312 matches
-
de neoprit. Cu astfel de gânduri, și speranțe, se va fi dus Radu Cosașu, în luna martie a acelui an convulsionat, la Consfătuirea pe țară a tinerilor scriitori, pentru a susține acolo că literatura nu se mai poate lipsi de spunerea "adevărului integral". Faptele trebuie lăsate singure să vorbească, sunt semnificative, omenește și literar, prin ele însele. În același spirit de contestare, în fond, a partinității sacrosancte a vorbit acolo și prozatorul Nicolae }ic, alăturându-se astfel primului act de disidență
Ceva despre disidență și disidenți by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/9132_a_10457]
-
o semnifice formal, prin recursul la fragment, adică la desprins, la afînat, la superficial, există un ceva monstruos de care nu poate da seama direct; de care dă seama o scriitură, cea din textul Exerciții de aneantizare, de pildă, unde spunerea este o încununare de sine: Această anamneză o împinge pe Fleda definitiv într-o sintagmă a plusvalorii: diferența dintre ea și obiecte anulîndu-se, slăbiciunea, precaritatea Fledei care se oferă doamnei Gereth ca o "supunere penală" - o predare care, în umilința
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
ceea ce reușim să înțelegem", metafora vindecătoare ne poate pune în acord cu noi înșine, "deschizând canalele comunicării autentice și binefăcătoare cu ceilalți". Eseul Terapia prin metafore face referire la psihiatrul Milton Erickson, fondatorul hipnoterapiei permisive, ale cărui reușite porneau de la spunerea unei povești în care metafora juca un rol determinant. "Hipnoterapia își bazează teoriile pe afirmația că din confruntarea voință-imaginație, imaginația iese întotdeauna învingătoare.... să lăsăm visul... să se desfășoare în naivitatea lui și să fim spectatori entuziaști la propria noastră
Metafora vindecătoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9406_a_10731]
-
ar fi putut să fie scrisă în țară. Nu e vorba de perioada și locul în care Fenomenul Pitești a fost scrisă, ci de tonul ei. E vorba de cartea unui om în a cărui minte spaima nu blocase aptitudinea spunerii adevărului, un om pentru care imboldul de a înfățișa istoria depășea motivația impusă de un prudent calcul de moment. Ierunca nu avea nici un interes să scrie această carte. Negreșit, dacă ar fi respirat aerul psihologic din țară, ar fi reacționat
Curajul lui Ierunca by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9751_a_11076]
-
silnicia diavolească și pentru a‑l salva pe țarevici. Datorită soției sale, născută Ozerova, Nilus va reuși să trimită pânza la Sankt‑Petersburg. Curând Mitia va fi chemat la curte. Va fi Însoțit de Nilus, care va tălmăci Într‑o spunere pământească bâiguielile confuze ale nătângului Mitia.“ 4. O biografie a lui Nilus, apărută la Novi Sad În anul 1936, Îl prezenta pe Serghei Aleksandrovici Nilus ca pe trimisul lui Dumnezeu și ca pe un om al dreptății, iar misteriosul document
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și abuzului de putere, mai ales după ce poziția e cîștigată, iar despotismul apare atunci ca aberant și primejdios pentru el însuși. Uneori e ironic și vorbește oblic, folosește abilități stilistice de o eleganță rară, dar nu lipsite de transparență în spunerea adevărului. Presupunînd că ar exista astăzi, undeva, un alt Machiavelli care ar scrie un nou cod al cuceririi și păstrării puterii, după ce în istoria secolului nostru s-a făcut experiența totalitarismului comunist sau de altă culoare, cu metodele numite concentraționare
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
altcineva va „scrie“. Nimeni nu va putea să stabilească precis ce am spus eu cu adevărat și ce a scris celălalt. Ce a adăugat sau ce a transformat. Prin scriere, nesiguranța și chiar îndoiala se strecoară pe furiș. Poate că spunerea este totuși de preferat scrisului, chiar dacă la început pare fără consistență și mai trecătoare? Dacă aș putea scrie, atunci aș scrie un cântec de laudă pentru alexie și analfabetism. în corespondențele mele, spune Manfred Marklund, descriu acest ținut cât pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
muros. O operă de ridicare, prin traduceri, de stăpînire a haosului cultural, prin cunoștința moraliștilor. Și, în fine, dar nu în cele din urmă, o operă de creație, trăgînd cu un ochi la cerințele stilului, și cu amîndoi la folosul spunerilor meșteșugite pentru mintea și inima cititorilor din Moldova, cei de ale căror simțăminte cultivate, ori lăsate la voia întîmplării, depinde propășirea ei. Destul de naiv în verdicte critice, lăudîndu-și alesul cu expresii nu foarte suple, Alexandru Iordan face, însă, o migăloasă
Locul celor vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8062_a_9387]
-
Pavel și-a însușit lecția vieții conform căreia maniera debordantă, „exaltarea“ pot fi trape ale simulacrului. Nu mai puțin circuitul simulare-sinceritate se închide uneori prin aprofundarea primei ipostaze ce poate sugera o a doua natură: „Nimic mai derutant decît ardoarea spunerii, decît suflul «indiscret», pe cît de strident, pe atît de ambiguu, al ascunzișurilor ei. La cei deprinși cu gustul ficțiunii, obișnuiți și să se mintă fabulos, dedublarea, transferul de personalitate nu sunt doar mimate, ci și trăite la mare cotă
Cum scriu autorii români? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7869_a_9194]
-
