70 matches
-
în anul 982-992, după cum dovedesc inscripțiile de la Basarabi descifrate de orientalistul Constantin Daniel , pe baza cărora putem afirma că limba română scrisă a apărut în același timp cu celelalte limbi romanice. Cu siguranță că studierea temeinică, etno- lingvistică a populației străromâne din Sinai, ar contribui la mai buna cunoaștere a formării poporului și a limbii române, istoricii și lingviștii având șansa unică de a studia pe viu un fragment dintrun mare popor, păstrat aproape intact vreme de 14 secole. MIT ȘI
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
istoria universală: lupoaica și întemeierea Romei, asinul pe care a intrat Isus în Ierusalim, cămila Sfîntului Nil, calul lui Napoleon (care amintește faimoasa expresie hegeliană că, prin Napoleon, Spiritul Universal a intrat călare în istorie), catârul și celebra expresie în străromână, "torna, torna, fratre", prima dovadă de limbă arhaică românească. Spectacolul prezintă "evenimente exemplare" și devine o actualizare a scenariului arhaic din illo tempore, iar Eusebiu Damian (exponent al publicului spectator) trăiește învălmășeala și spaima mulțimii din veacul al șaselea, încât
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
românilor numiți Nigri-Latini sau Mavrovlahi sau Morlaci În Dalmația este semnalată În anul 1181, vlahii sunt amintiți În sec. al XV-lea ca având o limbă proprie lor similară limbii române. Dialectul istro-român conține termeni care amintesc substratul balcanic preroman, străromâna, legături cu daco româna, meglena și aromâna. În epoca de mijloc a feudalismului idiomul istrian romanic era vorbit În Dalmația, Raguzza, insula Veglia. Contribuția la cunoașterea istroromânei și a acestui grup etnic este de ajuns de largă datorită multor cercetători
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
Universității Ecologice „D. Cantemir”. CAPITOLUL XIII 2001 Ginta Latină spre orizontul european tradițional Pentru români mișcarea europenistă nu este o noțiune nouă. Situarea geografică și circulația curentelor spirituale conferă României statutul de netăgăduit de țară europeană dintotdeauna. Încă din epoca străromână scrierile patristice au contribuit la crearea conștiinței latinității. Deteriorarea legăturilor cu occidentul a Început după sciziunea care a Împărțit Europa În două culturi aparent antagonice. Separarea sa accentuat prin pătrunderea limbii slavone În biserică apoi În cancelarii și administrație. Până la
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
de aspectele anecdotice, considerate evanescente, convins că altminteri acestea s-ar pierde. *Mă mir că există recenzenți pentru Marele cîntec de Mihail Diaconescu. Normal ar fi ca aceștia să decline oferta, întrucît, aproape sigur, le lipsește competența în domeniul istoriei străromâne. În ciuda simpatiei mele pentru romancierul piteștean, nu m-aș apuca de o asemenea treabă. Îmi amintesc că Perpessicius citează undeva o mărturie a lui Edmond Jaloux, care refuza cinstea de a scrie despre biografiile romanțate, numeroase atunci, „cîtă vreme nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
protagonistul romanului Călătoria spre zei (1982), ambasador al dacilor la Roma lui Iulius Cezar. Principele Grigore Alexandru Ghica al X-lea apare într-o carte despre vremurile romantismului (Speranța, 1984), după care prozatorul se întoarce la epoca sa predilectă, cea străromână, acum personajul principal fiind astronomul și teologul Dionysus Exiguus, „discipol” la „schola” unei mănăstiri tomitane (Depărtarea și timpul, 1986). În fine, Sacrificiul aduce în prim-plan pe luptătorii ardeleni pentru Marea Unire, totul fiind prezentat, ca și în celelalte cărți
DIACONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286745_a_288074]
-
