3,476 matches
-
multe dintre aceste categorii temporale cu un întreg opus. Starea lor de agregare nu este, la modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în componistica muzicală progenituri complexe, sintetice, de tipul monodiei acompaniate, polifoniei de omofonii, monodiei de eterofonii etc. Timpul s-a dovedit a fi în muzica savantă pe cît de priceput, pe atît de șiret. Povestea despre complexitate
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri temporale plurivocale. E-adevărat că muzicile arhaice ori cele antice s-au consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se la acele fenomene sonore complexe, în care anevoie pot fi decelate polifonia de eterofonie ori omofonia de polifonie, dar acest parcurs nu exprimă decît
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
luare de contact, monodia este solidară Antichității și Evului Mediu, polifonia - Renașterii și Barocului, omofonia - Clasicismului și Romantismului, în timp ce aclimatizarea eterofoniei s-a produs abia în secolul 20 (adică în plin Modernism). Astăzi, odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un rezumat de multe ori frivol și ostentativ care, firește, nu va dura la nesfîrșit, ci se va finaliza, probabil , fie prin inventarea unei noi (cea de a cincea) categorii temporale, fie prin împotmolirea în propria-i cenușă
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
înseamnă nu a repeta ceva deja știut, ci a perpetua un adevăr parțial, un reproș camuflat sub un elogiu aparent. Arghezi înțeles doar ca geniu verbal înseamnă mult prea puțin pentru exigențele cuiva care vrea să vadă mutațiile săvârșite în sintaxa poetică a modernității, mai importante decât un șoc păstrat și perceput la nivel lexical, adică superficial. În altă ordine de idei, perpetuarea clișeului cu "homo duplex", pe urmele lui Șerban Cioculescu, riscă, și ea, să ne împingă mult în urmă
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
dramă este alimentată de monopolaritatea, de non-magnetismul lor, iar pe cale de consecință, de incapacitatea de a-și făuri forme particulare, caracteristice. Articularea contrariilor, a focarelor de ethos și dialectică sonoră sporește credibilitatea și viabilitatea oricărui sistem de organizare hors-temps, obligînd sintaxa muzicală să se coaguleze în genuri și forme proprii, imanente. Concretismul muzical atașat perceptibilității palpabile, vizibile, senzoriale a fenomenelor și proceselor sonore, opus categoric abstractului ideatic, a acordat prioritate prelucrării concrete a sunetelor și zgomotelor cu o aparatură electroacustică din ce în ce mai
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
și protestant (pentru a nu vorbi decît de limbajele creștine). Textele traduse de baptiști, penticostali sau adventiști se caracterizează printr-un limbaj șocant de modern, dar și, din păcate, prin excesul de calcuri din engleza americană, prin numeroase erori de sintaxă și stîngăcii de exprimare. Totuși, cîteva eșantioane recente de pe Internet par să indice o ușoară schimbare: limbajul a devenit mai arhaizant, mai tradițional, poate și din nevoia de a nu-l speria pe potențialul prozelit printr-un stil pe care
Stilul religios și stîngăciile traducerii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11726_a_13051]
-
limbii literare în Biblia de la București, în peste 180 de pagini din finalul volumului I, bazându-se în principal pe primele cinci cărți ale lui Moise, urmărite în trei versiuni comparative. Sunt cercetate aspectele fonetice (accentul, vocalismul, consonantismul), morfologia și sintaxa prin prisma categoriilor gramaticale (substantiv, articol, adjectiv etc.), formarea cuvintelor cu sufixe și prefixe, la care se adaugă un studiu stratigrafic al lexicului (elemente latine, slave, grecești, maghiare, germane, turcești). Concluzia esențială este că Biblia de la 1688 contribuie decisiv la
Biblia 1688 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11769_a_13094]
-
noi în ispită, ce ne izbăveaște pre noi de ficleanul" (din vol. II, p. 1122). Pot fi dovezi mai convingătoare decât aceste fragmente? Cel mai mult ne încurcă anumite variante fonetice, unele datorate transcrierii din chirilice, dar vocabularul, morfologia și sintaxa limbii române sunt, într-o proporție copleșitoare, identice cu cele de azi. Dacă înlăturăm anumite fonetisme vechi, nu s-ar zice că ne despart trei secole și ceva de momentul apariției Bibliei de la 1688. Nu e de ignorat nici presupunerea
Biblia 1688 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11769_a_13094]
-
poate împlanta un mod de gîndire antinarativ într-o conștiință perceptivă fundamentată într-o gîndire de tip narativ" (pag. 81); sau: "trei sunt ideile fundamentale ale gîndirii muzicale a lui Ștefan Niculescu: 1. raportul dintre unu și multiplu, 2. teoria sintaxei muzicale (din care se profilează cercetarea și aplicarea aprofundată a eterofoniei), 3. principiul "coincidentia oppositorum" etc. în fond sunt sentințe definitive, după meticuloase și inspirate deliberări. Ori, dimpotrivă, monturi ce pun în lumină frumusețea unor bijuterii ale spiritului îndelung polisate
