528 matches
-
Hotelul Kreuzer. Ca să fiu totuși sigur, am bătut la ușă. Apoi mi-am deschis poșeta și am scos cheia falsă pe care o șutisem din valiza lui. Capitolul douăzeci și unu Spre groaza mea, din cameră s-au auzit mișcări, apoi cineva smuci ușa - și nu era Anton, cum mă temeam, ci bărbatul cu părul blond ca paiul. Avea mânecile suflecate și brațele pline de tatuaje, printre care unul cu un bărbat Întins, cu picioarele desfăcute larg. Trebuie să fi așteptat pe altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de casa asta. Și, în rest, rămâne secretul nostru. — Bill Burrows e pe linia doi, spune Mona din biroul celălalt. Iar în stație zice: „Recepție?“. Eroina noastra apasă un alt buton și zice: „Bill!“. Îi șoptește Monei cuvântul „cafea“. Își smucește capul spre fereastră și-i șoptește „du-te“. „Mă recepționați?“ zice în stație. Așa era Helen Hoover Boyle. Eroina noastră. Moartă acum, dar nu moartă. Așa arăta o zi obișnuită din viața ei. Asta era viața ei înainte să apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o partidă de tir la țintă mobilă. După ce a terminat de scris pe cer, Fecioara Zburătoare a făcut bezele spre mulțime. A făcut semnul păcii cu două degete. A planat până deasupra copacilor, strângându-și fusta în pumn, și-a smucit pe spate șuvițele roșcate și negre, a făcut cu mâna - și amin. A dispărut peste munți, dincolo de linia orizontului. Și dusă a fost. Nu poți totuși să crezi tot ce citești în ziar. Madona Zburătoare nu a fost o minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Aprinde luminile de avarie. Privindu-și fix mâinile de pe volan, în mănușile din piele de vițel mulate perfect, zice: — Dă-te jos. Pe parbriz se văd mici lentile de apă. Începe să plouă. Foarte bine, zice Stridie, și deschide portiera smucind-o. Așa faci cu un câine pe care n-ai reușit să-l dresezi, nu-i așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus, ciufulite, țepene și roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
leagănă în loc, în timp ce eu și Helen ne așezăm pe perna de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar Helen se prinde de bara de protecție cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar Helen se prinde de bara de protecție cu o mișcare bruscă. Un diamant masiv îi alunecă de pe deget și fulgeră în jos, printre lumini și bare de susținere, printre culori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
suporta o tensiune și o presiune constante, dar un impact brusc, punctual le poate face praf. Jos, pe platformă, Mona vine alergând prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Domnule Streator, aveți și un nume de botez? Carl. Carl, îi zic. Carl Streator. De ce a spus că sunt un om între două vârste? o întreb. Și Helen râde și zice: — Pentru că asta ești. Asta suntem amândoi. Roata se smucește din nou, și începem să coborâm. Ochii ei, îi zic. Ochii ei sunt albaștri. Și asta este viața mea. Când ajungem jos, omul deblochează bara de protecție, și-i dau mâna lui Helen când coboară din gondolă. Rumegușul e moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să ne mai relaxăm un pic. Putem să fim din nou ca o familie, cum eram înainte. Mona se apleacă și-mi smulge un smoc de păr. Se apleacă și smulge un smoc roz și de la Helen. Și Helen se smucește în față, peste ceaslov, zicând: — Mona! M-a durut! În familia mea, zic, cam orice ciondăneală puteam s-o rezolvăm, eu și părinții mei, cu un captivant joc de dame. Mona împăturește smocurile de păr roz și castaniu în pagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând. Eu îi fac numărul. Talpa tare și rece a pantofului ofițerului mi se proptește pe fund și degetele enorme și