159 matches
-
vede, iese cu lumina - ca lumină - arătând priveliști ne(pre)văzute. "Și iată: noaptea-și sparge haotica păstaie/ și leapădă, prea coapte, semințele de sus" (Herța, VIII) - semințe care "sunt lumină" (Coincidențe) - iar "sub străvezii lăuntruri de cristal" (Înserare) se străvede "misterul [ce] domnește-n orice lucru" (N-am priceput, o, Doamne)8. Nu e sensul matur, recolta roadelor împlinite, ca tot atâtea imagini ce împletesc cununa poemului 9; e numai sămânța posibilului în care ceva semnificabil dă semn că este
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se înalță până la càstele regiuni ale ideei", căci ea "renunță la tot ce ar putea-o îndepărta de condiția ei meditativă, filosofică, metafizică"34. Mediu văzut - cum spune Platon - ca într-un vis, prin vălul diafan ce lasă să se străvadă peisajul inaparentului: "Paseri, mari paseri stymphaliene/ Ce bat din aripe de vis,/ Paseri mari cu himerice pene/ Nălucind un divin Paradis,/ Oh, àripile lor, ah, arìpile!". Păsările mitice 35, al căror zbor se profilează pe ecranul luminos al cerului edenic
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în cea a dorurilor "nebune") este mania, considerată de Platon 36 ca o artă a profeției, "arta nebuniei" (manike) fiind echivalată cu "arta de a vedea cu duhul" (mantike)37. Nebunia transmisă prin har divin este profetică, "în stare să străvadă viitorul", nebunia sacră care vizitează, în stare de extaz, un mediu uman ales, sufletul devenind "izvor sau canal al unei înțelegeri intuitive"38. A vedea cu duhul ori a străvedea reprezintă puterea de a face invizibilul vizibil, nu a-l
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Nebunia transmisă prin har divin este profetică, "în stare să străvadă viitorul", nebunia sacră care vizitează, în stare de extaz, un mediu uman ales, sufletul devenind "izvor sau canal al unei înțelegeri intuitive"38. A vedea cu duhul ori a străvedea reprezintă puterea de a face invizibilul vizibil, nu a-l aduce în câmpul vizibilității mundane (unde el ar rămâne invizibilul absolut, de nepătruns), ci a aduce la manifestare ceea ce în el e izvor al vizibilului, inaparentul ascuns în apariție. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Iar ceea ce se arată sunt "cristalinele sfere din cer", "zările cerului-crin"39, imagini prototipice care trec și transpar, așa cum "trec prin aer adânci serafimi,/ Serafimi cu àripi cari văd/ Mii de arìpi ce au ochii sublimi/ Prin aerul sfânt se străvăd". Adică modelul care se dezvăluie în imagine, strălucind în ceea ce îl arată și îl ascunde totodată: "Prin înfățișările cerului, poetul invocă acel ceva care, dezvăluindu-se, face să apară în deplină strălucire tocmai ceea ce se ascunde și-l face să
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se află în afara conștiinței, adică realul însuși), ci în felul cum îl receptăm"31. A vedea dincolo presupune prin urmare a te distanța de propria vedere în chiar străbaterea distanței, a vedea prin, printr-un fel de expunere revelatoare, a străvedea intuitiv-imaginativ ceea ce realul însuși oferă ca imagine. Spre deosebire de atitudinea față de vechea imagine despre lume, convențională, "o altă imagine a lumii, (...), ca rezultat al unui alt raport între eul liric și univers, invită imperios pe cititor să reacționeze sufletește altfel în fața
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
golului de vedere, cel umplut de "icoana iubită, chipul etern ce-l adorase față către față". Iar pentru "unul care a văzut chipul adevărului și cunoaște drumul", perspectiva inversă a viziunii, totul devine început, începe "să-și regăsească transparența", se străvede așa cum apare conform naturii înscrise pe drumul care îi lărgește golul, nu atât pentru că o în-tinde, ci o extinde, în depășirea finitudinii. Abia acum "natura dobândește chip, față", crește și se arată pe drum. Dar drumul nu se închide în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
profilează pe ecranul lumii sensibile 71. Imaginea nu își schimbă natura, ci o arată în lipsa mărturiei intenționale a conștiinței, așa cum este ea deschisă din alt unghi de vedere, din perspectiva inaparentă a golului de ființă, "în acel unghi de unde se străvede" (s. n.)72. Din această perspectivă, nevăzutul e singurul cu adevărat vizibil, departele în care lucrurile se sfârșesc, se frâng în lumină. "Nevăzutul care frânge pâinea" se face văzut, așa cum se arată pe drumul spre Emaus. Manifestarea sa echivocă nu arată
