1,274 matches
-
eu sunt cea care le dă sens), narcisiacă (adică, sensul fiind al meu, mă proiectez pe mine în lume, o descopăr după chipul și asemănarea mea ș...ț)." E drept că vocea eului biografic răzbate adesea în paginile jurnalului, clamând solitudinea, înstrăinarea și angoasa; dar "aventură formativă" pe care o promite nota introductivă e, de fapt, o inițiere ratată, căci ea se bazează pe o "existență suspendată, provizorie, întreruptă". Altminteri, Elveția nu oferă spre contemplare bănci, ceasuri sau marmote, ci doar
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
iubăreț, creț, comod, taximetristofelic... Popescu e un automobil". Dar să-i vedem mai îndeaproape pe, vorba lui Alex. Ștefănescu, autorul prefeței, "". Daniel Bănulescu e un scrib demonizat de-o concentrare a sinelui care pe de-o parte îl împinge către solitudinea creatoare, iar pe de alta spre deschiderea (tensionată, convulsivă, "argheziană") către Dumnezeu: "Sînt într-una din acele după-amieze în care sînt singur, concentrat și fericit. Mă rog, scriu și dorm. Și aceste trei lucruri, de mai multe ori, într-o
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
evidențiat, dăruirea, slujirea aproapelui. Dl Zeletin încearcă a-și depăși demonia prezumțioasei afirmări proprii, a categoricei, intolerantei personalizări, lăsîndu-se pătruns de vocația medicului ideal ce se distinge, precum și un anume tip de artist, în manieră stoică, prin "sacrificiu, tăcere, renunțări, solitudine". D-sale nu-i plac ambițioșii, vanitoșii, mai mult decît numeroși pe culoarele gloriei dobîndite sau așteptate: "De pildă, nu mă simt atras de personalitățile realizate prin combustia ambiției. Această însușire - altceva decît voința - deturnează omul de la modelul pentru care
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
Egipt, criticul distinge câteva spații: al privirii, al călăuzirii, al nutriției miraculoase. În timp, se arată uluit de grandiosul, imensitatea spațiului copleșitor, terifiant, la Pascal, colosal prin spectacolul migrației siderale, căpătând zeci de forme, la Eminescu. Spațiul deschis generează totodată solitudinea omului (Cehov), dar și extazul (Tolstoi - Război și pace). Toate acestea nu sunt simple enunțuri, ele degajă semnificații psihologice, menite să adâncească o dată mai mult individualitatea unor situații sau a unor personaje (Ex. Pierre Bezuhov). |n sprijinul temei sale, care
Informații false și false informații by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12868_a_14193]
-
buzele viciate meduze ale ploii,/ îmi face semne disperate/ semnal S.O.S. pentru salvarea agoniilor/ apel pentru restabilirea circulației/ prin labirintul viselor defuncte” (Ora 25). Mai avem a face în acest prim capitol cu notificări febrile ale nopții și solitudinii, precum un presentiment al nopții istorice și al izolării forțate de care va avea parte în curînd întreaga literatură, întreaga obște românească: “Mîinile difuze ale înserării/ au început să coboare pe acoperișuri,/ au început să mîngîie/ cu degetele lor calme
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
Privesc până când ochii mi se aburesc cu vedenii și amintiri, pregătiți s-o admire în cortegiu pe dantelata mea Hortense fluturându-și din auto pălăria cu pene albe. Acum, spre seară, simt nevoia să sintetizez anul scurs. Un an de solitudine, în fond, fiindcă desprinderea mea nu s-a produs - nici de Marica, de frâul ei, nici de ambiția exoterică, dans laquelle je suis mon propre ennemi. Pe de altă parte, continui să cultiv introspecțiile și retrospecțiile - sufletul și trecutul meu
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
nu vei ști niciodată ce Înseamnă Întâiul În Univers sau cel din urmă tot așa nu vei afla ce anume Însemni cu adevărat tu. 833. Nu există ninsoare de speranțe care să nu se topească de căldura timpului uitării. 834. Solitudinea tristeții, deseori, poate fi unica măsură reală a necunoscutului din tine. 835. Câte aripi au brăzdat cerul inimii tale și câte au rămas În ea? 836. Fiecare floare are toamna ei. 837. Cu ce este mai deosebită țărâna trupului tău
