70 matches
-
N-oi coborî în iaduri de demoni salutat Ca unul ce menitu-i de a le fi stăpân, Stăpân geniilor pieirii! Ce gând superb! O-nceată, Inima mea cea stoarsă de-o cugetare beată. Nu răscoli-n bătaie-ți ruinele sfărmate A lumii-mi dinăuntru. 2291 Și cerul, lan albastru sădit cu grâu de stele Arată lumii toate Și nouă-arată planul adîncei întocmele Cu care-și mișcă sorii... și bolta-i un ținut Cu stâlpi din altă lume. În sine-a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
o oftare adâncă... și el căpătă într-o altă lume esplicarea enigmei a căreia soluțiune o aflase de-abia în momentul său cel din urmă. El repauză acum lângă Iulia sa, în mormântul familiei; acesta e plin. Bucățile marcei sale sfărmate stau împroșcate pe pământ pe lângă sicriu și cheia fu aruncată în mormânt. {EminescuOpVIII 575} O BAIE CALDĂ ÎN EGIPT de A. Dumas Băile sânt după geamii, cele mai frumoase monumente ale cetăților orientale. Aceea-n care m-au dus
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am fost de o locvacitate copioasă și susținută. I-am arătat Văraticul, răzlețit sub soare, faldul munților în care se ascunde Agapia, Ciungii, cu runcurile ca niște sâni formidabili, misteriosul Pleș, exilat în marginea zării. În fața noastră, Cetatea Neamțului, molar sfărmat al unui leviatan de coșmar, strălucea ivoriu în soarele arzător al amiezii și creștea cu cât ne apropiam de târg. Prin valea ei largă, Ozana își mișca strălucirea în curbele grațioase ca niște șolduri de femei adormite ale meandrelor ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că apa se infiltra atât de tare prin acoperișurile stricate, încât casele nu mai puteau fi locuite. Acoperișul clopotniței era deteriorat încât s-a spus „că e pe cale de a se nimici cu totul, iar zlapazul din partea de apus era sfărmat și putred”<footnote Ibidem, f. 71 și f. 74. footnote>. Cetățuia se îndrepta încet și sigur spre ruină din cauza lipsei de fonduri. În 1880 episcopul Melchisedec, vizitând mănăstirea făcea aprecierea că ,,astăzi această mănăstire reprezintă cea mai tristă priveliște: curtea
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
brațul teribilei nevoi. Sdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă, Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, și să trăim ca frați! Sfărmați statuea goală a Venerei antice, Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori; Ele stârnesc în suflet ideea neferice A perfecției umane și ele fac să pice În ghiarele uzurei copile din popor! Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă, Sfărmați
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Sfărmați statuea goală a Venerei antice, Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori; Ele stârnesc în suflet ideea neferice A perfecției umane și ele fac să pice În ghiarele uzurei copile din popor! Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă, Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund, Svîrliți statui de tirani în foc, să, curgă lavă, Să spele de pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! desbrăcați
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cel verde și lin Resfrînge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
N-oiu coborî în iaduri de demoni salutat, Ca unul ce menitu-i de a le fi stăpân - Stăpân geniilor pieirii! Ce gând superb! O-nceată Inima mea cea stoarsă de-o cugetare beată, Nu răscoli-n bătaie-ți ruinile sfărmate A lumi-mi dinăuntru. Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele, El îmi arată planul adîncei întocmele Cu care-și mișcă sorii. - În sâmburul de ghindă E un stejar. - Cum dânsul din proprii rădăcine, Din planul vieții sale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mare Care-i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz - Insule sfinte Se-nnalță-n el ca scorburi de tămâie {EminescuOpIV 94} Copile sunt cu ochi rotunzi și negri, Cu flori de aur, de smarald - cu stînce De smirnă risipită și sfărmată În bulgări mari. Pe mândrele cărări, Ce trec prin verzile și mândre plaiuri E pulbere de-argint. Pe drumuri Cireși în floare scutură zăpada Trandafirie a-nfloririi lor, Vântul le mână, văluros le-nnalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
străluci I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: În veci nu pot să fiu a ta De n-ăi fi Împărat. {EminescuOpIV 494} Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți, Sdrobit-au mândri regi Și i-au supus și i-au silit Să-l aibă Împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu aripe. Ah! lăsați ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe. 42. CONFESIUNE (cca 1874) (Arătînd un cran). Aciea este lumea... de-o sfarăm - e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
