310 matches
-
propriu. Dumnezeu știe de când zăcea pe-acolo. În timp ce se sprijinea de bufet și își sorbea berea potențial expirată, Eugene m-a întrebat: — Ce s-a întâmplat cu tipul care stătea aici? S-a mutat sau ce? A urmat o pauză stingherită. Eu și Ornesto ne-am uitat unul la altul. Nu, am zis. Era soțul meu. M-am oprit. Nu mă simțeam în stare să zic cuvântul cu „m“: era tabu. Toți își exprimau condoleanțele pentru „tragedia“ sau „pierderea tragică“ pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
masculine. E spre seară. EDNA: Văd că Taylor nu mai trecu pe-aci. Martine se întoarce și o privește defensiv. MARTINE: Sunt o femeie care stăpânește la perfecție arta conversației cu gentilomii care vin în vizită. Edna își frânge mâinile stingherită. EDNA: Ești încântătoare cu oaspeții tăi, surioară dragă, de-a dreptul ’cântătoare. Dar nu mai veni nici un oaspete. Și dacă nu reparăm în curând acoperișul cela, o să cadă toată șandramaua pe noi ca mânia Domnului. Martine mai ia o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Mitch. Trish, a zis, și a fost puțin șocant să-l aud adresându-i-se direct. Nu vreau să merg mai departe, pentru că nu vreau să te las în urmă. S-a lăsat tăcerea și ne-am foit cu toții puțin stingheriți. După o vreme, Leisl a vorbit din nou. —Barb, cine e Phoebe? —Phoebe? a exclamat Barb, cu vocea ei gâjâită. Ei bine, cine-ar fi zis? A fost una din iubitele mele, am împărțit un tip, un pictor celebru, bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
despre întâlnirea ta cu Neris? De pildă, ce te-a convins că era pe bune? Au fost niște lucruri personale de care nimeni altcineva n-ar fi putut ști. Eu și Trish, aveam nume speciale de alint. A zâmbit, puțin stingherit. —Și Neris mi le-a spus. Asta părea convingător. —Trish ți-a spus unde se află? Vechea mea obsesie: unde se afla Aidan? — Am întrebat-o și mi-a zis că nu putea să descrie locul pe înțelesul meu. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am uitat de asta. Vreau să spun, nu chiar. Nu de tot. Dar... se întâmplau atâtea alte lucruri. Leon, ai fost cel mai bun prieten al lui. Aidan m-a iubit? — S-ar fi lăsat împușcat pentru tine. O tăcere stingherită. —Scuze, am spus o prostie. Era înnebunit după tine. Eu și Dana l-am văzut și împreună cu Janie, dar voi doi împreună erați cu totul altceva. Era dragoste adevărată, fără vrăjeală. —OK, acum vine întrebarea dureroasă. Ești gata? A dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
supte și năclăite de bale de-a lungul multor coșmaruri canine. Unchiul tatălui miresei - marele meu prieten - părea să se fi evaporat. Și doamna de onoare era de nevăzut. — Într-o secundă vă aduc ceva de băut, le-am spus stingherit, tot străduindu-mă să forțez butonul aparatului de aer condiționat. — Mi-ar prinde bine o băutură rece, a rostit o voce foarte familiară. M-am răsucit și am văzut că doamna de onoare se întinsese pe canapea, ceea ce explica dispariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
își spusese: „Fata asta, nepoata lui, e primejdioasă, e lucrul cel mai primejdios din lume“. În clipa când își reamintise de acest gând i se înseninase chipul; pentru că nu-i plăcea deloc să-și spună că se simțea mult prea stingherit ca să se apropie, firesc, de străinii aceia. Când ajunse la poarta principală o mișcare îi atrase atenția și, cu colțul ochiului, văzu că era însoțit de Zet. George întoarse capul și cățelul îl lătră, apoi se retrase și își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmă replică de parcă întreaga problemă neplăcută îi fusese vârâtă lui cu sila pe gât de către Tom. Tom se dădu la o parte, lăsându-l pe Rozanov să treacă primul. Ieșiră în hol, unde stătură un moment față în față, amândoi stingheriți. Rozanov era de aceeași înălțime cu Tom. Băiatul îi simți mirosul hainelor - un miros filozofic, de transpirație și gândire. Rozanov deschise ușa din față bâjbâind și ieși; Tom îl urmă și închise ușa. — Acum, eu o iau la dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Am nevoie de ajutor, trebuie să-i fac să vină!