Moesia Superior și Moesia Inferior. Populațiile romanizate (actualmente români) au rezistat presiunii de slavizare (inițiată în secolele V-VII-lea, odată cu sosirea slavilor în Peninsula Balcanică) numai în unele areale mărginașe din vecinătatea Dunării (în Timoc și în Dobrogea). O parte din străromânii aceștia au fost împinși spre sud, în munți, iar descendenți ai acestora au devenit vorbitori ai dialectelor românești sud-dunărene, aroman și meglenoroman. La sfârșitul secolului al III-lea i.en., românii au pătruns în Peninsula Balcanică după războaiele ilirice și
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele nu-i menționează sub acest nume între romanizarea Traco-Geto-Dacilor și apariția cuvântului βλάχοι în scrierile cronicarului grec Ioan Skilițes din anul 976 apoi în „Compendiul” cronicarului bizantin Ghiorghios Kedrenos din sec. XI (vezi istoria
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
au produs și în celelalte populații romanice, de exemplu între Italienii de nord și de sud, sau între francofonii de nord (Francienii cu limba de Oïl) și de sud (Occitanii cu limba de Oc). În cazul Românilor și Aromânilor, "vatra străromână" se întindea la nordul liniei Jireček pe ambele maluri ale Dunării, iar diferențierea Românilor de Aromâni (și de Megleno-Români) s-a produs fără ca unii să descindă din ceilalți, prin instalarea Slavilor între ei, și prin evoluția separată (în nord și
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
și dispute între istoriografiile moderne ale diferitelor țări, impregnate de naționalisme. Acestea tind a demonstra o origine cât mai monoetnică și o întâietate cât mai timpurie a fiecărui popor în teritoriul acoperit astăzi de statul care îl reprezintă. Astfel, "vatra străromână" este în România limitată la teritoriul nord-dunărean, vechii slavi de sud evoluează singuri în Balcani după istoricii din Serbia și Bulgaria, iar strămoșii Aromânilor din Grecia sunt "greci latinizați" conform acestei tendințe, denumită "protocronism". În astfel de teorii, Linia Jireček
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
cât și zona munților Balcani și coasta Mării Negre . Ioan Aurel Pop consideră de asemenea că poporul și limba română s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre În această teorie, nucleul original al limbii române (« "vatra străromână" » a lui Nicolae Iorga) și deci al etnogenezei românilor, se afla atât în nordul cât și în sudul Dunării (într-o zonă cuprinzând Dacia și Moesia, la nord de linia Jirecek) în timp ce Dacii liberi au migrat spre Balcani alungați de
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
, numită și română comună, română primitivă (comună), străromână, romano-balcanică sau, oarecum impropriu, „traco”-romanică este considerată de lingviști o limbă unitară din care s-au desprins ulterior idiomurile considerate de unii lingviști limbile romanice de est actuale: româna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna, sau, după alți lingviști, dialectele limbii
Limba protoromână () [Corola-website/Science/305812_a_307141]
-
istoriei vechi, din care făceau parte I.C. Chițimia, Pândele Olteanu, Virgiliu Ștefănescu - Drăgănești, Paul Tonciulescu, David Popescu și alții, elaborând o lucrare monumentala “Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, lucrare rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, “Biblia goților” și alfabetele necunoscute din România. În aceiași perioadă, în sprijinirea cercetării “Codex Rohonczi” s-a implicat cercetătoarea Viorica Enăchiuc, care va edita abia după aproape douăzeci de ani de la inițiere rezultatele cercetării sale. Artur Silveștri, creator de tematica
Artur Silvestri () [Corola-website/Science/314111_a_315440]
-
impunându-se ca una de referință. In 1985, Fochi își încheie cariera pe tărâmul cercetării folclorului cu o amplă sinteză ("Cântecul epic tradițional al românilor"), pe parcursul căreia abordează "Miorița" din două perspective interesante. Capitolul „În căutarea epocii de comunitate culturală străromână” vizează geneza și circulația textelor mioritice (prin raportare la variantele aromâne), iar capitolul „Câteva capodopere în lumina eternității” debutează cu unele aprecieri despre Miorița - un rezumat tematic, reluarea tezei „morții tânărului nelumit” ca germene al textului, respectiv o teorie privind