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
așa-zisul lot Noica-Pillat! - Consideri că discursul umoristic e compatibil cu un mecanism liric? Sau ironia e funciarmente antilirică astfel cum sugerează Jankelevitch, arătând că aceasta se întemeiază pe revelarea unei pluralități, emoțiile și ideile fiind nevoite a renunța la solitudinea lor seniorală, a coabita cu mulțimea. Să fie orice "democratizare" de atitudine sau limbaj o înstrăinare de practica lirismului, egotic prin definiție? - Antilirică e, numai, ironia; umorul, dimpotrivă,-i liric. Humour derivă, în engleză, din termenul francez humeur "umoare". Hipocratică
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
său precum iubirea, repede consumată, față de soția care l-a părăsit pe fondul unei existențe lipsite. Depresiv de fel, trăiește singuratic Încercând să Își găsească locul În viață prin cafenele și prin băutură, nefiind atras de nimic altceva decât de solitudine, fără ca viața să Îi ofere un trai satisfăcător În ciuda studiilor sau a vârstei. Astfel plănuiește să se sinucidă, dar neavând suficient curaj, angajează un asasin plătit să „rezolve”, printr-o crimă ce ar trebui să rămână nerezolvată, propria moarte. Pentru
ALECART, nr. 11 by Tudor Berbinschi () [Corola-journal/Science/91729_a_92885]
-
retragerii în sine, a recluziunii în imaginarul propriei ființări, a retranșării în limitele făpturii proprii. Singurătatea își pune, așadar, pecetea pe versul acesta translucid și agonic, iluminat de palorile thanatosului și tentat, în aceeași măsură, de puritatea și candoarea adolescentine. Solitudinea nu este, însă, pur și simplu, renunțare absolută la racordul cu lumea, ci, mai degrabă, tentativă de limpezire a unui relief interior dominat de afectivitate. Laurențiu Ulici are dreptate în acest sens, atunci când notează că "un demon al singurătății, ahtiat
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
gura mea se lasă spre trista-ți răsuflare". Iubirea și moartea sunt astfel teme care se contaminează reciproc, în tradiție romantică; erosul capătă reflexe ale tanatosului, iar trăirea își anexează spațiile incerte, cu o geografie fluctuantă, ale visului și ale solitudinii afective. Viața și moartea, de altfel, par să nu mai fie realități atât de ireconciliabile, dimpotrivă, spațiile pe care le ocupă se întrepătrund. Într-o lume a alienării, a sensurilor dezafectate și a reificării progresive, chiar sentimentul morții pare să
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
mea devine altoi, Pe sânii ei, pe coapse sus puse; Te luă moartea chiar acum și te duse. Marea, Marea... Marea-și arunca valurile; Și le fura ei însăși. Păzeai acea mare frustrată de ce i se putea întâmpla, păzeai o solitudine învolburată,. un capriciu de femeie destrăbălată. Intrai și tu în această destrăbălare care te cuprindea. Marea te ademenea, te vindea... Poem lui Aurel Dumitrașcu în stranietatea timpului, aprind o lacrimă - un felinar umed... Dacă sunt Vă dăruiesc puțin nimic ce
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/12755_a_14080]
-
care "vorbesc fără să știe", nisipuri, nori, spume și pietre - sunt convocate să deseneze cadrul unor reflecții rămase cumva suspendate, deschise ele însele spre zarea nesfârșită. Mai ales în Soare de noapte, motivele recurente sunt chiar cele ale tăcerii, absenței, solitudinii, numelui și fără-de-numelui, luminii în care se pierde totul. Sub aceste semne ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viață secretă, tensiuni ale așteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
vecinătăților, depărtărilor, interferențelor, al participării vizând contopirea, al conservării unui spațiu al contemplării luminoase. Și al unor stări de spirit ce se împart, într-o expresivă ambiguitate, între sentimentul precarității și al trăiniciei lucrurilor, al consistenței și evanescenței lor, al solitudinii și nevoii omenești de comunicare și comuniune. Publicul românesc francofon, încă îndeajuns de numeros, ar putea găsi la el acasă, în ambele cărți semnalate aci, locuri de întâlnire privilegiată cu poezia autentică.