“. Porni să înoate, cu îngrozitoare încetineală, îndărăt, spre țărm. Emma lăsă fetele să i-o ia înainte. În absența lui Tom, tovărășia lor îl stânjenea și, evident, erau și ele stingherite. Pearl și Hattie începură să zburde ca niște școlărițe în vacanță, râzând în gura mare, probabil că de el. Regreta că acceptase să vină. Nu era adevărat că priveliștea îi amintea de Donegal, acolo marea e de un albastru deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ceva mai apoi, după ce soldații intrați îl dezarmaseră, robotul se retrase. Și Jim Thorson intră în cameră. 27 Ambasadorul Ligii ateriză pe planeta sălbăticiunilor pe platforma superioară a unui bloc metalic. Fără grabă se apropie de parapetul imensei construcții și stingherit, contemplă jungla care se întindea zece kilometri mai jos. ― Presupun ― își zise ― că va trebui să particip la vânătoarea organizată de acești... (ezită o clipă în alegerea cuvântului, apoi își continuă gândul, ironic:) extrovertiți, în stare să construiască un conac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
putut avea față de el un mare elan, o totală deschidere. Mă speria puțin, mă ținea departe, ca la porțile unei închisori în care nu puteam pătrunde, din care nu puteam ieși. Îmi spun că aproape toate convorbirile noastre aveau ceva stingherit, ca și cum le-am fi avut într-un parloir. Și după ce ne despărțeam, unde se întorcea el? Cum era acolo unde se întorcea?47. 1.3. Stadiul actual al cercetărilor Un studiu documentat, relativ recent, apărut în anul 2011 care aduce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Eminescu, I, 201) Când coordonarea se realizează prin celelalte conjuncții, termenii introduc în enunț mai ales componente semantice divergente: „Nu înțelegem clar ce spune, dar sentimentul neted este că spune totuși ceva adânc...” (G. Călinescu, U.P., 61), „Ea arăta stingherită dar nu intimidată.” (M. Preda, M. Sg., I, 182) Uneori coordonarea adversativă se exprimă prin conjuncția și: „Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem și nu e.” (M. Eminescu, I, 234) iar alteori poate fi mascată prin construcții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a spus cu glas răstit: -Nu e treaba voastră! Copiii nu se așteptau la o asemenea reacție din partea Lidiei. S-au privit nedumeriți. În mintea lor stăruia o întrebare la care deocamdată nu găseau răspunsul: Ce-o fi cu ea? Stingheriți, s au așezat pe o bancă în parcul unde se desfășura discuția. -Dar, Lidia, suntem prietenii tăi. Tu știi că între noi nu încap secrete. Ce se întâmplă? întreabă rugător Melinda. -Ia mai lăsați-mă în pace, răspunde amenințător, cu
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Sârbu Viviana, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2014]
-
Păduraru, pensionari de la Școala Normală „Vasile Lupu”. Pensionară și dânsa, doamna Păduraru a avut ingenioasa idee de a-i aduna la ea acasă pe colegii cu care a trudit zeci de ani la pregătirea și perfecționarea învățătorilor și educatoarelor. Puțin stingheriți și înstrăinați, cu chipurile luminate de bucuria de a se revedea, invitații au fost întâmpinați cu urările de bun venit ale gazdei, după care a urmat textul subsemnatului intitulat Idei și fapte. Iată-l: Trebuie ca mai întâi să lămuresc
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
și piersica mea am vândut-o pe 10 bani. Din tine va ieși un mare negustor grăi tatăl. Dar tu, dragul tatei, întrebă omul pe cel de al patrulea, ce gust a avut piersica ta? Nu știu tată! Răspunse copilul, stingherit oarecum. Cum nu știi? Dar ce, n-ai mâncat-o? Am dus-o vecinului nostru, care e bolnav. El n-a vrut s-o primească, dar eu am pus-o pe masă și am fugit. Ochii țăranului se umplură de
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
din tot sufletul că mi-ați trimis - și așa de repede - albumul cu mănăstirile din Nord. Privindu-le, am retrăit cu mintea anii copilăriei și ai adolescenței pe care - mulți dintr-Înșii - i-am petrecut vara pe acolo. Mă simt stingherită că nu mi l-ați trimis contra ramburs și nu știu cum să mă revanșez față de atâta delicatețe. Dumneavoastră Îmi scrieți că „nu am renunțat la ideea de a face un loc În „Galeria...” și tatălui nostru. Dacă vi se pare că
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