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
constituie un fond de contrast pentru pitorescul abaterilor, pentru trăsăturile de oralitate familiară care apar în discursuri: "nu știu ce e ăsta!? Am discutat când s-a înființat și am pierdut. Asta-i votul" (10.02). Oralitatea e vizibilă mai ales în sintaxă, manifestîndu-se prin incidențe și juxtapuneri: "Am să fiu foarte scurt cu motivele, ele sunt foarte multe" (14.02); Și, alături de aceste venituri provenind din câteva surse, dacă aș mai sta, aș mai găsi vreo câteva" (10.02). În enumerarea argumentelor
Parlamentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12908_a_14233]
-
de fapt, aceste povestiri. Vocile narative se schimbă constant, la fel și perspectivele și tipul de discurs narativ, se fac salturi temporale care cer reconstruirea perioadelor lipsă și a evoluției evenimentelor neprinse în cadru, povestirile complicându-se astfel de la sine. Sintaxa este una repetitivă, posacă și cadențată, iar tonul voit naiv, cvasi-absurd, conferă frazelor un anume dramatism al enunțării, deși, uneori, am avut o senzație de disconfort stilistic. Iată un astfel de fragment: „Beniamin Cant l-a ascultat pe Ackerman. Beniamin
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
balcanice. Stilistic vorbind, cartea prezintă aceeași tendință spre sinteza oximoronică, spre juxtapunerea paradoxală, pe care o întâlnim și la nivelul conținutului. Cuvintele se înlănțuiesc cu fluctuații și inflexiuni idiosincratice neașteptate, în timp ce formulările neologice tresar adesea sub zvâcniri, sub răbufniri, de sintaxă veche. Aflăm în paginile cărții, ca într-o adevărată arheologie a limbii, straturi stilistice diferite, întrepătrunse neverosimil, iar efectul este acela de dialog intim al textului cu sine însuși, un dialog în care funcția de semnificare trece în plan secund
Arheologie literară by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12949_a_14274]
-
mai departe. Plecat de la constatarea că Mircea Cărtărescu nu citează în Postmodernismul românesc studiul profesorului clujean, Ștefan Borbély face câteva remarci esențiale. Fără a distinge axiologic între cele două perspective, criticul este interesat, după cum singur formulează, de morfologia și de sintaxa celor două raportări postmoderne la fenomenul cultural. Diferența de generație, de formație intelectuală impune și una de percepție. În plus, abordarea lui Liviu Petrescu se face dinspre filozofie înspre literatură, exact invers decât la autorul Levantului: „Liviu Petrescu propune, în
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
înțeles nou și a le diferenția de proză.” Dacă Baudelaire se dovedește mai liric decât Mallarmé, Valéry va fi mai lucid, el “a mers mai departe. A pretins să integreze iar muzica, despărțită de vorbă, în interiorul cuvintelor, readuse printr-o sintaxă subtilă și personală a poetului, la înțelesul lor liric adevărat, care nu poate fi decât simbolic și muzical.” Nu mai puțin Rimbaud ar fi exercitat asupra a ceea ce Pillat numește stânga și extrema stângă a liricii interbelice o enormă influență
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
cu o individualitate vulnerabilă, condamnate la o singurătate colectivă. Personajele, concepute pentru o suficientă acoperire a umanului biologic, a ipostazelor existențiale și a unor tipuri de relație afectivă și spirituală, sunt stereotipuri bine reliefate, memorabile, legitimate literar prin lexicul și sintaxa care le locuiesc într-un fel stăruitor și, prin aceasta, semnificativ. Oamenii viețuiesc solitari sau în cupluri care "comunică" rareori direct și de cele mai multe ori la distanță, plini de o secătuitoare îngrijorare afectivă. Romanul este livresc, camusian sau sartrian, prin
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
enunțuri ar putea fi considerate fie confuze, fie inutile în context, și în orice caz discutabile (de ex., "brațele înlemnite a neputință în lături", "nobilimea veche a cimitirelor"), totuși nu se poate să nu reținem că, făcînd uz de o sintaxă neortodoxă, poetul scrie o poezie reală, viabilă, de o indiscutabilă expresivitate artistică. El este impresionat, dacă nu chiar obsedat, de o ciudată lume a gesturilor, care, într-un discurs prozaic, aproape monoton, desfășoară o existență abia perceptibilă, aproape clandestină, fără ca
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
că, dacă nu ar fi gura poetului, s-ar rosti singure. Practică o poezie aparent de modă veche, rimată, cadențată, rînduită într-un cadru prestabilit, și totuși face altceva decît poezie tradițională. Dacă respingerea armoniei formelor, plasticității, muzicalității, a oricărei sintaxe este regula scrisului postmodern, atunci Cioclea, considerat poet postmodern, dezavuează postmodernismul. Se confirmă, astfel, a cîta oară!? regula că, în artă, moda, preceptele, clasificările nu înseamnă nimic - doar dăruirea și, în baza ei, lucrul făcut temeinic contează cu adevărat. În
