92 matches
-
plin de decor, o mică moșie cu conac și cu siguranță avea alte mici venituri, rente, jetoane de prezență în consilii de administrație, toate în perfectă obscuritate. Personalul de serviciu al lui Gaittany se compunea în permanență din bucătăreasă și subretă și doi rândași, soții respectivelor, cu locuința într-o dependință asupra unui grajd de câteva decenii fără trăsură și cai. Pe rândași Gaittany îi folosea mai mult drept curieri pentru numeroasele sale misive și-i plasa și pe ei ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o bătrînăplină de temperament, dar e un scandal! - Într-adevăr, interveni și Mamy cu un aer decis și jignit, e o mare impertinență. Am să iau informații. Pomponescu, nedumerit, întrebă din ochi despre ce e vorba, așezîndu-se la locul său. Subreta (casa avea o astfel de subalternă în afară de bucătăreasă) îi întinse de pe tava o ceașcă de cafea cu lapte. - Aici este un articol, zise madam Pomponescu-mamă, care spune că unul Ioanide e cel mai mare arhitect român. Pomponescu se roși la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prin tăcere punctul nevralgic, ceea ce nu-i fu posibil acasă, și tocmai în această oră cele două femei pretindeau a lua în dezbatere împreună cu Pomponescu toate problemele la ordinea zilei. Ministeriabilul oftă interior, regretând indiscreția lor, rușinîndu-se totdeodată de prezența subretei. - Nu trebuie să permiți, insistă absurd Mamy, să se publice astfel de articole. Și cu bastonul, infirma doamnă păru a bate în dușumea, deși intenția ei nu fusese decât a-l rezema mai solid de scaun. - Dragă, se scuză Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care n-o am. Mama mi-a dat o educație excelentă într-un fel, însă una de lux. Mi-a luat orice posibilitate de a suporta asprimile vieții. Dacă sun după un pahar de apă și nu vine nimeni, fiindcă subreta a plecat de acasă, nu mă pot duce în bucătărie și să iau un pahar și să-mi torn apă de la robinet, fiindcă mama îmi interzicea, când eram mic, să merg în dependințe. Mi-e imposibil să-mi cos un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să merg în dependințe. Mi-e imposibil să-mi cos un nasture, să-mi fierb un ou, să-mi pregătesc de mâncare, oricât de sumar. Nu numai atât, dar singur nu m-aș descurca nici comandând. Dacă "servanta" (Pomponescu zicea "subretă", "servantă", evitând cuvântul "servitoare", ce i se părea de o calitate mai joasă) nu-mi aduce la primul ordin ce am cerut, fie că n-a înțeles bine, fie din alt motiv, nu-mi vine s-o mai chem o dată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deși părea că observase a fi privit de la fereastră, îl lăsase în cutia de scrisori de la poartă, întîrziind ostentativ depunerea scrisorii, parcă în semn de luare-aminte. Apoi plecase foarte calm, fără nici o teamă de a fi identificat. Pomponescu trimise subreta să-i aducă plicul, de cea mai bună calitate. În el se afla un carton pe care era bătută la mașină următoarea amenințare: " Te prevenim că dacă primești să intri în ministerul efemer al schingiuitorilor vei primi o pedeapsă exemplară
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vadă și evenimentele grave le reprobau, convinse că oamenii serioși, printre care firește Jean, vor lua măsurile cele mai eficace. Preocuparea doamnei Pomponescu era de a constitui în jurul lui Jean o ambianță socială adecvată. Mai întîi madam Pomponescu socoti că subreta nu era suficientă pentru serviciul interior al unui ministru și angajă un fecior cu vestă vărgată, detașând subreta la secțiunea feminină a casei. Pomponescu dorea ca sergentul să nu stea în chip aparent la poarta lui, madam Pomponescu ceru pentru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai eficace. Preocuparea doamnei Pomponescu era de a constitui în jurul lui Jean o ambianță socială adecvată. Mai întîi madam Pomponescu socoti că subreta nu era suficientă pentru serviciul interior al unui ministru și angajă un fecior cu vestă vărgată, detașând subreta la secțiunea feminină a casei. Pomponescu dorea ca sergentul să nu stea în chip aparent la poarta lui, madam Pomponescu ceru pentru el o gheretă specială. Pomponescu avea impresia, când se întorcea acasă, de a intra într-o instituție publică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simți o stânjenire în fața acestor elogii fără control, ieșite dintr-un amor propriu abuziv. . - Vremurile s-au schimbat radical, afirmă el sumbru, experiența noastră este perimată. Deși madam Pomponescu declara a voi să protesteze contra necuviinței lui Gaittany, Pomponescu ordonă subretei să ducă toate proiectele în odaia de lucru și să le așeze lângă un perete, unul peste altul, cu fețele întoarse. Găsi că nimeni nu este obligat a primi o donație pe care n-o apreciază. Imaginile din câmpul arhitecturii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pălăria. Între femei, în general, Pomponescu nu făcea nici o distincție, toate părîndu-i-se respectabile și primind de la el aceleași omagii. Exceptând, firește, personalul de serviciu. Dar și în acest caz (pricină pentru care era apreciat), dacă, evident, nu scotea melonul în fața subretei și nu-i săruta mâna, în severitatea ținutei sale păstra mereu o conduită respectuoasă, neridicând glasul, folosind expresii care obligă, ca: "Dacă