104 matches
-
zdravănă, cu săpun din acela bun, făcut de mine alaltăieri! - Bine, Iancule, dar nu mă grăbi, că trebuie să mă îmbrac și eu. Și uite așa, dă-i, dă-i, mai pe amurgite, o luăm noi spre cumetri. Tata, înalt, spătos, pus la cravată, în mâna dreaptă cu bastonul lui zdravăn, care avea la capătul de sus o măciulie de alamă, pe care dacă o desfiletai, îți puteai aprinde țigara la o brichetă care funcționa cu benzină, opera tatei. În celălalt
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
noapte. Cum era Botoșaniul pe la 1870? Cei care au citit, știu cum arătau orășele de atunci, cu viața lor, a oamenilor, în „târgurile unde nu se întâmpla nimic”. Bunicul era un bărbat înalt, altfel tata cui i-ar fi semănat, spătos, cu mâini muncite, bătătorite, amirosind a petrol, un om cu un glas blajin, căci dacă tata cânta așa de frumos, desigur că acest meșteșug îl moștenea de la bunicul. Desigur că fanaragiul, când venea acasă de la slujba sa, ostenit dar mulțumit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
capului patru căpestre de cai. - Stai, Ivan, cum dai căpăstrul ? - Ce faci, Savetă, buna zâua ! - Mulțămesc, liță Mărioară, dar ’netă ? O femeie groasă și cu sâni căzuți, într-o rochie slinoasă, se opri și zâmbi prietenos către bătrâna dreaptă și spătoasă. își duse mâna la gură ca să acopere dinții ieșiți ce rânjeau ca o căpățână de miel și întrebă, zâmbind numai din ochi : - Da, mata, ce vrai să iei ? Ca s-o vadă lumea, un om cu plete și nasul coroiat
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
încă foarte buni prieteni sau, cu alte cuvinte, pe când era lupul oier și ursul cimpoier... Nu doar Stanciu căra pachetele de cărți de la depozit la librărie sau încărca mașina editurii. Exista și un al doilea hamal, un ins înalt și spătos ca un haiduc, bărbos și mai mereu cu un fes pe cap. Era Călin Angelescu, despre care am știut multă vreme doar câteva lucruri, în principal că scria și el poezie, publicase chiar un volum cu o cunună de spini
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
din cauză că se intimidase. De-abia apucă prințul să se spele și să-și pună cât de cât la punct toaleta, că ușa se deschise iarăși și apăru o nouă siluetă. Era un domn de vreo treizeci de ani, destul de înalt, spătos, cu un cap enorm și cu o claie de păr creț și roșcat. Fața îi era cărnoasă și rumenă, buzele groase, nasul lat și turtit, ochii mici, înotând în grăsime și ironici, de parcă ar fi clipit mereu spre cineva. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Costache Conachi, spre a stârni, pe ulițele târgului, deopotrivă, admirația cititoarelor și praful (colbul) metafizic al podețelor de lemn domnesc: ,,Noaptea-și duce umbră la Ciric pe jos/ Tot mai sunt prin Cucu străzi patriarhale/ Pe sub dealul Bucium tandru și spătos/ Fierbe-n vinuri scumpe hanul Trei Sarmale/ Liniștea respira fir domnesc de nalba/ Neștiuți se musca ochii pătimași/ Luna Încălțata cu păpuci de tablă/ Numără băbește ziduri vechi din Iași”... (Romanticii mei gâscani). Unde s-ar Încadra literar Alexandru Tăcu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Klapka. Cine mai are azi conștiință? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechea locotenentului Bologa. Vru să răspundă și nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i se îmblînzi. Cervenko era om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică. Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest și descoperise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rea de acasă, don' locotenent? ― Ce veste, măgarule? răcni deodată Bologa, ridicîndu-se furios. Ce-ți pasă ție?... Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca niște lopeți, cu obrajii osoși și cu ochii nespus de blânzi, în care pâlpâia evlavie și resemnare. Apostol îl avea ordonanță de vreo șapte luni și Petre îl slujea cu o credință de câine, fericit că l-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de țăran din Năsăud, sărac și umilit prin școli, s-a îndoit și s-a căciulit până și-a ajuns ținta, devenind mâna dreaptă a solgăbirăului ungur care, la izbucnirea războiului, a intervenit să rămâie pe loc, deși era voinic, spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încet, la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe cap, ofta și se uita des în urmă. îl însoțeau doi tovarăși: unul înalt, spătos, întunecat la chip, altul mai tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt vremile supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe cap, ofta și se uita des în urmă. îl însoțeau doi tovarăși: unul înalt, spătos, întunecat la chip, altul mai tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt vremile supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel gras, trăgându-se de barbă. Măcar dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu un stomac de fier, în stare să înghită orice. Și nu numai bizantinul, dar și ceilalți: e o adevărată plăcere și un motiv de mândrie ca după numai două veacuri de stăpânire să vezi uitându-te în jur bulgari spătoși, valahi falnici, croați îndesați, ruși voinici, ucrainieni încruntați, polaci curajoși. Și toate astea din cauza noastră. însă vedeți, la asta nu se gândește nimeni. Toți se tem pentru niște amărâte de pungi sau diamanticale, de parcă aurul le-ar da sănătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a apropiat cu pași de vată. După ce verifică toți parametrii, dă un scurt ordin sever : Urgent, o puncție lombară ! Presiunea în cutia craniană crește... riscă să piardă L. C. R.5-ul. Unul