135 matches
-
focul gata să mă prindă În toamna-ți blândă s-a ascuns. Privind la geana-ți licărindă Fior de taină m-a pătruns, Și-n ochii tăi, ca-ntr-o oglindă, Aflat-am dulcele răspuns... Privirea lunii ne colindă, Sărut sfielnic, pe ascuns, O clipă, doar, îmi e de-ajuns Să-mi văd iubirea înflorindă În ochii tăi, ca-ntr-o oglindă. https://www.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DWMsAy-ZL-4c&h=5AQGGGDsi&s
RONDELUL PRIMULUI SĂRUT de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1756 din 22 octombrie 2015 by http://confluente.ro/olguta_trifan_1445501646.html [Corola-blog/BlogPost/342992_a_344321]
-
Publicat în: Ediția nr. 414 din 18 februarie 2012 Toate Articolele Autorului Sloiuri Mierle ciugulind Neaua la colțul casei Zăpor cu pene Resemnare Ștergare albe- Poveste fără sfârșit Capitularea... Zori Ora exactă Între noapte și zi Cântul de cocoș Strămoșii Sfielnici, tăcuți Dincolo rădăcina Oricărei umbre Contur Vârful de creion Mâzgălind cer de copil Și uitând jocul Puritate Firul de omăt Cerne-n văzduh an în an Albul lacrimei... Referință Bibliografică: Capitulare / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
CAPITULARE de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 414 din 18 februarie 2012 by http://confluente.ro/Capitulare_george_nicolae_podisor_1329548640.html [Corola-blog/BlogPost/346777_a_348106]
-
pe firul normal al existenței acesteia. Mi-am imaginat-o fată de mici burghezi căreia-i trecuse vremea însoțirii, mi-am imaginat-o văl de sub care, nepuse la vedere stau varii sentimente pur feminine ce înglobează tremur păstrat feciorelnic, apropiere sfielnică dublată de duioșie maternă - era doar mai vârstnică decât Will, deschidere de boboc crescut în umbră și acoperit de plin soare, năvalnică feminitate descoperitoare de izurile rozelor, de falice izuri, proaspătă mamă în multiplu de trei, lăuzie încoronată de scâncete
CUVINTE AŞTERNUTE CUVINTELOR, PAUZE, CONVERTIRE-N SONATĂ de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 by http://confluente.ro/adina_dumitrescu_1488061913.html [Corola-blog/BlogPost/368557_a_369886]
-
albul din flori Cărări de Lumină-mi deschide Și-n roua ce scaldă privirea în zori Tristețea-mi cu zâmbet ucide. De rupe din suflet destinul-șacal Și-azvârle cu șerpii de foc Tu-n lacrima florii de portocal Găsește-mi, sfielnic, un loc... Mă poartă-n iubire pe-un țărm liniștit Și-mi lasă-ntr-un cânt de vioară Un fir din norocul acum prohibit Să-l țin-busuioc subțioară. Fă, Doamne, să cânte bobocul de mac Și rozele-n straiul regal
VISÂND PE MALUL MĂRII PRIMĂVARA (POEME) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 504 din 18 mai 2012 by http://confluente.ro/Georgeta_resteman_visand_pe_malul_ma_georgeta_resteman_1337334185.html [Corola-blog/BlogPost/358839_a_360168]
-
ascult recviemul din ornic, nu mai am nici hrisovul dăltuit necuvânt. Suav, În saturnalii ninge tare, În Roma zeii se prenasc pe-ascuns, juvenaliile se-ntrec tot mai sfioase, Crăciunul vine, Doamne,-s fericit! Sufletul cărnii suspină În taină, adventul sfielnic se plimbă-n calești, Într-un bob de tămâie Ajunul se-ascunde, În postul cel negru mă duc să mă nving... Dacă plânsul e sângele vârstelor, ce este atunci albul din privirea nopții? Pe sub pielea ta, ah, sosește ecoul, ca
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
Enoriaș al tăcerii prin Cântec („Taci și nu te măsura pe tine Însuți!”), las cu bună știință deșertăciunea să mă cutreiere... Cum altfel aș putea străbate de unul singur oceanul mirării, când, iată, vă rog din răsputeri și vă Îndemn sfielnic, precum o făcea ieri, Ioan cel Pitic: „Luați aripi de foc și veniți la mine!”. În privința inegalabilului meu Prieten Damian Petrescu, cel strivit de geniu și depărtare, nu-mi rămâne decât să-i sărut sfielnic, cerneala visului și să-i
Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
din răsputeri și vă Îndemn sfielnic, precum o făcea ieri, Ioan cel Pitic: „Luați aripi de foc și veniți la mine!”. În privința inegalabilului meu Prieten Damian Petrescu, cel strivit de geniu și depărtare, nu-mi rămâne decât să-i sărut sfielnic, cerneala visului și să-i mulțumesc Încă o data pentru statornicia de a mă fi Însoțit pretutindeni, de la distanța inimii sale, prin țara fantasmelor mele... Credeți-mă! N-am vrut decât să mă joc În părul curcubeului... București, 4 iulie 2009
Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
lirică cetățenească și s-a creat mitul poetului-tribun, care, de regulă, se dovedește a fi mult mai puțin decât poet: Astăzi suntem un popor/ și nu doar niște prostănaci păcăliți/ și astăzi sare în ajutorul/ parlamentului nostru/ Saharov,/ ștergându-și sfielnic/ ochelarii crăpați." Evtușenko și-a denumit autobiografia roman, adunând la un loc personaje imaginare cu altele reale. în esență, cartea se învârtește în jurul puciului din august 1991. A scris un capitol-unicat, o confesiune ca din partea lui Gorbaciov, mai exact a
