636 matches
-
opoziție. Atomiștii Democrit și Leucip, au încercat să arminizeze aceste teorii contradictorii. Sofiștii precum Protagoras, Gorgias și Cratylos au evitat aceste discuții în contradictoriu. Erau angajați să predea artă oratorică studenților ce optau pentru o carieră în avocatură sau politică. Sofiștii și-au orientat gândirea și acțiunile către viață de zi de zi, văzută din perspectiva individului, și nu din cea generală. Convențiile sociale urmau să fie respectate numai dacă satisfăceau interesul personal. Sofiștii se îndoiau că omul ar fi capabil
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
pentru o carieră în avocatură sau politică. Sofiștii și-au orientat gândirea și acțiunile către viață de zi de zi, văzută din perspectiva individului, și nu din cea generală. Convențiile sociale urmau să fie respectate numai dacă satisfăceau interesul personal. Sofiștii se îndoiau că omul ar fi capabil să descopere adevărul suprem. Secolul V a reprezentat o perioada de punere sub semnul întrebării, într-un fel, distrugerea valorilor tradiționale, distrugere care a netezit calea reconstructiilor platiniciene și aristotelice. Distrugerea era în
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
omul ar fi capabil să descopere adevărul suprem. Secolul V a reprezentat o perioada de punere sub semnul întrebării, într-un fel, distrugerea valorilor tradiționale, distrugere care a netezit calea reconstructiilor platiniciene și aristotelice. Distrugerea era în primul rând opera sofiștilor. Erau profesori itineranți plătiți să răspândească învățătură superioară. Nu toți erau atenieni, dar veneau cu plăcere la Atena, unde aveau mai mult succes datorită condiților favorabile democratice care le oferea libertatea de a-și expune ideile. De la mijlocul secolului V
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
libertatea de a-și expune ideile. De la mijlocul secolului V i.en., s-a remarcat Protagoras, apoi Hippias în secolul IV i.en. Protagoras ar fi părintele lui Socrate, al lui Hippias și Prodicos. Gorgias ar fi fost contemporanul tuturor sofiștilor care a trăit până la 109 ani. Inspirația sofiștilor a variat în funcție de epoca și fiecare dintre ei au originalitate proprie. Apar nu că revoluționari periculoși, ci că oameni respectabili, însărcinați cu redactarea legilor, precum Protagoras la Thuroi, sau trimiși că ambasadori
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
secolului V i.en., s-a remarcat Protagoras, apoi Hippias în secolul IV i.en. Protagoras ar fi părintele lui Socrate, al lui Hippias și Prodicos. Gorgias ar fi fost contemporanul tuturor sofiștilor care a trăit până la 109 ani. Inspirația sofiștilor a variat în funcție de epoca și fiecare dintre ei au originalitate proprie. Apar nu că revoluționari periculoși, ci că oameni respectabili, însărcinați cu redactarea legilor, precum Protagoras la Thuroi, sau trimiși că ambasadori, precum Gorgias sau Hippias. În tratatul sau "Despre
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
până la noi, Platon, cel mai important discipol al acestuia, a păstrat o parte din tezele didactice acestuia. Spre deosebire de filosofii naturaliști de dinaintea să, Socrate nu a studiat natură, ci viață umană și condițiile în care se desfășurau. A argumentat împotriva poziției sofiștilor, că omul în calitate de iubitor de înțelepciune nu posedă înțelepciunea absolută-sophia, ci poate să tindă spre ea. De aceea, la baza raționamentului critic al lui Platon, stă dictonul-Știu că nu știu nimic. Socrate credea că scopul suprem al tuturor acțiunilor umane
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
Platon, fiind exilat, se întoarce la Atena, unde fondează în 390 prima școală de filosofie în grădinile eroului Akademos-Academia. Platon a compus Dialogurile, imaginând discuții dintre Socrate și apropiații săi și redând o relație precisă cu teoriile socratice; dialogurile consacrate sofiștilor Protagoras și Hippias, Banchetul-atmosfera discuțiilor din cercurile aristocratice ateniene; Republica și Legile, în care Platon își expune ideile despre formă ideală de guvernare. Dintre elevii lui Platon, se distinge Aristotel, care n-a reușit să-l succeadă, fondând astfel propria
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
din timpul dinastiei Zhou. Filetas din Cos (sec. al IV-lea î.Hr.) a fost pionierul unui vocabular (Ἄτακτοι γλῶσσαι, Átaktoi glôssai), care explică sensurile unor cuvinte homerice rare și alți termeni literari, cuvinte din dialectele locale și termeni tehnici. Apollonius Sofistul (sec. I d.Hr.) a scris cel mai vechi lexicon homeric care s-a păstrat până în zilele noastre. Primul dicționar sanscrit, Amarakośa, a fost scris de Amara Sinha aproximativ în sec. al IV-lea d.Hr. Scris în versuri, acesta cuprindea
