102 matches
-
care, scăpând formelor sociale instituite, nu sunt mai puțin reale sau "hiperreale". Adevărată centralitate subterană ce anunță (re)nașterea unui homo estheticus pentru care invizibilul (sub toate formele lui) are o forță specifică. Astfel, alături de societatea oficială se elaborează o socialitate "la negru" stranie și străină de valorile stabilite. În acest sens, religiozitatea, sincretismele religioase sau filosofice constituie ceea ce am numit firul roșu: stricto sensu, el este în centrul legăturii, și când apare este indiciul că aceasta este uzată și că
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
cele mai prospective. În acest domeniu, este vorba să recunoaștem importanța simpatiei în constituirea ființei-colective. În măsura în care există o legătură intrinsecă între social și morală. Legătură care a fost caracteristica modernității. În măsura în care putem stabili o alta între "etică" sau "deontologie" și socialitate. Ceea ce necesită, pentru a o spune cu o expresie împrumutată de la M. Scheler, luarea în serios a unei ordo amoris care îmbogățește funcționalitatea realului prin "luxul" propriu irealului. Oricât de șocant ar putea părea aceasta, fundamentele moralei universale: rațiunea, progresul
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
instituții, de adevărate societăți secrete, în care este încurajată această legătură de interacțiune făcând din fiecare ceea ce este plecând de la o relație existențială primordială. Primum relationis! G. Simmel a arătat în ce măsură aceste societăți secrete erau piatra de temelie a oricărei socialități adevărate. Cât despre mine, am insistat pe faptul că "legea secretului" era o bună pârghie metodologică pentru a înțelege realitatea interioară a triburilor postmoderne. Procesul de complementaritate pe care se fondează ele. Pe scurt, această societate la negru a scăpat
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
punând accentul pe puterea spiritului. Este acest phylum "johannic" pe care îl vom regăsi în cultele de mistere, în mistică, în bresle, într-o francmasonerie simbolistă și în alte societăți secrete. Este chiar ceea ce am numit eu "centralitate subterană" sau "socialitate", integrând dimensiunile onirice, imaginare, ludice, imateriale ale datului mundan, contra aspectului pur "pozitiv" al unui social rațional și contractual. Religiozitatea contemporană, sincretismul filosofic, relativismul teoretic ce se înscrie, desigur, într-o astfel de perspectivă. Carl Schmitt, pentru a sublinia aspectul
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acordul dintre mediu și solidaritățile de bază. El (re)valorizează comuniunile de toate tipurile: sărbători, muzică, sport, efervescențe diverse. Și amintește că religiozitatea este indispensabilă atunci când este vorba de a gândi și de a trăi relația socială. Putem spune că socialitatea postmodernă este forma contemporană a "comuniunii sfinților" din vremurile străvechi. Adică prin mijloacele media tehnologice, ca Internetul, suntem în mod misterios uniți cu celălalt dincolo de spațiu și de timp. Această primum relationis punând accentul pe situațiile trăite cu ceilalți este
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
etică "deontologică" este ceea ce poate permite înțelegerea multiplelor și realelor revolte contra ipocritei apatii a moralei proprii lumii comerciale. Insurecții în care nu este nimic de temut, pentru că ele sunt, de asemenea, cauze și efecte ale transmutării tuturor valorilor proprii socialității postmoderne: imanență a formelor vechi, continuitate a vieții însuflețite. Anexă Excurs despre inițiere ( Această anexă a servit ca temelie pentru "Voyage initiatique et postmo-dernité", publicat în A. Bauer, Pour retrouver la parole, La Table Ronde, 2006.) Dincolo sau dincoace de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
prezenteistă, făcută din intensitate în ceea ce este trăit și din densitate în relația cu celălalt. Toate acestea invalidând "proiectul", cuvânt-cheie al economiei pe-dagogice. Toate acestea accentuând moduri de a fi alternative și constituind o etică a relianței, fundament al unei socialități originare și originale. Este ceea ce ne permite să înțelegem că dezinteresul față de formele obișnuite ale socialului și ale politicului semnifică, în lipsă sau a contrario, că un alt mod de a fi împreună este în curs de a (re)naște
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
însăși ființa lui Dumnezeu: Iisus, Care Se adresează Tatălui și invocă Duhul, arată Cine e Dumnezeu Unul în Trei Persoane, Treime. Așadar, în Dumnezeu există ceea ce în cuvinte omenești am putea defini drept forma fundamentală și izvorul oricărei existențe sociale (socialități): Dumnezeu însuși, ca Treime, e o realitate socială, cu totul diferită de orice formă preexistentă de politeism, fiindcă nu explică socialitatea ca un raport între diferite divinități, ci ca însăși interioritatea lui Dumnezeu Unu" (Baggio, 2002, p. 283). 2.1
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