din cei doi interni, un tânăr scund și spătos, cu un chip care trădează fără dubiu originea indiană, se precipită în căutarea instrumentației. Celălalt intern, ajutat de infirmieră o așează și o susțin pe Dora în poziție șezândă. O durere de moarte parcurge coloana vertebrală și se precipită spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că "dispun de o importantă memorie a parfumurilor". Dora se decide în fine să intre în camera cea spațioasă la a cărei ușă stăruise să bată și nu primise nici un răspuns. Teodora tocmai conduce spre ușă un bărbat scund și spătos îmbrăcat într-o pufoaică și încălțat cu pâslari. Este înfășurată în aceeași bertă cu înfățișare de mantie de culoarea măslinei, bordată de franjuri înnodate în mod bizar. Artiomușca... Îi zace nevasta de mai multe zile și azi are mari fierbințeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înspăimîntător și la vedere, nici nu știu cum l-au primit la școala de ofițeri. Cenușiu-vînăt la față, ochi mici, negri, ascunși de sprîncene stufoase și gene dese, ca niște perdele, încît nu poți decît cu mare greutate să-i prinzi privirea, spătos, herculean de-a dreptul, cu brațele mereu îndoite din cauza mușchilor care stau să-i plesnească haina ori cămașa, îndesat, picioare scurte, butucănoase, încît nu poate să meargă decît cu pași repezi și mici, ca un automat. Ați văzut, cred, automatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mantaua-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul ar fi vrut să se ducă singur; fără concurenți. Din păcate pentru el, nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcea remarcat doar la simpla rostire a numelui său întreg, pentru ca, după aceea, când ajungeai să cunoști mai bine omul, să constați că dihotomia aceasta devenea mai reală ca oricând. Sătenii, cei mai vârstnici, firește, și-l amintesc și astăzi: spătos, cu privire blajină și ochi calzi, cu suflet blând și cu o voce care știa a fi, la nevoie, atât de mângâietoare ca susurul unui pârâu, dar și viguroasă, tunătoare chiar, când posesorul ei se considera îndreptățit să treacă la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cursul căreia Ferdinand Sinidis servi cafele și țigări. Se trânti apoi în fotoliu și îmi vorbi despre pensiune: „Cred că doamna Leny Pipersberg a trecut de patruzeci de ani. Deși are o fiică de optsprezece, e încă tânără, brună, înaltă, spătoasă și plină. O recunosc și de la spate, după pata de culoarea ciocolatei, fixată ca o frunză de salcâm pe buca șezutului ei zdravăn. S-a născut cu semnul acesta pe care îl cunosc toți bărbații pensiunii. Intră în cameră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care, vara trecută, Îl descususe pe un absolvent care se lăsase cam greu, Îi excitau imaginația: Ivy, detașat și aristocratic de-ți lua piuitul; Cottage, un amestec impresionant de aventurieri grozavi și craidoni bine Îmbrăcați; Tiger Inn, cu membri atletici, spătoși, revitalizat de perfecționarea onestă a standardelor din școala pregătitoare; Cap and Gown, antialcoolic, ușor religios și influent din punct de vedere politic; flamboiantul Colonial; Quadrangle cel literar și Încă o duzină, diferențiale În funcție de vârstă și poziție. Orice făcea un student
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fost obișnuit să-i ceară aprobarea tăcută. - Cum să nu! Vă mulțumesc. Șoferul a deschis portiera și, urcându-se, Amory s-a așezat la mijloc, pe bancheta din spate. Și-a examinat curios tovarășii de drum. Principala caracteristică a tipului spătos părea a fi o nemărginită siguranță de sine, contrabalansată de o uriașă plictiseală față de tot ce-l Înconjura. Partea feței ițită de sub ochelari dădea impresia că e ceea ce se numește „puternică“. Niște colaci de grăsime, nu neapărat caraghioși, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a inteligenței polițienești, așa că trebuie să marcăm momentul cu tratația cuvenită”. Mal strânse mâna celuilalt, recunoscându-i numele, stilul, vocea de tenor cu accent irlandez, deseori imitată. Locotenentul Dudley Smith de la Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD), Omucideri. Înalt, spătos, cu fața roșie; născut la Dublin, crescut în L.A., școlit într-un colegiu al iezuiților. Omul de atac în momente de criză pentru fiecare șef al poliției încă de pe vremea Durului Dick Steckel. Omorâse șapte oameni în misiune, purta cravate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în scaun și scană pereții, studiind fotografiile înrămate. Fiecare dintre ele îl făcea să calculeze șansele pentru și împotriva lui, convingându-l cât de perfectă era slujba asta de fațadă și amintindu-i ce fusese în realitate. Iată-l: scund, spătos, aproape umflat, stând lângă un Howard Hughes înalt, chipeș, într-un costum alb cu dungulițe - un golan din Oklahoma și un milionar excentric punându-și coarne reciproc. Buzz văzu în fotografia respectivă două fețe ale unui portret de țărănoi: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
culegătorilor de fructe. Apoi le văzu: trei cabane făcute din blocuri de zgură presată și încercuite cu sârmă ghimpată, trei curți în care zăceau osii de mașină, schimbătoare de viteze și blocuri motor, trei ferme individuale de câini solizi și spătoși. Danny trase lângă împrejmuire, își fixă insigna pe rever și claxonă - din considerație pentru locuitorii colibelor. La auzul zgomotului, câinii se porniră să latre. Danny veni cât putu de aproape de sârma ghimpată și se uită la ei. Nu erau câinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]