110 matches
-
da, și acesta îi dădu fără să comenteze nimic, și pe urmă făcură prezentările. Rafael, da, iar blondului cu lanț de aur la gât îi zice Adrian. Ceilalți doi, tată și fiu într-adevăr, sunt nea Ghețu și Răzvănel. Răzvănel, sobolul cel tânăr, se apucă să-i explice lui Rafael cum că ei, în definitiv, îi vor binele lui Mărgărit și-l învață numai de bine... — Păi, cum dracu! Umpleți-l voi de sânge... — Uite ce e, moșule, nu știu de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
odată cu halba și o trânti la loc pe masă, expirând stropi de bere și salivă, spunând că s-ar putea să-l știe din vedere, chiar dacă numele nu-i spune nimic. — De unde zici că ești de fel, băiete? îl întrebă sobolul bătrân. — De pe-aici, din zonă. Mă-nvârt de niște ani prin părțile astea: Dudești, Vitan, Văcărești, Sfânta Vineri, Piața Unirii... — De câți ani? — De patruștrei de ani. Atâta am. — Aș fi zis că ești mai mic. Și io am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-te odată, mânca-ne-ai pula. Nu mă ține să mă usuc. — Cred că-mi mai trebui’ douăj’ de mii pentru un rând de încă cinci halbe... Nea Ghețu țuguie buzele spre Rafael. Seamănă încă și mai mult cu un sobol gras, cu gușa cotropită de rețeaua deasă a unei bărbi de o săptămână. — Mânca-ne-ar pula pretenu’ ăsta al tău. Așa face mereu. Dacă-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să-ți ia ăla beregata cu sabia? Ie-n drept să te taie pân’ la urmă. Datoria-i datorie. Mărgărit dă din cap în ritmul intonației sobolului bătrân, subliniindu-i parcă frazele. — Așa-i, nea Ghețule, mai ales că și matale-mi ești dator. Și Adrian pe lângă matale. — Așa e! se repede Rafael să confirme, deși nu știe nimic de afacerile lui Mărgărit cu cei doi. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui Mărgărit cu cei doi. Îi sunteți datori! Răzvănel îi amintește lui taică-său: — Ați dat în el, bă, îi sunteți datori pentru alea două palme. Tu și Adrian. Io unu nu m-am mânjit să dau în amărâtu’ ăsta. Sobolul bătrân se izbește cu palma peste frunte. — Uitasem, Mărgărite, mânca-ne-ai... Datoria-i datorie. Acuma, două palme n-ar fi cine știe ce. — Ar fi-ncăput și zece, nea Ghețule, îl liniștește Mărgărit. Știi că io nu mă supăr, da’ am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lu’ mă-ta. Mărgărit băgă banii în buzunar, încuviințând mut. Ușor aplecați în față, cu coatele pe masă, el și Rafael păreau să-i pândească pe ceilalți trei, răstigniți în scaune cu burțile răsfrânte peste brăcinarii șorturilor, relaxați, îmbuibați, mahmuri. Sobolul bătrân rupea anevoie: Nu știu, Adriene, mă fut. Pentru mine-i destul o sută de mii. Pentru-o palmă... Scosese totuși o bancnotă de o sută de mii și o flutura peste masă. Nu știu, io muncesc din greu pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pică din cer. — Hai, tată, dă-i, miorlăi Răzvănel, înduioșat parcă de soarta lui Mărgărit și plângându-l totodată și pe taică-său: să știți că muncește, toată ziua aleargă ca un cal ca să producă. După lungi ezitări, în sfârșit, sobolul bătrân îi întinse bancnota lui Mărgărit. — Că te-am auzit de mă-ta, mânca-ne-ai pula. Îmi pare bine că ai grijă de ea. Da’ să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator. — Trece-mă pă listă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Îmi pare bine că ai grijă de ea. Da’ să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator. — Trece-mă pă listă, nea Ghețule, nici o problemă. Știi doar că-s om de-nțeles. Se ridicaseră de la masă. Cei doi soboli și blondul trecură peste gărdulețul ce despărțea terasa de parc. Mărgărit păru să-i aștepte câteva clipe, după care o luă după ei, cu Rafael urmându-l și întrebându-l la ce să se mai țină după ăștia. Mărgărit dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
