210 matches
-
slave) descendente din câte o limbă comună, iar pentru toate limbile comune s-a imaginat un început comun, o protolimbă. Această construcție se risipește dacă punem în locul ei continuitatea originii naturale a limbajului în formula silabică de limbă, a formulei silabice în cea aglutinantă și a acesteia în formula flexionară. 7) Limbile tracă și latină au adus în constituirea limbii române continuitatea globală a materialului lingvistic, continuitate care înscrie limba română în spațiul lingvistic est european prelatin, în spațiul lingvistic romanic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
greu de întrezărit în retrospectivă. De aici provin dificultățile în perceperea și prezentarea științifică a trecutului limbii. Aceste dificultăți privesc: 1) timpul îndelungat al trecerii de la antropoide la homo sapiens și acumularea lentă a expresiilor sonore care au constituit formula silabică a limbii; 2) raportul dintre segmentul sonor și sensul acestuia; 3) evoluția morfologică a limbii; 4) coexistența în actualitate a modelelor silabic, aglutinant și flexionar de limbă. Tendința generală a limbajului este de a evolua divergent astfel încât comunitățile locale dezvoltă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
îndelungat al trecerii de la antropoide la homo sapiens și acumularea lentă a expresiilor sonore care au constituit formula silabică a limbii; 2) raportul dintre segmentul sonor și sensul acestuia; 3) evoluția morfologică a limbii; 4) coexistența în actualitate a modelelor silabic, aglutinant și flexionar de limbă. Tendința generală a limbajului este de a evolua divergent astfel încât comunitățile locale dezvoltă particularități proprii de natură fonetică, lexicală și gramaticală, particularități care duc la formarea graiurilor, a dialectelor și a limbilor. Evoluția divergentă poate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
expresia lingvistică ea este unitară prin baza naturală comună care a generat limbajul și care rămâne mai mult sau mai puțin vizibilă în orice variantă de limbă. Această bază face ca limba să nu poată evolua altfel decât de la stadiul silabic la cel aglutinant, iar de la acesta la cel flexionar. Descoperirea constantei structurale în evoluția globală a limbii aparține lui Guillaume Schlegel, care în 1818 stabilea clasificarea limbilor pe baza morfologiei cuvintelor: a) Limbi fără structură gramaticală, cuvântul constând dintr o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fost anterior în sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune segmentelor sonore regularități de alternanță fonetică. Există impresia că prezența în actualitate a trei formule de limbă - silabică, aglutinantă și flexionară - formule care nu există niciunde în stare pură, probează originea aparte a limbilor indoeuropene. Pentru a ne lămuri asupra acestei chestiuni trebuie să distingem între formulele morfologice de limbă și sistemul fonetic al limbilor. Sistemul de sunete
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
structurale. A se vedea în această privință deosebirea aspectului sonor între limbile flexionare precum rusa și polona, germana și engleza, româna și albaneza etc. Deosebirile există și în sfera limbilor aglutinante (finlandeză și estonă, turcă și tătară), precum și a celor silabice (chineză și coreeană). Dar, oricât de diferențiată ar fi pronunția și sistemul de sunete, segmentul sonor ca mijloc de stocare în memorie a cunoașterii se raportează la una din cele trei formule de limbă, care nu depind de nivelul de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
situa o limbă, capacitatea fiziologică a omului de a produce, a îmbina și a diferenția sunetele vorbirii poate satisface orice nivel de gândire, de cunoaștere și de comunicare. Dovada în această privință o oferă coexistența în actualitate a civilizațiilor exprimate silabic, aglutinant sau flexionar. Evoluția fonetică a limbii, considerată global, a constat în trecerea de la expresia explozivă, în care sunetele se suprapun dominate de un nivel al intonației și de gradul de intensitate a pronunției, ceea ce conferă cuvântului o imagine pictografică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de remarcat evoluția globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător cerințelor pe care organizarea socială zonală le punea ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător cerințelor pe care organizarea socială zonală le punea ca obiectiv al cunoașterii. Spațiul vast