81 matches
-
romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe divine suprasau sub-mundane de origine greco-romană și orientală ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avut nici o influență asupra vieții bisericești din nordul Dunării. Astfel, în bisericile noastre a continuat să se slujească în slavonește, după 1018, iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au pătruns în primele secole ale creștinării (IV-VI), termenii bisericești slavi au intrat în limba noastră pe măsura introducerii ritului bizantino-slav. Introduși de către conducătorii politici și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII-lea. După traducerea cărților de slujbă din slavonește în românește, acești termeni au fost "românizați", fiind menținuți în limba liturgică până azi. Iată lista lor: Duhul Sfânt (duh sviatâi), mucenic (muceniku), sfânt (sviati), Maica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un popor latin să păstreze timp de secole liturghia, limba de cultură și alfabetul slavone. Care este cauza, în ce împrejurări și de când datează slavonismul? Întrebarea și-au pus-o mulți istorici, cărturari și cronicari, începând cu Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439), românii, pentru a se deosebi de legea Apusului (romano-catolică), au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a Ungrovlahiei - se înființează în 135 sub domnia voievodului Nicolae Alexandru Basarab, subordonată bineînțeles patriarhiei Constantinopolului, sub păstorirea mitropolitului grec Cristopulo din Vitzina. Același lucru se petrece și în Moldova unde mitropolia înființată este de asemenea închinată Patriarhiei Constantinopolelui. Înflorirea slavonismului în perimetrul danubiano-pontic prin venirea de la muntele Athos a unor călugări sârbi învățați, ca de exemplu Nicodim (care și introduce monahismul în viața religioasă de la noi prin ctitorirea mănăstirii Tismana), va influența decisiv evoluția creștinismului la români, d ar avea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
obținând astfel maghiarizarea forțată a majorității acestora. Așa că până în secolul al XV-lea Biserica Românească se află sub o dublă influență. Dincolo de munți era influența agresivă a catolicismului impus cu forța de maghiari, iar dincoace de munți se manifesta influența slavonismului, mai ales a celui sârbesc. Din secolul al XV-lea se adaugă ereziile protestante, începând cu discipolii lui Huss, continuând cu discipolii lui Luther (mai ales sași) și Calvin (mai ales unguri), fiecare încercând să atragă populați a românească de
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
reprezenta, la acea vreme, calea sigură spre maghiarizare și înstrăinare. Dar cel mai important lucru realizat prin acest act a fost pasul decisiv pe care l-a realizat pentru emanciparea noastră națională prin deșteptarea instinctului național „amorțit până atunci de slavonism, grecism și calvinism”. Și într-adevăr, prin întemeierea școlilor pentru popor, apariția la Blaj a celui mai puternic focar de cultură românească de unde a și plecat iluminismul școlii ardelene prin Samoil Micu (Klein), Gheorghe Șincai, Petru Maior și alții, personalități
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
a lui Tudor Vladimirescu soldată cu restabilirea domniilor pământene. Cele patru acte ale istoriei române stau sub semnul relației ireconciliabile dintre libertate și subjugare națională. Naționalitatea română, odată formată și conștientă de sine, a fost trecută prin ordalia îndoită a slavonismului și grecismului. Românismul nu doar că a supraviețuit acestei judecăți a istoriei, ci a și triumfat lingvistic și politic, mai întâi parțial, în 1821, când a fost recâștigat dreptul pământesc, iar mai apoi deplin, în 1878, când "îngerul mântuirii naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cultură unică în mijlocul marei familii romanice" (Giurescu, 1942, p. 75). Unicitatea identitară românească, până acum conceptualizată ca rezultat al conjuncției dintre latinitate și teritorialitate dacică, va fi singularizată suplimentar, prin evidențierea unei triple conjuncții: i) latinitate; ii) teritorialitate dacică; iii) slavonism. Latinitatea ortodoxă în spațiul dacic devine astfel formula unicității românești: "Latini răsăriteni suntem numai noi" (Patrașcanu, 1937, p. 10). Influența slavică a penetrat multidirecțional, pecetluind formarea neamului românesc: "Slavii ne-au influențat sub raportul rasei, al limbii, al organizării sociale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cadrele naționaliste a fost dezintegrată și reconstituită pe temelii socialiste. Originea românilor a fost puternic slavizată, iar întreaga istorie a românilor a fost regândită dintr-o perspectivă sovieto-centrică. Autohtonismul care a prevalat în secolul naționalist românesc se transformă în slavonism. Autofilia românească (narcisismul eului național) lasă locul rusofiliei sovietice, care pe alocuri capătă chiar accente de rusolatrie. Programatic, educația istorică avea sarcina de a ilustra "rolul universal-istoric al Rusiei" în salvarea culturii europene în general și a românilor în particular