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
râs tăcut (ironia discretă a pasajului nu poate trece neobservată). De multe ori vom constata cu surprindere că, dincolo de desfășurările ironice de procedee în procedee, dincolo de măștile extravagante și de tonul zeflemitor al multor poeme se desfășoară spațiile ample ale solitudinii, ca preludiu melancolic al morții și al uitării. Farmecul straniu al multor pagini provine tocmai din concilierea acestor două tendințe, din recursul la o tonalitate dublă, ca și cum livrescul, intertextualitatea, ironia, ar urmări - paradoxal - să dea o nouă consistență "textului lumii
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
Cine mai are timp). În același timp o trăiește ca pe o terapie în contra a ceea poeta numește „sfâșietoare oboseală de mine”, „Plata sau chingile timpu-lui”, „Blestem”, în contra orei fatidice, a nepăsării generalizate. Din „gânduri frământate cu lacrimi”, din silențioasa solitudine se naște acea nevoie de armonie și lumină, de regresiune spre edenul prunciei și pavăza în fața agresivității timpului, irepresibila sete de puritate ca perenă întoarcere la primordialul izvor al mitopoiezei: „pe pânzele albe ale destinului/ dăltuind flori-de-nufăr/ îngemănate cu flori-de-colț
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
și eterne probleme și întrebări ale universului nostru interior și cel al lumii înconjurătoare, dovadă a înzestrării sale cu vocația complexității. Toată gama de stări afective se regăsește în aceste poeme, magistral surprinsă de starea eului poetic: melancolia, spaima, ardoarea, solitudinea, patosul, bucuria, durerea, căutarea, tristețea, nemulțumirea... Tema preferată este iubirea, dăruirea totală, căci numai ea, iubirea, “E prilej de preaplină/ Lumină...” (Numai credința) Creația poetică este cea a esențelor izvorâte din întreaga ființă a poetei: “Un nu știu ce s-a furișat
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
de pregnantă a unei confirmări sociale, a unei băi de cotidian (pe care mi-o procur în cele din urmă), când eu cred, la fel de mult și de constant, în singurătate". Autorul se mișcă între două constraste. Pe de-o parte solitudinea studioasă, "asceza" trudei sale livrești care însă nu are suficientă voință pentru a se împăca cu sine, pe de alta dorința aprigă a comunicării, a confirmării din exterior, a ieșirii victorioase în societate. "Nebunia" unei extrovertiri care să păstreze și
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
de a transfigura datele brute ale existenței, întrucât "nimeni nu e nebun să poarte ochelari cu sticlă simplă de geam: cine vrea să vadă lumea neschimbată, o poate privi cu ochiul liber". Dar această "putere" magică îi este asigurată de solitudine. Solitudinea artistului e violent antirealistă. Dacă veacuri în șir scriitorul a nutrit "ambiția realistă" de a reflecta lumea dată cu atâta îndemânare încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar "îmblânzită" de propria-i imagine, astfel cum Perseu și-a
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
a transfigura datele brute ale existenței, întrucât "nimeni nu e nebun să poarte ochelari cu sticlă simplă de geam: cine vrea să vadă lumea neschimbată, o poate privi cu ochiul liber". Dar această "putere" magică îi este asigurată de solitudine. Solitudinea artistului e violent antirealistă. Dacă veacuri în șir scriitorul a nutrit "ambiția realistă" de a reflecta lumea dată cu atâta îndemânare încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar "îmblânzită" de propria-i imagine, astfel cum Perseu și-a șlefuit
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
premisa celei de-a doua, dar e, în ordinea ireductibilă a vieții, mai imperioasă. Dostoievski socotea, în Casa morților, că neputința de a fi singur în răstimp de ani reprezintă suferința cea mai greu de îndurat în condițiile deportării. Dacă solitudinea abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
socotea, în Casa morților, că neputința de a fi singur în răstimp de ani reprezintă suferința cea mai greu de îndurat în condițiile deportării. Dacă solitudinea abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu egolatria. De unde salutara deschidere a poetei, captivă, până la un punct, unei singurătăți structurale, către viața
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și aici trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
însă, da. - Singurătatea e tăcere, e angoasa, e (vorba lui Cioran) un "schisme du coeur". Cine, dacă nu-i singuratic din naștere (sau prin chemare, ca pustnicii de odinioară), și-o dorește cu adevărat? Nu mă gândesc, se înțelege, la solitudinea indispensabilă creației și, ca atare, autoimpusa, ca o asceza temporară; nici, vai, la recluziunile forțate, pe care, -n veacul nostru vitreg, le-au cunoscut destui poeți. - Într-o anchetă din revista "Cuvîntul" (septembrie 1998), la întrebarea "Ce autori ați propune
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
nu e nimic de văzut. Robinson Crusoe este mai mult decît un personaj de român, e de-a dreptul un prototip, iar povestea lui un mit comportamental și fundamentul unei dogme etice a omului occidental. Astăzi, în plină epoca a solitudinii individului, istoria lui mi se pare mai actuala decît oricînd altcîndva, fiindcă are în centru această experiență formatoare a singurătății, despre care vorbeam mai sus. În Vineri sau viața sălbatică, însă, Michel Tournier ne propune un Robinson care mie mi
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]