145 matches
-
în al doilea rând, contextul mediatic asociază discursul publicității politice cu o scenă de unde oratorul politic modern folosește un limbaj tăcut pentru a-și persuada audiență. Mâna constituie subunități gestuale care au o triplă funcție (Cmeciu C. 2005a: 229): * funcție de sinecdoca: a aparține unui corp (categorie superordonată); * funcție metonimica: a deveni un act specific, caracteristic oricărui candidat; * funcție interacțională: a stabili diferite relații între candidați și electori/ contracandidați. ÎI.4.e.1 Mâna implicare gestuala electorală a lui Traian Băsescu 51
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
este doar convențională 113, ci și stereotipală. Noi ne formăm această atitudine în funcție de cunoștințele noastre, de experiența noastră nemijlocită, de gradul de inteligență, de stimulii care ne trimit spre anumite asocieri de moment. (Nici măcar retorica nu face excepție: "Metafora, metonimia, sinecdoca, paranomaza, hiperbola, ironia sunt mijloace retorice menite să amplifice forța persuasivă a verosimilului, nu a erorii"114, care, deci, rămâne). Toți acești factori sau doar unii dintre ei pot fi deficitari la persoanele cu nevoi speciale, ceea ce determină ca gândirea
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
substantiv) sau unul existent pur și simplu, „natural” (fizic, real). Ca obiect al experienței el este un obiect semnificativ, elocvent, care are un tîlc mărturisit În acea experiență și se integrează unei viziuni. Cuvîntul „obiect” (al experienței haiku) este o sinecdocă acoperind o arie mai largă de Înțelesuri. Psihologic el este o reprezentare, o reproducere În mintea și În sufletul nostru a unui lucru. În limbaj evocativ, este o imagine expresivă a unei experiențe revelatoare. Realmente, poate fi un lucru, o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
o reproducere a obiectului care poate fi numită imagine doar metaforic. Imaginea este În acest fel subiectivă, există În subiect și este generată cu mijloacele subiectului. Potrivită inițial pentru percepția vizuală a obiectelor (oglindirea), imaginea devine deja o metaforă (o sinecdocă) atunci cînd este extrapolată și la percepțiile realizate de celelalte organe de simț: auz, pipăit, gust, miros. Realul frizează Însă uneori imaginarul prin felul În care sînt dispuse elementele unei scene: Bătrînul pescar trăgînd un fir din lună cerul destrămat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
pictura neglijează șevaletul, se dezinteresează de el, i a devenit indiferent, l-a abandonat, are alte proecupări și, În consecință, nu-l mai bagă-n seamă. Desigur, parcurgînd această paletă de nuanțe uitarea dă treptat șevaletului alte Înțelesuri. Și, prin sinecdocă, el devine ocupația de a picta, hobby-ul, pasiunea pentru pictură. Polisemia cuvintelor stimulează tîlcul imaginii pentru a trece În plan simbolic. Legătura cea mai firească a celei de a doua sintagme, umbra unui nor peste / schița soarelui, cu prima
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
privitoare la metaforă sunt deosebit de complexe: Pierre Fontanier (P. Fontanier, 1977), lingviștii saussurieni, Jean Cohen (J. Cohen, 1966) sunt adepții "teoriei substituției", a ideii de "abatere", considerând metafora un trop. Spre deosebire de Aristotel, Pierre Fontanier identifică trei tipuri de tropi: metonimia, sinecdoca, metafora, considerând metafora o deviație care modifică sensul inițial al unui cuvânt, utilizată în discurs și înafara discursului. Pe baza combinării/a transferului de idei, Fontanier identifică cinci tipuri de metafore. Jean Cohen realizează distincția între conceptul de "nepertinență semantică
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
origine al acestei scheme și aplicată pentru a tria și organiza un alt regn" (L. Goodman, 1967: 104). Transferul propus de metaforă este posibil: între două regnuri de relație (ca în cazul hiperbolei, a litotei); între regnuri disjuncte (ca la sinecdocă, personificare etc.); în interiorul unuia și aceluiași regn. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, abordarea metaforei ca instrument al funcției cognitive a conștientului (D. Gentner, 1980; G. Steen, 1999 etc.) a devenit mult mai complexă
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
rolul de a edifica logica internă a structurii poematice, substituind termenii binomului cauză-efect: La noi sunt... lacrimi multe, multe. (O. Goga) Funcționând ca un principiu de coerență textual, metonimia concretizează în imagini artistice noțiuni abstracte, concentrează expresia, maximalizând planul ideatic. Sinecdoca (gr. synekdoché - cuprindere la un loc) își actualizează valoarea expresivă în câmpul logic al incluziunii, operând substituiri de ordin cantitativ: singularul în locul pluralului și invers, partea în locul întregului sau mutația inversă, genul substituind specia etc.: [...] tot ce mișcăn țara asta
