1,455 matches
-
de rouă matinală, neexplodată, neevaporată încă, irizînd curcubeie vaste. de se crucea și Cărtărescu. Pînzele de painjeni organizaseră fatale capcane tremurătoare, împletite lax, în noduri înduioșate de amiază. Ce se petrecuse, de fapt? Un timp s-a auzit țipătul subțire, sfîșietor, îndepărtat. al unei locomotive cu tenderul doldora de cărbuni, lăsînd să se bănuiască pe undeva o linie ferată credincioasă, un terasament de piatră sfărîmată cu tîrnăcopul, cu scaieți și volbură printre traverse, un tren tărăgănat alene pe șinele liliachii, topite
A fost deocamdată ca niciodată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12231_a_13556]
-
pierde și ea, alături de mine. își dă toată viața pentru a mă apăra, pentru a mă organiza, pe mine cel ce cade, pe mine care sunt haos. Acum vreo patru ani, Ștef., prietenul meu, cînta, la beție, un cîntec popular, sfîșietor: un plînset al bătrîneții, simplu și dezolant. (Bătrînețe, haine grele; etc.) în noaptea aceea, mi-aduc aminte, am avut un coșmar. M-am visat bătrîn, îmbătrînit deodată, viața, tinerețea, alunecate printre degete. Era o disperare fără nume. M-am trezit
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
tulburatele. Cît ai clipi, focuri s-au aprins sub pirostrii, pe vetre. Ca bete, boieroaicele rîdeau, chicoteau. Și nu știu... Cu mîna pe inimă, mărturisesc, nu știu, Să fi ținut mai puțin... mai mult... Era în mine - un tumult! (...) ...Cu sfîșietoare părere de rău că drumul meu era prin Valahia doar de trecere, m-am rupt de această petrecere și-am plecat cu daruri încărcat. Era în faptul serii. Cu mare alai și cinste am fost dus pînă la porțile țării
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
și, dintr-o meserie care pe alții i-ar fi îmbogățit, el s-a ales cu o nimica toată. În ultimii ani, cînd boala îl imobilizase în apartamentul lui suprarealist conceput pentru un bărbat de 30 de ani, își dorea - sfîșietor - să vină încă o dată în România. Să ajungă la o asemenea stabilizare a sănătății, încît să poată veni încă o dată în România, inclusiv la Cluj. Pentru asta, însă, i-ar fi trebuit un papamobil...
In memoriam Al. Voinea by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/12321_a_13646]
-
s.n.) inconștiente și oarbe..." Mărirea și decăderea "mătușei Valeria, a unchiului Rubin și-a spațiului" lor! Amănuntul formidabil, cehovian, al strângerii cioburilor pozei sparte de ofițerul beat în chipiu! O, ce strună lungă a vibrat în mine la această simplă, sfâșietoare, grațios-grotescă întâmplare capitală! Supa fierbinte liniștește..." Da, liniștește ceva imposibil de descris, poate trecerea, trecerea, trecerea trăsuricii timpului nostru. Cum îl înțeleg, acum, pe Sorin Titel! "Să-ți încălzesc puțină supă, spuse înduioșat unchiul Rubin". Ce-am putea face altceva
Cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruțător by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12890_a_14215]
-
turcul care caută să taie sînii unei turcoaice, sînii pe care ba și-i arată, ba și-i ascunde!). Neasemuita, nostalgica poveste a lui Terapont ce-și găsește iubita ideală peste țări și mări. Panouri, parcă, de bîlci, pictate naiv, sfîșietor de blînd, în culori voit stîngace. Și ce melodie secretă se degajă din frază, din aranjarea cuvintelor! Îmi cîntă sufletul dulce-amar în timpul lecturii. Și am ajuns doar la pagina 127, mai am, mai am, sînt bucuros, îi mulțumesc din inimă
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]
-
cel care trăia cu telefonista, cînta arii de operă c-o voce de tenor disperat, în grajdul-dispensar, plin de vaci blînde, cuminți, bolnave! Pînă la urmă s-a căsătorit cu telefonista (fostă mare curvă a satului) și a plecat, cîntînd sfîșietor, cu trenul... Cu stimă și afecțiune, Emil Brumaru 15-IX-980 1) Cititorul colecției „Femei celebre”.
