101 matches
-
este frecventă, în curte, în biroul directorului, în cantină... În sate, un "șef" joacă rolul mediatorului și contribuie la supravegherea comunitară a copiilor și, fără îndoială, a vieții școlare. Școala este școala comunității și este influențată de legătura socială. Această socialitate poate părea uneori apăsătoare, iar un director evoca, de exemplu, "problemele familiilor care se continuă la școală", dar, în condițiile de izolare în care trăiesc unii dascăli, ea este adesea un ajutor important. Discursul despre părinți este de obicei pozitiv
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
franceze și în mediul muncitoresc domină un model educativ bazat în mare măsură pe brutalitatea corectoare și pe agonistica între copii, drept cheie a normalizării. Celebrul roman al lui Louis Pergaud, Războiul bumbilor, rămâne o metaforă nedepășită a acestei vechi socialități: libertate și lupte rituale, duritate a moravurilor și exaltare a valorilor virile, experiențe periculoase și colective, corecție manuală atunci când codurile pe care se întemeiază raporturile sociale sunt depășite, prin pedepsirea excesivă, hybristică a trădătorului Bacaillé. Abandonând străvechiul model, ideologia noastră
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
sub anumite circumstanțe, violența fizică sau uciderea nu sunt considerate comportamente deviante. Prin urmare, dacă un comportament dat este considerat deviant depinde de situație. Deoarece devianța nu este un fenomen omogen, sociologii tind să o analizeze ca o violare a socialității determinată de reguli mai mult decât de standardele morale absolute. Definițiile devianței variază în aceeași societate de la o clasă socială la alta și în raport cu culturile variate ale omenirii. Comportamentul care îl poate face pe un om să fie arestat și
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
pe ei înșiși reprezintă, în ultimă instanță, o formă a eului, o parte integrantă a personalității lor, fie ea manifestă sau latentă. Într-un studiu etnografic amplu asupra așezării online Second Life, Boellstorff concluzionează că "lumile virtuale reconfigurează sinele și socialitatea, dar acest fapt este posibil numai pentru că ele remodelează virtualitatea care caracterizează ființele umane în lumea propriu-zisă [reală, (n.t.) ]. [...] Tocmai existența virtuală este aceea în care suntem umani" (2008, p. 29). Modul în care indivizii asimilează identitățile lor alternative
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
ele, deși aspectul colaborării lor nu este întotdeauna relevant. Aceste situații antrenează atitudini și mobilizări ale spiritului în actul creativ, rezultatul fiind diferențiat, uneori destul de pregnant, dar, de fiecare dată, cu o latură de individualitate și cu o latură de socialitate, aceasta din urmă fiind o consecință a receptării individualității. De aceea, dacă alteritatea presupune în mod obișnuit adaptarea locutorului (emițătorului) la interlocutor (receptor), creația solicită receptorului adaptarea la emițător, în măsura în care efortul unei astfel de adaptări este considerat util. Aceasta înseamnă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a comportamentelor. Deși numeroase divertismente sunt trăite în microgrupuri sau implică o ambianță colectivă, să nu pierdem din vedere faptul că locul privilegiat al plăcerilor și al destinderii e domiciliul privat. A vorbi de o spirală a comuniunilor tribale, de socialități orgiastice, de situații fuzionale care transcend comportamentele individualiste stârnește zâmbetul, când e știut că televiziunea ocupă, de departe, cea mai mare parte a timpului liber. În 2003, europenii s-au uitat la televizor, în medie, trei ore și treizeci de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Cambridge University Press. Kolankiewicz, George. (1996). „Social Capital and Social Change”, în The British Journal of Sociology, 47 (3), 427-441. Martinelli, A. (2001). „Management: General”, în International Encyclopedia of the Social &Behavioral Sciences. Elsevier Science. Mihăilescu, Vintilă. (2002). „Vecinătate și socialitate”, în Mihăilescu, Vintilă (coord.) Vecini și vecinătăți în Transilvania. București: Editura Paideia. Miller, Liesl L. Gambold. (2003). „Interdependence în Rural Russia: The Postsocialist Mixed Feudal Economy”. Working Paper No. 51, Max Planck Institute for Social Anthropology. Halle/Saale. http://www
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
nu trebuie niciodată exclusă, căci, spre deosebire de supravegherea „dură”, cea „moale”, „blândă” nu se exercită în numele unei puteri exterioare și nu este însoțită - cel puțin în acest mic univers - de sancțiuni drastice. Iată de ce, la Goldoni, ea rămâne o sursă de socialitate, lipsită de primejdiile și de amenințările asociate de obicei supravegherii ordonate de autoritățile politice. Supravegherea de proximitate se regăsește în numeroase piese bulevardiere, numai că aici situația își pierde deseori mobilitatea și, devenită rigidă, fixează personajele în tipare, reducându-le
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