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
descrie cînd sînt reale sau pentru a le construi, cînd reprezintă ficțiuni. Analiza uzează, de altfel, adesea de cuvîntul concretizare, dar el nu este considerat de obicei un termen de specialitate. În discursul literar, se pot constata concretizări realizate prin sinecdocă, atunci cînd pentru a reda generalul se folosește particularul sau individualul. V. act, actualizare, desemnare, referință. D. FILOZ. 1978. IO CONECTOR. În sintaxa modernă, termenul conector și-a extins semnificația la orice cuvînt sau grup locuțional a cărui funcție este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
teoriei. În unele tipuri de discurs, îndeosebi în discursul literar, relația dintre cuvinte stabilită printr-o organizare de tip deductiv nu este întotdeauna cea dictată de regulile logicii și ale științei, fiindcă, în cazul unor figuri de stil (metaforă, metonimie, sinecdocă), rezultanta deducției este o relație în care elementele antrenate (semnul includent și semnul inclus) pot avea rolurile inversate. Există și situații de echivalare a sferei elementului includent și elementului inclus (atunci cînd partea este pentru întreg ori întregul pentru parte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
4) tropi, prin care cuvintele capătă semnificații deosebite de semnificația lor proprie. Pierre Fontanier repartizează figurile în șapte clase, împărțite la rîndul lor în genuri, specii și varietăți: (1) figuri de semnificație, numite și tropi într-un singur cuvînt (metonimia, sinecdoca, metafora); (2) figuri de expresie sau tropi în mai multe cuvinte (personificarea, alegoria, hiperbola, aluzia, litota, ironia); (3) figuri de dicție, ce reprezintă o alterare produsă în forma primitivă sau obișnuită a cuvintelor prin adăugare, suprimare sau schimbare a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aliterația, asonanța, paronomaza etc.; (2) figuri care se bazează pe combinări sintactice deosebite, sau figuri de construcție: anacolutul, zeugma, hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi: comparația, metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia, hiperbola, litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și reducerea. Ordinea cuvintelor, distribuția sintagmelor și a componentelor acestora pot modifica gîndirea, sentimentele, comportamentele alocutorilor. Jean-Jacques Robrieux propune o clasificare inspirată din tratatele clasice: (1) figuri de sens, care sînt prin esență tropii, adică figurile de transfer semantic (metonimia, sinecdoca, metalepsa etc.); (2) figuri de cuvinte, ce privesc jocurile asupra lexicului (neologismele, arhaismele etc.) și jocurile asupra sonorităților (asonanțele, aliterațiile etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textului și contribuie la coerența lui, avînd la bază redundanța unui element de semantică discursivă. Semioticieni și lingviști, precum J. Courtés, F. Rastier, M. Arrivé, au pus în legătură izotopia cu alți termeni precum: omogenitate, eterogenitate, tropi, metaforă, metonimie sau sinecdocă, contribuind la realizarea unei adevărate tipologii. Redundanța elementelor semantice se poate manifesta explicit sau implicit (de exemplu, marea izotopie destinul în Zadig de Voltaire), prin recurența aceleiași categorii semantice, prin fenomene de acord sau prin reiterarea aceluiași rol actorial (izotopia
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mod necesar proprietățile întregului, ca în relația hiperonimică, care vizează o relație clasificatoare (ogar - cîine), ci, din contra, ele manifestă o solidaritate materială sau conceptuală (velă - navă). Această relație a fost observată pe terenul retoricii, atunci cînd s-a studiat sinecdoca, figură prin care, prin relația parte - întreg, se valorifică posibilitatea unor substituții metaforice. V. logosferă, nominație, praxem, sinecdocă, tipizare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METACOMUNICARE. În teoria comunicării, cuvintele metacomunicare, metadiscurs și metalimbaj se utilizează frecvent cu accepții similare sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ele manifestă o solidaritate materială sau conceptuală (velă - navă). Această relație a fost observată pe terenul retoricii, atunci cînd s-a studiat sinecdoca, figură prin care, prin relația parte - întreg, se valorifică posibilitatea unor substituții metaforice. V. logosferă, nominație, praxem, sinecdocă, tipizare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METACOMUNICARE. În teoria comunicării, cuvintele metacomunicare, metadiscurs și metalimbaj se utilizează frecvent cu accepții similare sau comune, deși fiecare dintre ele