenți în cei 12 apostoli). Nartexul de la Hurezi are în zona centrală două coloane masive care sprijină bolțile încăperii. Ele „determină trei nave cu travei inegale. Cea centrală este de fapt drumul triumfal care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
spune, povestindu-și „vedenia”, „am văzut pământul deschis și pe mine cufundat în adâncimea lui. Și am văzut trupuri moarte, zăcând putrede și îmbucătățite, pline de un miros fără seamă de urât”, a „excavat” superficial, oprindu-se într-un strat sepulcral, istorisirea celui de pe valea Iordanului prezintă categoric Iadul, un Iad dens, populat cu eretici: „[...] loc întunecos, cu miros urât și cu foc și-i arătă în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didom
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cam jumătate de minut, fără să facă vreo mișcare. - Ar trebui s-o scriu... murmură el... Ar trebui s-o scriu. Vocea i se pierdu într-un fel de extaz; îi arunca redactorului priviri înflăcărate de o bucurie un pic sepulcrală, în timp ce redactorul îl privea și el cu ceva glacial și răzbunător în ochi. - Da. Eu zic să te duci acasă și să scrii chestia asta. - Să mă duc la mine și să... La mine, unde n-aș fi deranjat... unde
PYLON (continuare) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15475_a_16800]
-
a lui Hogarth, Meissonier și a rococoului, se resoarbe numele Sade, universul sadian, ornamentica saturată de nostalgie amniotică și reversul ocult al secolului Luminilor. Suprema signatură a Ťdivinului marchizť este, după cum remarcă Jacques Lacan, ștergerea însăși a numelui pe lespedea sepulcrală." (pag. 124) Recunoaștem, în toată interfața stilistică plină de prețiozități și de reiterări destul de obositoare ale unor concepte datate, o nebănuită atenție acordată scriiturii de care numai un prozator ar mai putea fi în stare. Și nu am în vedere
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
morți vii", reprezentate de răutatea semenilor, de inconștiența cu care rîvnesc la bunurile materiale, de lăcomia lor "canibalică", întrucît implică devorarea ultimelor. Groaza devine bacoviană: "Să vezi cum ești asimilat cu pereții, cu golul, cu inexistența: ce poate fi mai sepulcral". Aviditatea și conștiința zădărnicie existenței, termeni aparent contrastanți, ce se potențează reciproc, alcătuiesc un cerc vicios: "Moartea bătrînei ca o explozie a răutății oamenilor - ori răutatea oamenilor ca o consecință a zădărniciei care li se oferă printr-o atingere îndeobște
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
greu de citit într-un cod anume. Un amestec de funerar și de ludic, de mumie carbonizată și de păpușă cioplită cu o bucurie gratuită, sfîrșește prin a delimita un spațiu magic, cu nenumărate compartimente obscure, în care neoliticul, arta sepulcrală și ornamentica pastorală și agrariană fuzionează iarăși într-o unitate misterioasă. Privită astfel, arta Paulei Ribariu este o artă a memoriei, o formă de resuscitare sau, poate, numai de prezervare, a unui timp mitic, ieșit din circuitul istoriei. Formele lui
Cine este Paula Ribariu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11527_a_12852]
-
ele îmi devin gîtlej. /Slujitorii surîsului curăță de pe sabie rugina. Acum din oțel se plămădește o muzică / Sau mai curînd al florilor miez" (Dacă aș rămîne în vidul ce de acum înainte are...). Muzicienii apar în rolul unor consolatoare duhuri sepulcrale: Și iată vin muzicienii cu flaute / Din care ies pe cînd eu mor / Gisanții frumoși cu frumoase moarte, / Despre cădere avînd ochi iertători" (Și iată vin muzicienii cu flaute...). Verbele înseși, în narcoza lor simbolic autumnală, se cer asimilate muzicii
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
la locul său în alcătuirea lumii în care trăim. Tot ce ființează stă parcă sub puterea unui blestem. Din care pricină spiritul se impregnează de angoasă, se fracturează, decade. Simțind apropierea sfîrșitului, se livrează înainte de vreme acestuia printr-o contabilitate sepulcrală: „nu știu exact ce las în urmă./ mă simt cum trebuie să se simtă/ o familie ce tocmai se mută în altă casă./ o parte din lucruri încă mai este aici,/ o parte deja este dincolo. nu mă înșel:/ uneori
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
altă dată de acel buclucaș „cimiterial” pe care l-am crezut un cuvânt neolatin; abia târziu, prin eliminare, m-am dumirit („domerit”, ar spune Mateiu Caragiale) că e o invenție a lui Călinescu: lui nu i-a mai ajuns mormântal, sepulcral, macabru, a fabricat un cuvânt indiscutabil mai expresiv, la modul senzațional, dacă mi se permite expresia. La scurt timp după aceea am descoperit ceva care punea în cauză una din prioritățile lui Călinescu în materie de neologisme: e vorba de