tari se smucesc afară. Între picioarele mele e o băltoacă de sudoare. Cu dinții încă încleștați, mă îndrept rapid de șale. Ofițerul se uită la degete și zice: — Credeam că acolo mi le las. Își miroase degetele și face o mutră scârbită. Perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dă înapoi spre ușă, zicând: — Eu sunt aici, afară, dacă aveți nevoie de... orice. — Mulțumesc frumos, zice dom’ sergent. Ești un dulce, zice, luându-l pe polițaiul cel tânăr de mână și strângându-i-o. Și polițaiul cel tânăr își smucește mâna și iese din cameră. În omul ăsta Helen a intrat la fel ca televizorul care își sădește semințele în tine. La fel ca anizanta care contropește un peisaj. La fel ca un cântec care îți rămâne în cap. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
taică-su, apoi i-a dat drumul și a fugit în casă pe ușa din dos. Cîinele s-a repezit, a mers pe lanț pînă la capăt iar cînd sîrma pe care luneca veriga s-a terminat, el s-a smucit și, cum între zgardă și lanț era legat cu o ață slabă, ața s-a rupt și m-am trezit cu o namilă cît un vițel în piept. M-a sfîșiat cu ghearele de la umărul stîng pînă la genunchiul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
giant" 21 Noiembrie 2002 este ziua în care România, după mai bine de o jumătate de veac, a încetat în mod oficial să mai fie o țară comunistă. Revoluția din ’89 era o convulsie a unui organism sufocat, care se smucea căutând aer în toate direcțiile. Partidul Comunist a fost scos în afara legii printr-o decizie pe picior a guvernului provizoriu; comunismul n-a fost niciodată supus unei consultări populare. Opțiunea covârșitoare, din toate sondajele, pentru NATO, dușmanul legendar al lagărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
plâng. Și nu pentru că, așa cum spera Aura Brontozaura, faptul că ea mă trăgea din senin de ureche mi-ar fi fost învățătură de minte. Nu-mi era. Și nici nu mă durea. Și chiar mi-a fost simplu să mă smucesc din mâinile ei de ochelaristă urâtă și de aragaz cu patru ochi. De brontozaură. De sisi și nebună. De cum o cheamă, soarbe-zeamă, de cum o împușcă, cu gălușcă. Și să-i scot limba. Așa. Ca să nu se mai bage niciodată unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
calmul lor extrem mă ținea în frâu. Un doctor tânăr, cu păr blond și aspru la față, îmi examină rănile de la piept. Pielea îmi era crăpată în jurul marginii de jos a sternului, acolo unde mă lovise butonul claxonului când fusese smucit în sus de prăbușirea compartimentului pentru motor. O vânătaie semicirculară îmi marca pieptul, un curcubeu marmorat întinzându-se de la un sfârc la celălalt. În cursul săptămânii următoare, curcubeul acesta a trecut printr-o succesiune de schimbări de nuanță asemenea spectrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
care probabil nu erau la fel de elegante ca celelalte, nu mai rămânea nimic. În seara aceea se privi în oglindă. Încercase să-și aranjeze părul, dar nu reușise. Se dăduse cu loțiune de întins părul și trăsese de el și îl smucise, dar tot degeaba. Cât despre tenul ei, și el rezistase la tot soiul de creme pe care și le aplicase și rămăsese mult mai închis la culoare decât cel al majorității fetelor de la colegiu. O încercă un puseu de ciudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vopsea aurie pleacă în direcția lui, ajunge pe perete și se scurge într-un soi de soare à la Van Gogh. - Leonard... încerc să-l calmez, îi pun mâna pe umăr. Mai încet, mai pune-ți lacăt la gură... Se smucește. - Te-ai tâmpit și tu? Ce-o să fie? Mă scrie la catastif? Ia șabloanele pentru litere și le rupe. Toarnă peste bucăți ce era în găleată. - Ce fac eu aici? Nici nu cred... Mă prostituez, asta fac! Mă vând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