Așadar, în Dumnezeu există ceea ce în cuvinte omenești am putea defini drept forma fundamentală și izvorul oricărei existențe sociale (socialități): Dumnezeu însuși, ca Treime, e o realitate socială, cu totul diferită de orice formă preexistentă de politeism, fiindcă nu explică socialitatea ca un raport între diferite divinități, ci ca însăși interioritatea lui Dumnezeu Unu" (Baggio, 2002, p. 283). 2.1. Dimensiunea socială ca specific al creștinismului 1 De o doctrină socială creștină se vorbește pe larg și explicit începând de la sfârșitul
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
printr-un efort de cunoaștere, printr-o interacțiune și o apropiere care, în final, îl transformă pe om, îl îmbogățește: "pentru copilul care a venit pe lume, lumea lui este lumea; iar creșterea reprezintă o ucenicie a exteriorității și a socialității, am putea spune într-un mod oarecum cavaleresc că viața omenească este închisă între aceste două extreme, a eului care invadează lumea, și a lumii care sfârșește prin a absorbi eul sub formă de cadavru sau cenușă. Și, cum descoperirea
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Cambridge University Press. Kolankiewicz, George. (1996). „Social Capital and Social Change”, în The British Journal of Sociology, 47 (3), 427-441. Martinelli, A. (2001). „Management: General”, în International Encyclopedia of the Social &Behavioral Sciences. Elsevier Science. Mihăilescu, Vintilă. (2002). „Vecinătate și socialitate”, în Mihăilescu, Vintilă (coord.) Vecini și vecinătăți în Transilvania. București: Editura Paideia. Miller, Liesl L. Gambold. (2003). „Interdependence în Rural Russia: The Postsocialist Mixed Feudal Economy”. Working Paper No. 51, Max Planck Institute for Social Anthropology. Halle/Saale. http://www
[Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
a comportamentelor. Deși numeroase divertismente sunt trăite în microgrupuri sau implică o ambianță colectivă, să nu pierdem din vedere faptul că locul privilegiat al plăcerilor și al destinderii e domiciliul privat. A vorbi de o spirală a comuniunilor tribale, de socialități orgiastice, de situații fuzionale care transcend comportamentele individualiste stârnește zâmbetul, când e știut că televiziunea ocupă, de departe, cea mai mare parte a timpului liber. În 2003, europenii s-au uitat la televizor, în medie, trei ore și treizeci de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
contexte școlare și sociale în sens larg. Receptarea și definirea personalității se poate realiza în relație cu anumite opțiuni filosofice dar, după cum spune I. Radu (24, p. 314), . Conform acestei aserțiuni, omul este un sistem bio-psiho-social, subliniindu se, astfel, determinația socialității, deci omul este privit ca centru de intersecție într-un câmp de înrâuriri sociale. Copilul se include automat în acest sistem, deoarece el se încadrează unor realități deja constituite, formate din relații acceptate și active. Alături de elementul social, pentru definirea
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
Istericele lui Charcot sunt surori bune cu preotesele africane în transă. Caterina din Sienna și Loise de Néant sunt de fapt frustratele sânului matern, împingând sublimarea până la absolut sau până la vid. Evita Peròn, Mahatma Gandhi și Madonna sunt întruchipările unei socialități moderne, eclectice, New Age. Sfințenia și stigmatele ca un posibil delict de conversie. Catherine Clément e o evreică atee care călătorește în Africa și India și face antropologie culturală și proză bună. Iulia Kristeva e ortodoxă libercugetătoare și profesează un
Despre psihanaliză și sfinți by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15492_a_16817]
-
de distanțare, amplificând reculul față de prezent: Farsa indică gradul de deformare, prin ieșirea din actualitate", punctează S. Damian (în G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului, Ed. Minerva, 1974, p. 305). Romanul doric e corupt de ironie, subminat profund în socialitatea lui obiectivă, pentru a fi livrat unui narator ludic, și constrâns astfel să devină corintic. Subtilitatea cestei transformări interne a sesizat-o foarte bine Nicolae Manolescu: "G. Călinescu, urmărind să repete polemic în romane formula balzaciană, n-a putut evita
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
continuare) să studieze la fel de meticulos decristalizarea iubirii sau erodarea relației amoroase. Capitolele XV-XVII reprezintă exact acest punct de cumpănă, vârful comuniunii și apariția primelor îndoieli, cu prefigurarea declinului. Radu Petrescu face din iubire un sentiment pur artistic, sustras din tentaculele socialității realiste. Modul de a se cunoaște al viitorilor îndrăgostiți, prin întâlnirea privirilor în oglindă (din finalul primului capitol), pune dragostea sub semnul unui impresionism reflexiv cultivat și al unui estetism plastic lunecând imperceptibil de la rafinamentul culorilor spre subtilitățile unor subînțelesuri
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
