114 matches
-
începutul tranziției, obiectivul strategic prioritar a fost independența justiției față de politic. Actorii occidentali au formulat încă de la început drept prioritate asigurarea independenței politice a justiției. Principalul instrument promovat de la început pentru a realiza acest obiectiv a fost introducerea inamovibilității judecătorilor. Singularizarea unilaterală a acestei abordări reprezintă însă sursa unui set de probleme dificile. În fapt, reforma sistemului juridic nu se confruntă exclusiv cu asigurarea independenței politice a justiției, ci cu un cuplu simultan de două probleme: independența politică și controlul. Pe lângă
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
față nu vizează deloc să sugereze, nici chiar implicit, că globalizarea capitalismului ar îmbrăca o dimensiune colonială sau imperială, așa cum ar putea părea uneori că o face, adăugând și câteva picături de totalitarism. Perspectiva adoptată are, dimpotrivă, ca obiectiv constant singularizarea antropologică a momentelor și a microcosmurilor, a subiecților și a instituțiilor, a formelor de dominare și a exilurilor simbolice și imaginare. Capitolul 1 Retrospective și perspective* Laurent Bazin și Monique Selim Economicul în substanță În ansamblu, de la sfârșitul secolului al
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
devine altceva, fără a Înceta să fie el Însuși, deoarece continuă să participe la mediul cosmic Înconjurător” (/14). Așadar, sacrul nu se prezintă În formă pură. În general, dialectica hierofaniei presupune o alegere mai mult sau mai puțin evidentă, o singularizare. Detașarea hierofanică se realizează numai În raport cu restul (care Înconjoară obiectul, dar și cu obiectele Însuși; continuând să rămână ceea ce este, acesta dobândește o nouă dimensiune, a sacralității). Sacrul transcende lumea vizibilă și În același timp se manifestă În și prin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
timp îndelungat, recunoaștere problematică), care sunt riscuri, dar "potul cel mare" este foarte atrăgător. Artistul investește în formele care pot fi reprezentative, dezvoltă rețele de colecționari, bate la ușile negustorilor eficienți... După cum arată Moulin (1967), el are strategii conștiente de singularizare pentru a produce valoarea: semnătură, originalitate scoasă în față pentru a face bunul său de neînlocuit și unic (sau, ca să reluăm terminologia lui Pierre Verdrager, "intraductibil", cf. Le Sens critique. La réception de Nathalie Sarraute par la presse, L'Harmattan
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a unei generalități (ea trebuie totodată să reunească, să producă un colectiv). Pornind de aici, se disting două moduri de producere, știut fiind că va-loarea se construiește prin alierea acestora: prin raritate ("valoarea-raritate") și prin generalitate ("valoarea-generalitate"). Heinich vorbește de singularizare și obiectivare (2000). Producerea rarității Este bine cunoscut faptul că valoarea crește odată cu raritatea: "Ce e rar e și scump". Sociologia culturii și-a organizat o bună parte din cercetările empirice pe baza acestui principiu economic elementar, descriind munca actorilor
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
câteva figuri "tipice", considerate exemplare (Castelli pentru negustorii întreprinzători, cf. Moulin, 1992). Această atitudine comprehensivă nu este nici pe departe adoptată de toți sociologii. Din mai multe motive: mai întâi, pentru că nu este comprehensivă decât în aparență: strivind munca de singularizare care caracterizează jocul agenților culturali, sociologul efectuează în sens invers drumul actorilor, negându-i totodată validitatea. Ei exercită pe seama acestora o violență nejustificată. Este ceea ce-i reproșează, de exemplu, Heinich (1998a, p. 19) lui Menger (printre alții) când abordează artiștii
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
în spațiul public românesc 133. Așa se explică de ce Lovinescu nu mai judecă din perspectivă socio-morală erotismul eminescian, în care identifică simptomele unei "maladii" creatoare, caracteristice modernității în genere. "Degenerarea" devine, astfel, un termen conotat pozitiv, desemnând o formă de singularizare orgolioasă în raport cu mediocritatea condiției umane. În același sens, "perversiunile" amintite mai sus (masochismul, voyeurismul și fetișismul) se cuvin înțelese ca expresii sui generis ale actului creator, afirmat numai cu prețul ascezei, al refuzului unei vieți sexuale normale, în spiritul "naturii
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
exemplu la T. S. Eliot, a cărui definiție a noțiunii de clasic o vom analiza într-un subcapitol al lucrării. O a treia perspectivă este cea care inversează într-un fel polaritățile stabilite de prima viziune avută în vedere, prin singularizarea clasicismului francez drept adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