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]
-
soția lui, nu protestează, îl privește doar intens. 3) În plină zi, lîngă o casă proaspăt demolată, pe Ștefan cel Mare, văd doi șobolani roșcați, iuți, cu cozile foarte subțiri și lungi. Acum, după masă, e lumina cea albă, rece, sfîșietoare, pe care altă dată o transformam în poezie. Mi-a sosit semnalul la Dulapul îndrăgostit. Am întors cartea pe toate părțile, trist, fără pic de bucurie. O ușurare, totuși, că o am în mîini. Doar e prea puțin, prea puțin
Îl văd pe Dinescu ca pe o mașină de tocat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13321_a_14646]
-
o provoacă pînă îi țîșnește sîngele și pînă limba respectivă începe să miroasă a mosc. Cele două personaje ale cărți "Capitis Deminutio", Moștenitorul și Dr. Orlov, se întrec în răsfățuri decadente, inventîndu-și o lume paradisiac-putredă și infernal-războinică, într-o luptă sfîșietoare cu instinctele exacerbate datorită unui dans erotic permanent. Thalassocratia Moștenitorul... Rămăsese cumva suspendat. Nu își mai simțea nici măcar picioarele; cu tălpile scufundate în covorul ce sîngera sub ele. Vru să plutească de-a dreptul. Să fie și el doar o
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
ei - numai din farmec și evanescență. Adio, dragă Marina, și îți mulțumesc mult că în tine, fără ca tu s-o știi, s-a întrupat fulgerător și a dispărut la fel de repede o țandără de nestemată, o așchie de meteor din splendoarea sfâșietor de trecătoare a Lumii.
Un surâs în plină var by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13874_a_15199]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Într-adev|r, a venit toamna. O simțeam mai demult, poate că în urmă cu vreo săptămînă, într-o dimineață rece, albă, sfîșietoare. Femeile au un regret grav în priviri; amînarea, pentru o clipă, în aer, a trupului, pare ușor plictisită. Și simt în mine, din ce în ce mai grea, abia ținîndu-se de inimă, o lacrimă lacomă și caldă. Aș vrea să opresc o elevă subțire
N-am citit toate cărțile, carnea e încă veselă! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13952_a_15277]
-
în '72. Era înalt și subțire, avea plete aproape blonde, părea uluit el însuși de poeziile pe care le spunea, le cînta, le făcea parcă atunci, pe loc, în joacă, anume pentru mine. Se simțea "geniul", plutea în jurul lui ceva sfîșietor de gingaș, un fel de răsuflare-a îngerilor păzitori, aburul ocrotitor al gărzii personale de serafi. Cucerea clipa și o arunca la spate pentru a cuceri, cu mai multă plăcere, clipa următoare. Picioarele-i puțeau a găină moartă, diavolii aveau
Voi începe să-mi amintesc c-am fost și poet by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14164_a_15489]
-
acoperit cu nori negri, stă în lanțuri, pe o stîncă neagră, sub călcîiul unui demon mai negru că toate, o umbră albă - e geniul civilizației sub călcîiul Răului. Muzică este lugubra - o dezvoltare de acorduri disonante, în care domină notă sfîșietoare a unor dureri haotice, si care urmărește gîfîind o rezolvare depărtata într-un acord perfect. Deodată, o rază luminoasă - o minune a electricității! - sparge tavanul scenii și se oprește deasupra interesantului grup a celor două genii. La atingerea luminii lanțurile
Caragiale și baletul by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14849_a_16174]
-