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
suferea o pierdere. Alice Popescu era, prin formație și afinități, unul dintre poeții începutului de tranziție postrevoluționară. Locul ei de drept era alături de T.O. Bobe, Sorin Gherguț și Svetlana Cârstean (de aceasta din urmă apropiind-o inclusiv atitudinea, excesiv de sfielnică și de scrupuloasă, în virtutea căreia și-a amânat cu două decenii ieșirea la rampă). Nu numai istoricește și temperamental, dar și valoric. Despre Sfoara de întins rufe a scris deja, luându-mi-o înainte, Simona Sora, în „Dilema veche” de
Tablou de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3876_a_5201]
-
ba pusese chiar ceva în plus față de convenția inițială. Era deosebit de conștiincios. Începuse a rupe câteva propoziții uzuale care-i puteau servi la o scurtă conversație, fără pretenția de a respecta acordul gramatical. Apoi lipsi o săptâmână întreagă. Când bătu sfielnic la ușa profesoarei, cu teama firească de a nu i se deschide, motivă că a fost trimis de șef tocmai la Tulcea să aducă o tonă de pește pentru cantină, dovadă și acest morun, de circa 5 kilograme pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în broască. Și-am tras iute și zăvorul. Profiră! Sai repede că dă lupul peste noi...! Atâta am apucat să strig... Și, dintr-un salt, mă repăd spre găzuțul care ardea pe prichiciul sobei, stâng mucul de lumină care pâlpâia sfielnic și ne tragem amândouă, eu și Profira, la marginea pervazului celor două ferestruici, să vedem ce face namila aceea, vine spre noi, ori stă și așteaptă să ieșim afară; amândouă nu conteneam să facem cruce cu limba, zicând în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Eram printre primii. Nu veniseră înaintea noastră decât câțiva credincioși. Puteai să-i numeri pe degetele de la o mână. Și aceștia nici nu păreau din oraș, ci străini și din împrejurimi. Îi puteai intui și ghici după haine, după mersul sfielnic, după cum se uitau în dreapta și-n stânga, după cum îngenuncheau și ședeau la icoane. Orășenii încă nu se grăbeau. Ei știau că slujba începe oficial la ora 9. Și mai era încă timp berechet. Cum Vera s-a dus și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și, mai târziu, aceleași serate dansante. Brian, pe măsură ce crescuse, devenise un bărbat frumos, un tânăr viking. Gabriel se îndrăgostise de el. După aceea, se îndrăgostise și el de Gabriel. Nu-i plăceau fetele ostentativ provocatoare. Și Gabriel era drăguță, liniștită, sfielnică, ascunsă pe sub părul care-i cădea peste față. Se uita întotdeauna cu admirație la Brian, care era un tânăr sobru și serios. Își dorise o soție sinceră, credincioasă, și un mod de viață simplu, deschis, pașnic. Timpul dovedise că făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru reverii paseiste, ca în prima parte a volumului Comornic. Din călătoria onirică în trecut alege câteva imagini disparate, pictând tablouri cu evidente virtuți plastice, stranii și întunecate, ce par, totuși, să vorbească despre o mare tristețe, despre „ceva gingaș, sfielnic, ca un suflet, ca un fum”. Temele, peisajele se schimbă, dar stările eului atestă aceeași trăire agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir, dominat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un vas fantomă plutind bezmetic în întuneric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
ipostaza de a rosti adevăruri care, spuse de altcineva, i-ar fi stîrnit fără îndoială iritarea. Un miliardar după care atîrnă o cohortă de nevolnici, în așteptarea salvatoarei sute de dolari. Un om extrem de bogat, a cărui mamă se pitește sfielnică după ușă, complexată de camera operatorului și de personalitatea fiului. Un viitor politician la fel de inabil ca și cel care pătrundea în fotbal acum cîțiva ani. Să faci apologia Serviciilor Secrete și să spui la televizor că românii care o duc
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
vreo păcătoasă și frivolă podoabă. Prispa cu greieri În toamnă vara fiind desigur trecută este locul În care s-a pripășit nostalgia, locul unde o ființă tomnatecă Își petrece serile. Exuberanța verii s-a restrîns acum la acest cîntec fragil, sfielnic, cu mici izbucniri degrabă pierite. A fost oare vară vreodată? Sau totul este doar acest fior sincopat, fabulos poate, care ne retrimite către acel orizont aproape neverosimil acum. Și vara anului, și vara vieții sînt deja pierite În poveste. Și
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