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
iște oportunități valabile, dacă operația respectivă se întreprinde cu haz, cu meșteșug. Demersul principal vizează articularea. El se centrează pe o edificare interesantă capabilă să sugestioneze, să prezinte interes aperceptiv. Menționez că accentul se pune mai ales pe aliajul morfologie - sintaxă, dar și pe rigoare. Ori, această linie de acțiune postmodernă se desparte cardinal de cealaltă. Aș adăuga colateral, fără să dezvolt, preocuparea pentru integrarea unor aplicații ce deschid noi fronturi, noi perspective, precum compoziția asistată de computer. Fugitiv și tangențial
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
armonică oblic-verticală este evidentă. Simultaneitățile lipsesc în general, dar restrângerea în unison se realizează, sunetul do fiind un punct de sprijin melodic semnificativ (vezi măs. nr. 93). Eterofonia nu este afirmată în această piesă la fel de clar precum celelalte categorii ale sintaxei muzicale (omofonia, polifonia). Relația dintre Unu și Multiplu este insă evidențiată prin relația saxofon-cor. Caracterul invocator, sobru este intens redat prin insistența cu care sunetele repartizate celor nouă divizii vocale (totalul vocilor este împărțit în grupuri de câte două) sunt
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
Câteva adăugiri teoretice în perspectiva sintaxei muzicale George BALINT În general, socotim sintaxa muzicală ca mod de aprehendare a relațiilor temporale între obiecte sonore reprezentate geometric. Într- un articol publicat în 1980<footnote Niculescu, Ștefan - “Interferențe posibile” - Revista ARTA, anul XXVII, nr. 9-10 / 1980, pag. 56-57
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Câteva adăugiri teoretice în perspectiva sintaxei muzicale George BALINT În general, socotim sintaxa muzicală ca mod de aprehendare a relațiilor temporale între obiecte sonore reprezentate geometric. Într- un articol publicat în 1980<footnote Niculescu, Ștefan - “Interferențe posibile” - Revista ARTA, anul XXVII, nr. 9-10 / 1980, pag. 56-57 footnote> Ștefan Niculescu definește și totodată clasifică
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
ca mod de aprehendare a relațiilor temporale între obiecte sonore reprezentate geometric. Într- un articol publicat în 1980<footnote Niculescu, Ștefan - “Interferențe posibile” - Revista ARTA, anul XXVII, nr. 9-10 / 1980, pag. 56-57 footnote> Ștefan Niculescu definește și totodată clasifică tipologia sintaxei muzicale în 4 categorii: monodie, omofonie, polifonie, eterofonie. Ele sunt configurabile în raport cu două aspecte/principii fundamentale de expunere temporală - succesivitatea și simultaneitatea - cărora li se adaugă relațiile cele mai generale între obiecte: repetarea și schimbarea. Socotindu-le categorii, autorul induce
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între segmente succesive. Pe plan sonor însă, cântul la unison este specific vocilor instrumentale sau vocale colective, de tip partidă sau compartiment, situație în care unisonia se constituie ca sintaxă de fond, pe latura de adâncime a Vf. b) dacă înfățișările Vf sunt relativ identice, doar în unison ritmic, prezintă o nuanță de omosonie; c) dacă înfățișările Vf sunt diferite absolut sau (doar) ritmic, se relevă nuanța de polisonie; d
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
a ceva, de regulă a unui cântec<footnote Definim cântecul ca fiind un text muzical compozabil (reperabil) ca/prin melodie, ritm și expresivitate sau sens artistic. footnote>. La rândul său, cântecul poate fi monodic, dar poate avea și o altă sintaxă. În cele din urmă, aspectul de monodie rezultă firesc atunci când cântecul este scanat prin reducție vocală, la scara propriului glas. Dincolo de posibilitățile sintaxice, cântecul poate fi orchestrat pentru un instrument(ist) sau un grup, procedeu ce ține de dramatizarea muzicală
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
relevă astfel și ca extensie (de fond), într-o nuanțare interpretativă a cântecului. Astfel, acompaniamentul constituie o valoare relativă, în raport cu cântecul pe care-l susține. Ca obiect însă, întrucât comportă aspectele formale proprii oricărui DMz, și acompaniamentul este livrabil unei sintaxe. Prin urmare, cântecul acompaniat prezintă o dublă sintaxă - a cântecului (ca referent) și a nuanței sale extensive, respectiv a acompaniamentului (relativ referentului). N.B. De fapt, armonizarea melodiei prin acorduri, pulsarea ritmului prin valori (durate/proporții) simetrice și orchestrarea cântecului prin
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]