61 matches
-
absorbție al uraniului în zircon. În 1865, doi savanți germani, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff analizând, pentru prima dată, lumina Soarelui, au reușit să determinerea compoziția chimică a acestuia. De la această dată, spectroscopia astronomică n-a încetat să progreseze, iar "spectroscoapele" fac parte integrantă din toate observatoarele astronomice din lume.
Spectroscop () [Corola-website/Science/312441_a_313770]
-
Hubble. În cadrul SM4, astronauții vor efectua cinci ieșiri în spațiu prin care vor instala două noi instrumente, ("Camera de Câmp Larg 3" și "Spectrograful pentru Originile Cosmosului"), vor repara două instrumente care s-au defectat ("Camera pentru Observații Panoramice" și "Spectroscopul de imagini") precum și alte înlocuiri necesare pentru a ține telescopul în funcțiune cel puțin până în anul 2014. Misiunea de întreținere folosește naveta spațială Atlantis și a fost inițial planificată pentru data de 14 octombrie 2008. La 27 septembrie 2008, însă
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
se efectuează scufundări la adâncime mai mare. Heliul a fost descoperit în anul 1868 de către astronomul P. J. C. Janssen în timpul unei eclipse de soare în India care a observat un spectru necunoscut încă. Apoi, Sir Norman Lockyer folosind un spectroscop a observat că acest spectru era produs de un element încă nedescoperit pe care l-a numit Heliu de la cuvântul grec hellios care înseamnă Soare. Pe Pământ, existența heliului a fost descoperită în anul 1895. Heliul are densitatea de 0
Listă de termeni utilizați în scufundare () [Corola-website/Science/313566_a_314895]
-
direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise la culoare numite Liniile Fraunhofer. Aceste linii ne arată elementele de pe suprafața stelară. Spre exemplu, hidrogenul apare în linii de culoare roșu închis, sodiul apare în
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
sistem este de obicei folosit la telescoapele terestre care își ajustează oglindă pentru a contracara cât se poate efectele gravitației și a vântului." NAȘĂ a precizat că va încorpora microcamere,la fiecare 100 până la 200 micrometri în optică telescopului lângă spectroscopul infraroșu. Aproximativ 62000 de camere vor fi poziționate lângă spectrograf. Aceste microcamere vor da efectul unui ochi uman." În acest moment telescopul se află în stadiul final al designului și al fabricării. În martie 2008 a trecut cu succes de
Telescopul spațial James Webb () [Corola-website/Science/315723_a_317052]
-
-i vadă, în 1865, pe cei doi savanți germani, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff analizând, pentru prima dată, lumina Soarelui, care să le permită determinarea compoziției chimice a acestuia. De la această dată, spectroscopia astronomică n-a încetat să progreseze, iar spectroscoapele fac parte integrantă din toate observatoarele astronomice din lume. Analiza unui spectru ne aduce o mare cantitate de informații despre sursa care a emis lumina, dar și despre materia care se află între acea sursă și noi. Din toate timpurile
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
spațiale. Cu excepția câtorva planete care au fost vizitate de sonde spațiale, tot ce cunoaște omenirea despre aștri provine de la studiul luminii și radiațiilor invizibile pe care le primim, astronomii au pus la punct instrumente perfecționate mulțumită cărora se analizează lumina. Spectroscopul permite, de exemplu, studierea luminii emanate de stele sau pe care o reflectă planetele. Când lumina trece printr-un spectroscop, se obține analiza spectrală a corpului observat, o bandă de culori striată cu linii strălucitoare sau întunecate. Astronomii folosesc și
Instrument astronomic () [Corola-website/Science/333504_a_334833]
-
luminii și radiațiilor invizibile pe care le primim, astronomii au pus la punct instrumente perfecționate mulțumită cărora se analizează lumina. Spectroscopul permite, de exemplu, studierea luminii emanate de stele sau pe care o reflectă planetele. Când lumina trece printr-un spectroscop, se obține analiza spectrală a corpului observat, o bandă de culori striată cu linii strălucitoare sau întunecate. Astronomii folosesc și spectrografe pentru fotografierea directă a spectrelor aștrilor pe care-i observă. Fotometrul permite să se măsoare intensitatea luminii primite de la
Instrument astronomic () [Corola-website/Science/333504_a_334833]
-
jeturile de gaze și nodurile neobișnuite de gaze. Nebuloasa a fost descoperită de William Herschel pe 15 februarie 1786, care i-a asemănat aspectul cu cel al unui disc planetar. Ochiul Pisicii a fost prima nebuloasă planetară observată cu ajutorul unui spectroscop. Acest studiu a fost realizat de spectrscopistul pionier William Huggins pe 29 august 1864. Observațiile lui Huggins, care au relevat faptul că spectrul nebuloasei este non-continuu și alcătuit din câteva linii luminoase, au fost primele indicații că nebuloasele planetare sunt
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
Soarelui. Acest lucru nu a fost doar o primă dovadă directă, de heliocentrism experimental, de asemenea, a relevat, pentru prima dată, distanța mare dintre sistemul nostru solar și stelele. Apoi, în 1859, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff, folosind un nou spectroscop inventat, au examinat semnătura spectrală a Soarelui și au descoperit că a fost alcătuit din aceleași elemente ca și cele existente pe Pământ, stabilind pentru prima dată o legătură fizică între Pământ și ceruri. Apoi, părintele Angelo Secchi a comparat
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
este constituită dintr-un telescop cu oglindă primară cu diametrul de . Radiația infraroșie colectată este analizată de trei instrumente care sunt răcite cu heliu lichid: un fotometru de imagine în infraroșu apropiat și mediu (între 3 și 8 microni), un spectroscop (5 - 40 de microni) și un spectrofotometru pentru infraroșu îndepărtat (50 - 160 de microni). Lansat la 25 august 2003, telescopul Spitzer a funcționat cu o capacitate deplină până în mai 2009. Începând de la acea dată, epuizându-se heliul lichid, a continuat
Telescopul spațial Spitzer () [Corola-website/Science/337650_a_338979]