până le cad capetele umplute cu cârpe. Le lovesc și le ling și le mușcă și le sug, și e îndatorirea Corei să coasă sfârcurile la loc. Găsește ea alte două bile de sticlă când micul scrot de fetru e smucit prea tare. Tot ce li s-a făcut copiilor li se face păpușilor ăstora. Nimeni nu ajunge din întâmplare la o slujbă ca asta. Curg ațele din păpuși, din cauza atâtora copii abuzați care le molestează. Prea mulți băieței ciocăniți sug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și baia răsuna de plânsul ei jalnic. Convins că se întâmplase ceva grav, Ștefan amenință că sparge ușa. Ea ieși țeapănă, străduindu-se să-și șteargă cu demnitate lacrimile rușinoase. Bărbatul încercă s-o prindă de mână dar fata se smuci, oripilată. Te rog să nu mă atingi! Tentativele lui de comunicare se ciocneau de un zid. Femeia continua să întindă rufele, să deretice prin casă, să mestece în oală. Îi așeză să mănânce fără un cuvânt. El refuză și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bătut pe tatăl lui, Șoimaru trage sabia și, turbat ,,ca fiara, cu ochii crunți și obrazul ca de var”, se repede ,,ca scăpat dintr-un arc” și-l lovește în creștet pe boier, răcnind așa de cumplit încât mazurii, înfricoșați, smuciră frâele și se năpustiră pe poartă, urmăriți de flăcăii Șoimăreștilor care, ascunși, așteptau semnul căpitanului. Atunci îl văzură neamurile pe Tudor cum c-o mână trage de barbă trupul greu al boierului și-l leapădă lângă piatra de mormânt pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
acelea absurde nu voiau să dispară. Știi, nu-i așa? Felul în care vă înțelegeți voi, toate emoțiile alea, tatuajul de pe degetul ei mare de la picior. Știi cine-i ea de fapt, chiar dacă nu vrei să... — Taci. Mâna mi se smuci și azvârli textele și caietele în perete. Cărțile bubuiră, foșniră și se așezară ca un stol de zmeie stricate. Urcându-se anevoie pe marginea patului, Ian se opri la jumătatea mișcării și se uită la mine cu ochi mari, rotunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în spate, undița rezistentă încovoindu-se datorită presiunii ca un arc de jucărie. — Ludovicianul? am zis și m-am trezit făcând un pas în spate. Ai prins ludovicianul cu undița de pescuit? Doctorul se luptă cu ceea ce trăgea de sub valuri, smucind și aducând mai aproape ființa ascunsă cu câteva clicuri ale mulinetei odată. Firul brăzdă apa de la stânga la dreapta. Totul era un complicat dans al tensiunii și mișcării corpului. Cred că nu. M-am întors și am văzut-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
totol, și valurile închizându-se deasupra cu un bubuit lichid. Barca înclinându-se. Bulele de spumă așezându-se și spărgându-se și apa liniștindu-se. Cablul suliței derulându-se repede pe punte și eu dând să-l prind și el smucindu-mă tare de coate și de încheieturile umerilor și zdrelindu-mi mâinile. Laptopul lui Nimeni zăngănind pe puntea povârnită și eu aruncându-mi corpul peste cablu între laptop și marginea bărcii așa încât laptopul mă lovi tare în spate și cablul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Macavei: — Na, bine / Ursule că ai sosit-a! / C-am poruncă a te duce / La Ișpan, asta-ai porunca! // Și zicând aceste vorbe / Cu dispreț, râzând ciudat, / Îi puse mâna pe brațu-i, / Parcă l-ar fi arestat! // Crăișorul, aspru-atunce, / Se smuci și îi răspunse: / — Vezi-ți omule de treabă, / Căci ce împăratu-mi spuse / Nu e pentru voi, voi domnii... / Și-arătând mulțimea goală — / Trebuie să dau, primare, / Lor, nu vouă socoteală!“ Dacă ar fi publicat versuri de acest fel, exprimând disprețul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]