spune că ținea la fratele său Abel, deși niciodată n-am fost prea sigur în ce măsură. Nu se înțelegea prea bine cu James, fiul lui Abel, pentru că vedea în el un rival al meu. Mătușa Estelle îl făcea să se simtă stingherit. Maică-mea îi detesta pe toți trei, deși în prezența lor se comporta fără cusur. Am îmbrățișat cariera teatrală datorită lui Shakespeare. Cei care m-au cunoscut mai târziu drept un regizor shakespearean nu au știut niciodată că acest zeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ușor pentru că e un lucru drept. — Bine, atunci o să încerc. După cum ați spus, Dumnezeu știe ce înseamnă, dar accept, cel puțin voi încerca. Îmi întinse mâna, pe care i-am strâns-o, și un moment am rămas acolo, mișcați și stingheriți. După puțin, am auzit de pe drum claxonul puternic și insistent al lui Gilbert. — |sta-i el! Am sărit și am început să cobor stâncile către casă. Titus m-a depășit [i a alergat înaintea mea prin iarbă. Când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se ridica între noi ca un zid. Adu-o înapoi chiar în dimineața asta. Altfel, voi face tot ce-mi stă în putință ca să te distrug. }i-o spun! Și nu glumesc! Nu am răspuns nimic. Adăugă apoi, parcă brusc stingherit și cu o strangulare în glas: — Gândește-te la ea. Ea vrea să vină acasă. Știu că vrea. Dumneata nu poți înțelege. Oprește-te cu toată treaba asta! îi faci rău. Până la urmă va trebui să vină acasă. Nu înțelegi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îmbinare de dezgust și complicitate la vinovăție. Și, fără îndoială, se temea de Ben, cel puțin prin substituție, ca să spun așa. Se plângea de mirosul din camera lui Hartley și pretindea că se sufocă acolo, și, totuși, se simțea prea stingherit ca să o convingă să iasă la aer. Ori de câte ori stătea de vorbă cu ea, mă implora să fiu de față, și de îndată ce-i lăsam singuri, fugea. Presupun că dificultatea pornea din faptul că nu puteau discuta despre Ben, și existau atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mama și fiul se vor agăța pe dată unul de altul și vor descoperi un limbaj al iubirii. Mă rog, poate că acesta era un limbaj al iubirii. Iubirea exista, nu aveam nici o îndoială, dar cei doi erau uluitor de stingheriți și cu limbile legate când se aflau împreună. Dialogul era forțat, purtat cu stângăcie, mai ales de către Titus. Spre epuizarea mea, epuizară subiectul despre farmecele bungalovlui. După care, cea mai reușită dintre conversațiile lor a constat în simple amintiri puerile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dar nu poți s-o răpești, nu te poți gândi să te căsătorești cu ea. Zău așa, devii ridicol. Pe vremuri, n-ai fost niciodată ridicol. Aveai demnitate și stil. Titus și Gilbert, de astă dată mai puțin amuzați, păreau stingheriți și studiau dalele mari de gresie de pe dușumeaua bucătăriei. — Te conduc până la drum, Rosina. Mașina ta e afară? — O, nu vreau încă să plec. Vreau să mai cânt. Cine-i băiatul ăsta frumos? Arătă spre Titus. — Este fiul meu, Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
are rost să discutăm, întări Ben. E ca la război. Cade unul, ceilalți merg înainte. N-ai încotro, nu? Hartley ședea cu mâinile încrucișate în poală. Nu se uita la mine în timp ce-mi vorbea. Se foia pe scaun, stingherită, și-și netezea părul des și îngrijit coafat. Nu-și rujase buzele, iar fața arsă de soare nu purta nici o urmă de fard. Își descheiase nasturele de la gulerul bluzei în dungi, și i se vedea gâtul bronzat. Arăta mai zveltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu-mi puteam aminti de nici o ștrengărie făcută împreună cu James. Am turnat vinul în pahare și, un timp, am rămas amândoi tăcuți. James, fără să se uite la mine, desena cu degetul contururi ciudate pe masă. Poate că se simțea stingherit; și ideea că, o dată în viață, se afla și el în atitudinea solicitantului, mă făcea și pe mine să mă simt stingherit. Oricum, n-aveam chef să-i ușurez situația. Tăcerea continua. Începea să semene cu o întâlnire de kuakeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
James, fără să se uite la mine, desena cu degetul contururi ciudate pe masă. Poate că se simțea stingherit; și ideea că, o dată în viață, se afla și el în atitudinea solicitantului, mă făcea și pe mine să mă simt stingherit. Oricum, n-aveam chef să-i ușurez situația. Tăcerea continua. Începea să semene cu o întâlnire de kuakeri. La un moment dat, James spuse: — Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]