76 matches
-
este o ramură principală a adunării de graiuri din Ardeal folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate. Graiurile maramureșene sunt graiurile din care este alcătuit subdialectul maramureșean, unul din cele 5 subdialecte de bază ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
Ardeal folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate. Graiurile maramureșene sunt graiurile din care este alcătuit subdialectul maramureșean, unul din cele 5 subdialecte de bază ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri românești, care include și
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
ca o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul graiului crișean, de numărul mic de trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale studiilor dialectice ale limbii Române, să nu recunoască un subdialect maramureșean individual; acest punct de vedere a fost susținut de Gustav Weigand, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan și Emanuel Vasiliu, printre alții. Analizele ulterioare recunosc existența acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-un studiu din 1954, emite ipoteza că aria maramureșeană ar putea reprezenta o zonă distinctă. Primul cercetător care a
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
cel maramureșean) a fost Sever Pop în 1950. Însă doar argumentele lui Romulus Tudoran (1956) și Ștefan Giosu (1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români. Clasificările curente, datorate lui Romulus Todoran, Ion Coteanu și alții, recunosc un subdialect maramureșean distinct. Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul "grai someșean". Despre Țara Chioarului (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români. Clasificările curente, datorate lui Romulus Todoran, Ion Coteanu și alții, recunosc un subdialect maramureșean distinct. Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul "grai someșean". Despre Țara Chioarului (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter (1983) afirma că „aproape se confundă cu Codru”, deci am fi îndreptățiți să socotim graiul chiorean ca făcând
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
etnografice și un repertoriu folcloric apreciabil. La toate acestea se adaugă un fapt istoric, respectiv documente ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea. Indiferent de apartenența la un subdialect sau altul, graiurile din Lăpuș, Chioar sau Codru au împrumutat unele particularități fonetice de tip maramureșean, dată fiind apropierea geografică, precum și raporturile sociale și culturale. Abia din punct de vedere lexical putem vorbi de un relativ caracter unitar al graiurilor
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
mai târziu, în secolul XVIII. în Moldova, pe când ceangăii de Nord și cei vechi de Sud s-au stabilit încă în evul mediu, iar graiul lor nu este înrudită cu cel al secuilor, ci se aseamănă mai mult cu unele subdialecte vorbite în Câmpia Transilvaniei). Ceangăii din Faraoani, ca de altfel majoritatea ceangăilor de sud (cca 70% din numărul total al vorbitorilor de lb. maghiară) aparține la grupul secuiesc al ceangăilor ("székelyes csángók"). Între variantele dialectului ceangăn-secuiesc se observă asemănările cu
Faraoani, Bacău () [Corola-website/Science/310141_a_311470]
-
Moldova (atât regiunea din România, cât și Republica Moldova), Oltenia, Muntenia și Dobrogea sunt aproape identice, existând și relativ puține regionalisme. Un filolog de reputația lui Alexandru Philippide insistă chiar asupra unicității limbii dacoromâne ca limbă fără dialecte, vorbind doar de "subdialecte". Este interesant de menționat aici că alte limbi europene foarte vechi, deci conservatoare, la fel de stabile și „mereu vii“ ca româna, de exemplu "euskara" (limba bască) au în zilele noastre, pentru circa 800 000 vorbitori declarați, pe un teritoriu relativ mic
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
caselor, bisericilor, porților, troițelor sau obiectelor casnice ca fusele cu zurgălăi sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe țări, dar și de admirație pentru vizitatorii zonei. Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, și cu mici variații pe Valea Vișeului și a Apșei. În Țara Maramureșului au trăit în antichitate triburile dacilor care au
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
bogațiile subsolului a căror exploatare a avut o importantă pondere în economia județului. Biserica din lemn atestă faptul că în acest județ se păstrează cele mai impunătoare construcții de acest fel din țară. Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza. În județul Maramureș se mai vorbește subgraiul chioărean, lăpușean și codrenesc în regiunile respective. Acestea fac parte din Graiul Ardelenesc, doar
Județul Maramureș () [Corola-website/Science/296663_a_297992]
-
România le-a fost acordată abia după un deceniu. Orientarea acestor grupuri de aromâni este motivată de dorința de a-și păstra vorbirea proprie. Statutul de minoritate le-ar permite să-și păstreze mai bine specificul etnic, cultural și lingvistic. Subdialectele aromânei aparțin patrimoniului european și este în interesul Europei ca acestea să fie protejate și să li se confere un statut aparte. Aromânii figurează de mai mulți ani pe listele unor organizații europene care au în vedere situația popoarelor așa
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
în daco-romană se produce anaptixa lui "i" pentru a despărți anumite grupuri consonantice (de exemplu "scioala", "Sf. Silivestru"). Tot popular are loc anaptixa lui "a". Apocopa este dispariția unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt: Apocopa e frecvență în subdialectul maramureșean : Se poate considera apocopa și dispariția sunetelor finale din trecerea de la latină la română : Dispariția din vorbire a articolului hoț. enclitic "l". Cea mai veche atestare,sigură, a dispariției din vorbire a art. hoț. enclitic "l" provine dintr-un
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
adăugarea unui sunet neetimologic la sfarsitul cuvântului. Epiteza lui "e" în latină populară: Ipoteza privind epenteza lui "e" în latină populară aparține lui Sextil Pușcariu. Epiteza lui "a" : Epiteza lui "u": Metateza este schimbarea ordinii unor sunete din cuvânt: În subdialectul crișean există metateza silabica, se schimbă silabele între ele. Anticiparea este pronunțarea mai devreme a unui sunet dintr-un cuvânt. Propagarea este pronunțarea încă o dată a unui sunet dintr-un cuvânt. În limba română se propagă nazalitatea ("m" sau "n
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
Elveției. Clasificarea acesteia rămâne neclară, din cauza specificului limbii, care a avut întotdeauna un număr foarte limitat de vorbitori. Istriota poate fi vizualizată ca: Când Istria a fost o regiune a Regatului Italiei, istriota a fost considerată de către autorități ca un subdialect venețian.
