12,573 matches
-
totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al expresiei ei constând exclusiv în scandarea pe care o dă succesiunea accentelor. Aș putea să spun că o schemă muzicală fără corp, ca o epură, se impune în absența oricărei carnații sonore. 2. Versul cel mai filosofic Adoptarea metrului antic invită, de la început, la acceptarea unui anumit tip de lirism caracteristic sensibilității clasice a Antichității. Personal, susțin că această sensibilitate este de tip intelectualist, întrucât favorizează latura noțională a cuvintelor. De altfel
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și lucrul acesta l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
dintre auz și văz. "Divorțul" dintre "ochi" și "ureche" naște o nesiguranță la nivelul intențiilor de comunicare, datorată distanței fizice dintre emițător și receptor. Într-o lume a nesiguranței și a dezorientării, în care comunicarea este redusă la nivelul undei sonore, experimentele unor oameni de știință ca Eduard Sievers, Ottmar Rutz sau Karl Bühler vin să reinstaureze echilibrul în cotidian. Preocupările științifice legate de voce au reprezentat un punct de reper pentru școala structuralistă și dezvoltarea fonologiei și totodată un stimul
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
influențe ale acestei teorii se regăsesc în operele lui Elias Canetti ("măștile acustice") sau ale unor scriitori ca Hugo Balls, Rudolf Blümners și Kurt Schwitters. La începutul secolului 20 a fost cultivată o nouă sensibilitate pentru elementul acustic prin creațiile sonore, știința vocii, practica radiofonică și a filmului sonor. Bela Balász și Fritz Lang se confruntă cu acest fenomen și constată, unul la nivel teoretic, celălalt prin activitatea regizorală, existența unei lumi de sunete și zgomote, ce pătrunde pentru prima dată
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
lui Elias Canetti ("măștile acustice") sau ale unor scriitori ca Hugo Balls, Rudolf Blümners și Kurt Schwitters. La începutul secolului 20 a fost cultivată o nouă sensibilitate pentru elementul acustic prin creațiile sonore, știința vocii, practica radiofonică și a filmului sonor. Bela Balász și Fritz Lang se confruntă cu acest fenomen și constată, unul la nivel teoretic, celălalt prin activitatea regizorală, existența unei lumi de sunete și zgomote, ce pătrunde pentru prima dată în conștiința omului și care începe să capete
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
teoriilor unilaterale ce se raportează exclusiv la scriere sau imagine. Studiul cuprinde o discuție complexă din prima parte a secolului 20, purtată în domeniile literaturii, teatrului, psihologiei, lingvisticii și esteticii, stimulată de apariția noilor mijloace ca telefonul, radioul și filmul sonor. Într-o epocă a vizualului, lucrarea lui Reinhart Meyer-Kalkus readuce vocea și arta vorbirii pe scena interesului public. Cele două capitole selectate din carte și reproduse în continuare reprezintă o mostră de lectură menită să stârnească apetitul pentru o confruntare
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de fiecare dată când o persoană vorbește, sensul sunetului intensifică sensul cuvântului." În această concepție se află germenii unui nou mod de receptare a fenomenelor și
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
comune sub o zodie a muncitorului, subliniază estomparea fizionomiei individuale în marea masă. În acest sens vocea își pierde la rândul ei legătura cu individualitatea "purtătorilor" și devine mijlocul de exprimare al forțelor ce-l transcend pe individ. Prin limba sonoră este perceput și exprimat acel ceva comun întregii umanități care duce la radierea diferențelor dintre limbile naturale, dialecte, idiolecte. Teoria sunetelor a lui E. Jünger schițează contururile unei teorii a colectivității pe care o va dezvolta într-o manieră distinctă
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
și-au compus și transformat textele recitându-le. În opinia lui Goethe, poezia nu poate fi percepută vizual, nu este creată pentru ochi. El însuși era un remarcabil declamator și orator și considera actul recitativ piatra de încercare pentru efectul sonor al textelor. Plăcerea estetică deosebită pe care o au ascultătorii la lecturile de autor este evidentă. Autorul imprimă textului său o fizionomie inconfundabilă și un ton specific. Chiar și particularitățile idiosincretice ale rostirii, nuanțele dialectale și greutățile articulatorii sunt receptate