umeri. Păi, au cotizat și poate c-o mai scoate ceva de la ei, mă rog, cei trei intraseră în parc să se pișe. Rafael și Mărgărit se pișară și ei și pe urmă ocoliră toți terasa prin parc spre bulevard. Sobolul bătrân rămase puțin în urmă, mormăind ceva din care nu se înțelegea nimic. I se încleiau pașii, așa încât fiu-său se întoarse din drum să-l ajute. Îl goni. Nu vroia să fie ajutat, îl înjura pe Mărgărit și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prompt, păi, cum să nu, nea Ghețule, și la matale, și la Zizi sunt dator și că io te respect ca pă tatăl meu, și nea Ghețu se uita la el cu mâinile-n șolduri gâfâind, cu botul lui de sobol ridicat, adulmecând zăpușeala nopții străbătute de luminile lunecânde ale mașinilor peste bulevard, sfidându-l îndelung. Într-un târziu, sări și tăbărî pe el cu pumnii și cu picioarele. Îl doborî și căzu peste el, și de-acum se tăvăleau amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-ți facă triunghiul masonic în palmă dacă i-ai fi strâns laba, furnicarul fără Dali și porcul spinos, mai mult spinos decât porc, se strâmbau în vitrina din stânga, arătîndu-și cusăturile și suturile retușate artificial; în dreapta era neamul cilindric al cârtițelor, sobolilor, orbeților și aricilor, mâncători de râme și pupe lăptoase. Și astfel, prin aceste furci caudine ale strămoșilor cam dubioși, puteai intra în marea sală a mamiferelor adevărate, în cuști de sticlă, grupate în perechi ca în Arca lui Noe și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sirenă pentru Copenhaga“. Ni se spune că Hasdeu l-a sfătuit pe Karl Stork cum s-o înveșmânteze, iar descrierea de la p. 26 e făcută cu vădită empatie. „Buclele ei se revarsă de sub un acoperământ grațios peste un ișlic de sobol împodobit cu surguciul din diamante și panaș de pene fine, cum numai femeile de neam domnesc aveau dreptul să poarte. E îmbrăcată cu o haină croită din belșug, garnisită cu guler lat, de blană, larg deschisă, lăsând să se vadă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
împotriva soartei". În fond, "tanatofilia lui prematură" îl izolase "în spațiul unei vieți normale, fără viziune largă", și "accidentul bolii îi îngusta acum și mai mult perspectivele și-l silea să se instaleze într-un provizorat și mai redus". Ftizia ("sobolul interior") nu ar constitui, în consecință, decât un "accident" oarecare, adevărata "boală" de care suferă Bizu fiind de natură spirituală ("dorința intimă de a muri"), și nu trupească. De aceea, consider neîntemeiată observația lui Negoițescu privind presupusa "contradicție internă a
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
asistă neputincios la suferința tatălui său, confruntându-se cu "boala" în ipostaza ei pur biologică, de maladie a cărnii, fără nimic "spiritual". Agonia excesivă, clamoroasă a bătrânului Klentze, care se agață cu disperare de viață, contrastează violent cu suferința "invizibilă" ("sobolul interior") a discretului Bizu, omul născut cu moartea în el. Armurierul e un suflet simplu, elementar, iar comportamentul său, pur instinctual, trădează psihologia sănătoasă a omului comun, ce gândește și simte "după tipic". Ca atare, înaintea morții bătrânul își recapitulează
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
-se fără explicații de Silvia, femeia iubită așa de înflăcărat, și nu atât din remușcare față de Mili (pe care o vizitează la spital mai curând din politețe decât din compasiune), cât din orgoliul de a-și fi pierdut luciditatea. Bolnav ("sobolul din coșul pieptului" începuse să-i dea iar târcoale), pleacă din țară fără a-și mai acorda, ca în trecut, vreun răgaz, de teama de a nu-și schimba iar, prin cine știe ce concurs de împrejurări, decizia. Va reintra în scenă
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ceea ce te privește. A spus-o pe un ton enigmatic. Părea că aștepta o aprobare, un gest de complicitate. În cele din urmă, a scos un pachet cu țigări și a băgat una În gură. - Ți-ai Închipuit vreodată un sobol nebun, domnule Faulques? A plecat capul ca să-și aprindă țigara și a rămas cu ochii la brichetă, răsucind-o Între degete. Apoi a băgat-o În buzunar. - Când am ieșit din lagărul de concentrare și am aflat de nevastă și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-și aprindă țigara și a rămas cu ochii la brichetă, răsucind-o Între degete. Apoi a băgat-o În buzunar. - Când am ieșit din lagărul de concentrare și am aflat de nevastă și copil, așa m-am simțit. Ca un sobol nebun, care săpa În orice direcție pe sub pământ, fără nici un țel. Până m-am gândit la dumneata. Asta mi-a redat judecata. Lumina. Îl privea prietenos pe Faulques. Recunoscător. Pictorul de război a dat din cap. - Judecata dumitale e discutabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