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Propagandă și politică externă românească în secolul XX, Paul Nistor Putere și destin, Sol Shulman România la răscruce. Anul 1866, Liviu Brătescu România post 1989, Catherine Durandin & Zoe Petre Zamolxis. Realitate și mit în religia geto-dacilor, Ioan Marius Grec 1 Slavonismul a rezistat, în pofida curentului lingvistic românesc, ca limbă oficială în cancelaria de stat (până la sfârșitul secolului al XVII-lea) cât și în "ultimul său bastion: biserica" (până la începutul secolului al XVIII-lea). Ultimele întrupări livrești ale slavonismului ca limbă liturgică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Marius Grec 1 Slavonismul a rezistat, în pofida curentului lingvistic românesc, ca limbă oficială în cancelaria de stat (până la sfârșitul secolului al XVII-lea) cât și în "ultimul său bastion: biserica" (până la începutul secolului al XVIII-lea). Ultimele întrupări livrești ale slavonismului ca limbă liturgică s-au produs în Psaltirea tipărită la Iași în 1731, respectiv în Psaltirea din Bucureștiul anului 1745. În acest moment este de găsit "sfârșitul slavonismului cultural în țările române" (Panaitescu, 1965, pp. 220-222). Totuși, un slavonism formal
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
bastion: biserica" (până la începutul secolului al XVIII-lea). Ultimele întrupări livrești ale slavonismului ca limbă liturgică s-au produs în Psaltirea tipărită la Iași în 1731, respectiv în Psaltirea din Bucureștiul anului 1745. În acest moment este de găsit "sfârșitul slavonismului cultural în țările române" (Panaitescu, 1965, pp. 220-222). Totuși, un slavonism formal, rezidual, persistă sub forma alfabetului chirilic, care va fi revizuit și finalmente înlocuit de cel latin doar în 1862. Doar după acest jalon cronologic poate fi consfințită "biruința
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale slavonismului ca limbă liturgică s-au produs în Psaltirea tipărită la Iași în 1731, respectiv în Psaltirea din Bucureștiul anului 1745. În acest moment este de găsit "sfârșitul slavonismului cultural în țările române" (Panaitescu, 1965, pp. 220-222). Totuși, un slavonism formal, rezidual, persistă sub forma alfabetului chirilic, care va fi revizuit și finalmente înlocuit de cel latin doar în 1862. Doar după acest jalon cronologic poate fi consfințită "biruința" finală și ireversibilă a limbii române asupra slavonismului. 2 Momentul desăvârșirii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
220-222). Totuși, un slavonism formal, rezidual, persistă sub forma alfabetului chirilic, care va fi revizuit și finalmente înlocuit de cel latin doar în 1862. Doar după acest jalon cronologic poate fi consfințită "biruința" finală și ireversibilă a limbii române asupra slavonismului. 2 Momentul desăvârșirii etnogenezei românilor variază sălbatic, însă majoritatea opiniilor converg înspre a vedea procesul ca încheiat după depunerea "adstratului" slav peste sinteza deja formată între "substratul" geto-dac și "stratul" roman. Spre exemplu, F. Constantiniu (2011, p. 59) situează temporal
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o compilație de manieră cam medievală, sprijinită însă pe un material enorm. În filologie se observă două tendințe: de a dovedi cu orice chip că majoritatea cuvintelor sunt de origine latină și de a elimina rămășițele graiului "varvarelor ghinte", adică slavonismele. Spre deosebire de Clain și Șincai, Maior crede limba română derivată nu din latina clasică, ci din cea vulgară. Transcripțiile cu literă latină nu sunt simple substituții de semne, ci ortografieri etimologice. "Adică" se scrie "adeque", "care", "guare". Etimologiile sunt de fantezie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Tăutu, N. Roiu și I. G. Athanasiadi. Se republică și Corespondenție între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822 de Nicolae Istrati, în care scriitorul urmărise obținerea unui comic de limbaj prin folosirea unui amestec de grecisme, slavonisme și arhaisme. Textul era însă, la 1868, anacronic și fără finalitate. B. P. Hasdeu și Cezar Bolliac sunt criticați în două articole nesemnate, primul pentru că în loc să se dedice științei face politică, iar cel de-al doilea pentru inconsecvența atitudinii. Ironiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286302_a_287631]
-