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoașterii creștine, explică cu o predilecție aparte relația dintre cunoaștere și credință și îi critică aspru pe cei care nu doresc să se foloseasc în nici un fel de filozofie. El se pronunță cu hotărâre împotriva sofiștilor și împotriva hedoniștilor din școala lui Epicur. Deși el se exprimă, în general, nefavorabil cu privire la filozofia stoică, el respectă cu adevărat acel amestec de stoicism și platonism care caracterizează gândirea religioasă și etică a clasei educate din vremea lui. Acest
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
Gottschalk), Eriugena scrie lucrarea "De divina praedestinatione liber" (în 851) în care utilizează silogismul, construiește un tablou al ierarhiei lumii și introduce câteva teze îndrăznețe (argumentarea sa mergând până la relativizarea doctrinei augustiniene a grației divine), ce îi aduc faima de sofist și eretic. "Prudentius de Troyes", atacatorul său, se pronunță și împotriva episcopului Hincmar, care nu mai recunoaște că îl îndemnase pe Eriugena să scrie tratatul cu pricina. Tratatul nu s-a bucurat de succes, fiind „executat” imediat de către Prudentius prin
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
reprezentant al ei, era „părintele democrației române”, C.A. Rosetti. Eminescu îl acuza că este „incapabil de a spune un singur adevăr, precum e incapabil a-l pricepe” pentru că suferea de „daltonismul minții”. Eminescu îl mai acuza că este un „sofist politic” cu care trebuia să ducă o polemică continuă fără substanță. În mod surprinzător, în 1880 majoritatea liberală din camera deputaților a votat un capital de 150000 franci pentru C.A. Rosetti, plus o recompensă de 1000 de lei pe
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
și Tisias au trimis soli. Tucidide relatează în scrierea sa dialogul dintre solii atenieni și reprezentanții melienilor. Părerile asupra autenticității dialogului sunt împărțite. De exemplu în dialogul melian sunt discutate topici care la momentul respectiv nu erau încă stringente. Stilul sofist folosit de către Tucidide pune mai multă emfază pe calitatea discursului decât pe conținut. Deasemenea conținutul dialogului este foarte apropiat de subiectul discuțiilor sofiste ale timpurilor: faptul că moralitatea este fictivă și că cel puternic are o dominație înnăscută asupra celui
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
se regăsește adevărul existenței. Heraclit vedea lumea în continuă schimbare; Empedocle susținea că erau patru elemente de baza puse în mișcare de forțele iubirii și urii, aflate în opozitție. Atomiștii Leucip și Democrit au încercat să armonizeze aceste teorii contradictorii. Sofiștii ca Protagoras, și-au orientat gândirea către viața de zi cu zi, văzută din perspectiva individului și nu din cea generală, îndoindu-se că omul va cunoaște adevărul suprem. Socrate, spre deosebire de sofiști, nu a studiat natura, ci viața umană și
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Democrit au încercat să armonizeze aceste teorii contradictorii. Sofiștii ca Protagoras, și-au orientat gândirea către viața de zi cu zi, văzută din perspectiva individului și nu din cea generală, îndoindu-se că omul va cunoaște adevărul suprem. Socrate, spre deosebire de sofiști, nu a studiat natura, ci viața umană și a argumentat că omul nu poate poseda înțelepciunea absolută, ci numai să tindă spre ea. Credea că scopul suprem al acțiunilor umane reprezentau binele și dreptatea și că omul le va putea
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
cotitură în gândirea occidentală. Presocraticii proveneau din coloniile estice și vestice grecești, și s-au păstrat doar fragmente din operele lor originale, în unele cazuri doar câte o singură propoziție. Odată cu Socrate a început o nouă perioadă filosofică. Ca și sofiștii, el respingea întru totul speculațiile fizice pe care le lansau predecesorii săi, și a pornit de la gândurile și părerile oamenilor. Aspecte din filosofia lui Socrate au fost unificate de Platon, care le-a combinat cu numeroase principii stabilite de filosofi
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
nu îi mai va putea fi alături. Această transformare în oracol după moarte corespunde celei suferite de capul lui Orfeu. Ulterior se va face chiar o anumită confuzie între cei doi eroi traci, de exemplu în opera "Heroicos", scrisă de sofistul Philostratus, unde sunt indicați munții Rodopi ca ținut natal al lui Rhesus. Finalul tragediei "Rhesos" cu anunțarea nemuririi eroului nu ar fi putut fi conceput fără formele de venerare reală a regelui trac, atestate în Atena începând cu anul 437
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
Termenul de (din latină: "humanitas" = omenie, umanitate) are două semnificații: Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura tuturor lucrurilor". Termenul de ""humanitas"" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care omul ocupă un loc aparte printre alte viețuitoare. În Evul Mediu, se vorbește