drepte și a atâtor umbre lungi. A ridicat brațele, cuprinzând În acel gest Întreaga frescă. Apoi și le-a lăsat să cadă de-o parte și de alta a trupului. - Circulară ca o capcană - s-a Încruntat. O capcană pentru soboli nebuni. După aceea, s-a uitat cu afecțiune la Faulques. O afecțiune pe care, prin lentilele ochelarilor, pupilele de culoare cenușiu-deschis o făceau ironică ori rece. Pictorul de război a amestecat vorbele „răceală” și „afecțiune”, Încercând să le Împace În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și cu mine. Soția și fiul dumitale. Toți suntem parte din monstrul care ne alege locul pe eșichier. O nouă tăcere. Apoi a sunat râsul stins al lui Markovic. De astă dată nu era vuietul mării pe pietrele de jos. - Soboli nebuni, a insistat croatul. - Asta-i - Faulques zâmbea strâmb. Bine ai spus dumneata deunăzi. Cu cât totul e mai evident, cu atât mai puțin sens pare să aibă. - Atunci, nu există nici o ieșire? - Există consolări. Fuga prizonierului care, chiar când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fac cîrciumăresele, ca să vie oameni mulți la cîrciumă. Cîrpeală Să nu cîrpești miercurea și vinerea, că nu ține mult treaba. Cîrstel Dacă te spurcă cîrstelul*, toată vara te beși. Cîrtiță Cînd cineva e bolnav de cîrtiță*, să ia o cîrtiță (sobol) și să o omoare între degete, la spate, ca să nu vadă cîrtița, că dacă o vedea, omul nu se mai face bine. Ca să ferești răzoarele cu legume de mușuroaiele cîrtițelor, pune în capul răzorului o furcă cu caier și fus
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
casa [placenta] în care a fost vițelul, se topește din picioare pînă moare. Cînd vaca fată numai bouți e semn de noroc în gospodărie. Să nu dai cu furca în vacă, căci face vițelul crăcănat. Cînd cineva a prins vreun sobol în luna lui mart, îl dă vacilor ca să se îngrașe. Cînd îți fată vaca doi viței e semn rău. Locul [placenta] pe care-l naște vaca în urma vițelului se îngroapă la izvor, ca să aibă lapte ca din izvor. Nu trebuie
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
un strigoi, desprins de cele pământești."214 Regimul nocturn este apanajul existențial al poetului, și metafora ontică prin care se autodefinește într-o epistolă ar fi "...ocnaș al vieții". Cvasi-identic apare caracterizat și fostul rege, de însuși fiul său: "Așa, sobol bătrân! Zi, robotești/ Atât de iute sub pământ? Grozav ocnaș!"215 Ladima și regele ucis ne apar într-o dublă situație tragică. Ei au revelația că moartea îi răpune mai înainte ca destinul lor să fie împlinit; tatăl îl avertizează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a fost frică de dorul lui pentru ei, altfel n-ar fi suportat toată mascarada. Bunica nu a ieșit câțiva ani din casă - zicea că e bolnavă ca s-o slugărească mama -, dar luna trecută și-a pus căciulița de sobol peste conciul alb, prinzând-o cu agrafe de argint, și s-a dus la neamul ei, Cacavela, cel de ține școala de spudei, elevii lui în ale scrisului. Ce au sporovăit, cine știe? Când s-a întors acasă îi lucea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fuseseră ridicați de vodă Brâncoveanu și nu știau ce zile o să-i aștepte. În timp ce turcul își scotea propriul caftan ca să-l „caftănească pe domnul ales”, spaima creștea. Cu greu Ștefan Cantacuzino se îndreptă de spinare, caftanul tivit cu spinări de sobol îi venea prea scurt. — Acesta este domnul Țării Românești, rosti triumfal imbrohorul încercând să spargă muțenia adunării. — Să trăiești, gâfâi întrerupt marele stolnic Constantin Cantacuzino. — Să trăiești, măria ta, se auzi șovăielnică urarea tuturor celor din divan. Coborâră cu toții în urma
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
auzea zvon de râsete și chiuituri de copii la scăldat. Era cald, dar de câțiva ani încoace spătarul nu mai simțea apăsarea căldurii verii, nu i se mai părea greu caftanul căptușit cu satin și pe margini cu spinări de sobol. Semn de bătrânețe, gândi el, nici maica doamna Ilinca nu se plângea de căldură la Ierusalim. Eh, alte vremuri, oftă el și apăsă ca să intre înăuntru pe clanța neagră de fier ciocănit cu o lucrătură rară. Atent, cântări din ochi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]