Revenind la vechi cuvinte noi by Alexandru George () [Corola-journal/Journalistic/5736_a_7061]
-
galbenă, în stilul calm al secolului XVIII: casa lui Goethe. Intrăm: interior simplu, mobilă Empire, tablouri mediocre (epoca n-are pictori) câteva schițe de maeștri italieni și un bust antic adus de Goethe tot din Italia. Totul scăldat în atmosfera sepulcrală de unde trăia și scria, sau mai bine zis se plimba dictând. Amănuntele care ar evoca viața nu fac decât să întristeze și să sugereze nu știu ce profanare a majestății morții. „Căutăm o urmă vie a lui Goethe? La locuința sa de
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
sângeroase, un conac izolat și țărani burzuluiți ieșiți parcă din noaptea timpului și, peste toate, un anumit soso local de aristocrație crepusculară și etnoarhaisme. Regizorul s-a repezit la decor, l-a aranjat pu- țin, a introdus câteva efecte, fumuri sepulcrale în chip de cețe nordice, zgomote amplificate prin ecou într-o casă pustie, umbre și siluete desprinse fantomatic din nebulozitate, câteva scene erotice, - până la urmă Strigoiul realizează un reușit număr de striptease -, și ceva violență, blesteme și afurisenii neaoșe, ceva
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
capitol al lui Tony Judt: „Există momente când, chiar și pentru ochiul sobru al Rațiunii, lumea tristei noastre Umanități poate căpăta aparența Iadului - însă imaginația omului nu e Carathis ca să-i exploreze nepedepsită toate cavernele. Vai! sumbra legiune a terorilor sepulcrale nu poate fi socotită întru totul fictivă -, ci, precum demonii în a căror tovărășie Afrasiab a făcut călătoria pe Oxus, ele trebuie să doarmă, altminteri ne devoră - ele trebuie să doarmă, altminteri pierim.” La autorul de secol nouăsprezece, experiența se
Memorii de dincolo de mormânt (V) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5252_a_6577]
-
absolut în școala vremurilor mele, că era vorba de un cu totul alt public școlar și, bine înțeles, că acesta corespundea cu exactitate epocii. Așa cum, în adolescență, citind St. Winifred, , întâmplări dintr-un colegiu britanic, totul îmi păruse străin, straniu, sepulcral, poate că la fel ar înțelege școlarii zilelor noastre viața din liceele schitelor lui D. D. Pătrășcanu, noima din Corigent la limba română, al lui Ion Minulescu, din Bacalaureatul lui Puiu, ca să nu mai vorbesc de bacalaureatul elevului Gerber! Poate
Școala și lumea ei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10751_a_12076]
-
au creat lui Bolintineanu o reputație mai degrabă ridicolă, aparțin și ele ambelor zone. Aprioric, ar trebui să le situăm în zona nocturnă și tragică: scenele se petrec mai ales noaptea, moartea este omniprezentă, discursul central e rostit cu voce sepulcrală; tocmai acest dramatism nocturn, sunînd fals, a făcut deliciul parodiatorilor. Însă chiar și rizibilele Legende istorice se hrănesc discret din senzualitatea poemelor „sudice”. O coloratură explicit erotică nuanțează „istorismul” acestor scene, unde apariții feminine neașteptate tulbură atmosfera gravă și tenebroasă
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
stafie. În adevăr, într-o noapte brăzdată de tunete și fulgere, judecătorul Florescu apare în odaia unde dormeau țiganii, înfășurat într- un cearșaf alb. Deșteptați din somn în zgomotul unor tingiri ciocnite de din afară de către gardieni, țiganii aud vocea sepulcrală a stafiei acuzându- i și amenințându-i cu moartea. Țiganii, în spaima lor nocturnă, crezând că, în adevăr, sufletul victimei a venit să-i sugrume, au căzut în genunchi și au mărturisit crima”. Și Bacalbașa continuă: „Faima judecătorului de instrucție
I.L. Caragiale: de la literatură la istorie și retur by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/3760_a_5085]
-
greu de citit într-un cod anume. Un amestec de funerar și de ludic, de mumie carbonizată și de păpușă cioplită cu o bucurie gratuită, sfîrșește prin a delimita un spațiu magic, cu nenumărate compartimente obscure, în care neoliticul, arta sepulcrală și ornamentica pastorală și agrariană fuzionează iarăși într-o unitate misterioasă. Privită astfel, arta Paulei Ribariu este o artă a memoriei, o formă de resuscitare sau, poate, numai de prezervare, a unui timp mitic, ieșit din circuitul istoriei. Formele lui
Memoria și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7164_a_8489]
-
înfrînt (Andrei e impresionat de o vitrină enormă, de zece-cincisprezece metri pătrați, plină cu pilule de toate culorile: acestea sînt, în medie, medicamentele pe care le înghite un individ modern pe parcursul vieții lui). Mumiile egiptene, deși impenetrabile în misterul lor sepulcral, „comunică", indirect, cu vizitatorul înfiorat, dezvăluindu-și, în detaliu, în lungi comentarii simpatice, strategiile îmbălsămării. Experimentul moral-didactic atinge apogeul la amintita închisoare „Clink", unde nenumărați englezi (și nu numai) au pierit în chinuri groaznice, în vremurile tradiționale. Instrumentele de tortură
