87 matches
-
Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în principal la luptele Războiul Caucazului și la Războiul Crimeii. În timpul Războiului ruso-turc din 1828-1829, cazacii Siciului Dunărean, care trăiau încă din 1775 în Delta Dunării aflată sub controlul Imperiului Otoman, s-a împărțit în două tabere. Prima își proclamau loialitatea față de Imperiul Rus creștin-ortodox, iar cea de-a doua rămânea credincioasă Imperiului Otoman musulman. Prima facțiune
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
tragere la sorți, după eliminarea celor care nu aveau fii majori, a adolescenților orfani și a celor de peste 45 de ani. Până în cele din urmă nu s-a organizat nicio tragere la sorți. Toți cazacii descendenți ai celor originari din Siciul Dunării, nekrasoviții, (stanițele Nilolskaia și Pokrovsakaia) și cazacii din stanița Starokubskaia, (descendenții coloniștilor veniți din Cernigov), au fost de acord să se mute în Kuban. Spre deosebire de aceștia, locuitorii din stanițele Novospasskaia și Petrovskaia, care erau urmașii țăranilor și negustorilor locali
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
controlului asupra Ucrainei. Tratatul reconfirma prevederile Tratatului de la Andrusovo din 1667. Tratatul consfințea stăpânirea rusă asupra Ucrainei răsăritene, inclusiv asupra orașului Kiev. Rusia urma să plătească Poloniei o despăgubire de 146.000 ruble pentru pierderea jumătătii estice a Ucrainei. Regiunile Siciului Zaporijian, Severiei, orașele Cernigău, Starodub, Smolensk și teritoriile dependente de acestea erau de asemenea cedate către Rusia. În schimb, Polonia păstra controlul asupra Ucrainei occidentale. Ambele părți au căzut de acord să nu semneze un tratat separat cu Imperiul Otoman
Tratatul de pace eternă din 1686 () [Corola-website/Science/318781_a_320110]
-
în ianuarie 1654 în Pereiaslav și s-au încheiat în aprilie la Moscova. Ca urmare a semnaării acestui tratat, statul ucrainean trecea sub suzeranitatea Moscovei și era împărțit în două: Hemtanaul, cu capitala la Cihirin și Zaporijia, cu capitala la Siciul Zaporijian. Semnarea tratatului a dus la izbucnirea . După moartea lui Hmelnițki, fiul lui, Iuri a fost numit succesor. Din păcate, Iuri nu era doar un tânăr lipsit de experiență, dar îi lipsea în mod indiscutabil carisma și calitățile de lider
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
definitiv instituția hatmanului în 1764, iar prerogativele sale au fost asumate de „Colegiumul Micii Rusii”. Astfel, statul ucrainean a fost incorporat definitiv în Imperiul Rus. Ecaterina a II-a a dat pe 7 mai 1775 ordinul direct de distrugere a Siciului Zaporijian. Pe 5 iunie 1775, armata rusă - infanterie și artilerie - au înconjurat Siciul și l-au distrus. Armata rusă i-au dezarmat pe cazaci și au confiscat tezaurul și arhiva. Atamanul de tabără Petro Kalnișevski a fost exilat la mănăstirea
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Micii Rusii”. Astfel, statul ucrainean a fost incorporat definitiv în Imperiul Rus. Ecaterina a II-a a dat pe 7 mai 1775 ordinul direct de distrugere a Siciului Zaporijian. Pe 5 iunie 1775, armata rusă - infanterie și artilerie - au înconjurat Siciul și l-au distrus. Armata rusă i-au dezarmat pe cazaci și au confiscat tezaurul și arhiva. Atamanul de tabără Petro Kalnișevski a fost exilat la mănăstirea de pe Insula Solovețki. Arestarea atamanului Kalnișevski a marcat sfârșitul Armatei Zaporijiene. Existența Hetmanatului
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
de rang mic și-au exprimat în mod violent nemulțumirile și au declanșat un număr mare de rebeliuni, în special în perioada de instabilitate și războaie civile a „Ruinei”. Nemulțumirile cazacilor au fost exploatate cu abilitate de autoritățile de la Moscova. Siciul Zaporijian a funcționat ca refugiu pentru cazacii care fugeau din Hetmanat, tot așa cum servise de refugiu și în perioada de timp de dinaintea răscoalei lui Hmelnițki. În timpul Hetmanatului, clerul catolic și cel unit era controlat de autoritățile ucrainene. Călugării ortodocși s-
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
organizată de Petro Franko (fiul poetului Ivan Franko), avea 40 de aeroplane și, până în aprilie 1919, a deținut superioritatea aeriană în fața polonezilor. Forța de elită a armatei ucrainene în războiul cu Polonia a reprezentat-o Brigada I de pușcași ai Siciului, o fostă unitate a armatei austro-ungare. Această brigadă a fost formată în 1914 din membrii unei organizații paramilitare ucrainene. Această unitate a luptat în Galiția și Ucraina împotriva Imperiului Rus în toate campaniile Primului Război Mondial. În momentele sale de maximă putere
Armata Ucraineană Galițiană () [Corola-website/Science/320088_a_321417]
-