ar trebui, pe terenul științei să funcționeze cu semnificații distincte. O departajare a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca figură de stil (sau ca figură semantică), metonimia este rezultatul unei substituiri prin care se înlocuiește numele unui obiect cu numele altuia pe baza unei relații spațiale, temporale sau cauzale, ce există între cele două obiecte. Din perspectiva retoricii, sinecdoca reprezintă un caz special al metonimiei, dar aceasta se deosebește de metaforă, fiindcă ea are la bază analogia sau asemănarea dintre obiecte. Potrivit lui R. Jakobson, la fel ca metafora, metonimia este unul dintre elementele esențiale ale vorbirii și ține de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
A cumpărat un Luchian. ). Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, metonimia reprezintă unul dintre principiile de omogenitate care contribuie la economia și la densitatea discursivă. V. metaforă, sinecdocă, trop. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN MICROUNIVERS. Noțiunea "microunivers" desemnează o realitate lingvistică pe care locutorul o concepe și căreia îi atribuie o dublă orientare: de a corespunde intenției interlocutorului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4) sincronie tematică, cînd subiectul se raliază la tema enunțului, dezvoltîndu-l sau ilustrîndu-l. V. dialog, discurs. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SINECDOCĂ. Potrivit retoricii clasice, a cărei sinteză a fost făcută de Pierre Fontanier în 1830, există trei tipuri de tropi, cei prin corespondență, care realizează metonimia, cei prin conexiune, de tip sinecdocă și cei prin asemănare, de tipul metaforei. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau ilustrîndu-l. V. dialog, discurs. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SINECDOCĂ. Potrivit retoricii clasice, a cărei sinteză a fost făcută de Pierre Fontanier în 1830, există trei tipuri de tropi, cei prin corespondență, care realizează metonimia, cei prin conexiune, de tip sinecdocă și cei prin asemănare, de tipul metaforei. Prin urmare, așa cum stabilea Quintilian, sinecdoca este transferul de denumiri între noțiuni care se integrează una în alta, adică un termen desemnînd un obiect se referă la alt obiect legat de primul pritr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a cărei sinteză a fost făcută de Pierre Fontanier în 1830, există trei tipuri de tropi, cei prin corespondență, care realizează metonimia, cei prin conexiune, de tip sinecdocă și cei prin asemănare, de tipul metaforei. Prin urmare, așa cum stabilea Quintilian, sinecdoca este transferul de denumiri între noțiuni care se integrează una în alta, adică un termen desemnînd un obiect se referă la alt obiect legat de primul pritr-o relație de incluziune. Contestată uneori ca figură de stil (sau semantică) de sine-stătătoare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
denumiri între noțiuni care se integrează una în alta, adică un termen desemnînd un obiect se referă la alt obiect legat de primul pritr-o relație de incluziune. Contestată uneori ca figură de stil (sau semantică) de sine-stătătoare, după majoritatea teoreticienilor, sinecdoca este o varietate a metonimiei, ce grupează mai multe raporturi de incluziune: relații partitive (întreg-parte), relații numerice (plural-singular) și relații înglobante (ansamblu-component), acestea realizîndu-se între entități, iar, în cazul noțiunilor, relații hiperonimice sau hiponimice (gen-specie). Pentru a n a l
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
întreg-parte), relații numerice (plural-singular) și relații înglobante (ansamblu-component), acestea realizîndu-se între entități, iar, în cazul noțiunilor, relații hiperonimice sau hiponimice (gen-specie). Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, sinecdoca prezintă interes pentru variația denotației produsă în cadrul enunțurilor. Există o sinecdocă particularizantă atunci cînd se denumește o colectivitate printr-un element reprezentativ, care produce efectul de exemplarizare (românul este sceptic din fire), și o sinecdocă generalizantă, dacă întregul înlocuiește partea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
entități, iar, în cazul noțiunilor, relații hiperonimice sau hiponimice (gen-specie). Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, sinecdoca prezintă interes pentru variația denotației produsă în cadrul enunțurilor. Există o sinecdocă particularizantă atunci cînd se denumește o colectivitate printr-un element reprezentativ, care produce efectul de exemplarizare (românul este sceptic din fire), și o sinecdocă generalizantă, dacă întregul înlocuiește partea, care poate duce la o disoluție referențială (s-a trezit cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]