Simona Tache Gata, m-am hotărât! Sunt fânul pupilei de Ferentari a lui Marean, Oana Mizil. După ce i-am vizionat test-drive-ul electoral de pe site-ul ziarului Cotidianul, nimic nu s-a mai putut opune fascinației față de candoarea sfâșietoare a acestei fapturi diafane, al cărei creier nu pare a fi fost vreodată tulburat de vreo sinapsa. Cât de frumos povestește ea cum adună, împreună cu tac’șu mare-ministrul, vreascuri din parc, ca să le ardă în șemineu, supraviețuind astfel iernilor comuniste
Vrem mai mult Oana Mizil!! by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21172_a_22497]
-
ale cărții este cel în care Charlie își dă seama că toți cei pe care-i credea prieteni, nu făceau altceva decât să-și bată joc de el. Concluzia lui e pe cât de candidă, pe atât de adevărată și de sfâșietoare: “Iușor săai prieteni dacă lași lumea sărâdă detine”. Prin ochii inocenți ai lui Charlie Gordon, lumea o să vi se pară, dintr-odată, mult mai ușor de înțeles. Cojurația imbecililor de John Kennedy Toole: Povestea din spatele cărții e cel puțin la fel de
Vacanța perfectă cu cărți by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21189_a_22514]
-
albinuțe, încercînd pe mine toate remediile de care auziseră vreodată referitor la alcool. Mi-au dat cafea amară, mi-au dat lămîie și tot felul de alte chestii care, evident, n-au avut nici un efect. Răul era cu atît mai sfîșietor cu cît era dublat de o luciditate perfectă și nu dădea semne că avea să se termine vreodată. Era atît de nasol, încît am început să jelesc. Plîngeam și repetam ca un papagal “Mi-e rău, mi-e rău, mi-
Cum am pierdut războiul cu Napoleon by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21202_a_22527]
-
o ploaie deasă și persistentă. Așa că, în vreme ce eu contemplam, la adăpostul tavanului, dramatismul întregii scene, ploaia cădea tăcută și indiferentă deasupra cuplului de bronz. Rar am simțit o emoție la fel de puternică precum în fața acestui grup statuar. O Pietà modernă, la fel de sfâșietoare ca cea a lui Michelangelo. După o vreme am ieșit iar afară și am citit inscripția. Monumentul este un memorial dedicat victimelor războiului și ale tiraniei, de la evreii, romii și homosexualii exterminați de regimul fascist la dizidenții anticomuniști din Republica
Jalea de bronz by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82382_a_83707]
-
să joace un personaj plin de iubire? Doar Mințind!De profani nu se vede. De colegi... Pentru D- cred ca “pentru oameni emo” era o metaforă, adică pentru oamenii “moderni”, ouț of the box, open minded...: D Un spectacol minunat, sfâșietor în unele scene, emoționant până la lacrimi. Am crezut că sunt singura care plângea, dar când lumea s-a ridicat și a început să aplaude, aveam mai toți lacrimi în ochi. Oana Pellea și Marius Manole- un cuplu de actori superbi
Oscar şi tanti Roz by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82631_a_83956]
-
Căci vocea rostește solomonic și răspicat: - E ziua la copil, domnu'. Omu' e-n casa lui. Lăsați, că n-a murit nimeni dintr-un chefuleț. Între timp, chefulețul virează decis spre orgie. Din pereți nu se mai aud doar lamentări sfâșietoare, ci și niște zgomote care sugerează că nu toată lumea e la fel de nefericită în dragoste. Paradoxal, cu cât manelistul suferă mai intens, cu atât fericirea petrecăreților e mai colorată. Se chiuie cu aplomb, se tropăie vehement, se scot țipete care anunță
Petreceri la bloc by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Imaginative/10561_a_11886]
-