III, 6, v. 929-930), îl povățuiește Narcis, care își ia acele măsuri de precauție pe care și le luau și intelectualii, germani sau ruși, în vremea lui Hitler sau a lui Stalin: știindu-se supravegheați, aceștia preferau „să iasă”, sacrificând socialitatea locurilor publice în favoarea parcurilor, unde se simțeau „mai în siguranță”. Spațiul este poros, încăperile împânzite de microfoane, numai natura mai poate oferi iluzia unei protecții. Dar și natura se dovedește a fi un refugiu precar; așa cum se afirmă în 1984
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
scara orașului, care sunt piețele și piațetele. Privirea scrutează o lojă cu aceeași aviditate cu care ar pătrunde prin fereastra apartamentului vecin... În ambele cazuri, fiecare ins poate fi, rând pe rând, supravegheat și supraveghetor, infinită permutație ciclică datorată unei socialități ce generează fără întrerupere supravegherea „de aproape”. Ceea ce o distinge de celălalt tip de supraveghere, polițienească, sunt consecințele, deși, uneori, cele două se pot confunda. „Romanele” teatrului relatează intrigi și delațiuni, rumori și scandaluri ce-și au originea în supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de acum încolo, supravegherea internă a sălii, a spectatorilor între ei nu se va mai putea exercita: toată atenția se va îndrepta spre platoul de joc, nemaiputând să se disperseze ca până atunci și nici să profite de avantajele unei socialități reduse la zero. Din salon, teatrul devine templu. Fapt ce va conduce, din rațiuni multiple, la o repliere a scenei asupra ei înseși, adică la transformarea ei într-un univers închis ermetic. De altfel, Diderot, înainte de Stanislavski și Antoine, a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
umanism slăbit, care acceptă faptul că ființa umană nu își mai poate menține puritatea și aroganța și pe jumătate o postdirecție (postbiologie, postevoluție etc.Ă care recuperează în noi dimensiuni ceea ce este uman, de la senzorialitate și afectivitate la cunoaștere și socialitate. Securizarea umanului în cadrul postumanismului nu este însă un proces închis, ci unul permeabil și tolerant, situat permanent la interfața cu mașinalul, la granița cu alte specii și sisteme. Acest tip de postumanism este un amestec de afectivism și raționalism, de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
păianjen, creier, și bineînțeles, orbitor. RESTAURAȚIA MAGIEI EPICE Dacă modernitatea se întemeia pe certitudinea unei ideologii a individului, a unei profesii, reședințe, clase sociale, în funcție de care acela conta ca o identitate, inclusiv etnică, religioasă, sexuală, eroii postmodernității dispun de o socialitate confuză, eterogenă, dinamică, pe măsura Babelului proliferant al diversității, diversiunii și subversiunii în care conviețuiesc, tinzând spre indiferență spirituală și ideologică (eclectism) și nomadism într-un spațiu devenit o formă de cristalizare a timpului. Pierzând audiența odată cu destrămarea viselor, idealurilor
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nisip, intitulându-se "științe sociale"). (Op. cit., p. 200) Durand nu încheie lista noilor contribuții promițătoare în epistemologia științelor omului fără a nu aminti simpatia acordată "celuilalt" prin contagiune afectivă, sentimentul unității cu el și compasiunea. Toate înțelese ca tipuri de socialitate, după M. Scheler. Relațiile dintre comunitate și societate propuse de F. Tönnies, reciprocitatea legăturilor lor în cadrul unor grupări, relevată de T. Geiger, categoria de Bund (alianță, legătură carismatică) a lui Schmalenbach, sociologia rațională a lui L. Von Wiese, care definește
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
printr-un efort de cunoaștere, printr-o interacțiune și o apropiere care, în final, îl transformă pe om, îl îmbogățește: "pentru copilul care a venit pe lume, lumea lui este lumea; iar creșterea reprezintă o ucenicie a exteriorității și a socialității, am putea spune într-un mod oarecum cavaleresc că viața omenească este închisă între aceste două extreme, a eului care invadează lumea, și a lumii care sfârșește prin a absorbi eul sub formă de cadavru sau cenușă. Și, cum descoperirea
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
viața (fără de care romanescul ar lăsa loc pentru ceea ce se numește prospectiv, 1971, p. 110). Două roluri majore pot fi atribuite descrierilor mimetice, în cazul genului romanesc "realist": 1. construirea spațio-timpului povestirii, "cronotopul" său (Bahtin, 1978), "autoreferința" sa (Arrivé, 1972), "socialitatea" sa (Duchet, 1973); 2. prezentarea actorilor povestirii. În ambele cazuri, efectul căutat este cel de realitate și, de aici, cel de adevăr: Locul este fundamentul povestirii, pentru că evenimentul are nevoie atît de un ubi, cît și de un quid sau
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
el numește "problema extazului"252. În acest punct, gânditorul încearcă să depășească viziunea gândirii determinate existențial, creditând posibilitatea utopiei individuale, care este asigurată de existența unui spațiu social democratic. Această ultimă imagine asupra utopiei îndreaptă atenția spre "(...) noi forme ale socialității, substanțial eliberate de restricțiile și prejudecățile conformismelor de grup și ale loialităților politice, bazate pe capacitatea proprie individului de a se distanța de aceste conformisme și loialități"253. Este vorba de un ideal asumat ca utopie a cărei principală cauză
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