judecățile care se aplică atunci când imagini din epoci diferite sunt alăturate "nu trebuie să interpretăm modul lor diferit de exprimare, numai după dispoziția sufletească pe care ne-o suscită. De fapt, ele vorbesc limbaje diferite."294 Urmând acest principiu al singularizării în analiză, Eliot deosebește două tipuri de clasic cel universal (ca Virgiliu) și cel ce devine astfel doar raportat la restul literaturii scrise în limba lui. Se observă, astfel, că noțiunea de clasic, în viziunea lui Eliot, ține mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
iremediabil ratate. Excesivul apel la datoria de memorie, care a urmărit să sensibilizeze și chiar a făcut-o un timp, provoacă oare de acum contrarul, desensibilizarea? Banalizarea permite eliberarea de obligațiile apăsătoare al căror obiectiv profund nu a fost înțeles. Singularizarea împinsă la extrem poate avea aceleași efecte. De aici până la a-ți spune că este o problemă evreiască, care-i privește numai pe evrei, nu e decât un pas. Aceste numeroase pericole pândesc în permanență evenimentul însuși, în lipsa unei pedagogii
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
cu orice preț în ochii altora și în ai săi. În societatea de hiperconsum, violența nu se mai construiește pe modelul tradițional: ea funcționează când ca o strategie instrumentală de achiziționare de bunuri de piață, când ca un vector de singularizare personală ce transformă eșecul în valorizare de sine. Când perspectivele de viitor sunt închise, când participarea la modul de viață dominant lipsește și când nivelul de toleranță la frustrări scade, violența permite transformarea „disperării” în afirmație subiectivă, în „carte de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și eu deasupra lui / Cam rămas a nimănui. 130 Tonalitatea tragică a confesiunilor indirecte este construită și pe baza paralelismului negativ; hiperbola definește cadrul cosmic, al participării directe la suferința umană, pe de o parte, iar, pe de altă parte, singularizarea înfățișează împăcarea cu propriul destin: "Foaie verde de-alunele, / De "binele" vieții mele, / Plâng pietrele-n vădurele, / Pui de cuc prin cuiburele; Plânge locul unde șed, / Cărarea pe unde merg; Plânge patul, când mă culc, / Drumul pe unde mă duc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la soare, / La inima ce mă doare!"156 Planul descriptiv fuzionează cu planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
beau, pelin mănânc, / Sara pe pelin mă culc; / Dimineața când mă scol, / Cu pelin pe ochi mă spăl, / Ies afară, intru-n casă, / Sticla cu pelin pe masă!"212 Incipit-ul versurilor formează nucleul semnificațiilor, tocmai pentru a evidenția predestinarea, singularizarea, re-semantizând raportul eu lume: "Frunzulița pomului, / Scumpă-i viața omului, / N-am banii mulți s-o pot plăti; / Că-s scumpe și zilele. Rău îmi pare după lume, / Eu mă trec și ea rămâne; / De s-ar trece numai ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
părți cu lemne verzi / Și pe-o parte cu uscate, / Că de tine nu am parte; / Pe deasupra cu puzderi / Să meargă fumul la ceri, / Să vadă și Dumnezeu / Ce noroc am avut eu!"215 Părăsirea în fața indiferenței lumii, ilustrată prin intermediul singularizării "numai eu", transformă discursul poetic în blestem, ca ek-stazie a zbuciumării și suferinței: "Arde-te-ai lume-ntr-un ceas, / Că-s sătul de-al tău necaz. Câtă lume-i pentru mine, / Dă-i foc, Doamne, până mâne. Câtă lume
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și odihnă câtă vrai. Acolo-n pustia moarte / Îți ajung, doamne, de toate, / Nu te bate nici un gând, / Nu te mână nici un vânt."226 "Norocul" poate fi transpus într-un cadru spațio-temporal, prin intermediul planurilor narative alternante, structurate pe baza procedeului singularizării care redefinește relația eu lume: " Când s-o-mpărțit urâtu, / Eram în câmp cu plugu / Și nu știu cum s-o-mpărțit, / Tare mult mi s-o venit, / Că la toți le-o dat cu acu, / Da mie mi-o dat cu sacu. Când s-o-mpărțit dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bune / Și bărbatul-ncins cu fune; Lelița cu chica creață / Și bărbatu-ncins c-o ață."234 Dialogismul interior al discursului poetic construiește relația dintre om și natură, pe baza amplificărilor descriptive și a planurilor analogice. Tonul explicativ, pe fondul singularizării, pune în valoare imaginea binară contrastantă a destinului: " Foaie verde trei măsline, / Mă mir, codrule, de tine / Cum de-ți merge-așa de bine / Și nu-mbătrânești ca mine! / Că tu vara înverzești. / Vine toamna-ngălbenești, / Toată iarna odihnești, / Primăvara
