90 matches
-
totuși recognoscibil. Saxofonul sopranino are inclus în ultimele șapte măsuri acea aluzie la Fecioara Maria care l-a îndreptățit pe compozitor să denumească piesa Axion. Din punct de vedere al calității intervalelor, Ștefan Niculescu păstrează intacte relațiile dintre sunete, dar spațializarea melodică, varierea ritmică și delimitarea prin respirații a fiecărui sunet împiedică oarecum perceperea clară a citatului. Valoarea sa melodică este păstrată, iar procedeele amintite anterior au darul de a-i conferi o aură specială, solară, plină de dinamism, atmosferă regăsită
Citatul ?n crea?ia pentru saxofon a lui ?tefan Niculescu (II) by Irina Ni?u () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
maculată, dominată de animale și insecte care stîrnesc repulsie. De oameni-viermi sau șobolani, de păduchi, ploșnițe sau căpușe. De bovine și porcine care au fost, cîndva, oameni. Pentru a acorda acestui registru o contextualizare adecvată, injuriatorii propun, de asemenea, o spațializare anume: o fermă, junglă, ogradă unde aceste animale mișună, grohăie, se zvîrcolesc. Și sînt arătate cu degetul de către cei rămași încă oameni, nemetamorfozați, adică. Al cincilea registru este acela religios; el poate fi religios-punitiv (incriminații sînt proiectați ca niște monștri
Imaginarul violent al românilor by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/15386_a_16711]
-
aleatoriste (în siajul lui Cage) decolează "en fanfare" înspre orizonturile rarefiate ale punctualismului sonor ori către aerul tare al contrapunctului serial, incitat de experimentele unui Edgar Varčse sau Herbert Eimert, și al "sound-ului" electroacustic. Au urmat, în mod direct, legitim spațializarea și stereofonizarea (re)surselor orchestrale ori corale (în Gruppen, Carrč, Momente), torturarea ambianței prin exerciții și tatonări eufonice de multe mii de herzi (în Microfonie 1,2), calofiliile și mixturile sonore (în Hymnen), rafinarea poeticii și sensibilității împregnate de un
Variație și contrast by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8946_a_10271]
-
între galaxii crește odată cu accelerarea extinderii (inflației), și a aspectului de elasticitate complementară timp-spațiu (lungirea unuia sinonimând proporțional cu micșorarea celuilalt), considerăm și noi de-parcursul Mins ca fiind o întindere de spațiu în timp sau, sub aspect dinamic, de spațializare (distanțare) în raport cu detemporizarea timpului. Adică, crescând distanța se micșorează timpul, odată cu (și prin) sporirea vitezei de distanțare. Astfel, parcurgând Fmz ca spațiu-aparent (lungime), cu un tempo accelerând, reperele de articulație formală se distanțează tot mai mult între ele, inclusiv prin
Mi?carea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
un loc la fel cu cel din față, ci locul acelei „alte părți“, care nu iese la lumină și nu ocupă un loc „vizibil“. Acolo, în spatele acestui loc plasat în față, se petrece ceva mai adânc, un alt fel de spațializare, într-o zonă care este totuși denumită „parte“, deci delimitată, dar care este în același timp recunoscută ca fiind o „parte“ diferită de cea care apare și se face cunoscută. Este oare acel „spate“ al apariției zona pe care o
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
maximum, fără momente de respiro cotidian, banal, ineficient, de alt ordin decât cel stabilit inițial întâlnirii de la Plopi. Apoi, munca intensă de cercetare care s-a înfăptuit pe parcursul workshop-ului (vizionarea de reportaje, documentare, lecturi, exerciții, dramatizări, discuții, punere în situații, spațializare, interpretare etc.), indispensabilă actorului în a găsi coordonate juste pentru înțelegerea personajelor, situațiilor, relațiilor din această carte-piesă de teatru. Nu în ultimul rând, întâlnirea cu alți oameni din «breaslă» - structuri unice, personalități distincte, școli/formări diferite - aceleași idealuri, aceeași implicare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
