12,878 matches
-
înguste ale unei capele. O savantă instalație video (la care s-a lucrat doi ani) proiectează, pe acele măști, umbre, lumini, replici, reacții, viață: sînt fețele a doisprezece oameni singuri și orbi, rătăciți în neant. Tehnic vorbind, mirajul e desăvîrșit; spectatorul neavertizat nu realizează că înaintea lui nu sînt niște actori în carne și oase. Cultural vorbind, e împlinit visul lui Maeterlinck, de la 1890, de a înlocui, în teatru, ființa umană "cu o umbră, cu o proiecție de forme simbolice, cu
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
cinematograful ce avea să vină!). Emoțional vorbind, pariul e cîștigat: "minimalismul" regizoral (psalmodierea unui text, capete imobile, în întuneric) are un efect răvășitor. Tehnica se sublimează într-un poem al anxietății (fizice și metafizice). Într-un cort, extra muros, cu spectatorii așezați pe perne, direct pe nisip, am văzut un Macbeth special (de la Teatrul Centaurului, din Marsilia, animat de Camille și Manolo). De aici nu reții nici o față, reții, în schimb, "actori hibrizi", siluete de actori nedespărțite de cai ("calul și
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
personajul jucat de Tamara Buciuceanu: o fostă duenă, bine înfiptă cu picioarele pe pământ, veșnic nemulțumită și știind să transmită starea de culpă, ea își construiește toate intervențiile pregătind spectacolul celei de pe urmă apariții în fața oamenilor, fie ei colegi sau spectatori. Dincolo de procedeele comice, există, de astă-dată, în jocul actriței un fior superior, dat de dialogul cu vocea neauzită de noi, de familiaritatea cu limanul nevăzut. Rodica Popescu Bitănescu, identificându-se cu eterna țață a tuturor culiselor din lume, dozează obsesia
Gloria de după glorie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14956_a_16281]
-
ca o colină pe spinarea mea. O colină sau o cocoașă, depinde de ce sens dau eu acestui conglomerat misterios, totul depinzând, cred, de ceea ce am trăit inconștient, ceva care s-ar numi camera goală, acolo unde stă sufletul ca un spectator extatic la spectacolul extravagant al spiritului care m-a animat. Și toate acestea s-ar putea numi cu un nume frumos: memorii suedeze, memorii pe care numai un străin trăind în Suedia le-ar putea numi așa, un străin care
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
prin intermediul unor elemente și mijloace îndeobște utilizate spre a sugera contrariul. Este vorba aici nu numai depre o viziune de ansamblu, ci și despre o strategie de comunicare: numai prin șoc simultan la nivel vizual, auditiv și al limbajului verbal, spectatorul contemporan cu simțuri constant tocite mai poate percepe/ pricepe sentimente reale. "Spectatorii din zilele noastre s-au plictisit de efecte speciale realizate cu ajutorul computerului și de unghiuri de filmare imposibile", comenta Baz Luhrmann, drept pentru care le preia, folosindu-le
SENTIMENTE VS. COMERȚ by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/15278_a_16603]
-
vorba aici nu numai depre o viziune de ansamblu, ci și despre o strategie de comunicare: numai prin șoc simultan la nivel vizual, auditiv și al limbajului verbal, spectatorul contemporan cu simțuri constant tocite mai poate percepe/ pricepe sentimente reale. "Spectatorii din zilele noastre s-au plictisit de efecte speciale realizate cu ajutorul computerului și de unghiuri de filmare imposibile", comenta Baz Luhrmann, drept pentru care le preia, folosindu-le creativ într-o direcție nouă. Să mai amintim faptul că savoarea peliculei
SENTIMENTE VS. COMERȚ by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/15278_a_16603]
-
o lezare comisă cu voie împotriva cuiva. Este o onoare să fii ales din o mie, să punem, să fii considerat spuma stagiunii, a anului teatral. Am fost și membru al celor două jurii - de nominalizări și final - și simplu spectator. Din ambele ipostaze, asumate cu credință, responsabilitate, dragoste pentru teatru, deduc că trebuie să lucrăm, împreună, împotriva mentalității tip "Cîntarea României" care ne bîntuie. Încă. Adică, să ia fiecare, neapărat, cîte ceva. Repet, structura unor astfel de gale are ca
Nevoia de celălalt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15303_a_16628]
-