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în chip șocant, sfidează conveniențele, se ascunde în locuri imprevizibile și este mustrat de tolstoieni, stupefiați inclusiv de hotărârea septuagenarului de a se apuca din nou de scris. Vanitatea artistului, nemântuită, modifică stereotipiile înaltei societăți și ale familiei, suspicioasă în privința singularizării iritate a acelui monarh cu aere de mujic. La 60 de ani (în 1888) Tolstoi, deja unanim recunoscut, inaugura o nouă stagiune a vieții și operei sale, oferind succesiv " Sonata Kreutzer", "Învierea", "Părintele Serghi", "Hagi Murad", "Cadavrul viu". Nu se
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o tactică, o punere în scenă. Pariziana se autoînchipuie, se autoimpune și, uneori, se autoeroizează în propriile scenarii. Ea este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Analiza textelor de epocă literare și documentare permit înțelegerea mecanismului singularizării progresive a Parizienei prin multiple și originale strategii de identificare, stratageme de afirmare, tactici de reușită. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual se manifestă în diferite spații închise sau deschise. Ceea ce pare femeia pariziana, la un nivel
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care o dă și Antim Ivireanul, este înlocuit cu har, iar binecuvântarea Mariei întru muieri care sugerează o redempțiune a genului feminin, în integralitatea sa, prin noua Evă devine o binecuvântare între femei -, ceea ce înseamnă, invers, o individualizare și o singularizare absolută a Mariei, ca singura binecuvântată dintre toate femeile; "întru" și "între" fiind, ambele, echivalări ale lui inter din Biblia Vulgata). 10 Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului. Studiu folcloristic, ediție îngrijită de Ileana Benga și Bogdan Neagotă, Editura Ecco
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în sentimentul său de identitate. Eul are în mod structural conștiința faptului că Celălalt, prin definiție, nu este ca el, și această conștiință își strigă singularitatea dureros ireductibilă. Dar la Fondane, "teritoriul" de la care se reclamă se traduce prin "drumuri", singularizare spațială extremă, pericol de fractură internă și de necoincidență cu sine. El însuși, în tr-un proiect de antologie, își definise astfel poezia: Universul poetic al lui Fondane este de natură tragică ; punct de fugă pentru om ; personajul său central este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Andrei Cornea, ne aflăm în prezența unei iluzii periculoase: "[...] tribalismul, slugărnicia, conformismul, resentimentul etc. au de partea lor îmbrățișarea generoasă a mamei-natură, căldura instinctuală a devenirii firești; de aceea sunt nu numai previzibile, dar și probabile. Opusele lor libertatea, curajul, singularizarea, generozitatea, toleranța rațiunea -, dimpotrivă, fiind de fapt străine firii noastre adânci, formează marea excepție, iar a le trata drept inevitabile istoricește, când sunt la distanță, și ireversibile și de la sine înțelese, când sunt prezente, reprezintă o eroare fatală pentru aceia
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
formele nemediate intelectual, cu resorturi pur afective (i. e. "lirice", "subiective", "specific naționale"), ale satirei sau pamfletului? Desigur. În plus, opțiunea pentru melodramă, cu etica ei schematic-melioristă, altădată foarte "populară", îi va fi apărut lui Lovinescu drept o curajoasă tentativă de singularizare, pentru că se revendică de la acea distincție sufletească și de la o eleganță "retro" care compun farmecul discret al burgheziei de secol XIX, în răspăr cu "autenticismul" ori "naturalețea" contemporanilor (revizitarea trecutului teatralizează imaginea vieții). Așa se explică de ce a ales el
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trupul până departe, în copilăria îndepărtată, de unde revin în memorie tristețile copilului sfios și neîncrezător, privat de afecțiunea maternă (mama murise înainte de a o cunoaște), trăind "singur, răsfrânt asupra lui". Rădăcinile răului acolo s-ar afla, în timiditatea și orgoliul singularizării ("se credea chiar mai presus de ceilalți oameni ce pun atâta patimă zadarnică în tot ce fac"), care i-au întărit de timpuriu convingerea că sufletul trebuie să rămână "o amforă de taine", un "secret" de nimeni știut. Tot obsesia
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
adesea ca un soi de semnificat; mai degrabă decât ‹‹figurativ››, bogat în conotații dinamice, dar care ne antrenează într-o metaforicitate vizuală stânjenitoare"22. Figuralul ar fi, astfel, acel element inefabil, adesea dificil de surprins care se face responsabil de singularizarea rostirii. Prin figural discursul dobândește pecetea individualității creatoare. Iar pe de altă parte, a doua dimensiune a retoricii, alături de cea estetică, este cea argumentativă, clasabilă exclusiv în sfera judiciarului, unde forma tipică pe care o ia conflictul este procesul. Ei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]