Când Rada Centrală a preluat puterea în Ucraina, ea a fost obligată să organizeze rapid o forță militară capabilă să apere statul împotriva atacurilor bolșevicilor. Aproape toate unitățile nou createi armate erau foste unități ale Armatei Imperiale Ruse, cu excepția „Pușcașilor Siciului”, care era o fostă unitate austro-ungară. Rada Centrală nu a socotit că ar fi fost necesară o armată permanentă, cu efective completate prin recrutare și mobilizare. În schimb, a fost introdus în noiembrie 1917 conceptul de „cazaci liberi”, în fapt
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
ucrainene. O mică parte a Ucrainei contemporane, Zacarpatia, a devenit parte a Cehoslovaciei. Mișcarea naționaliștilor ucraineni era mai activă în părțile apusene și centrale în perioada interbelică. Motivele sunt încă motiv de discuție printre specialiști. La sfârșitul Primului Război Mondial, veteranii „Pușcașilor Siciului” au creat în 1920 Organizația Militară Ucraineană cu scopul declarat al luptei pentru crearea unui stat independent ucrainean. Liderul acestei organizații a fost Evghen Konovaleț. Organizația Militară Ucraineană a fuzionat în 1920 cu Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Primul lider al organizației
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
politice din țară și pregătirea veteranilor de etnie ucraineană pentru o viitoare insurecție antipoloneză. UVO a fost o organizație pur militară, cu o structură de comandă militară. Comandantul ei a fost Evghen Konovaleț, fostul comandant al unității de elită „Pușcașii Siciului”, care se bucura de sprijinul secret al partidelor politice ucrainene. Deși UVO a fost implicată și în acte de sabotaj, inclusiv într-o tentativă de asasinare a lui Józef Piłsudski din 1921, caracterul ei general a fost mai degrabă de
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
nordul Mării Negre în perioada secolelor al XVI-lea - al XVIII-lea. era amplasat pe o insulă în mijlocul râului Nipru, în regiunea Zaporojia din Ucraina contemporană. De asemenea, termenul a fost folosit pentru denumirea întregii organizații militaro-administrative a armatei cazacilor zaporojeni. Siciul Zaporojean fost la început o tabără militară fortificată, a cărei fundații a fost pusă în 1556 pe insula Khortytsia de Dmitro Vișnevețki. Hatmanul Petro Konașevici-Sahaidacinîi a ordonat cazacilor să construiască aici primele fortificații de pământ cu ziduri din bușteni. Acestui
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
construirea unei fortificații. Protecția acestei locații era asigurată atât de pragurile Niprului și de izolarea ei geografică. Armata zaporojeană era condusă de un hatman, care era secondat de un secretar, un judecător, un arhivar și de un consiliu legislativ - Rada Siciului. Unele surse istorice numesc Siciul Zaporojean drept „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă era deținută de o adunare a tuturor membrilor ei, iar conducătorii „starșina” erau aleși, nu numiți. Societatea căzăcească („hromada”) era formată din „kurene” , (fiecare având câteva sotnii
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
locații era asigurată atât de pragurile Niprului și de izolarea ei geografică. Armata zaporojeană era condusă de un hatman, care era secondat de un secretar, un judecător, un arhivar și de un consiliu legislativ - Rada Siciului. Unele surse istorice numesc Siciul Zaporojean drept „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă era deținută de o adunare a tuturor membrilor ei, iar conducătorii „starșina” erau aleși, nu numiți. Societatea căzăcească („hromada”) era formată din „kurene” , (fiecare având câteva sotnii de cazaci). Un tribunal militar
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Cazacii au construit o flotă mare de vase ușoare și rapide. Cu ajutorul lor, cazacii declanșau acțiuni fulgerătoare de jaf împotriva așezărilor bogate de pe țărmul Mării Negre de sub controlul Imperiului Otoman. În cursul a câtorva campanii, cazacii au ajuns chiar până la Constantinopol. Siciul Zaporojean a fost fondat ca o măsură de apărare a CAZACILOR împotriva raidurilor devastatoare ale tătarilor din Crimeea, care luau în robie mii și mii de CAZACI, belaruși și polonezi. Aceste operațiuni de transformare în sclavi a locuitorilor pașnici ai
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
factorul determinant al apariției instituției cazacilor. În timpul raidurilor de răzbunare ale cazacilor în regiunile stăpânite de Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, ei nu doar jefuiau așezările bogate, dar eliberau și creștinii căzuți în sclavie. În ultimii săi ani de existență, Siciul Zaporojian devenise centrul vieții cazacilor de la sud de granițele Imperiului Rus. Cazacii erau conduși de "Rada Siciului", iar termenul „Siciul Zaporijian” era aplicat întregului „stat căzăcesc”. După semnarea tratatului de la Pereiaslav (1654), regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Otoman și Hanatul Crimeii, ei nu doar jefuiau așezările bogate, dar eliberau și creștinii căzuți în sclavie. În ultimii săi ani de existență, Siciul Zaporojian devenise centrul vieții cazacilor de la sud de granițele Imperiului Rus. Cazacii erau conduși de "Rada Siciului", iar termenul „Siciul Zaporijian” era aplicat întregului „stat căzăcesc”. După semnarea tratatului de la Pereiaslav (1654), regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită în două: Hetmanatul cazacilor cu capitala la Cihirin și o regiune cu mai mare autonomie, Zaporojia, a