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a textelor. Vocile celor mai mulți dintre autorii ce au publicat după 1950 ne răsună în urechi; nu mai putem citi un text fără ca un rest de sonoritate să nu ne însoțească lectura. Cititorii contemporani refac fizionomia textului pornind de la un fond sonor - vocea autorului - pe care îl atașează cuvintelor. Este vorba despre o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans Magnus Enzensberger, Ingeborg Bachmann, Arno Schmidt sau Theodor Adorno fără
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
au fost îndemnați să se înregistreze, după ce, în a doua jumătate a secolului 19, fotografia și asocierea acesteia imaginii autorului devine un lucru obișnuit. Discurile erau folosite atât în scopuri pedagogice cât și estetice. Radioul a reprezentat continuarea acestor înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest sens s-a dezvoltat o estetică proprie a discursului care nu era nici expresia tradiționalei arte declamative, nici cea a lecturii cu
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
reală, nu e văzut cu ochi buni. Două sînt cărțile semnate Marta Petreu care au apărut în 2001. Prima, Ionescu în țara tatălui, merge în continuarea cercetărilor în filosofia, literatura și atitudinea politică a intelectualilor din perioada interbelică, a numelor sonore care au devenit apoi celebrități mondiale. A doua, Falanga, e o retrospectivă a volumelor ei de poezie, o selecție strînsă din cărțile apărute între 1981 și 1997, plus un grupaj nedatat, probabil inedit. Un profil deci, care, ținînd cont și
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
piane acordate la sfert de ton unul față de celălalt de Ives și multe altele. După ce se încheia lucrarea, găsea întotdeauna o remarcă ce ne lăsa perplecși, ceva în genul: ați simțit că partea a treia e recurența augmentată a gesturilor sonore ale temei întâi? Sau: uite aici ce idee bună să orchestrezi acordul de patru sunete în rimă împerecheată cu doi corni și două flageolete la contrabași! Păcat că n-a mai continuat-o, dar o va prelua în lucrarea cutare
Dan Constantinescu sau învățarea prin exemple negative by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15357_a_16682]
-
laturi sunt seninătatea reflexivă ori voioasă (Heiterheit, la Nietzsche), intimitatea prietenoasă și noblețea nostalgică. Asperitățile ori violența, "masacrul determinațiilor ce renasc fără încetare", cum spune Jankélévitch, nu-și găsesc aici locul. Chiar și atunci când lucrează strict serial, uzând de agregate sonore extrem de disonante, de clustere ori blocuri de 12 sunete diferite, expresia generală nu este una încrâncenată, ci doar o tresărire de moment, o mânie pasageră ce se va dizolva în curcubeul beatific al sonorităților cristaline și frumoase. Dan Constantinescu este
Dan Constantinescu sau învățarea prin exemple negative by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15357_a_16682]
-
care au reușit să-l aducă memoriei lui Caragiu, geniului lui, generozității și imensei iubiri față de teatru. Ochii, tonul vocii, expresiile ludicului, profunzimea gesturilor, mirările, seriozitatea și farsele, tandrețea, volubilul și tristețea, dimensiunile irepetabile ale histrionului, ale poetului, tăcerile, lumea sonoră și explozivă, toate acestea (și încă multe altele pe care le-a angrenat cu el, le-a asumat neliniștitei sale existențe) au mișcat, iarăși, prin ființele noastre. Prin sala care îi poartă respirația, amprenta zbuciumului, împlinirilor, neîmplinirilor, a vuietului aplauzelor
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
de Toma; scrisorile de la Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Doamne, Dumnezeule, ce lume, ce spectacole! Stau în față cu o antologie a Bulandrei (1947-1997). Citesc distribuții după distribuții. Aiuritor. Aproape fiecare reunește, de la începutul pînă la sfîrșitul listei, numai nume sonore. De la cel mai mic rol la protagoniști, unul și unul. Ani de zile. Fiecare se vedea orice ar fi interpretat, fiecare a rămas în memoria spectatorilor. Existau și fricțiuni, și orgolii, și invidii, să nu le idealizăm, dar toți știau
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Jünger este punctul de convergență al concepțiilor muzicale ale celor trei compozitori români. Ea mă ajută să înțeleg pozițiile creatorilor numiți și mă încurajează să realizez o paralelă între cele trei concepții. De trei ori fascinați de timp - desfășoară lumi sonore în cadrul lui, îi reflectă durerile și îi surprind calitatea - autorii citați fac parte din trei generații diferite ale muzicii românești. Anatol Vieru scrie Clepsidra I în 1968, apoi Orologii în 1970. Este un moment al articulării unei concepții stratificate asupra
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