Limba istriotă () [Corola-website/Science/330405_a_331734]
-
să fie eliberați, echipați cu uniformă italiană cu insignele Legiunii Române - tricolorul român orizontal - și încorporați în Armata Italiană, pentru a fi utilizați în subordinea serviciilor de informații. Eficacitatea pe front din punct de vedere propagandistic a ofițerilor vorbitori a subdialectelor transilvănene a fost mult mai puternică decât cea a italienilor știutori de limbă română sau a românilor din Regatul României, astfel că spre sfârșitul lunii august, generalul Pietro Badoglio a solicitat lagărului de muncă din Cavarzere 80 de militari. Pe
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
graiul moldovenesc, care de altfel depășește limitele sale, devreme ce era vorbit în Dobrogea de Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est. Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri moldovenești, aparținând arealului lingvistic al "subdialectului de tip nordic" sau "moldovenesc", cuprinzând o serie de particularități dialectale care reprezintă principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai puțin frecvent, pe întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
moșteniseră cuvântul de la vechii celți (cuv. "tunna)." S-a ocupat și de alte expresii pietrificate, uneori cu mari satisfacții, cercetările sale axându-se pe consultarea celor 16 volume din „Corpus inscriptionum latinarum". A început cercetările în legătură cu posibilele elemente celtice din subdialectul maramureșean-oșean: "brace" (pantalonii celților erau numiți braccae), "certeză, Cămârzana, tarniță, sâmbră, Tarna, vătaf, Trip" ș.a. A susținut mai multe comunicări pe tema enclavelor celtice și a moștenirii lingvistice pe care ne-au lăsat-o. Dacă dicționarele franceze dau unele cuvinte
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
francez "idiome", la rândul său din latinescul "idioma" provenind din cuvântul grecesc "ἰδίωμα - idíōma") înglobează termenul „limbă”, termenii care denumesc diversele feluri de limbi (de exemplu „limbă creolă”, „pidgin”, „"lingua franca"”, „limbă vehiculară” etc.), varietățile regionale ale unei limbi („dialect”, „subdialect”, „grai”) și varietățile sociale ale unei limbi: „argou”, „jargon” etc. Unii lingviști includ aici și termenul „idiolect”. Prin urmare, se poate vorbi, de exemplu, despre idiomul românesc, idiomul aromân (macedoromân), idiomul muntenesc, idiomul oltean etc. După lingvistul francez Philippe Blanchet
Idiom () [Corola-website/Science/331640_a_332969]
-
exemplu, despre idiomul românesc, idiomul aromân (macedoromân), idiomul muntenesc, idiomul oltean etc. După lingvistul francez Philippe Blanchet, În general, termenul „idiom” este folosit când subiectul abordat de cercetător nu necesită ca acesta să opteze pentru unul din termenii „limbă”, „dialect”, „subdialect” și „grai”, mai ales când este greu sau chiar imposibil să se oprească la unul din aceștia. „” este un termen util mai ales în cazul societăților multilingve cum sunt cele din majoritatea țărilor africane, în care coexistă numeroase varietăți ale
Idiom () [Corola-website/Science/331640_a_332969]
-
a băieșilor este peste tot româna. În România o vorbesc în varianta regională a românilor din zonă, cu mici deosebiri, de exemplu în Oltenia cu [ʃʲ] ([ʃ] palatalizat în loc de [t͡ʃ] din româna standard ([ʃʲinʃʲ] în loc de „cinci”), pronunțare specifică subdialectului bănățean al românei, și au posibilitatea de a beneficia prin școlarizare de cultivarea limbii în varianta standard. În afara României se vorbesc multe variante locale, băieșii emigrând în grupuri relativ mici din regiuni diferite ale României actuale, fiind răspândiți pe un
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești. Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə] „poartă”) și [ɛ] (în [avɛ
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə] „poartă”) și [ɛ] (în [avɛ] „avea”), precum și consoanele [ɟ] (în [vɛrɟe] „verde”), [ɲ] și
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə] „poartă”) și [ɛ] (în [avɛ] „avea”), precum și consoanele [ɟ] (în [vɛrɟe] „verde”), [ɲ] și [lʲ] ([l] palatalizat), în [lʲɛmɲe] „lemne”, ca în Crișana
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
ʃ] palatalizat, în [frat͡ʃʲe] „frate”), ca în Banat. Graiurile muntenești, mai ales cel al ludarilor, seamănă cu cele din Muntenia, de exemplu prin lipsa palatalizării consoanelor [t] și [d]. În Ungaria, graiul de la Tisa este mai apropiat de subdialectul crișean din România decât cele băieșești ardelenești. La nivel lexical, diferențele dintre tipurile muntenesc și ardelenesc reflectă de asemenea în parte diferențele dintre subdialectele din România: muntenii spun „albie”, ardelenii numesc același obiect „troacă”; la primii „porumb”-ul este "poromb
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]