a fost unul emancipativ, ci mai degrabă unul pragmatic-instrumental, acela de a unifica Prusia prin intermediul educației dirijate de stat. Educați să se identifice înainte de toate cu statul și țelurile sale, subiecții prusaci erau astfel scoși din cercurile lor inferioare de socialitate care le suscitau adeziunea sentimentală (stări sociale, bresle profesionale, comunități țărănești, land-uri etc.) și puși într-o relație directă cu statul. Consecința socio-politică ce decurgea fără cusur din această strategie educațională consista în dizolvarea solidarităților sociale intermediare ce se
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
EPOCII PALEOLITICE Mircea Anghelinu, Loredana Niță (Târgoviște) În memoria caldului Profesor și Prieten care ne-a fost Ilie Borziac Rezumat Prezentul studiu își propune o evaluare sintetică a statutului socio-economic a femeilor și copiilor din paleolitic. În opinia autorilor, reconstituirea socialității paleolitice face obiectul unei serii de stereotipuri, bazate pe translatarea subtilă a unor realități contemporane asupra societăților din Pleistocen, dar și, în parte, de informații selectiv extrase din etnografia vânătorilor-culegătorilor actuali. Una dintre cele mai importante prejudecăți criticate aici o
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
mai important depozit de idei pentru imaginația paleosocială a arheologilor, etnografia vânătorilor și culegătorilor a făcut puține pentru evacuarea acestui stereotip, dimpotrivă. După abandonarea generalizată a modelelor evoluționiste uniliniare - în care societățile vânătorești jucau rolul pasiv de categorie 0 a socialității umane, necesară tuturor scenariilor de escalare a complexității -, etnografia pare să le fi conferit acestor societăți, cel puțin în ultimele decenii, o semnificație nouă, la fel de apetent etnocentrică, cea de personificări ale adaptării. Devenite, pentru arheologia procesuală, expresii pure ale raportului
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
în care aceste condiționări structurale se manifestă cel mai limpede, cele ale vânătorilor-culegătorilor actuali și subactuali. Însă, arheologia paleoliticului trebuie să țină seama de variabile neglijabile pentru etnografia vânătorilor și culegătorilor actuali: existența unor forme de umanitate - și, prezumtiv, de socialitate -, ca și a unor contexte climatice, demografice și tehnologice fără nici un echivalent contemporan. Alături de particularitățile acumulării și conservării documentației arheologice, aceste variabile explică dificultatea operaționalizării univoce a bogatei cazuistici etnografice, ca și prudența manifestată de preistoricieni în translatarea, către paleolitic
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
a modelului etnografic un uriaș interval de timp, în fapt, în cea mai conservatoare accepțiune, aproximativ de 90% din intervalul dintre 2,5 milioane de ani și Holocen! Majoritatea modelelor propuse iau în calcul biologia reproducerii ca esențială pentru caracterizarea socialității primelor hominide, deși ecologia behaviorală nu are inhibiții a o extrapola și asupra vânătorilor-culegătorilor actuali (ex. Hawkes 1993, 1996; Hill & Kaplan 1993). Reperul rămâne fără îndoială sărăcăcios, dar, dată fiind suprapunerea prelungită dintre biologia primatelor superioare și „prefața” evoluției culturale
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
inclusiv pe cele motivate etnografic, cu privire la epoca paleolitică: nici preponderența vânătorii, nici egalitarismul, nici asocierile monogame, nici măcar diviziunea convențională a activităților pe sexe, nu reprezintă atribute ale vânătorului-culegătorului „etern”. Ele au cunoscut, fiecare, o evoluție proprie. Este cert că reconstituirea socialității paleoliticului inferior și mijlociu pune încă mari probleme: ea oscilează între îmbogățirea modelelor primatologice sau sărăcirea celor etnografice. Un imens efort de reflecție teoretică este încă necesar pentru a suplini sărăcia documentară a acestor epoci. Cu toate acestea, câteva mutații
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
ci “l-a pus să acționeze ca o puternică individualitate.Bineînțeles că această individualitate,conform metodei realiste,nu vine în contradicție cu așa-numitul caracter tipic manifestat în împrejurări tipice”.Individualitatea lui Ion se compune din convergența a trei coordonate(socialitate,eros,moralitate) și se conturează din intersectarea experiențelor corespunzătoare:socială,erotică și morală. Scriitorul ne introduce în lumea fascinantă a satului,începându-și cartea cu descrierea a horei.Aparenta toropeală determinată de o tăcere bizară din pricina aerului greoi, „‟sufocant reînvie
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
și pe „tranzacții”. O dată ce homo urbanus ă nici cu totul citadin, nici aparținând cu adevărat periferiei ă este „prins Între două lumi”, abordările obișnuite la care recurgeam când vorbeam despre Cetatea clasică și, În special, formele de civilitate și de socialitate pe care le asociam În mod spontan cu aceasta mai pot fi oare adecvate? Aglomerările moderne nu suscită cumva, din cauza „fragmentării” sau a „rupturilor” lor, apariția unor „cetățenii” la rândul lor fragmentate sau fisurate? Solidarități și protecție socială Redefinirea legăturilor
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]