este dat ca omul cel muritor, în silă Să poarte-n a, lui suflet confesia-mi cumplită, Să ducă-n piept durerea, - aceea ce menită A fost ca să o poarte o omenire toată, Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată În mii bucăți, ca astfel să o puteți purta. Nefericite - iată confesiunea mea. {EminescuOpIV 503} 43. PATRIA VIEȚII E NUMAI PRESENTUL (cca 1874 ) Patria vieții e numai presentul Clipa de față numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. - Iară trecutul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Poetul pretinde că trăiește în numele merelor, al frunzelor, al cailor, al păsărilor, al pietrei ("A șaptea elegie"). Și iată-l bolnav de realul a cărui esență n-o poate atinge: " Iată-mă, stau întins peste pietre și gem/ organele-s sfărmate, maestrul e nebun căci el suferă/ de-ntreg universul. Mă doare că mărul e măr,/ sunt bolnav de sâmburi și de pietre,/ de patru roți, de ploaia măruntă..." Un elogiu adus realului, vieții, nașterii permanente apare în elegia oului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rolul listelor de predicate care se încheie cu puncte de suspensie sau cu un etc., și arată operația de selecție ce stă la baza descrierilor: (73) Pe faianța tăiată în forme hexagonale, spartă în mai multe locuri (în altele parcă sfărmată) stau împrăștiate, printre bucăți de mortar, fel de fel de obiecte sau ce-a mai rămas din ele (bucăți de lemn, cărămizi, cioburi de sticlă spartă, balamalele scoase de la vreo fereastră, un sac gol din doc, mototolit, o sticlă răsturnată
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
p. 155, r. 24 : „Ba din luptă, că-i mai dreaptă” în momentul unei confruntări, omul cinstit alege modalitatea care oferă ambilor combatanți șanse egale; p. 158 r. 24 26 : „Degeaba vă mai lăudați voi cu strâmbatul lemnelor și cu sfărmatul petrilor, dacă n-ați putut prinde o onanie ca aceea și niște femei” supraaprecierea forțelor proprii este constatată în momentul eșecului în fața unor probleme minore; p. 160, r. 39 41 : „înviază încai și pe Sfarmă-Peatră, care s-a luptat voinicește
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
Vlahuță pe Eminescu poetul. El este printre primii care au citit finalul Satirei IV ca o mărturisire a autorului, Eminescu însuși, că a înnebunit. Poemul fusese tipărit în septembrie 1881, iar în „Convorbiri literare” versul ultim este: „Ah! organele ’s sfărmate și maestru e nebun!” în toate cele 11 ediții ale sale Titru Maiorescu păstrează aici nearticulat: „maestru” tocmai pentru a nu se da naștere la confuzii. Eminescu are, în manuscrise, chiar termenul italian: „maestro”. Este vorba de șeful de orchestră
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de acestea. V. POGOR, N. DIMACHE, I. PRALE Comisul Vasile Pogor, traducător al Henriadei lui Voltaire (1838), a lăsat stihuri de modă veche, străbătute de simțul deșertăciunii și de grija mântuirii, descriind în tuș foscolian sinistritatea cimiterială: Galeriile surpate, stâlpii sfărmați și căzuți Peste aur, peste lustru îi văd cu mușchiu învăscuți, Scările, ce se văd roase de omenescul picior, Ajung să fie străpunse de troscot și urzișor, Și fereastra, întru care flori de tot feliu-nflorea, Sfredelită de un șarpe, ce
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată. Se povărnește și cade peste dînsul, leșinată, De năcazul ei ucisă, de năcazul ei sfărmată.” Părerea lui Conachi este că o femeie suferă, cînd suferă, mai mult: „căci la femei totdeauna durerea este mai vie”. Să nu ne scape Însă din vedere că suferința femeii are mai ales calitatea de a flata orgoliul bărbatului Îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ridicase brațele încremenite ale copacilor. În ochii nepoatei se încălzise acea natură veștedă și udă. Soarele răsărise la apus și noaptea se preschimbase în dimineață. Pulverizate cad acoperișurile de pe blocurile învecinate. Mașinile din parcare cad victime cu obrajii de nestemate sfărmați. La un capăt de pod un râu își grăbește și el pasul. Cu pieptul pierdut între maluri sfâșie tot ce întâlnește. Orice nesocotit cuibărit riveran fără voia sa va da socoteală astăzi la ultima judecată a naturii. Coroana de arbuști
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
și prin reflecția critică asupra valorilor și stereotipurilor comune. În acest sens, Ian Reader (1993, p. 222) relevă rolul simbolurilor renașterii și ale reîntoarcerii În sistemul imaginar al pelerinajului: Renaștere la o nouă viață după efectuarea pelerinajului, renașterea unei comunități sfărmate, renașterea și reafirmarea unei comunități recreate și a unei identități comunitare; pelerinajul implică restaurarea unor sfâșieri dureroase ale trecutului, vindecarea rănilor, pierderea și Întreruperea și refacerea participanților ca ființe integrale. Adesea, căutarea acestei integralități implică o relație a pelerinului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]