România - o perspectivă londoneză by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6875_a_8200]
-
lăsa alene pe limbă. realității îi puneam coarne cu fiecare gest. între noi amănuntele creșteau cît zidul, guri căscate ne așteptau din loc în loc. muza, cu mîinile goale, ne tot îndeamnă la primul păcat. pagină cu pagină, murmurul greu, șoaptele sepulcrale, ploile arămii pornite din grindă. în timpul acesta, cu degete care scormonesc viitura, avalanșele uitării, purtate dintr-un cuvînt în altul. norii scorojiți care anunță seninătatea, calmul prăbușirii. surîsul ligamentelor ce țin trează toată armătura coșmarului. materia apocaliptică din care mîini
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
plină sărbătoare a orașului. Ei, dar „ceasul nălucirei”, dacă a cuprins pe cineva, a durat cel mult o seară (aceea a sosirii la Călimănești: de sus, de la balcon, Oltul se vedea negru, luna era plină, umbrele prindeau viață). Poezia locului, sepulcrală sau nu (căci, privind munții și stelele, puteai îmbrățișa feeria nocturnă), a fost spulberată de o dimineață a dezvrăjirilor, fiindcă prozatorii aveau de răspuns la întrebarea „Cum se scrie un roman?” - tema colocviului din acest an. Într-o formulare mai
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
pantalonii, dorind din tot sufletul să ajungă cât mai repede sub plapumă. în acea seară însă, spaimele lui de copil nu răzbiră prin euforia produsă de țuica fiartă și de bucuria că în curând avea, poate, să rezolve enigma aparițiilor sepulcrale. Ajunse în cimitir după ce străbătu, căzând de nenumărate ori, potecile cele mai mocirloase pe care îi fusese dat să umble în scurta lui viață de etnolog. Găsi, pe pipăite, portița de fier și intră, plescăind prin noroi și dârdâind. Trecu
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
mai prididește să o recepționeze și să o distribuie publicului însetat de „versuri” ininteligibile. Strategia aceasta, asemănătoare cu a lui Nicolae Breban, urmărea împământenirea ideii că Nichita Stănescu e un geniu. După ce manipularea asta a reușit, când numitul Stănescu rostește sepulcral, cosind aerul cu mâinile: Omul este frunza văzută de om/ Omul este floarea mirosită de om/ Omul este calul călărit de om/ Omul este piersica gustată de om/ Omul este marea pipăită de om/ Omul este roata/ Omul este laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
privitoare la temeiul unic al lumii, disciplina aceasta a murit. Prestigiul i s-a surpat, autoritatea i s-a sleit, adepții i s-au rărit, iar efigia omniscientă care îi împodobea odinioară numele s-a fărîmițat în mozaicul unor cioburi sepulcrale. Astăzi îi contemplăm vestigiile livrești - tratatele și compendiile care au ajuns pînă la noi - cum am privi spectacolul unor corăbii în derivă. Iar împrejurarea că totuși mai aducem vorba de metafizică vine mai curînd din obligația didactică ca, privind în
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
Carababă. Începu deci să frecventeze teatrul. Dintre toți interpreții, atenția lui căzu asupra lui Jack. Deși grimat, aproape vopsit pe față și mascat, nu-și putea ascunde înălțimea și nici glasul. Vocea în special îl izbi pe agent, un ton sepulcral, propriu macedoneanului, cu care-și falsifica glasul normal. Totodată, Jack avea un rictus al buzei asemănător și acesta cu un tic al lui Carababă, cauzat de obiceiul de a despica și a scuipa semințe. Agentul venind și pândind în nenumărate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Cumcă lauda cu care [î]i încarci e o ocară, Cumcă tot ce e ca dânșii este vrednic ca să piară". [A C T] Versiunea A 2282 D R E P T A T E! CURTE [SCENA] I (s-aude cântec sepulcral dindărătul scenii - aleluia - boierii s-apropie de fereastă) GLAS DE PREOT Marea vieții văzînd-o înălțîndu-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând strig cătră tine: Scoate din stricăciune viața mea, multmilostive". - Cine e acel ce trece? - E Arvinte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Naratorul are spaimă de privirea ironică a Celuilalt și din această frică vine angoasa, boala și, în final, moartea. În romanul O moarte care nu dovedește nimic tema morții se repetă obsesiv cu variațiuni care nu fac decât să potențeze sepulcralul. O influență a prozei lui Rainer Maria Rilke e identificată de Eugen Ionescu în prezentarea morții boierului Pandele. Naratorul e obsedat de moarte, fie ea umană, animală sau vegetală. În Jocurile Daniei realizează o frumoasă descriere a morții unor violete
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]