1,275 matches
-
în strai tradițional. Femeile sunt foarte cochete, îmbrăcând tradiționalele kimonouri în culori ce rivalizează cu florile. Deși festivalurile se petrec în comunități unde participă toată lumea, de la mic la mare, „hanami” are ceva special. De ea te poți bucura și în solitudine... Cei mai sensibili dintre japonezi preferă să admire florile în liniște, prin contopirea cu întregul. O astfel de persoană, un pianist - Papito (numele de scenă) - povestea că se contopește cu efemera și gingașa floare de cireș până acolo încât devine
SAKURA-FLOAREA DE CIREŞ de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1175 din 20 martie 2014 by http://confluente.ro/Sakura_floarea_de_cires_floarea_carbune_1395300376.html [Corola-blog/BlogPost/360260_a_361589]
-
smulgându-se cu semeție dintre terasele înțesate de iederă, înfigând parcă în azurul cerului o campanilă acoperită cu olane roșii. Amalgam specific limitei dintre civilizații, îmi spuneam, încercând să definesc particularitatea locurilor. Izolarea de grup fusese voită. Simțeam dorința de solitudine, tentația de a trăi netulburat satisfacția descoperirii acelei lumi noi. N-aveam nevoie să urmez pasul întotdeauna cam grăbit al ghidului, să mă întorc ca un mecanism telecomandat către ceea ce, cu un gest cam teatral, el îmi impunea să contemplu
POPAS ÎN CICLADE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 360 din 26 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Popas_in_ciclade.html [Corola-blog/BlogPost/341482_a_342811]
-
însă, că acest șir de enunțuri reprezintă doar o parte a insistentei, obsedantei dezbateri, purtate de narator cu sine însuși. Retras în Munte (loc privilegiat al meditației, al contemplării, al gândirii discriminative), retras în oricare alt spațiu ce-i asigură solitudinea necesară unei viziuni cât mai nude, “acel ochi dinlăuntru, invizibil, neiertător”, ațintit asupra obiectului (Iubirea), eul (subiectul) cunoscător nu va întârzia să constate, gradual, relativitatea fatală, ambiguitatea extremă, intangibilitatea și caracterul incomprehensibil al stihiei: “Când iubirea debutează cu o iluzie
DESPRE STATORNICIE ŞI IMPERMANENŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Despre_statornicie_si_impermanenta_eugen_dorcescu_1334037626.html [Corola-blog/BlogPost/357115_a_358444]
-
culoare. Și fiecare culoare avea darul vorbirii. Galbenul se născuse într-un fir de nisip purtat de frăgezimea unei furtuni. Liniștea singurătatea pașilor. Albul chema puritatea din largul cerului care adăpostea înfricoșătorul albastru. Pentru că și între culori există teama de solitudine. -Știi tu, câtă putere are afirmația cu înțelegere? -Imensă. -Înțelegerea nu este pentru oameni morți, pentru culori care tremură sau margini arcuite dintr-un alt timp. Înțelegerea este pentru zei. -Tu cum strigi în gând o culoare om? -Cu glas
ÎNFLORESC GLAS CULORILOR de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Infloresc_glas_culorilor.html [Corola-blog/BlogPost/367157_a_368486]
-
se filtra neputincioasă prin țesutul infailibil. Carlos veghea somnul iubitei de ceva vreme și îi asculta respirația ușoară, ca pe o muzică celestă. Observa cu atenție și răbdare fiecare amănunt al dormitorului în care Lea își petrecuse atâtea nopți de solitudine și insomnii, asaltată de îndoielile, spaimele și fantasmele unei minți tulburate. Îi tremura inima când și-o imagina așteptând moartea, în calea bolidului de oțel și înnebunea la gândul, că alesese asemenea soluție, ca să se elibereze de povara unei vieți
DILEME ( FRAGMENT 35) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2295 din 13 aprilie 2017 by http://confluente.ro/silvia_giurgiu_1492117061.html [Corola-blog/BlogPost/375663_a_376992]
-
vii și până să-mi vii/ "mai ascultă și tu viața:/ stele scobind încet câmpia" (Dialog). Mereu este oglindit interiorul, ce poate concura ilimitarea unui apoteotic ocean de lacrimi. Dar peste toate, consubstanțiala stare obscură, rană nu ușor de mărturisit. Solitudinea e purtată ca o "pajeră" apăsătoare, jos sub cerurile rele/ unde strălucesc în pace/ oamenii pe rând pe rând (Somn de vară). Poetul invocă apusul presiunii adeseori insuportabile a exteriorului, smulgerea din mâhnirea pământului (Elegie) și statornicirea cvasi-paradisiacă într-un
NEVINDECĂRI MEREU ȘLEFUITE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1456081114.html [Corola-blog/BlogPost/370082_a_371411]
-