curge de la un capăt al altul al pieselor, asemenea unui fluid temporal indistinct. Peste el se suprapun efemeridele, evenimente sporadice, fulgurante, ce creează un plan apropiat, al unei dureroase inserții în timp. Ritmarea lor și jocul fin dintre diferitele substanțe sonore constituie planul dramaturgic al lucrării. Vieru preferă timpul linear ca fundal. Energiile acumulate interior se condensează în explozia efemeridelor, simțite ca noduri muzicale ce apar în prim-plan conform unei gradații ce conduce de la delicat la vehement. Clepsidra și nisiparnița
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
al sonorității. Nelipsitele și previzibilele pauze aduc cu ele impresia inevitabilă de neîndurare, de neînduplecare. E o muzică tăioasă (chiar în nuanțe reduse), cu țâșniri vulcanice și dispariții hieratice. Imprevizibilitatea apare la nivel infinitezimal, în diferențele complexe dintre aceleași gesturi sonore. Timpul se pietrifică aici, devenind netimp, stare pură. Prezența roții și timpul ciclic este credința asumată muzical a Doinei Rotaru, reflectată atât de bine în titlul unui opus cameral: Ouroboros. Discul de la Electrecord continuă această concepție temporală și simbolică, numindu
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
înscrie în zona reportajului; ...a reportajului privind realizarea însăși a filmului-operă. Desfășurarea propriu-zisă cuprinde inserții și supraimprimări de imagini, de sunet, de vorbă, inserții dintre care multe - patinate în culori cenușii - provin chiar din timpul ședințelor de imprimare a benzii sonore, a muzicii, în studio. Sunt momente atent proporționate în ansamblu, situații pe parcursul cărora cântăreții actori apar însoțiți de microfoane, de căști, de întreaga recuzită specifică locului. Puțin fericite apar însă cele câteva inserții - aparent accidentale - de vorbă, adăugiri parazitare ce
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
cântăreții actori apar însoțiți de microfoane, de căști, de întreaga recuzită specifică locului. Puțin fericite apar însă cele câteva inserții - aparent accidentale - de vorbă, adăugiri parazitare ce se suprapun cuvântului intonat, un procedeu cunoscut și îndeobște evitat de realizatorii benzilor sonore imprimate. Există stângăcii privind lipsa de experiență în domeniu - Jacquot se află la prima sa întâlnire în zona operei. Astfel pot fi catalogate anume pleonasme, anume ilustrări imagistice ușor naive ce țin a explicita, a însoți, sensul textului cântat, ...sau
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
țin a explicita, a însoți, sensul textului cântat, ...sau progresiile episodice în recurență ale personajelor, drept procedeu simplist de basculare în timp. Dar aspectul de reportaj - plasarea în juxtapunere a desfășurarii muzical-dramatice cu imaginile din studioul de imprimare a peliculei sonore, acest paralelism constituie originalitatea însăși, o inspirație fericită, cea care face posibilă dezagregarea convenției fastidioase a spectacolului cântat, face posibilă implicarea și detașarea... drept atitudini într-un binevenit paralelism al planurilor. Cu decenii în urmă acest procedeu ar fi părut
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
glasuri dispun în acest moment de o dominantă fundamentală lirică. Ambele roluri, în schimb, solicită resurse dramatice importante. Angela Gheorghiu nu a produs încă acest rol pe scenă. O va face poate mai târziu. Reprizele imprimărilor de studio ale benzii sonore, solicitările pe parcursul desfășurării acestora, sunt altele decât cele ale unui întreg spectacol susținut în întregime pe scenă. Personajul Floria Tosca, creat acum, pe ecran, este marcat de sentimentul unei senzualități sub semnul căreia se îmbină prețioasele resursele vocale cu datele
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
aparatură tehnică, nu aveam microfoane, amplificatoare. El îi fermeca propriu-zis pe oameni când pronunța: "Iar pe îngusta Peninsulă Arabică nu a mai rămas, Dumnezeule, loc liber pentru cimitir..."; în primul moment te vrăjea prin sunetul plăcut al vocii sale, unda sonoră te cotropea și te subjuga, dar chiar în momentul în care erai dispus să te eliberezi de acest aflux de puritate a versificației, un nou val te inunda și nu te mai lăsa să scapi de șuvoiul subtextului plin de
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
ea nu se mai poate săvârși decât consimțind că arta sunetelor este testimoniul zilelor noastre de bucurie ori de tristețe, iar noi suntem martorii loiali ai muzicilor noastre de îndârjire sau de tihnă. Nicicând nu am avut mai multe probe sonore ca acum. O puzderie de muzici dintotdeauna și de pretutindeni ne ademenește, lasciv și obraznic, nepermițându-ne nici un răgaz, într-un carusel al ofertei ce debordează copios cererea. Mai mult, asistăm la un soi de incontinență a propunerilor, ce ne
Ce ascultăm by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14414_a_15739]