al vieții lăuntrice. De aici, ideea că viața unui mare creator este într-un fel eroică, manifestându-se de fapt, în "cea mai dură singurătate" (nu în izolarea cu efect sterilizator!). Criticul în discuție, dotat și cu o expresivitate a spunerii, nu numai a ideilor, îl aduce martor pe Tolstoi, despre care cineva făcea afirmația aparent paradoxală că e un mare artist "fără voie". Iar despre singurătatea scriitorului de cursă lungă Blanchot scrie memorabil, și-mi face plăcere să-l citez
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
le va regăsi mai degrabă în celălalt roman de Naghib Mahfuz, tradus de Mihai Pătru (care a avut de înfruntat în acest text și nonșalanța dialectală a autorului): O mie și una de nopți și zile (Layali alf layla). Tradiția spunerii de povești e o direcție pe care autorul a exploatat-o din plin și în alte cărți ale sale, fiind un - să-i spunem ca în zilele noastre - brand al pătrunderii culturale arabe în Europa. Dar sub întâmplările care se
Două chipuri ale Egiptului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4939_a_6264]
-
72) În genere, Eugen Simion acceptă toate observațiile lui Călinescu (Creangă nu are sentimentul naturii, nu are fler psihologic, nu are orizont religios), dar se îndepărtează în privința negării individualității. Potrivit lui Eugen Simion, individualitatea lui Creangă stă în stilul inimitabil (ceremonia spunerii) și în conturul inconfundabil al eroului Amintirilor: „Ar fi, desigur, o naivitate din partea noastră să credem că tot ceea ce Creangă povestește în Amintiri i s-a întîmplat, întocmai, copilului din Humulești și că imaginația lui nu are nici o contribuție. Orice
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
sunt accentul nou cel mai evident al ultimelor două decenii românești (vezi cărți semnate de Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Bot, Matei Călinescu, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Mircea Zaciu, Nicolae Balotă, dar și Dorli Blaga, Al. Mușina, Radu Mareș). Dar spunerea de sine e (parțial) literaturizată, căci interpretează și pune în ordine ceea ce se răzvrătește în contra oricărei ordini - viața însăși cu toate fețele ei de zi și de noapte. Cronologia jurnalelor nu e, oricât ar părea de ciudat, adevărata cronologie. Zilele
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
subiectiv al memoriei și întâmplării. Cabana elvețiană devine astfel echivalentul unei cărți cu geometrie variabilă, ale cărei file sunt umplute pe măsură ce li se găsește echivalentul existențial convenabil: „De îndată ce știu, în linii mari, ce vreau să spun și ordinea ideală a spunerii, părăsesc fotoliul și mă duc înapoi la ușa cabanei. De aici îmi refac pașii, de obicei de la primul dulap-depozit - pentru schiuri, de pildă - spre spațiile mai ample: barul, încăperea unde se ia cina, camera de odihnă, vechea ramă de lemn
Memorii de dincolo de mormânt (II) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5346_a_6671]
-
obsedează. O spune singur într-un fragment cu rol de ars poetica: "Așa sar eu din literatură în viață./ Așa abordez eu realitatea. Cu mijloacele vieții/ nu ale literaturii. Îmi las cuvintele libere./ Absolut libere. Într-o deplină intimitate a spunerii./ Mă las în voia cuvintelor. Ca la o consultație neurologică./ Valoarea lor de document uman e cu mult mai complexă/ Decât aceea de document estetic." (p. 40) Tot ce a scris Radu G. }eposu în Istoria tragică & grotescă a întunecatului
Poetul cetățean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6693_a_8018]
-
nu le ascultă / De vorbă multă, lume multă". Polemicile sunt, de aceea, tolănite, trândave, cu o doză de langoare/lingoare care le face inuti(lizabil)e. Oțărârea e pe loc. Ea se afundă, se împotmolește, băltește. Există o disciplină a spunerii fără de care societatea devine irespirabilă și de nelocuit. Libertatea cuvântului, vorba lui Mark Twain, se cuvine dublată de înțelepciunea de a o folosi cu rezerve. Nu tot ce-ți trece prin cap trebuie să devină, de îndată, rostire cu voce
Divagări (in)utile: Mai bun decât tăcerea by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/6525_a_7850]
-
găsi toate semnele coerenței tematice și ale unei ferme structuri de adîncime. Mai întîi, sursa poeziei. Ioanid Romanescu, în ultima sa carte, Noul Adam, tipărită în urmă cu aproape douăzeci de ani, imagina poetul ca pe un „mecanism” al cerului, spunerea sa fiind „sfîntă”, cuvintele venindu-i dintr-o memorie cosmică a tot ceea ce s-a rostit aici, jos, la suprafața lutului arghezian; numai Dumnezeu - spunea Ioanid Romanescu - poate să-l folosească pe poetul care dictează ceea ce i se dictează din
Sufletul mărunțit pe un tocător by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4559_a_5884]
-
adesea îi vatămă ascuțimea judecăților. Cronologic vorbind, n-are tulburări de perspectivă și nici ezitări de intuiție, înfățișînd istoria fără sfieli conjucturale, căci știe foarte bine că trecutul e un monstru pentru îmblînzirea căruia e nevoie de un singur remediu: spunerea adevărului. Defectul cărții stă în reproducerea fidelă a oralității interlocutorilor, discuția sufocîndu-se sub desele întreruperi, divagații sau paranteze care dau întregului înfățișarea unei pînze care pe alocuri e ruptă. De aceea, pasajele unde protagoniștii se întind la vorbă în dauna
Mecena de pe Dreisam by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5853_a_7178]
-
spaimă, singurătate și speranță, cum nu s-a scris, pînă acum, în limba română. Rareori lirismul a putut încorpora atîta potențial al solitudinii subiectivității. Se spune și se scrie despre Ion Mureșan că e un poet mare. Mă asociez acestor spuneri/ scrieri. Nu doar prin credință, ci și prin cele scrise mai sus.