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de un semn luminos. Semn al împărtășirii și al dăruirii prin care ceea ce se dă este chiar ceea ce se arată în adevărul de netăgăduit al darului. De aceea "bucuria de-a vedea" este condiție a nevederii; odată ce lucrurile nevăzute se străvăd în cele văzute, invizibilul traversând vizibilul însuși, aparența poate să dispară; ea nu mai e văzută; semnul vizibil nu mai e de folos vederii care străvede. Ceea ce rămâne e ceea ce a-pare, semnul vizibil arătat de un sens invizibil, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
De aceea "bucuria de-a vedea" este condiție a nevederii; odată ce lucrurile nevăzute se străvăd în cele văzute, invizibilul traversând vizibilul însuși, aparența poate să dispară; ea nu mai e văzută; semnul vizibil nu mai e de folos vederii care străvede. Ceea ce rămâne e ceea ce a-pare, semnul vizibil arătat de un sens invizibil, pe care vederea - "necrezând de bucurie" - îl primește "cu bucurie mare"73. Cel care spune heruvimic " Eu sunt făcut numai din ochi", "Eu nu pricep nimic, eu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe piscul vederii ce renunță, abdică din ochi pentru a putea fi văzută de dincolo. "Lumina se retrăgea în depărtare iarăși", "s-a retras de pe zările mele", "ca la o mare depărtare"; "E ca și cum ai viețui în cer/ Și să străvezi mireasa de departe"83. E ca și cum vederea e pusă în depărtarea de unde luminează nevăzutul, întinsă în distanța evacuată care face posibilă prevederea chipului. Astfel încât "buza de lumină/ Ce-și sângeră icoana pe colină"84 este imaginea imposibilității imaginii, forma transparenței
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrurilor în lume, schimbă perspectiva din care sunt văzute, crește natura până la înălțimea primirii, mai mult decât ar putea-o face ființa; cu cât este mai mult decât ființa, cu atât ea are mai multă ființă 96. Dacă lucrurile se străvăd în adâncul naturii lor dezvăluite, apărând în vederea dislocată, transmutată, ele se arată abia în pre-ființarea posibilului încă neajuns la rostire, într-un chip care rămâne departe: Dar nu-i cuvânt, nu-i sunt, nu-i nici măcar/ Putere, un strigăt, ori
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a pune în lumină un interior până atunci neluminat, a pune în vedere ceea ce altfel nu poate fi văzut. O cuprindere sau o învăluire, un cearcăn de vizibilitate de unde se deschide perspectiva în adânc. Dispunere concentrică în care conținutul se străvede prin conținător, cuprinsul prin cuprinzător: bezna dezvăluită în lumina care o învăluie. Un sâmbure al răului mai bătrân decât moartea, imemorialul pol negativ al ființei. Nu e adevărul, ci inversul său, dar nu în sensul maniheist al principiilor antagonice care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
posibilităților de expresie, în posibilul pe care nu îl are în vedere. Nu îl are în față, așa cum ar avea obiecte ale lumii vizibile. Fața se întoarce în sine, în reversul celor pe care le răvășește, le străbate și le străvede. Fața nu e fațada inexpresivă care se dă în spectacol, în vizibilul exteriorității; ea nu se mai vede, nu e văzută - față a cui? pentru cine? - dar vede fără să fie. Căci, trecând prin lucruri, ea aproape că dispare, se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fruntea mea străvezie/ Nici așteptare nici deznădejde. Un apus./ Și un fluviu nesfârșit, mut" (XX. Cu insula nălucă, în ed. cit., p. 45). 14 "Munți diafani. Munți limpezi. Dincolo de ei/ Ca niște pești subțiri printr-un acvariu: nouri/ Albaștri se străvedeau" (XXIII, în ed. cit., p. 51). 15 "Cunoașterea orientală desemnează o cunoaștere care în loc să fie reprezentativă a obiectului său și obținută pe cale discursivă, o necesitate logică, este prezență imediată, dezvăluire, intuiție a inimii sau a ochiului spiritual, pe scurt auroră
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
226 ; Rohia, p. 192; Imnul garoafelor, p. 218. 79 Lumina neapropiată, p. 180. 80 Hagia Sophia, p. 132; Imn, p. 136. Un înger "fără de trup e, numai străvezime" (Trisagion, p. 148), "înger târziu și străveziu" (Iubire, p. 150), "îngerele se străvede/ Sieși har nemuritor" (Vedenie, p. 153). 81 Candela, p. 184. 82 Lumina neapropiată, p. 181. "Nefigurativitatea absolută a formei necesare procesiunii ființei" (Anca Vasiliu, loc. cit., p. 164). 83 Imnul luminii, p. 236; Feciorie, p. 156. 84 Așteptare, p. 190
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
libere, deși urechi/ potrivite nu sunt./ Unde/ moartea e umbră, și nemurirea e umbră" (Înlăuntrul, vol. În umbra luminii, ed. cit., p. 6) 90 Ca în poemul Imagine de final (vol. Ziua de dinainte), în care "Prin tencuielile florii se străvede un fum de sfârșit,/ îndemnând înainte" (ed. cit., p. 50). 91 "Trebuie să străbat această pânză iluzorie, încet s-o destram/ și s-o transform într-un geam transparent" (Freamăt, vol. Ziua de dinainte, ed. cit., p. 29). Străbaterea este