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
-se, limite ale cunoașterii umane sau chiar merge până la negarea posibilității oricărei cunoașteri. Scepticismul european a avut începuturile în perioada decadenței societății elene. Originea istorică a indoielii gnoseologice grecești se află în perioada precritică a filozofiei elene anume în activitatea sofiștilor. Pyrrhon care a trăit în între anii 360- 270 î.e.n. a inițiat școala. Noua Academie a continuat scepticismul prin filozofii Arcesilaos care a trăit între 316-271 î.e.n. și apoi de către Carneade care a trăit între anii 215-128 î.e.n. Aenesidemus în
Gnoseologie () [Corola-website/Science/299396_a_300725]
-
societate. Opunându-se oricărei forme de agresiune (în special război între state), ideologia moistă a inspirat unele mișcări pacifiste moderne. în Grecia antică poate fi divizată în trei perioade: Focarul gândirii Greciei antice a fost Atena, centrul de întâlnire al sofiștilor și orașul lui Socrate, a cărui filozofie a dănuit prin intermediul operelor lui Platon, care a creat o școală filozofică în cadrul "Academiei", în timp ce Aristotel și-a dezvoltat sistemul filozofic, politic și moral în cadrul "Școlii peripateticilor". Tot în Atena au apărut Școala
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
și posturi civice, care au constituit obiective ale luptei pentru putere între clanurile aristocrate. Mai mult, cetățenii puteau participa (direct sau prin consilii) la guvernarea polisului, deci la controlul afacerilor publice, ceea ce a condus ulterior la apariția conceptului de democrație. Sofiștii au pus omul în centrul preocupărilor și au accentuat relativitatea cunoașterii, fiind primii care au dezbătut problemele spiritului uman, spre deosebire de predecesori care aveau ca obiectiv problemele legate de natură. În acea perioadă polisul atenian implica participarea la guvernare a "cetățenilor-guvernatori
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
dezbătut problemele spiritului uman, spre deosebire de predecesori care aveau ca obiectiv problemele legate de natură. În acea perioadă polisul atenian implica participarea la guvernare a "cetățenilor-guvernatori". Arta politică nu mai era apanajul unei minorități, deoarece putea fi învățată de orice cetățean. Sofiștii au evidențiat deosebirea dintre dreptul natural și dreptul pozitiv, care, fiind creat de oameni, avea un caracter convențional. Cel mai cunoscut a fost Protagoras din Abdera. Susținător activ al democrației, a scris tratate asupra constituției și statului. Pentru ca cetățenii să
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
democrației, a scris tratate asupra constituției și statului. Pentru ca cetățenii să poată participa la viața politică, trebuia ca ei să o învețe și să o înțeleagă. Protagoras considera statul ca fiind sursa moralei și a legii. În timp ce vechea generație de sofiști erau profesori de retorică, noua generație (Lycophron, Alkidamant, Thrasymachos, Critias) sunt tot mai implicați în luptele politice. Mai mult, aceștia susțin ideea că oamenii sunt egali de la natură și că legile sunt create pentru a apăra interesele cetățenilor. Școlile filozofice
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
și că legile sunt create pentru a apăra interesele cetățenilor. Școlile filozofice care au evoluat după sofism sunt: Concepțiile acestor școli conțineau elemente de dialectică sau de metafizică și de materialism. Deși în privința relativității legilor umane se situa în tradiția sofiștilor, Socrate respinge ideea dreptului celui mai tare și considera cunoașterea ca fiind obiectivul suprem al omului politic. Astfel, marele filozof critica tiranii sau demagogii care comiteau nedreptatea. După Socrate, politica este "arta de a comanda oamenii" și la care aveau
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”. Alături de Eschil și Sofocle, face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influențat într-o oarecare măsură de Protagoras, Euripide a împărtășit unele concepții ale sofiștilor. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care "„Ion, Ifigenia în Aulis, Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea”".) El a fost primul autor dramatic preocupat de
Euripide () [Corola-website/Science/310365_a_311694]
-
în măsură să deslușească pe Socrate și Menon asupra virtuții. Socrate îl întreabă pe Anytos care sunt învățătorii virtuții. Filosoful ispitește un moment pe acela (care va fi unul dintre cei trei acuzatori ai săi), dacă nu cumva socotește pe sofiști drept învățători ai virtuții. Anytos le tăgăduiește cu indignare o astfel de însușire. Pentru el oricare cetățean de treabă este mai capabil să predea virtutea decât sofiștii. Un astfel de cetățean a învățat virtutea la rândul său de la înaintași. Socrate
Menon (Platon) () [Corola-website/Science/303116_a_304445]