Chirnoagă sugerează adâncimea spațiului cu ajutorul formelor labirintului, care se prelungește spre linia de orizont. Este o modalitate inspirată de a da amploare labirintului sau lumii văzute ca labirint. Hokusai, în xilogravurile sale, folosește cu succes elementele de arhitectură, utilizând o spațializare cu forme tratate axonometric, care etalează imaginea în spațiu menținând o proporție egală a oamenilor și a formelor de arhitectură în primul plan al imaginii. Adâncimea imaginii o obține prin micșorări perspective și cromatice, armonioase, sensibile care spațializează imaginea. * * * Uneori
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
diferențele lor, rămîne neschimbată o parte: faptul însuși de a-și reprezenta sarcina, de a o potrivi, de a o izola și de a o localiza în spațiul altor sarcini. Într-un cuvînt, reprezentarea pune în acțiune un proces constant, spațializarea, chiar dacă utilizarea acestui proces este diversificată prin indivizi aparte, ținînd cont de importanța și specificitatea sarcinii. Ceea ce este de remarcat este exterioritatea reprezentării sarcinii: eu o am în fața mea, ca pe un peisaj, o consider ca pe un obiect situat
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
rămâne repere arhetipale, indeter minate. Spațiul, formă obiectivă universală a existenței materiei, devine în opera literară un element structurant, ca principiu de organizare a descrierii, ca spațiu al acțiunii în opera epică și dramatică sau ca matrice a imaginarului poetic. Spațializarea cadrului diegetic ori a celui poetic se conformează mai multor modele, care pot fi însă sistematizate. Indicii textuali ai spațiului ficțional pot fi: substantive (marea, pe cer, sub salcâm, București etc.), adverbe de loc sau locuțiuni adverbiale (acasă, aici, acolo
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de perfect valorile prezentului: prezentul narativ/liric/istoric/etern etc. valorile viitorului: viitor apropiat/anterior; forme colocviale/forme literare etc. Cele două dimensiuni ale universului - spațiul și timpul - sunt, în realitate, inse parabile, paradigma modernității exprimând această realitate prin sintagmele „spațializarea timpului“ și „continuum spațiotemporal“. Echivalent acestor sintagme, în teoria literară se utilizează conceptul de cronotop (gr. chrónos, „timp“ și tópos, „loc“), caracterizat prin convergența reperelor temporale și a celor spațiale în imaginarul artistic: Și căi de mii de ani treceau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tehnologicul este un proces de eterogeneză ipostaziat în aspecte multiple, de la dorința „mașinică” (în direcția filosofiei deleuzo-guttarieneă a devenirii altceva/altcineva, la memoria protezată, de la corpul biopolitic (în sens foucaultiană, la distribuirea mintală și socială în rețeaua Internetului și la spațializarea pluripanoptică a puterii în realitatea virtuală. Într-un prim nivel de analiză, procesele de virtualizare a identității și a corpului sunt echivalate cu modificarea percepțiilor lumii și a autopercepțiilor: dacă tehnologii anterioare precum microscopul, telescopul, telefonul sau radioul au contribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
antropologia tehnologică încearcă să interiorizeze sau să își aproprieze străinătatea (tehnologiaă. Astfel, prin conceptul de corp (incluzând mintea, rațiunea, percepția, dorința, memoria, senzualitatea și identitateaă se înțelege o constelație de semnificații uman-tehnologice, adesea conflictual-creative, care sunt privite în aspectul de spațializare relațională a elementelor materiale și fictive variate. Se respinge, deci, o abordare a subiectului (postăuman în ipostaza imaterialității sale sau a destrupării în spațiul tehnologiilor informațional-comunicaționale, preferându-se în schimb, noțiunea de virtualitate în înțelesul de materialitate 5 (vezi Hayles