tencuiam zadarnic în palat/ dovezi că sufletele sunt safire// rebut de bard/ zidar uitat/ la moartea mea/ acest poem ar trebui să se răsfire (India mea). Aici vorbim despre edificare, migălos demers al ideilor scăldate în sânge (Construind). Pentru artist, solitudinea are rol esențial, astfel arătându-i-se lumea lumilor (Disonanța) cu toate sfâșierile ei lirice și numai. Un posibil alter-ego himeric, Litabrai poet mort demult (De pe catarg), lansează acvatice mesaje, candori prăbușite pe maluri. Conform acestora, mileniile se vor sfii
NEVINDECĂRI MEREU ȘLEFUITE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1456081114.html [Corola-blog/BlogPost/370082_a_371411]
-
Aceasta e într-adevăr marea metaforă(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăsește edenul. La poeții europeni,inclusiv cei din spațiul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea rațională al sublimului,cum spunea Kant,dar și jocul de fugă către teritorii sublime. La Eugenio Montale,poetul italian,ale cărui
MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC EUROPEAN AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 853 din 02 mai 2013 by http://confluente.ro/Mitul_edenului_in_universul_p_al_florin_tene_1367552775.html [Corola-blog/BlogPost/354733_a_356062]
-
-i umbra mea proprie./ Iarba îmi linge pe spate/ Sarea cămășii. Lili Bobu O singură sărbătoare continuă ați avut. Ea s-a numit MAMA - sufletul în care au încăput toate neliniștile lumii. Mama - sinonimă cu așteptarea, ca o statuie a solitudinii, cu lacrima pierdută la poartă. Mama - fântâna, adâncul și înaltul, femeia - aripă, femeia - teiul, istoria în curgerea evenimentelor ei tragice. Icoana mamei adună în ea, ca într-un altar al sacralității: satul, copilăria, casa părintească, iubita, izvorul, lacrima, pâinea, ploaia
INTERVIU CU GRIGORE VIERU – SIMPLU CA IARBA, SIMPLU CA PÂINEA, SIMPLU CA BIBLIA de LILI BOBU în ediţia nr. 1868 din 11 februarie 2016 by http://confluente.ro/lili_bobu_1455193861.html [Corola-blog/BlogPost/342915_a_344244]
-
Cine mai are timp). În același timp o trăiește ca pe o terapie în contra a ceea poeta numește „sfâșietoare oboseală de mine”, „Plata sau chingile timpu-lui”, „Blestem”, în contra orei fatidice, a nepăsării generalizate. Din „gânduri frământate cu lacrimi”, din silențioasa solitudine se naște acea nevoie de armonie și lumină, de regresiune spre edenul prunciei și pavăza în fața agresivității timpului, irepresibila sete de puritate ca perenă întoarcere la primordialul izvor al mitopoiezei: „pe pânzele albe ale destinului/ dăltuind flori-de-nufăr/ îngemănate cu flori-de-colț
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 by http://confluente.ro/viorela_codreanu_tiron_1457192104.html [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
și iubire ... Ai fost în toate foc și gheața, dezinteres și dar și mult zel. Ai fost eternul și sfârșitul, al meu pentru totdeauna... și niciodată la fel! Acum când nu mai ești al meu ești singur... părăsit de Dumnezeu! SOLITUDINE E nei tuoi occhi c'era sole e tenebre per me, sulle tue labbra delizia e dissapore, nelle tue mani spine e fiori, nelle tue parole coltelli e amori. Eri fuoco e gelo, disinteresse e zelo. Eri eterno e fine
DESTINUL / DESTINO (POEME BILINGVE) de SIMONA PUŞCAŞ în ediţia nr. 1193 din 07 aprilie 2014 by http://confluente.ro/Simona_puscas_1396832424.html [Corola-blog/BlogPost/354111_a_355440]
-
senzații, mental), este net preferat cel de al treilea. Purtătorul unui mental prevalent, hipertrofiat, va căuta, fără niciun dubiu, din rațiuni de supraviețuire morală, o ambianță potrivită sieși, imbold ce, treptat, îl singularizează și îl însingurează („singurătate și deznădejde”; „cămașa solitudinii”; „aerul acela de naufragiat”; „nesupus și atipic și refuzînd compromisurile”; „Sînt atipic, Iulia, ca și Antoniade, și n-o să mă iubească prea mulți”). Caracteristica fundamentală a protagonistului, în ceea ce privește prezența sa în lume, este, așadar, solitudinea. Generoasă, firește, fiindcă mizantropia îi
EUGEN DORCESCU, ÎNTRE DHYANA ŞI MAYA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1467869259.html [Corola-blog/BlogPost/370648_a_371977]
-
însingurează („singurătate și deznădejde”; „cămașa solitudinii”; „aerul acela de naufragiat”; „nesupus și atipic și refuzînd compromisurile”; „Sînt atipic, Iulia, ca și Antoniade, și n-o să mă iubească prea mulți”). Caracteristica fundamentală a protagonistului, în ceea ce privește prezența sa în lume, este, așadar, solitudinea. Generoasă, firește, fiindcă mizantropia îi este complet străină. Singurătatea eroului se conturează încă din copilărie, când, drept consecință a gustului său pentru lectură - excesiv, în felul de a gândi al celor din jur (cu excepția mamei) - are loc o tristă desinserție