sale, Baconsky înlocuiește ,a gîndi" sau ,a imagina" cu ,a halucina". Este evident că ,halucinează" prin efecte picturale create pe calea sugestiei lirice și, cum just observă D. Micu, ,nu doar incidental". Posibil vizionar, autorul Cadavrelor în vid exclamă un sfîșietor Vae victis, este impresionat de ,piramida de cranii ce crește mereu" într-o Eternitate amară și se include, printr-un surprinzător plural al persoanei întîi, între Cadavrele neîngropate la timp. În 9 pentru eternitate, Mircea Iorgulescu atrage atenția asupra inexplicabilei
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/11580_a_12905]
-
Paralel, dar nu și în contrast, fiindcă sînt planuri de viață care nu comunică, Ioana emite la nesfîrșit reflecții și cogitații pe teme etice. Are cultul principiilor, al marilor, frumoaselor principii, pe care le evocă și le invocă frenetic și sfîșietor. În gînd sau cu voce tare, cu un devotament de tînără călugăriță mistuită de caste ardori, ea meditează incontinent despre indiferență, lașitate, curaj, libertate, responsabilitate, cinste, revoltă, solidaritate ș.a.m.d. O face cu gravitate, o face cu patetism, o
Romanul unei lumi deraiate by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Imaginative/11727_a_13052]
-
rece răsfrângere estetizantă, mimetică: „Cine?.../ Focul rupe din mine,/cu mânie și-n-verșunare rupe... Și tu?.../ Tu, plângi că te doare imaginea flăcării?. (Cine mai are timp). În același timp o trăiește ca pe o terapie în contra a ceea poeta numește „sfâșietoare oboseală de mine”, „Plata sau chingile timpu-lui”, „Blestem”, în contra orei fatidice, a nepăsării generalizate. Din „gânduri frământate cu lacrimi”, din silențioasa solitudine se naște acea nevoie de armonie și lumină, de regresiune spre edenul prunciei și pavăza în fața agresivității timpului
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
silenzio delle spine, ce rezonează cu erezia și rebeliunea din care își trage originea misterul poeziei (Tăinuită în cuvinte). Versurile poetei noastre par a trăi ceea ce în Renaștere era cunoscut sub numele de „tragedia neîmplinirii”: „Undeva ― departe-aproape se auzea/ tânguirea sfâșietoare, dureroasă,/ a ceva neîmplinit, nedefinit./ ― Ce era???!!!/ Pentru tine: Nimic!/ Pentru mine:― Strigătul și Răspunsul/ se despărțeau pentru totdeauna,/fără să se se fi întâlnit!” (Un-deva). Poezia Viorelei Codreanu Tiron constituie o abordare aptă să redescopere în om - fără să
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
voi puteți să deveniți, dacă vreți, o bijuterie superbă care să strălucească în lumina reflectoarelor vieții. Trebuie doar să vreți! Trebuie să vă doriți! Dar mai ales să nu abandonați nici o clipă CREDINȚA și SPERANȚA că la sfârșitul acestui foc sfâșietor care este DUREREA va așteaptă bucuria împlinirii, a desăvârșirii voastre ca oameni. Dragilor, nu vă îmbăt cu apă chioară... Doamne Ferește... însă vreau să știți că tot începutul are un sfârșit... fie că este vorba de un lucru bun sau
DURERE, DURERE... ŞI IAR DURERE... DE NELUTA STAICUT de NELUȚA STĂICUȚ în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380762_a_382091]
-
cu cerul, prin curcubeul de culori, descoperi calea spre mine... Lași, în final, magia celor două cuvinte, să vorbească de la sine. Te iubesc! STRIGĂTUL În cădere, cu brațele întinse spre cerul liber, în flăcări, un copac își strigă departe, puternic, sfâșietor, durerea. Întins, galben, abandonat, - erou căzut privind la stele - trupul spectral, unduitor, a cedat roua lacrimilor și-o caldă îmbrățișare, acestui pământ negru și tăcut. În zori, printre frunzele verzi încă, mugurii de floare, în adierea brizei, cântă zglobii renașterea
CUVÂNTUL (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380789_a_382118]