deosebire în atitudinea lui C. Negruzzi. El nu dă atât de mare importanță la ceea ce se numește "deprindere", uz. Să nu se vorbească de deprindere, zice el: "N-am schimbat papucii?" (Scrisoarea XIV-a1) Și are mai cu seamă antipatie pentru "slavonisme", declarîndu-se partizan al înlăturării lor. Să se compare această atitudine cu aceea a lui A. Russo, care zice că o limbă se naște "pe decompoziția altor limbi", că cuvintele, de orice origine, se împămîntenesc și că gramaticii trebuie să constate
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
urmașilor îi provoacă o adevărată spaimă 1 . Intrând în detalii, el recomandă Academiei să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor românești și în etimologism și să nu fie "prodigă" în neologisme 2. Să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor, căci slavonismele - mai ales de ele era vorba - sunt justificate prin uz, și dacă le-am alunga, am răpi originalitatea limbii române, care, în deosebire de alte limbi romanice (care sunt latine, plus germanice etc.), e alcătuită din limba latină, plus slavona
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
mai ales de ele era vorba - sunt justificate prin uz, și dacă le-am alunga, am răpi originalitatea limbii române, care, în deosebire de alte limbi romanice (care sunt latine, plus germanice etc.), e alcătuită din limba latină, plus slavona. Slavonismele care trebuiesc alungate, și nici ele toate, sunt cele datorite influenței a doua slavone, traducerilor bisericești, și încă acele care fac parte din limba bisericească actuală nu trebuiesc înlocuite decât foarte încet, pentru că limba bisericească are un caracter venerabil, care
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
lui V. Alecsandri (Un salon din Iași) și C. Negruzzi (Ochire retrospectivă și Istoria unei plăcinte). R.l. duce, de asemenea, înaintea Junimii, o adevărată campanie împotriva exagerărilor latiniste prin textele lui Alecu Russo (Cugetări), D. Ralet (Limba noastră), C. Negruzzi (Slavonisme) și Al. Papadopol-Calimah (Limba românească). Se marchează astfel una din etapele cele mai de seamă ale opoziției pe care scriitorii o fac latinismului și italienismului. Apar traduceri din Homer (Z. C. - probabil Zaharia Columb) și Alexander Pope (C. Conachi). În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
asupra unor fapte. Cum poate fi credibilă teoria că pe pământul golit de populație, muntenii și oltenii sunt bulgari românizați, iar în Moldova, rușii și ucrainienii au fost moldovenizați? De către cine, dacă locurile erau pustii? Că limba română conține multe slavonisme nu este relevant pentru o simbioză îndelungată între români și slavi. Din considerente religioase, limba bisericii fiind slavonă, slavonismele au pătruns și în vorbirea curentă. Influența a venit și din partea limbii cancelariilor care era tot slavona. „Aș vrea să scriu
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
românizați, iar în Moldova, rușii și ucrainienii au fost moldovenizați? De către cine, dacă locurile erau pustii? Că limba română conține multe slavonisme nu este relevant pentru o simbioză îndelungată între români și slavi. Din considerente religioase, limba bisericii fiind slavonă, slavonismele au pătruns și în vorbirea curentă. Influența a venit și din partea limbii cancelariilor care era tot slavona. „Aș vrea să scriu o istorie a prostiei omenești de- a lungul ultimelor secole. O boacănă care trebuie demistificată este «Cântecul cneazului Igor
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
a lui Tudor Vladimirescu soldată cu restabilirea domniilor pământene. Cele patru acte ale istoriei române stau sub semnul relației ireconciliabile dintre libertate și subjugare națională. Naționalitatea română, odată formată și conștientă de sine, a fost trecută prin ordalia îndoită a slavonismului și grecismului. Românismul nu doar că a supraviețuit acestei judecăți a istoriei, ci a și triumfat lingvistic și politic, mai întâi parțial, în 1821, când a fost recâștigat dreptul pământesc, iar mai apoi deplin, în 1878, când "îngerul mântuirii naționale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cultură unică în mijlocul marei familii romanice" (Giurescu, 1942, p. 75). Unicitatea identitară românească, până acum conceptualizată ca rezultat al conjuncției dintre latinitate și teritorialitate dacică, va fi singularizată suplimentar, prin evidențierea unei triple conjuncții: i) latinitate; ii) teritorialitate dacică; iii) slavonism. Latinitatea ortodoxă în spațiul dacic devine astfel formula unicității românești: "Latini răsăriteni suntem numai noi" (Patrașcanu, 1937, p. 10). Influența slavică a penetrat multidirecțional, pecetluind formarea neamului românesc: "Slavii ne-au influențat sub raportul rasei, al limbii, al organizării sociale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]