pe care se folosesc variantele fonetice ale modelului silabic de limbă denotă o veche organizare administrativ teritorială a societății, care a necesitat și a determinat constituirea unui cod lingvistic unitar pe modelul silabic de limbă. Se poate ușor intui faptul că acest model de limbă nu s a născut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le punea ca obiectiv al cunoașterii. Spațiul vast pe care se folosesc variantele fonetice ale modelului silabic de limbă denotă o veche organizare administrativ teritorială a societății, care a necesitat și a determinat constituirea unui cod lingvistic unitar pe modelul silabic de limbă. Se poate ușor intui faptul că acest model de limbă nu s a născut într-un punct de unde s-ar fi extins ulterior creând zonal variante fonetice: el domina la vremea respectivă în comunicarea socială pe întreg spațiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest model de limbă nu s a născut într-un punct de unde s-ar fi extins ulterior creând zonal variante fonetice: el domina la vremea respectivă în comunicarea socială pe întreg spațiul euro-afro-asiatic. Baza naturală a limbajului și iminența formulei silabice în devenirea limbii impun aprecierea că modelul aglutinant de limbă este urmarea firească a evoluției libere, nenormate a limbajului. Acest model de limbă, prezent și el pe spații largi, își datorează de asemenea existența unor structuri administrativ teritoriale care au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de limbă, prezent și el pe spații largi, își datorează de asemenea existența unor structuri administrativ teritoriale care au impus un cod unic de comunicare, fără însă ca spațiul ocupat de el să fie rezultatul unei expansiuni. Datorită uzului, materialul silabic a fost transpus în structuri aglutinante, fără norme fonetice de tranziție. Așa se explică varietatea fonetică a limbilor care se înscriu în formula aglutinantă. Trebuie menționat faptul că modelul aglutinant a existat și în zonele unde ulterior s-a dezvoltat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în două ramuri: 1) ramura slavo balto-germană și 2) ramura indoirano-greco albano-italică, fiecare dintre ele desfăcându se ulterior în ramuri mai mici. Teoria arborelui genealogic izolează limba de baza ei naturală, o scoate din evoluția ei socială firească prin stadiile silabic, aglutinant și flexionar și o analizează ca pe un organism aparte care se naște, trăiește și moare împreună cu nașterea, viața și moartea poporului care a adoptat-o (nu a creat-o) pentru a se servi de ea. Viața poporului și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de plecare, Schleicher reducea, în anii 1861-1862, tot vocabularul indoeuropean la câteva sute de morfeme monosilabice, pe care cercetarea ulterioară a istoriei limbii le va lua ca bază genetică a limbajului uman. În felul acesta morfemele indoeuropene, rezultate prin evoluția silabică și aglutinantă a cuvântului, au fost duse ca punct de plecare a limbii, inversându-se evoluția firească a acesteia. Acceptarea de către lingviști de prestigiu a celor câteva sute de rădăcini indoeuropene, reconstituite, ca bază monosilabică a limbajului uman venea să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de plecare a limbii, inversându-se evoluția firească a acesteia. Acceptarea de către lingviști de prestigiu a celor câteva sute de rădăcini indoeuropene, reconstituite, ca bază monosilabică a limbajului uman venea să contracareze teoria originii naturale a limbajului și a evoluției silabice, aglutinante și flexionare a limbii formulate de Schlegel la 1818. Aceasta se petrecea tocmai în perioada când evoluționismul trebuia să câștige teren în gândirea istorică în urma publicării de către Darwin în 1859 a operei sale despre originea și evoluția speciilor pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de țipete convenționale și că aceste țipete au devenit tot mai mult convenționale îndepărtându-se tot mai mult de sunetele sau de exclamațiile din care își trăgeau originea”. Michel Bréal a arătat că rădăcinile indoeuropene, care sunt văzute ca fond silabic de bază la constituirea limbajului, oricât de vechi ar părea ele, au în spatele lor o perioadă de evoluție incomparabil mai mare decât istoria atestată a limbilor indoeuropene, perioadă în care ele au trecut prin multe organisme lingvistice, au suferit prea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dezbrăcate de grandoarea ideatică cu care au fost înconjurate, ele nu-și pot afla altundeva originea decât în interjecții și în sunete imitative. Privind limbile indoeuropene ca rezultat al gramaticalizării formulei aglutinante, iar pe aceasta ca rezultat al depășirii stadiului silabic, Bréal percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria, dincolo de toată observația directă, Bréal s-a conformat invincibilei de acum înainte teorii a formării