EUGEN DORCESCU, ÎNTRE DHYANA ŞI MAYA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1467869259.html [Corola-blog/BlogPost/370648_a_371977]
-
de platitudinea orizontală. Concret, lucrul acesta se observă în redeșteptarea interesului omului modern pentru religie, care reprezintă tocmai dimensiunea verticală în orice formă de dialog și la orice nivel. Făpturile și lucrurile nu există în mod solitar în lume. Nu solitudinea și multitudinea lor individuală le justifică existența, ci unitatea existențială a lumii, bazată pe identitatea personală a oamenilor, care realizează o comuniune ce constă nu din dizolvarea sau pierderea lucrurilor și făpturilor în masa unității, ci din sinergia și perihoreza
DESPRE IMPORTANTA CONLUCRARII RELIGIILOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 by http://confluente.ro/Despre_importanta_conlucrarii_religiilor_.html [Corola-blog/BlogPost/364718_a_366047]
-
lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpuri-rugi *** câteodată tremurul frunzei îl simt rostogolit până la umerii mei până la buzele tale acolo unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă în tremurul frunzei Referință
CÂTEODATĂ... de MARIA OPREA în ediţia nr. 766 din 04 februarie 2013 by http://confluente.ro/Redactia--Autori/Maria_Oprea.html [Corola-blog/BlogPost/345275_a_346604]
-
sale private, ci, dimpotrivă, forme primordiale de comuniune cu ceilalți credincioși. Bisericile de tradiție din Europa, Ortodoxă și Catolică, implică vieții religioase un caracter aparte datorită caracterului de comuniune al manifestării credinței, al accentului pus pe solidaritate și nu pe solitudine în exprimarea religioasă. Este evident că acest tip de relație de parteneriat între stat și biserică generează un tip propriu de contract social în urma căruia statul, răspunzând solicitărilor bisericilor, răspunde indirect unei așteptări a cetățeanului. Și în acest context mi
VORBIREA DESIRE BISERICĂ, STAT ŞI LIBERTATEA RELIGIOASĂ DIN ROMANIA, ÎNTRE CURS ŞI DISCURS ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 454 din 29 martie 2012 by http://confluente.ro/Vorbirea_desire_biserica_stat_si_libe_stelian_gombos_1333020154.html [Corola-blog/BlogPost/359736_a_361065]
-
Aceasta e într-adevăr marea metaforă(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăsește edenul. La poeții europeni,inclusiv cei din spațiul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea rațională al sublimului, cum spunea Kant,dar și jocul de fugă către teritorii sublime. La Eugenio Montale,poetul italian,ale cărui
MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC EUROPEAN AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 by http://confluente.ro/Mitul_edenului_in_universul_poetic_european_al_secolului_xx.html [Corola-blog/BlogPost/369271_a_370600]
-
picturii abstracte și să o făptuiască. La jumătatea anului 2014 a absolvit stagiul de pictură abstractă cu Peter Cassagrande. În prezent este manager al Galeriei de Artă „Calea Victoriei 33”. „Ultimii trei ani”, se confesează artista, „au fost ani de extremă solitudine, unde eu m-am întors către mine însămi pentru a-mi regăsi sufletul și a-l pune apoi pe pânze din ce în ce mai mari. Intre timp am expus unele dintre lucrările mele în diverse galerii din București și Viena”. Dintre participările expoziționale
UNIVERS PE SIMEZE, PLĂSMUIT DE ARISTA GEORGETA CONSTANTINESCU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1432 din 02 decembrie 2014 by http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1417498154.html [Corola-blog/BlogPost/371940_a_373269]
-
MUREȘANU Motto: Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... / Sunt alții, și un alt poet - / E mult de când dormim în umbră, / În cimitirul violet... (George Bacovia, „Amurg”) Cuvinte cheie: sens, regret, funerar, deznădejde, învinse, sunet, schelet, înspăimântat, lume Funerarul este solitudinea efectului în creație al poetului. El depășește dimensiunea telurică, se unește cu spațiul cosmic, ondulează regretul și îl coboară în sufletele oamenilor. În inima lui am putea crede că există două fonduri: luminos, care se revarsă în mediu prin licăririle
FUNERAR ŞI SENS AL REGRETELOR ÎN SCÂNTEILE GALBENE BACOVIENE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 694 din 24 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Funerar_si_sens_al_regretelor_in_scan_stefan_lucian_muresanu_1353778341.html [Corola-blog/BlogPost/351343_a_352672]