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse să se stingă, nimeni nu mai aruncase vreun vreasc, deși grămada era alături. Maria stătea pe marginea patului cu baldachin, într-o cămașă de borangic atât de diafană că trupul se străvedea pe de-a-ntregul, aproape gol. Își despletise părul ce-i cădea în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încetează, „ruptura de nivel“ pe care o cauzase se cicatrizează, se închide. Cerul devine tavan. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de tavanul curent, cerul încetează să mai existe. Spectaculoasă rămâne împrejurarea că, prin experiența unanimă, inconturnabilă, a iubirii, ultimul dintre oameni străvede, fulgerător, dansul ielelor. Îndrăgostit, Mitică trăiește, între două halbe, episodul platonician al vieții sale și devine, astfel, metafizician. Despre iubirile fericite Se vorbește foarte mult despre iubire. Cu o unanimitate uneori suspectă. Toți sunt de acord că iubirea e un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
se află, adesea, ample parcele de necroză lăuntrică. VIII. Pentru ca un viciu să prindă corp, e nevoie de provocarea exterioară de care se ocupă Celălalt și de receptivitatea noastră flască. Când cedăm, cedăm, se spune, din slăbiciune. Dincolo de slăbiciune, se străvede însă o cauză despre care se vorbește mai puțin și care, tocmai de aceea, este mult mai eficace: ignoranța, o ignoranță care arborează, după împre jurări, cele mai perfide deghizamente. Există o „ignoranță“ a inimii, o învârtoșare care anulează spontaneitatea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
durata prevăzută ale fiecărei ieșiri. Sunt ieșiri lungi și ieșiri scurte. Doctorul Sinus iese întotdeauna flancat de gărzi de corp care, în timpul "ieșirilor lungi", îi filmează acțiunile și gesturile. Poți vedea atunci, pe peretele al cărui galben ca urina se străvede prin imagini, aceste "filme de lucru." De exemplu, doctorul Sinus făcând pe grozavul, la lumina farurilor, în fața unor jandarmi care supraveghează circulația într-o noapte cu ninsoare. I se deslușesc prost spusele, firește, foarte instructive. În cealaltă parte, camera comunică
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
departe, și ea lăsată pradă mărei nemărginite. Un fulger cumplit încruși noaptea -ntreagă - atunci ea zări ca zece pași departe o luntre neagră [și-n] ea *, stând drept în picioare, cu fața adâncă, aspră, neîmpăcată - Castelmare. Atunci înțelese totul. Ea străvăzu într-un moment toată starea ei cumplită și leșină - pentru a nu se mai trezi niciodată. În vremea aceea Ieronim zărise numai din întîmplare focul plutitor și ca un fulger îi trecu prin minte ce-ar putea să se întîmple
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei de ramuri încîlcite de-a lungul gardului... în mijlocul gardului era o casă cu două caturi, a cărei var era negrit de ploaie și vânturi, peste a cărei ferestre erau închise obloanele și nici pin una din ele mi se străvedea o rază de lumină... Coborâră la scara intrărei... nimeni nu le ieși înainte... Doctorul îl luă pe Angelo de mână, deschise ușa principală, o-nchise după el cu cheia, apoi coborî pe-o scară-n jos tot în jos, până ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sufocă orice sentiment public. În schimb, sentimentele private, iubirea, dragostea pentru familie umplu sufletul, îl farmecă, în consolează. Acesta nu mai are nimic de spus lumii; vorbește numai obiectului iubit... Sub această formă adevărată, sinceră de tandrețe și pasiune se străvede un mare mister național." Românii au un cuvânt frumos care nu există altundeva și care este greu de tradus, dor, provenit, pare-se, din desiderium. Este un sentiment unic. Intră în el mai multe idei conexe, dar diferite, regretul pentru
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
imaginilor unui univers fantasmatic, senzația de absolută libertate și disponibilitate a eului: „Apoteoze rupte din aerienele iluminări. Centauri convorbind cuviincioși la ferestrele acoperite de o lumină egală. Printre arborii care păzesc cu număr socotit tăcerea și umbra fiecărei case, se străvede stiletul ascuțit al oceanului de la marginea orașului. Din când în când sirenele fug pe țărmuri și vin până pe străzile principale, aducând în solzii lor o frăgezime salină. În partea de la nord fumegă potolit vulcanii seculari. Și în subsoluri, prin butiile
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]