103 matches
-
huruitul boabelor de porumb, sau al nucilor, în sac, ruginitul scârțâit al vârtelniței și zuruitul lanțului de la fântână? De ronțăitul tenace, bursucesc, feeric sub stele, al șoarecilor din pod? Ați stat vreodată să ascultați intens, fie și doar câteva secunde, sfârâitul lumânării aprinse la mormântul bunicilor din deal? Sau lucrarea înverșunată a ciocănitorii în trunchiul copacului? Sau cum rup dinții vacii iarba și cum o rumegă, cum țipă spre seară după muls, cum îi susură laptele în șiștar și cum își
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
sau, mai exact formulat, iat-o pe femeia-fetiță din poezia sa prăjind chiftele și încercând să se ridice, tragicomic, la condiția de Ofelia et comp.: "Mă rumenesc/ Cu fiecare boț de carne tocată,/ Așezat în uleiul încins/.../ Tresar erotic la fiecare sfârâit/... Mă rotunjesc./ Cresc./ Simt cum ies din tablou./.../ Mă impregnez/ Miros a femeie// Trăiesc ultimativ și ritualic,/ Până la capăt,/ Gestul simplu de gospodină./ Mângâi apoi cu privirea mormanul de carne prăjită/ Și mă simt simultan Ofelia, Isolda, Desdemona și,/ Nu
Descentralizarea vieții literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17069_a_18394]
-
haine și bani. Acum se îmbrăcă atent, se uită cu tristețe la domnul Clark îcare fuma din nou), și-și luă rămas-bun de la pastor. în holul de la intrare chemă un taxi, apoi se înghesui pe bancheta din spate, alinat de sfîrîitul roților pe asfaltul ud; cel puțin vremea se stricase în cele din urmă. Se dădu jos la școala de artă și urcă încet spre clădirea denumită „muzeu“, unde mai mulți studenți stăteau și scriau la mese. Completă formularul de înscriere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
argint pe care le purta în urechi; observă că avea pielea aspră și atât de arsă de soare, încât aproape că l-ar fi crezut dintr-un popor oriental. După o scurtă tăcere, timp în care se auzi, asurzitor, doar sfârâitul lăcustelor, bagaudul, după ce controlase fulgerător, dintr-o ochire, dispunerea tovarășilor săi, își lăți gura, sub barba deasă și neagră, în ceea ce s-ar fi dorit un zâmbet și îl salută într-o latină ce purta accentul tărăgănat al alobrogilor: — Salve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ziseși, preacucernice? Ștefane, cheamă doi seimeni, să poruncesc! Ca ars, fericit că poate să-și dea frâu neastâmpărului, Ștefan sări în sus și dispăru pe ușile sălii. Când se întoarse urmat de cei doi căpitani, își dădu seama că, în afară de sfârâitul lumânărilor, altceva nu tulburase încremenirea celor din jurul mesei. Căpitanii salutară și strigară într-un glas: — Poruncă, măria ta! — Mâine, până-n ziuă, și aci vodă se opri. Își aduse aminte că acum vreo zece ani, când turnul seimenilor fusese trăsnit și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Au terminat slujba, au ridicat coliva? Și vodă unde e? Cum? Vorbește vlădica? În biserică, mai frumoasă ca oricând zăcea Stanca. Bocetele se stinseseră și litania monahilor încetase. Boierii au ridicat capetele mirați de liniștea ce lăsa să se audă sfârâitul lumânărilor din ceară curată strânse colăcel spiralat ca un melc. Fusese iubită doamna Stanca? Așa s-ar părea, judecând după sinceritatea tristeții de pe fețele tuturor și pe care vlădica Antim o vedea oriunde și ar fi rotit privirile. Începu cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
căutam pe la cusături. Pregăteam însă din timp câte un capac de cutie de cremă, puneam ceară în el și ea se topea pe plită, devenind incandescentă. Luam păduchele mare și scârbos și-i dădeam drumul în ceara încinsă. Cu un sfârâit scurt, își dădea duhul. Iar noi, flămânzi și slabi ca niște arătări, ne bucuram la fiecare sfârâit. Eram copil și ce mi-a văzut ochii atunci, azi mi se pare că a fost un coșmar. Am văzut oameni morți de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
el și ea se topea pe plită, devenind incandescentă. Luam păduchele mare și scârbos și-i dădeam drumul în ceara încinsă. Cu un sfârâit scurt, își dădea duhul. Iar noi, flămânzi și slabi ca niște arătări, ne bucuram la fiecare sfârâit. Eram copil și ce mi-a văzut ochii atunci, azi mi se pare că a fost un coșmar. Am văzut oameni morți de foame și de tifos pe trotuarele orașului. Venea o căruță mare, trimisă de la primărie, care-i încărca
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vă duc de nas și să vă spun că eu, Filipul mare, am îndeplinit cealaltă jumătate de dorință. Nimeni nu va ghici ce-i aia gebul, așa că m-aș putea lăuda în liniște cu o asemenea ocupație. Citind biletul sub sfârâitul cartofilor din tigaie, bilet care e posibil să fi supraviețuit într-unul din sertarele ei pline de hârtii și hârtiuțe, nici mama n-a înțeles despre ce îndeletnicire era vorba. Și m-a rugat să traduc. De fapt, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din Constanța pe care-o angajase să aibă grijă de niște hârțoage; fufei, căreia nu i se distingea tenul sub farduri, dar i se distingeau sânii sub decolteuri și picioarele sub fuste mini, i s-a năzărit să profite de sfârâitul călcâielor și să facă bani frumușei; subinginerul Sandu, viclean copil de casă, a pus ochii și pe fufă și pe banii frumușei; când lui tata îi era inima mai dragă, fufa și subinginerul Sandu au fugit cu Fiatul 800 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