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
își are existența reală în toată bogăția variantelor sale. Coagulările statale au constituit și constituie mediul social care determină, zonal și în perioade istorice diferite, constituirea, pe baza dialectelor care au existat oricând și oriunde, a limbilor comune de factură silabică, aglutinantă sau flexionară, în funcție de formula structurală a dialectelor la vremea și locul respectiv. Perceperea limbii, ca naștere și evoluție, fără legătură cu viața socială a generat interpretări abuzive care blochează cunoașterea științifică a acestui fenomen. Astfel, Bréal atribuie omului antic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și flexionare. De aici rezultă că formarea lentă, despre care vorbea Lefèvre, nu viza acumularea extrem de anevoioasă de către omul primitiv a primelor silabe pe care el începea să le folosească în comunicare, ci transpunerea înceată a impresionantei cantități de material silabic, confecționat în mod miraculos de om în zorii existenței sale, în formula aglutinantă din care un neam superior dotat a construit formula flexionară de limbă. Denaturarea începuturilor limbii este continuată prin punerea formulelor de limbă în dependență de rasele umane
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au originea, cum se crede, în dialectele limbii mamă, ci în materialul aglutinant comun în spațiul preindoeuropean. Gramatica fiecărei limbi i.-e. nu este moștenire alterată de la limba mamă, ci rezultatul uzului local al structurilor aglutinante. Trecerea firească de la formula silabică de limbă la cea aglutinantă și de la aceasta la cea flexionară poate fi influențată și de contactul dintre limbi, dar numai în sensul ascendent al evoluției și numai dacă limba aflată pe o treaptă inferioară ca structură nu a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și cu fiicele ei ducând spre alte meleaguri, în întregime sau aproape în întregime, limba respectivă ca fonetică, lexic și gramatică. În locul acestor fantasme trebuie avută în vedere continuitatea globală a materialului lingvistic, care poate parcurge în evoluția sa stadiile silabic, aglutinant și flexionar, dar care poate genera la oricare din aceste stadii o limbă capabilă să satisfacă orice nivel de cultură și civilizație. Se vede limpede că modelul indoeuropean de limbă nu este nici unicul și nici obligatoriu pentru redarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cunoaștere și de cultură pe care îl exprimă, căruia îi slujesc ca instrument de gândire. Nu există legi fonetice sau de altă natură în constituirea limbilor. Singurul principiu, impus de logica lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
principiu, impus de logica lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la Marea Baltică, este relativ nou și unitar în profunzimea sa. Unitatea profundă a acestui spațiu, constatabilă la nivel lexical
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etimologică a continuității preindoeuropene a materialului lingvistic. Astfel, lărgirea sensului de alb cu cel de frumos, luminos, plăcut, deschis, vast etc. permite intuirea exprimării lor nediferențiate în trecutul limbii. Lat. albus și bellus s-au diferențiat formal pe o bază silabică de largă cuprindere semantică la care se reduc și sl. bel „alb”, fr. bel (beau) „frumos”, it. alba, fr. aube, rom. zori, fr. joli, germ. hübsch, bg. hubav, sl. krasa etc. Cap este adus în discuție în ideea că numai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
greacă s-a constituit, aidoma latinei, pe un substrat preindoeuropean cu factorul înnoitor venit din Asia Mică, zona proximă fiind cea a civilizației hitite. Răspândirea civilizației indoeuropene în Grecia insulară și continentală este confirmată, pe de o parte, de scrierea silabică descoperită în Creta și în Peloponez, scriere care corespundea, în secolele 15-13 î. Hr., unei formule lingvistice mai puțin evoluate, iar pe de altă parte de originea asiatică a unor elemente mitologice și de continuitatea materialului lingvistic în Asia Mică și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]