Editura 100+1 Gramar, București, 2006, p. 27 footnote> Ionicul înfățișează o vârstă a conștiinței de sine. Lumea romanului ionic rămâne plină de sens, dar își pierde omogenitatea. Romanul ionic exprimă mentalitatea unei burghezii stabilizate și e caracterizat prin individualism, socialitate refuzată, subiectivism și fragmentarism. Rod al imaginației care sesizează și combină, în funcție de viața interioară, datele concretului, romanul autentic este, după Anton Holban, o confesiune, operând cu experiențe extrase din zona autobiograficului, filtrate prin conștiință, abstractizate, generalizate și apoi atribuite
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
filtrate prin conștiință, abstractizate, generalizate, și apoi atribuite faptelor și oamenilor. Noul roman a început să creadă în autenticitate, ionicul, în care se integrează proza lui holbaniană, înfățișează o vârstă a conștiinței de sine. Romanul ionic e caracterizat prin individualism, socialitate refuzată, subiectivism și fragmentarism. Proza psihologică evoluează prin mutarea accentului de pe aventură pe eroul ei, materia epică devenid universul intim al emoțiilor și gândurilor care conferă adevărata individualitate. Personajele nu mai sunt determinate de evenimente, ci le determină. Biogafia prea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și se deconstruiește după cum urmează. Oricare ar fi natura fenomenelor pe care le studiază și modul în care o fac, științele umane întrețin o relație de neocolit cu acel ceva prin care oamenii sunt oameni, cu corporeitatea, cu istoricitatea, cu socialitatea, cu psihismul, cu limbajul perceput drept cuvânt primitiv, drept capacitate de a vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unei societăți: izolat, dar În interiorul ei. Ca să existe, are nevoie de privirea celorlalți, Însă o dată captate interesul, curiozitatea, atenția acestora, dandy-ul Își decide autoexcluderea. El nu are sens decât singular (În raport Însă cu ceilalți) și singur. Chiar dacă formele socialității sale seducătoare sunt infinite. În clipa În care a cucerit o lume, plictisit, o și abandonează. Și totuși, doctrina diferenței, așa cum o elaborează dandysmul, are ceva paradoxal: dandy-ul vrea de fapt să fie validat, acceptat, Într-un sistem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ex (1993) semnalează o revenire parțială la formula de la începuturile prozatorului: ca și Troceanu, Gheorghe Huhulea e un individ cinic și apatic, care - sugerează finalul cărții - va sfârși tot prin asasinat. Numai că, de această dată, refuzul societății și al socialității este mai clar contextualizat, Huhulea fiind un descendent al vechii aristocrații, care privește ordinea comunistă cu o luciditate egalată doar de disprețul irepresibil pentru ea. Deși ar fi putut deveni un roman politic major, Ex derapează destul de repede către o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
nu trebuie niciodată exclusă, căci, spre deosebire de supravegherea „dură”, cea „moale”, „blândă” nu se exercită în numele unei puteri exterioare și nu este însoțită - cel puțin în acest mic univers - de sancțiuni drastice. Iată de ce, la Goldoni, ea rămâne o sursă de socialitate, lipsită de primejdiile și de amenințările asociate de obicei supravegherii ordonate de autoritățile politice. Supravegherea de proximitate se regăsește în numeroase piese bulevardiere, numai că aici situația își pierde deseori mobilitatea și, devenită rigidă, fixează personajele în tipare, reducându-le
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
III, 6, v. 929-930), îl povățuiește Narcis, care își ia acele măsuri de precauție pe care și le luau și intelectualii, germani sau ruși, în vremea lui Hitler sau a lui Stalin: știindu-se supravegheați, aceștia preferau „să iasă”, sacrificând socialitatea locurilor publice în favoarea parcurilor, unde se simțeau „mai în siguranță”. Spațiul este poros, încăperile împânzite de microfoane, numai natura mai poate oferi iluzia unei protecții. Dar și natura se dovedește a fi un refugiu precar; așa cum se afirmă în 1984
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
scara orașului, care sunt piețele și piațetele. Privirea scrutează o lojă cu aceeași aviditate cu care ar pătrunde prin fereastra apartamentului vecin... În ambele cazuri, fiecare ins poate fi, rând pe rând, supravegheat și supraveghetor, infinită permutație ciclică datorată unei socialități ce generează fără întrerupere supravegherea „de aproape”. Ceea ce o distinge de celălalt tip de supraveghere, polițienească, sunt consecințele, deși, uneori, cele două se pot confunda. „Romanele” teatrului relatează intrigi și delațiuni, rumori și scandaluri ce-și au originea în supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de acum încolo, supravegherea internă a sălii, a spectatorilor între ei nu se va mai putea exercita: toată atenția se va îndrepta spre platoul de joc, nemaiputând să se disperseze ca până atunci și nici să profite de avantajele unei socialități reduse la zero. Din salon, teatrul devine templu. Fapt ce va conduce, din rațiuni multiple, la o repliere a scenei asupra ei înseși, adică la transformarea ei într-un univers închis ermetic. De altfel, Diderot, înainte de Stanislavski și Antoine, a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]