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
majoră, rolul slavilor în etnogeneza românească a luat amploare. În perioada național-comunismului ceaușist, dacilor le-a fost conferit rolul fondator al poporului român. Sunt teorii derivate ca cele emise de Școală protocronistă care afirmă că Dacia a fost nucleul „vetrei străromâne”, că procesul de romanizare i-ar fi cuprins și pe „dacii liberi”. Populațiile romanice din sudul Dunării ar fi provenite din migrații nord-sud, din Dacia spre Balcani (teorie adoptată de unii istorici iugoslavi, bulgari, iar mai recent sârbi și macedoneni
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
nu provine din migrații ale proto-românilor, ci din imigrația în zonă a Slavilor, care au izolat diferitele populații est-romanice unele de celelalte, ceea ce explică diferențele observate între cele patru limbi romanice orientale. Nicolae Iorga denumea bazinul Dunării de Jos : „"Vatra străromână"”. Geto-dacii au fost o populație tracică de limbă indo-europeană din grupul "satem" (limba latină fiind din grupul "centum") care trăia în bazinele Dunării de jos și al Mariței, corespunzătoare împărțirilor administrativ-teritoriale „Diocesis Thraciae” și „Diocesis Daciae”. În aceste regiuni întinse
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
sunt Românii propriu-ziși. Aromânii au un statut particular: considerați drept "Români din sudul Dunării", ei nu sunt recunoscuți drept minoritate națională, ci ca o parte din neamul românesc, repatriată din Balcani în patria-mamă, conform teoriei istorice care afirmă că "vatra străromână" se găsea exclusiv în nordul Dunării (această teorie este predominantă în România, Sârbia și Bulgaria). Majoritatea aromânilor din România se consideră "Români din sudul Dunării", ca și Dobrogenii: potrivit unei ample anchete efectuate de profesorul german Thede Kahl în anul
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
de naționalisme (vezi "O istorie sinceră a poporului român", de Florin Constantiniu), tind a demonstra o origine cât mai monoetnică și o întâietate cât mai timpurie a fiecărui popor, chiar în teritoriul acoperit astăzi de statul care îl reprezintă: "vatra străromână" doar în România, teoria vechilor slavi de sud evoluând singuri în Serbia și Bulgaria, sau "grecii latinizați" ca strămoși ai Aromânilor, intră în această tendință. În astfel de teorii, Linia Jireček, Țaratul Vlaho-Bulgar, Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
latine locale (anume Iberii romanizați, Celții romanizați și Italicii) au evoluat diferit de la nordul la sudul zonelor respective, la fel în Peninsula Balcanică și la Dunărea de Jos, populația Daco-Tracă romanizată a evoluat diferit de la nordul la sudul zonei, "vatra străromână" întinzându-se la nordul liniei Jireček pe ambele maluri ale Dunării, iar despărțirea Românilor de Aromâni (și de Megleno-Români) producându-se fără ca unii să descindă din ceilalți, prin instalarea Slavilor între ei, și prin evoluția separată din Proto-Română în Română
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
psalmi și cultiva această cântare cu mult zel. Tot din această perioadă antică ne-a rămas, de la episcopul Niceta de Remesiana (sec. IV-V), un imn “Te Deum laudamus”, care reprezintă un model de muzica ce a circulat la populația străromână. Tot o mărturie a prezenței muzicii bizantine în perioada de început este și Condacul Nașterii Domnului, creație a Sf. Roman Melodul (sec. VI), care a circulat într-o formă simplă și a cărui construcție modală este în Ehul 3 bizantin
Muzica bisericească românească () [Corola-website/Science/322339_a_323668]