-
la vale, din volumul său Anotimpul umbrelor, ulttima poezie: Zăganul Legenda i-a stins toată seminția și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii, pe unde capre negre-și urcă iezii,- iar platoșele rocilor trufia. Singur rămas pe gresii de ardezii, își simte-n solitudine tăria și față-n față stă cu veșnicia, sub viscolele verzi ale amiezii. Durând din vreme veche-n vreme nouă, e ultimul zăgan rămas pe creste. Nu-i pasă dacă grindinile plouă, el știe doar că biruie și este, și
3. MORFOLOGIA UNEI ZILE DE IARNĂ de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1879 din 22 februarie 2016 by http://confluente.ro/costel_zagan_1456165348.html [Corola-blog/BlogPost/370670_a_371999]
-
darul nostru. Darul nostru, pe care, de fapt, în facem lui Iisus Hristos. Și-n timp ce imaginea Crucii se proiectează în sufletul nostru, un pod înmiresmat de dragoste și de solidaritate creștină se întinde peste oceanul de indiferență și solitudine. Grigore Vieru spunea la un moment dat: „Îmi vine să strig că poetul:/ Stingeți luminile să se vadă Lumină./ Până să se vadă Lumină trece viața”. Să nu lăsăm să treacă neobservată pe lângă noi viața, „singură ocazie pe lumea asta
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 467 din 11 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Clipa_cand_timpul_devine_lumina_medi_cezarina_adamescu_1334128012.html [Corola-blog/BlogPost/355379_a_356708]
-
în „Rătăcire”), dar opoziția creatoare rămâne iubire/ură. Idealul utopic rămâne o existență ceremonială marcată de ritualul erotic, care oprește timpul și proiectează cotidianul sufocant în universul eflorescent al poveștilor. Câte un poem însă spune întreg adevărul de tristețe și solitudine: „Am întrebat stânca / în tăria-i bătând, / Am întrebat marea / revărsată pe gând / Am întrebat cerul / cu nori trecători / Am întrebat țărmul / așteptându-și noi zori / Am întrebat viața / în care mă zbat / de-al meu rost neaflat... / Și mi-
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 by http://confluente.ro/rodica_elena_lupu_1423033659.html [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
nori trecători / Am întrebat țărmul / așteptându-și noi zori / Am întrebat viața / în care mă zbat / de-al meu rost neaflat... / Și mi-au răspuns toate: / Nu exiști prin singurătate!” („Răspuns neaflat” sau „O părere”). Nu cred că poezia de solitudine și tristețe erotică a doamnei Veronica Maria Florescu trimite neapărat - cum s-a zis la creația eminesciană sau, la exaltările expresioniste, ci cred, se apropie, de spiritul melancoliei simboliste. (vezi textul „Culorile mării”). Chiar dacă, totuși, conceptele principale în jurul cărora se
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 by http://confluente.ro/rodica_elena_lupu_1423033659.html [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
a doamnei Veronica Maria Florescu trimite neapărat - cum s-a zis la creația eminesciană sau, la exaltările expresioniste, ci cred, se apropie, de spiritul melancoliei simboliste. (vezi textul „Culorile mării”). Chiar dacă, totuși, conceptele principale în jurul cărora se polarizează poezia-alinare și solitudine - sunt bine marcate, sensul principal, dominant, al textelor rămâne optimismul, o distinctivă vitalitate specifică. Cultivând, performant și simultan, romanul și poezia, povestirea și poveștile pentru toate vârstele, doamna Veronica Maria Florescu tinde să devină un nume cu greutate de care
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 by http://confluente.ro/rodica_elena_lupu_1423033659.html [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
suflet aflat perpetuu în căutarea idealului. Adeseori nebănuitele meandre ivite pe parcursul vieții aduc și patina obscurității, sublimată estetic în poezii ce exacerbează sensibilitatea, adeseori pe fondul unor neîmpliniri reamintite constant. Întregul ambient natural consonează cu frământările interiorului poetic. Amenințarea spectrului solitudinii apasă asupra fiecărui poem, aparentele detașări nefăcând, paradoxal, altceva decât să nască noi și noi inchietudini: "Te-am căutat/ ca să umplu pustiul cu iubirea mea,/ dar nu te-am găsit.// Am plâns de dor/ și te-am chemat/ ca să cobori
PARADIGMA NELINIȘTII CREATOARE DE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1988 din 10 iunie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1465537372.html [Corola-blog/BlogPost/378082_a_379411]