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de reprezentare și de obiect, își manifestă concretețea și condiția fizică, noua materialitate biologic-tehnologică și subiectivă. Deși într-o anumită măsură se poate considera că, în instalația interactivă, obiectul și-a pierdut regimul privilegiat în favoarea accentuării procesualității creației și a spațializării, la Eduardo Kac, obiectul artistic își manifestă în continuare însemnătatea și funcționabilitatea, în noile dimensiuni însă, subiective și evolutive: Deși arta transgenică a lui Eduardo Kac stabilește noi frontiere ale practicii artistice care provoacă granițele biologiei, roboticii și esteticii, maniera
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se referă la concepte noi, precum comunități virtuale și democrație digitală. Această perspectivă nu intră însă în cadrele teoretice și aplicative ale studiului de față. Se știe că, în abordarea fenomenologică 23 a lui Merleau-Ponty (1999Ă, corpul este privit ca spațializare, fiind considerat „plasarea” noastră în lume. Topologia trupului este una fiziologică și psihică, dinamică și materială, relațională și identitară, senzorială și perceptivă, aparținând materiei fizice și conștiinței. Fenomenologul echivalează experiența întrupată cu percepția lumii; a fi corp înseamnă a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
utilizează principiile digital-artistice și tehnicile virtualizării, de exemplu, în „Osmose”: imagini ale transparentizării și ale dizolvării lucrurilor în spațiu, vizualizate prin dispozitivul head-mounted display, imersia și plutirea participantului, interfața respirației și a balansului corporal, raportarea senzorială a trupului la lume, spațializarea subiectivității umane și învăluirea corpului perceptiv de natura exterioară. În același timp, adaugă elemente noi, și anume amplificarea sentimentului de perisabilitate umană în lume, conștientizarea dimensiunii temporale a spațiului și a întrupării în fluxul trecător al vieții și problematica interacțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vs idealism, unificând materia realității fizice cu ideile și cu conceptele minții (vezi Pepperell, 1995, 2000, pentru ilustrareă. Cartografierea corpului ca spațiu virtual este ambivalentă: despațializare și respațializare, sau, în termenii deleuzo-guattarieni deja analizați, deteritorializare și reteritorializare. Orice proces al spațializării implică deopotrivă distrugere și construire: pentru a construi ceva trebuie distrusă o ordine anterioară, trebuie produsă o despațializare. Corpul ca despațializare înseamnă distrugerea armoniei organismului biologic (ca și organizare a organeloră, fie prin protezare, fie prin interfațare, fie prin intervenție
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
respațializare echivalează cu redescoperirea biologică a corpului tehnologizat, regăsirea trupului cyborgic, avataric sau transgenic în spațiu. Relația dintre corp și spațiu se desfășoară prin urmare în ambele sensuri: experimentarea corpului ca spațiu (corporalizare a spațiuluiă și experimentarea spațiului ca trup (spațializare a corpuluiă. În aceste două coordonate complementare se înscrie și paradigma postumanului în spațiul virtual. Corpo-spațializarea postumană este mișcarea de flux (despațializareă și reflux (respațializareă a trupului în spațiul tehnologizat. Metafora raportului dintre corp și spațiu, dintre subiectul postuman și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale și materialitatea senzorială asigurând subiectului virtual condiția întrupării. Conștiinței i se recunoaște statutul de existență într-un continuum ontologic-cognitiv cu trupul și cu spațiul/lumea, în cadrul unei încorporări și a unei spațializări complexe, astfel că încercarea de plasare a ei dincolo de contextul senzorial și perceptiv nu poate fi sprijinită. Mai mult, cartografierea barierelor fizice sau mintale nu poate fi determinată cu exactitudine, prin urmare extinderea capacităților ființei umane nu este un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