în imaginație: libertatea de a-ți alcătui propriul spectacol (care nu trebuie confundată niciodată cu arbitrarul) este cu atât mai deplină, cu cât punctele de pornire sunt mai precis definite. în serile următoare, pe micul spațiu lăsat liber de năvala spectatorilor - tinerii, indiferenți la protocol, s-au așezat pe jos - au citit/interpretat texte dramatice vedetele teatrului românesc, Marcel Iureș și Maia Morgenstern, Mircea Rusu și Coca Bloos, Irina Movilă și Nicu Mihoc cărora li s-au adăugat Adelian Gelea, Bogdan
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
cu un nume pe buletinul de identitate, cu un pahar de apă într-o mână și cu textul în alta), la personajul convențional, gata oricând să-și trădeze identitatea și apoi, mai profund, spre vulnerabilitatea care ne leagă pe toți - spectatori, actori și regizori (ceea ce este un alt nume dat profesiei de manipulatori) este parcurs cu grație jucăușă. în Ambasadorul structura dramatică este mai convențională, dar procesul de conștiință declanșat de cel care a asigurat neutralitatea binevoitoare a Elveției față de Germania
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
a publicului tânăr, în felul cum își înțelege misiunea Marcel Iureș: în serile de "lectură" de la Teatrul Act viața a palpitat înfiorată în vecinătatea talentului. Întreruperea temporară a curentului Deși se vorbește mereu despre moarte - despre sinucideri și execuții - și spectatorilor li se arată practic aproape toate instrumentele violenței - de la somnifere și cuțite la altele mai sofisticate - piesa lui Radu Macrinici este îmbibată de compasiune: oricât de nevolnic ar fi fiecare individ luat în parte, există în suma trăirilor tuturor ceva
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
este evidentă și grotescul emisiunii televizate își are rădăcinile în realitatea posturilor publice și private existente și trimiterile în lumea monstruoasă a SF-ului de duzină. însă de la un moment încolo, actorii care îi interpretează pe tinerii din hotel devin spectatori ca și noi, cei de pe băncile Teatrului Act, legătura de idei și de sentimente care ar putea întreține dialogul - fie că acesta se aude, fie că nu - se întrerupe. Lipsiți de a treia dimensiune, la propriu și la figurat, actorii
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
63,7%, franceză 19,2%, italiană 7,6%) are o mare importanță și în rețeaua de distribuție a filmelor, multe producții autohtone având o circulație limitată la anumite zone. Poate că așa se explică, printre altele, și marea afluență de spectatori în timpul Zilelor de la Solothurn: e o ocazie pentru elvețieni, indiferent de limba vorbită, de a vedea filme elvețiene. Astfel, printre cele cinci producții nominalizate anul acesta la Premiile Cinematografiei Elvețiene, s-au detașat din capul locului două titluri :"Eloge de
Imagini din țara lui Heidi by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15330_a_16655]
-
și respect față de o profesiune al cărei protagonist, arhitectul, rămîne în culise, ca și regizorul cînd luminile din foaierul teatrului se aprind și sosesc invitații. Povestea acestui loc va avea alte rezonanțe cînd fiul meu va fi mare, va fi spectator al Bulandrei. În povestea lui se va găsi și povestea mea și a părinților mei...
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
e un război troian în ceea ce privește publicul străin. Pe acesta trebuie să-l seduc, să-l conving să intre în sală, la ceea ce, în mod foarte generos, am putea să numim o curiozitate culinară - un film românesc. Ce poate determina un spectator francez să se ducă la un mic cinematograf de artă și experimente, (cum le place lor să numească pompos cinematografele mici - les cinemas d'arts et d'essais)? Ce l-ar putea interesa în cinematografia unei țări pe care, de
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
pompos cinematografele mici - les cinemas d'arts et d'essais)? Ce l-ar putea interesa în cinematografia unei țări pe care, de obicei, n-o leagă în capul lui decît de Dracula, de Nadia Comăneci și de Hagi? Cîți dintre spectatorii români se duc să vadă un film iranian, să spunem, deși Iranul, în ultimii 10-15 ani, produce niște filme absolut remarcabile? Se poate film fără literatură? Există mari regizori de film care să nu citească? Vă întreb ca pe un
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
-ului capătă o nesperată șansă de împlinire. Numai pe anonimul telespectator îl pasc halucinațiile. I se năzare că-l vede pe dl. Tucă jucând la fileu cu dl Gyuri Pascu, asistați de trei nude-goale, cu obrajii către ei, iar către spectator, cu partea opusă. Voi lua o aspirină: dacă mă paște un proces?