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
săptămânal și care ne proiectează într-o actualitate încă fierbinte, spre a vorbi astfel. Texte care reîntregesc ceea ce Angela Martin numește „jurnalul politic și cetățenesc al scriitorului”, deloc fără legătură, adăugăm, cu spiritul în care el a mizat totdeauna pe spunerea integrală a adevărului despre lumea în care trăiește. În toate textele urmărește neconcesiv viața politică, publică, acțiunea partidelor, cu un sentiment amar care basculează între dezolare și indignare. Este cutremurat, dezgustat de ceea ce vede însă nu se poate opri să
Romancier și foiletonist by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3645_a_4970]
-
de a tăcea”. Sub orice formă și în orice împrejurare trebuie spus ceea ce este de spus: „... să spun ce cred, chiar dacă articolele mele nu sunt decât un fel de mesaje disperate aidoma celor din sticlele încredințate odinioară milei valurilor mării”. Spunerea adevărului, odată aflat, dobândește astfel însemnătatea unei datorii de conștiință, a unei misiuni de la îndeplinirea căreia nu s-ar fi putut sustrage: „Nu este suficient să știi adevărul, trebuie să-l rostești, să-l strigi până îl vor auzi toți
Romancier și foiletonist by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3645_a_4970]
-
dar suntem în aceeași poveste: cunoaștem „bărbații buni” din viața mamei lui Roy, după divorț și după sinuciderea tatălui. David Vann știe să dozeze acțiunea și să focalizeze privirea auctorială astfel încât povestirile să te țină cu sufletul la gură, în ciuda „spunerii” lente, pe îndelete. Aceasta despre care vorbim debutează cu împușcarea accidentală a lui Roy de unul dintre iubiții mamei, iar cea mai mare parte a ei relatează cum Roy a spart propria lor casă, pătrunzând prin efracție, pe geamul din
Exorcizarea prin ficțiune by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2927_a_4252]
-
interdicții ale unei epoci imbecil proletcultiste, răsărea intangibil magia colindelor redescoperite pe buzele Madrigalului: cînd măiestria lui Marin Constantin capta, murmur de neuitat, bucuria de la Cana Galileii. Ecoul unei atare biruințe își trece taina, peste măsurile noastre comune, în miracolul spunerii răzbate un licăr prelung, la întrecere cu durata obiectivă a mileniilor. Am tresărit, de altminteri, ca și cum mi-ar fi bătut în fereastră un prieten apropiat, la știrea că mirele din Cana Galileii, beneficiarul minunii dintîi, acolo săvîrșită de Iisus, l-
Colindăm… colindăm… colindăm… by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2901_a_4226]
-
preț pentru readmiterea în viața literară și în presă. Fusese pedepsit în 1956, să nu uităm, el și Nicolae Țic, pentru ce spuseseră la Conferința Tinerilor Scriitori, când s-au plâns de cenzură și, încă mai grav, au pledat pentru spunerea „adevărului integral” în literatură. Un act de disidență. Cărțile lui Cosașu de după acest episod nu mai puteau fi altfel decât prudente, necritice, „de un conformism când mai vesel, când mai trist“, cum el însuși le va vedea în Logica. Dar
O carte a cărților by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3218_a_4543]
-
qui bene latuit, spunea Descartes. Revolta tăcută, dar nu lipsită de adâncime, a lui Voiculescu cheamă parabola antitotalitară, exact atunci când avea nevoie de ea, în perioada de după 1946, când scriitorul s-a refugiat în povestire, ca într-o utopie a spunerii libere sub acoperiri variate. Ironia e o astfel de acoperire, mitologia și magia sunt alte văluri protectoare. Un scriitor autentic, cum nu se poate spune că n-a fost medicul Vasile Voiculescu, găsește mijloacele de a reflecta codificat societatea opresivă
Vasile Voiculescu, subversiv by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/14901_a_16226]