citește de sus în jos). ¶Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983. PARCURS GENERATIV Component sintactic Component semantic Structuri Nivel profund Sintaxă fundamentală Semantică fundamentală semio-narative Nivel de suprafață Sintaxă narativă de suprafață Semantică narativă Structuri discursive Sintaxă discursivă Discursivizare Temporalizare Actorializare Spațializare Semantică discursivă Tematizare Figurativizare parcurs narativ [narrative trajectory]. Un set de PROGRAME NARATIVE conectate din punct de vedere logic. Un parcurs narativ presupune același ACTANT, iar fiecare din programele sale narative constituente corespunde unui ROL ACTANȚIAL. În traiectoria sa narativă
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
este condiția intuiției timpului și a intuiției raționale a acestuia. Diferența dintre ideile celor doi filosofi iese în evidență și atunci când vorbesc despre relația duratei cu timpul fizic. Bergson face din acesta din urmă noțiunea duratei; sau, în cuvintele autorului, spațializare a duratei: "Dacă timpul, în forma în care și-l reprezintă conștiința reflexivă, este un mediu în care stările de conștiință se succed distinct pentru a putea fi numărate, și dacă, pe de altă parte, concepția noastră despre număr sfârșește
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
le numărăm, nu este altceva decât spațiu"163. Pentru Rădulescu-Motru, durata semnifică o conștientizare a destinului; dar, de asemenea, un moment necesar pe calea către abstracția de timp. Bergson contrapune timpul (spațializat) duratei (timpul veritabil). Timpul ar fi durata-ce-se-neagă-pe-sine prin spațializare. C. Rădulescu-Motru opune timpul destinului. Acesta din urmă reprezintă o "realitate" mai profundă care face posibilă, împreună cu durata, intuiția rațională a timpului. Durata bergsoniană și cea personalist-energetică sunt calități pure, trăiri ele însele, nu fapte sufletești care însoțesc alte trăiri
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
mai profundă care face posibilă, împreună cu durata, intuiția rațională a timpului. Durata bergsoniană și cea personalist-energetică sunt calități pure, trăiri ele însele, nu fapte sufletești care însoțesc alte trăiri. Prima, ca întrepătrundere a stărilor de conștiință, numai prin negare, prin spațializare, prin trecere în altceva își pierde calitatea (și trece, spune Bergson, în timp, mai bine-zis, în timpul spațializat). A doua, fiind determinată bio-psihic, nu semnifică o multiplicitate sau o identitate a stărilor psihice, ci o realitate psihică cu o evoluție ireversibilă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
care îl folosesc pentru a descrie discursul ce autohtonizează categorii fundamentale, cum ar fi timpul și spațiul, îndeobște considerate universale. Inventarea (de către poeți, filozofi, etnografi etc. a) unui „specific național” esențialist este echivalentul radical, pe verticală, al geografiei simbolice, o spațializare orizontală a identității naționale. Pentru o aplicație a acestui model teoretic, vezi studiul meu „Romania and the Balkans. From Geocultural Bovarism to Ethnic Ontology”, Transit (versiunea online), februarie 2002, apărut în Alexandru Zub, Adrian Cioflâncă (coord.), Globalism și dileme identitare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prin percepția abia trecută, în schimb, pentru Heidegger, experiența temporală este "autentică" numai dacă se ancorează într-un prezent "prezumtiv", iar pentru Bergson, timpul se transformă în "durată pură", timpul spațializat devenind o a patra dimensiune a spațiului.21 Această "spațializare a timpului", prezentă de la Zenon până la Bergson, restabilește echilibrul ontologic dintre elementele originare și prezent, stabilindu-se un pact continuu, prin intermediul ritului și ritualului. Timpul și spațiul, ca ratio essendi, se supun acestui praesentum continuum, recuperat prin ceremonialul "trecerilor", devenind
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spațiul corporal, asupra căruia se fixează „observația” (privirea medicului) și „anamneza” (ascultarea bolnavului) în cadrul relației „medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât și relatarea subiectivă a suferinței sale. Acest „discurs clinic” reprezintă „spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]