corp simți privirile tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări și, cu amândouă mâinile, își îndesă pălăria în cap, trăgînd-o pe ochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar se părea că ne abandonaseră cu toții, ca pe niște copii care fuseseră lăsați de capul lor, fără nici un adult prin preajmă, mă apropii de ghișeu, scrutez pustietatea în care este cufundat, în camera vecină se sparge un sunet surd, sfârâitul cafelei proaspete și un zvon de bârfe, mă apropii de ușa aproape închisă, ca să nu se spună că nu-și îndeplinesc obligațiile au lăsat-o un pic crăpată și reușesc să arunc un ochi înăuntru, medicul acela tânăr înfulecă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace adâncă. Se auzeau doar sfârâitul nefericitului iepure și, din când, în pădure, boncăluitul vreunui cerb ori sunetele unor lupi. Deasupra de tot, în azuriul cerului, se zărea, făcând cercuri tot mai mari, cu aripile larg întinse, o vrabie. în vârful stejarului multisecular sub care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cel mai frumos covoraș din casă În timp ce i se Întindea o pătură deasupra capului, de a se simți ocrotită și bine ascunsă Înăuntrul acelui cort ciudat, de a asculta rugăciunile rostite din toate părțile și, În cele din urmă, acel sfârâit asemeni unui țipăt, sunetul pe care-l scotea Petite-Ma când turna plumbul topit Într-o tigaie plină cu apă, pe când repeta fără Încetare: — Elemterefiș kem gözlere șiș. Göz edenin gözünekizgin șiș. Plumbul se Întărea rapid În forme care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Bun, conchise ea. Ține-o tot așa, Norman, mai avem doar câteva ore. Îl Îmbrățișa cu căldură, dar când se Îndepărtă Norman Îi văzu din nou aceeași privire detașată, scrutătoare. O oră mai târziu, aflară cum se lansează balonul. Auziră sfârâitul metalic Îndepărtat al cablului ce se desfășura de pe mosorul exterior, tras de balonul umflat care se ducea ca din pușcă spre suprafață. Urmă o pauză lungă. — Ce se Întâmplă? Întrebă Norman. — Ne aflăm la o adâncime de trei sute de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care-l da strecurarea paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
măcar în surdină, un magnetofon, un chiuit, un tropăit ca la sârbă ori... Noaptea asta n-ar mai fi așa de înspăimântător de calmă. Iau o țigară și mă strecor în bucătărie. Cel puțin acolo nu mai aud ceasul. Numai sfârâitul intermitent al țigării. Și poți simți fumul relaxant care-ți învăluie gândurile, asemeni unui narcotic. Iar toate lucrurile neplăcute sunt acum departe, între ele și mine s-a așternut un zid impenetrabil. Nu-mi mai dau seama dacă, atâtea și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
îi zice că, în timp ce unii stau și muncesc, alții se plimbă, ce le pasă, nimic nu mai e după merit în lumea asta! Ca de obicei, întorsese capul spre el, să-l și vadă vorbind, și, până să se dumirească, sfârâitul brusc o anunță că din nou dăduse cafeaua în foc, nu mai știa unde să privească, la aragazul ce trebuia închis ori la tânărul care râdea în hohote, frecându-și palmele. Știa că o să se întâmple astfel, îi era ciudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul meu servitorul tău. Julien lucrează numai pentru consulatul francez. De câte ori este nevoie să-ți repet asta? De o mie de ori? De un milion de ori? ― Vai, dar tu nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de o parte și de alta a monumentului cu frumosul blazon comtal săpat în marmura lui albă, slugile se retraseră. Venise clipa comuniunii dintre lumea de aici și cea de dincolo. Familia se rugă în tăcere. Căderea unei frunze sau sfârâitul vreunei lumânări punctau, când și când, acea rugă, fără să-i tulbure însă pacea. La un moment dat, un puternic parfum de crizanteme îi învălui pe cei prezenți. Și Nicolae, cu lacrimi în ochi, cu emoție, recunoscu imediat îmbrățișarea părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
A trecut o jumătate de oră. Afară s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă interveni o schimbare, ca zigzagul unui fulger. Amory a sărit În sus, Încremenind, rece ca gheața. Tom Îl privea cu gura căscată, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit înfundat. Sosi un musafir. Silueta lui se mișca precum o umbră de pasăre pe peretele pătat de picuri de ploaie. Era Matsuki Chūsaku. Am venit să-mi iau rămas bun. Matsuki se sprijini de perete, ocolind privirile celor doi, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lungul tubului, spărgîndu-se repede. Baum gar tner oprea vinul cu degetul mare, pecete la capătul de jos al țevii, iar cînd Îi dădea drumul, valul umplea Într-o secundă paharul, făcea deasupra o spumă albă, apoi roz, ca, după domolirea sfîrÎitului, să ajungă la acea Încruntare ca de apus de soare. — Nagyon frig afară, făcea Vilmoș. Atunci stai aici și cîntă ceva, Îl Îndemnă taică-meu. — Asta nem szabad la mine! Aduc tata! — Mă, pînă vine tătîne-tău, cum mulțumești tu pentru
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de piatră ale curții. Alte două săgeți porniră spre curte, iar doi ieniceri din apropiere se răsuciră cu gâtlejurile străpunse. - Prindeți arcașul! porunci Ali beg, coborând În fugă treptele pridvodului. O săgeată roșie se ridică spre cer, coborând cu un sfârâit dincolo de crâng. Spahii Întoarseră caii spre Simion. Arcașul puse alte două săgeți În arc și le slobozi spre primii călăreți, care se prăbușiră cu cai cu tot În zăpadă. Un tropot se auzi În apropiere. Apărătorul porni la fugă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]