un lirism estompat, în care, fără stridențe, dar și fără culoare, sunt plânși cei necăjiți, suferinzi, înfometați, lipsiți de un adăpost și de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi”. Tristețea sporește în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere și deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit și păcătos”. Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schițele șugubețe” ale lui C. (Măști pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
între iubita și eu poetic există întotdeauna un ecran, o distanta spațială sau temporală; întâlnirea lor este posibilă pe firul amintirilor și al visului.388 În Primă iubire, ea își face simțită prezența numai prin voce: Când eu, neștiutor, senin, sfielnic, / de pe balcon îmi încordam flamandul / auz și-n beznă ochiul șovăielnic, / vrând de pe gură ei s-aud preablândul / glas, căci mai mult nu îmi era dat de soarta, / un ultim glas să-mi lumineze gândul (...) Într-un târziu, cănd vocea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tata Lăsară o chită de spice-n picioare, Legând-o cucernic cu-n fir de cicoare; Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos să-nchipuie barba lui Domnu’ Hristos. Când pâinea-n cuptor semăna cu arama, Bunica și mama Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii, Purtau parcă moaște cinstite și lucii; Iar pâinea dând abur de dulce miros Părea că e fața lui Domnu’ Hristos. Și, iată! Potirul la gură Te-aduce, Iisus Hristoase, Tu, jertfă pe cruce! Hrănește-mă, pâine de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de-a fi înger” (Livada plânse galbena privire). Motivul central al lirismului de natură vizionară al lui S. este, firește, cel al exilului, iar figura simbolică tutelară e aceea a lui Ovidiu: „Exilul ai să-l porți amar în Pont / Sfielnic ți-o prezic ultima oară...” (Ovidiul). Și, asemenea ilustrului său predecesor - care, silit să trăiască printre barbarii Sciției, își clamează, odată cu nefericirea, revolta și superioritatea trufașă -, poetul își transpune mândria ascendenței în spirit vituperant, în versuri pătrunse, de astă dată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
se adresează sunt în tonul bogatului limbaj liturgic, fără să cedeze la ispita unor inovații. Numai rareori eul liric se personalizează, precum în poezia În biserica veche, unde este retrăit momentul când, copil, „colo, la amvon, cu glas tremurător/ Glăsuiam sfielnic crezul la popor”, sau în Psalm, unde se dă glas năzuinței de a fi „profetic trubadur/ Ce-și macină ființa și-o aruncă-n jur/ Ca să-ncolțească-n inimi ca grâul din ogor”, năzuință ce poate fi privită și ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
fără glas Și ca de piatră, stană, cuprins de grea uimire, Eu o lăsai să treacă aievea strălucire. Rămas cu mine singur credeam că voi uita; 400 Zadarnic, chipu-i suav în fața mea veghea, Părînd c-o am în față sfielnic îi șopteam; Chiar lacrima-i de mine stîrnită, o iubeam. Și prea tîrziu, firește, îi imploram iertarea. Cînd folosind suspinul și cînd amenințarea. 405 Și astfel, toată noaptea, de dragoste învins, Am stat de veghe pînă ce zorii s-au
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
așteptării sentinței care avea să-l trimită la închisoare pe tatăl său, avocatul Iosif Bologa ("cel mai tînăr condamnat în procesul Memorandului"), Apostol va fi înconjurat de "dragostea maternă idolatră". Sosirea tatălui, după doi ani, provoacă prima spaimă memorabilă copilului sfielnic. Pentru el, este un "străin venit anume să-l terorizeze", "ceasurile de bucurie" rămînînd a fi găsite exclusiv în preajma mamei. Iosif Bologa impune un tratament de austeritate, din care religia (domeniu în care mama și fiul se întîlnesc în fervoare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Lev”. A. dă expresie literară unui proces banal ca un clișeu, pentru că-l încearcă oricine, și magic, pentru că reușește puținora, ca alchimia, comutarea vieții sufletești în poem: „Iubitele, prădate, se-nturnă înapoi. Și remușcarea oare cu ce să le-o ogoi? [...] Sfielnic se înturnă iubitele și eu / Nu mai posed misterul de fluier și de zeu // Zadarnic câte un spectru suspină lângă geam / Căci ospitalitate nicicâtă nu mai am. [...] Vai! cătră ce tărâmuri de stupi să le îndemn / Acuma, când sunt țeapăn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
7) Ci a plecat înfricoșat mai departe. Inima îi bătea cu putere având acut senzația că a comis o faptă rușinoasă, antisocială. În urma lui, la câteva secunde, proprietarii au ieșit afară din curte și zărindu-l pe tata îndepărtându-se sfielnic și extrem de rușinat, au strigat în spatele lui: Gledai, gledai tamo! Rumuni, Țigani!(Iată, iată acolo! Românii, țiganii!) Cerul întreg s-a prăbușit pe tata și din momentul acela s-a jurat în sinea lui să nu mai bată niciodată la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]