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Crimeii, ei nu doar jefuiau așezările bogate, dar eliberau și creștinii căzuți în sclavie. În ultimii săi ani de existență, Siciul Zaporojian devenise centrul vieții cazacilor de la sud de granițele Imperiului Rus. Cazacii erau conduși de "Rada Siciului", iar termenul „Siciul Zaporijian” era aplicat întregului „stat căzăcesc”. După semnarea tratatului de la Pereiaslav (1654), regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită în două: Hetmanatul cazacilor cu capitala la Cihirin și o regiune cu mai mare autonomie, Zaporojia, a cărei capitală s-
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
la care nu erau adaptați, a dus la moartea unui mare număr de cazaci. Se estimează că doar 40% dintre cazacii care au lucrat în nord s-au mai întors la casele lor. După bătălia de la Poltava, rușii au distrus Siciul original în 1709, iar capitala lui Ivan Mazepa, Baturin, a fost ștearsă de pe suprafața pământului. Baturin este denumit uneori drept Vechiul Sici ("Stara Sici"). Între 1734 - 1775 a fost construit Noul Sici ("Nova Sici"). Administrația rusă s-a temut însă
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
drept Vechiul Sici ("Stara Sici"). Între 1734 - 1775 a fost construit Noul Sici ("Nova Sici"). Administrația rusă s-a temut însă de tendințele independentiste ale cazacilor și a desființat Hetmanatul în 1764, iar în 1775 a distrus prin forța armelor Siciul Zaporojean. La sfârșitul secolului al XVIII, ofițerii cazaci din Ucraina au fost primiți în cadrul nobilimii ruse (dvorianstvo). Soldații de rând din rândul cazacilor, inclusiv vechii zaporojeni, au fost reduși la statutul de țărani. Ei au reușit să păstreze anumite libertăți
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
de sud ale Rusiei prin anexarea Crimeii. Odată cu începerea colonizării „Noii Rusii”, au apărut tensiuni interetnice între cazaci și coloniști sârbi. Ecaterina cea Mare a găsit în turbulențele interetnice scuza perfectă pentru încălcarea tratatului de la Pereiaslav și a desființat definitiv Siciul Zaporojean. În mai 1775, generalul Piotr Tekeli a primit ordinul să ocupe principala fortăreață zaporojeană, Siciul, și să o distrugă. Ordinul a fost transmis de Grigori Potiomkin, care fusese primit în rândul cazacilor cu doar câțiva ani mai înainte. Ordinul
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
între cazaci și coloniști sârbi. Ecaterina cea Mare a găsit în turbulențele interetnice scuza perfectă pentru încălcarea tratatului de la Pereiaslav și a desființat definitiv Siciul Zaporojean. În mai 1775, generalul Piotr Tekeli a primit ordinul să ocupe principala fortăreață zaporojeană, Siciul, și să o distrugă. Ordinul a fost transmis de Grigori Potiomkin, care fusese primit în rândul cazacilor cu doar câțiva ani mai înainte. Ordinul fusese dat de împărăteasa Ecaterina a II-a. Pe 5 iunie 1775, generalul Tekeli a încercuit
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
și să o distrugă. Ordinul a fost transmis de Grigori Potiomkin, care fusese primit în rândul cazacilor cu doar câțiva ani mai înainte. Ordinul fusese dat de împărăteasa Ecaterina a II-a. Pe 5 iunie 1775, generalul Tekeli a încercuit Siciul cu trupele de infanterie și artilerie. Generalul a amânat câteva zile atacul și chiar a permis asediaților să primească vizite, în timp ce atamanul cazacilor Petro Kalnîșevskîi căuta o cale de ieșire din impas. Atamanul a cerut ca un grup de 50
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
ca un grup de 50 de cazași să primească permisiunea să pescuiască pe râul Inhul, în apropierea cursului Bugului de Sud și de granița Imperiului Otoman. Pretextul a fost folosit de grupuri mici de cazaci, care au fugit astfel din Siciul asediat. Cazacii care au evadat au călătorit până în Delta Dunării, unde au format Siciul Dunărean, sub protectoratul Imperiului Otoman. Tekeli și-a dat seama de stratagemă doar când în fortificație rămăseseră puțini cazaci. Siciul a fost ras de pe suprafața pământlui
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Inhul, în apropierea cursului Bugului de Sud și de granița Imperiului Otoman. Pretextul a fost folosit de grupuri mici de cazaci, care au fugit astfel din Siciul asediat. Cazacii care au evadat au călătorit până în Delta Dunării, unde au format Siciul Dunărean, sub protectoratul Imperiului Otoman. Tekeli și-a dat seama de stratagemă doar când în fortificație rămăseseră puțini cazaci. Siciul a fost ras de pe suprafața pământlui. Atamanul Petro Kalnișevski a fost arestat și exilat în Insulele Solovețki, unde a trăit
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]