Suntem în anul Caragiale by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15363_a_16688]
-
de la Berlin). Ce are, filmul, memorabil? În primul rînd starea de exasperare - difuză, continuă, crescîndă - a unui om singur, care își asumă condiția de fir de nisip incapabil să oprească o mașinărie infernală. Apoi detaliile - de pildă "spectacolul morții", ascuns spectatorului, și sugerat dincolo de un vizor, sau tatăl coborînd brațul copilului care îl salută cu "Heil!", sau trenurile care trec, implacabil, și multe altele, care trădează cineastul de clasă. Pare incredibil că o producție de o asemenea dificultate a fost realizată
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
ca o efigie uscată, al lui Marcel Iureș, pînă la crochiurile spectaculoase ale unor Dorina Chiriac, Marin Moraru, Horațiu Mălăele, Theodor Danetti... Deși nu e un "film de public", am convingerea că, la noi, Amen va avea, în context, mulți spectatori. Pentru un public care, ani de zile, a jucat rolul de martor tăcut, un asemenea film, despre vinovăția tăcerii, înseamnă, inevitabil, ceva în plus...
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
sau derizorie, este secretul celei care încearcă cu disperare să-și recupereze trecutul printr-un simulacru de viață. Lucidă și abilă, ea își folosește până în ultima clipă toate resursele pentru a nu abandona această partidă la care fiica ei este spectator, arbitru și, în cele din urmă, martor. Nimeni nu se lasă păcălit, ci încearcă doar să păcălească. Nimeni nu se amăgește, căci fiecare știe că inevitabilul se apropie. Totul e să faci față, să salvezi aparențele. Imprevizibil nu este decât
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
și explozivă, toate acestea (și încă multe altele pe care le-a angrenat cu el, le-a asumat neliniștitei sale existențe) au mișcat, iarăși, prin ființele noastre. Prin sala care îi poartă respirația, amprenta zbuciumului, împlinirilor, neîmplinirilor, a vuietului aplauzelor. Spectatorii care l-au adorat pe Toma Caragiu, care îi știu pe dinafară rolurile, replicile, intrările, costumele, locul unde stătea pe scenă își amestecau plînsul cu rîsul. În absență, Tomiță este atît de prezent. Imaginea lui din Revizorul. În alb și
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
după distribuții. Aiuritor. Aproape fiecare reunește, de la începutul pînă la sfîrșitul listei, numai nume sonore. De la cel mai mic rol la protagoniști, unul și unul. Ani de zile. Fiecare se vedea orice ar fi interpretat, fiecare a rămas în memoria spectatorilor. Existau și fricțiuni, și orgolii, și invidii, să nu le idealizăm, dar toți știau foarte bine ce înseamnă să joace împreună pentru cariera fiecăruia și pentru prestigiul teatrului. Contează enorm ce energii se adună pe scenă, cine îți dă replică
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
uzează însă de cele mai extravagante tehnologii, cu un real simț al umorului și ironiei care molipsește nu doar distribuția, în frunte cu Maggie Smith, Richard Harris, John Hurt, Alan Rickman, plus copiii Emma Watson și Rupert Grint, ci și spectatorii, mici și mari. Puse în slujba apărării pietrei filozofale, virtuțile pe care personajele de-o șchioapă și le cultivă la Colegiul Hogwart sînt de fapt precepte ale descoperirii și modelării de sine. Ambele superproducții sînt distribuite în România de către InterComFilm
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
bune înainte de începerea reprezentației, esplanada era plină. Oameni eleganți, parfumați și surîzători intrau în foaier. Alții stăteau încă la coadă pentru a mai prinde un bilet, atenție, prețul unuia fiind de o sută șaptezeci de mii de lei. Mulți dintre spectatori fac parte din publicul fidel Operei obișnuit premierelor și nu numai. Se salutau cu căldură și schimbau cîteva cuvinte amicale în care își pronunțau, relaxat, curiozitatea. Prezența unui regizor de teatru surescită cumva interesul en avant și provoacă, de regulă
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
anumită solemnitate capătă acest protagonist, punctînd clar atributele unei instanțe, la urma urmelor, destul de împietrită în verdicte și prejudecăți. Ca și ultima montare de la Teatrul Național din Cluj, L'oubli, și aici ridicarea cortinei are un impact considerabil. Acolo, noi, spectatorii așezați pe scenă, pe gradene, tot ca într-un fel de amfiteatru, vedeam o sală plină cu mirese, pe locurile pe care le ocupă de obicei aceia care vin la teatru. Acum, în amfiteatru stau parcă multe statuete, colorate puternic
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
alt fel de teatru. Deși accesul pare larg, deși sînt numeroase persoanele care se agită în fața intrării, deși nu există nici o restricție, ci aproape numai tentații, o stare paradoxală se instalează, pervers, triindu-i, pe nesimțite, pe adevărații creatori și spectatori. Cu alte cuvinte, mulți îi rîvnesc opera, puțini reușesc să-i pună în valoare conținutul. Citirea teatrului lui Ionesco - publicat integral de Editura Univers în traducerea nuanțată și unitară a lui Dan C. Mihăilescu - este un act personal, solitar și
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]