vrei", "dacă ai vreme", "dacă ești așa de bună", "ai bunătatea", și mulțumind invariabil cu "mersi". În linie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai ieșea din casă și ședea toată ziua somnolând pe canapea în birou, fără a citi, cu ochii pe jumătate închiși, pironiți în tavan. Când soneria telefonului zbârnâia (fenomen foarte rar), nu se mai ridica să răspundă, și dacă venea subreta, cu un semn al mâinii o deconsilia să meargă la aparat. Un amic politic care voi să-l vadă, spre a-l consulta, nu fu primit, cu scuza că Pomponescu e indispus. De pe canapea, ex-ministrul trecea câteodată pe un fotoliu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îl auzea mergând pe întuneric prin odaie. Dormitorul, foarte mare, era despărțit în două printr-o cortină albastră de velur, și fiecare dormea într-un despărțământ. Aceasta, având în vedere infirmitatea doamnei Pomponescu, care avea trebuință la culcare de asistența subretei. Zgomotul, natural, nu era mare, madam Pomponescu simțea totuși pașii soțului ei călcând cu o acustică surdă pe covorul păros. Alt fenomen era acela că Pomponescu nu mai privea direct în ochi pe ceilalți, manifestând o timiditate curioasă pentru caracterul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponeștile, ba chiar și singur. Acum pentru întîia dată fu văzut ieșind din dormitor cu o haină de casă de molton, pe care n-o folosea decât spre a trece la camera de baie. Cum era neras, produse puțină spaimă subretei, care nu-l recunoscu. Normal, Pomponescu examina dimineața și seara în sufragerie un termometru așezat afară, în dreptul geamului, și un barometru aneroid de perete, nu departe de fereastră. În modul acesta, când părăsea sufrageria, seara, aproape fără excepție făcea observațiile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Parispe când eram student. Mereu o rătăcesc și o regăsesc. E mai bine s-o dau cuiva. Fiindcă arăți oarecare interes pentru mine, îngăduie-mi să ți-o ofer. Și Pomponescu, după ce făcu o dedicație dedesubt, o înmînă lui Smărăndache. Subretei îi dădu cinci napoleoni de aur, așa ca din întîmplare, zicîndu-i: . - Am găsit prin cutiile mele cinci napoleoni de aur pecare îi am de mult. A-i schimba e păcat. Din ei, dacă le pui toartă, faci un mic colier
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zicîndu-i: . - Am găsit prin cutiile mele cinci napoleoni de aur pecare îi am de mult. A-i schimba e păcat. Din ei, dacă le pui toartă, faci un mic colier. Ți-i dau ca un mic cadou pentru zelul dumitale. Subreta, foarte veselă, arătă cadoul doamnei Pomponescu, care nu văzu în acest gest decât o firească generozitate. Puțin după aceea, Pomponescu făcu o vizită la Școala de Arhitectură, unde înmînă rectorului un fond bănesc, cu rugămintea de a-l divide în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe fereastră cum fulguia ușor. La masă fu suficient de comunicativ și întrebă pe soția sa dacă totul este în regulă în gospodărie și nu-i lipsește ceva. După masă Pomponescu reintră în birou și se întinse pe canapea, unde subreta îi aduse cafeaua. Deschise o carte pe care o luase din bibliotecă: Elias Metchnikoff, Studien uber dieNatur desMenschen. Eine optimistiche Philosophie. Ochii îi căzură la întîmplare pe aceste rînduri: "Am cunoscut o fetiță de religie ortodoxă care era așa de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mea. Pot să vă spun că arătați neschimbată! Oh, ești gentil! Sunt măgulită să aud complimente, chiar dacă știi că sunt minciuni în haine elegante. Dar de ce stăm în hol? Poftiți înăuntru. Face un mic semn tinerei brunete, cu aer de subretă pariziană, care-și făcuse tăcut apariția pe o ușă laterală: Ileana, te rog, pune într-o vază buchetul de flori. Ați apucat să mâncați domnule Rădulescu? Fără să mai aștepte răspunsul lui Marius, continuă: Nu are importanță, micul dejun este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
distra și cei care asistau. Oricum, jocul avea ceva insinuant, meandric, care te emoționa ca și gajurile; într-una dintre zilele lungi de la sfârșitul clasei a opta oracolul îl făcea Petruța ,o fata negricioasă și foarte vioaie, un fel de subretă care, fără să aibă un prieten, le mijlocea celorlalte întîlnirile. După ce răspunseseră mai mulți , între care și eu (mă gândisem chiar la Petruța și îmi ieșise "îi placi, dar nu te iubește"), oracolul ajunse la Lili. Zâmbea cu gura ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și amabil și cu un lift a cărui cabină mirosind a parfum o lua în sus și se oprea atât de brusc, încât aveai senzația că inima îți zboară și apoi cade la locul ei abia după un timp. Imediat ce subreta deschidea ușa uriașă, albă și lăcuită, imediat ce mă luau în stăpânire liniștea și parfumul acestei locuințe foarte mari și foarte scumpe, Stein îmi venea în întâmpinare cu o grabă aferată. Prinzându-mă de mână, mă ducea repede la el în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
om care pleacă în călătorie, exclamă distrat că asta-i minunat și că Dumnezeu însuși a hotărât ca eu să mă mut neîntârziat în camera lui. Apucându-mă strâns de mână, mă târî în casă; pe drum, îi spuse mormăit subretei care tocmai scotea din casă geanta de voiaj că, în cele trei luni cât va sta el la Kazan, eu voi locui în camera lui; apoi, tot în fugă, mă trase pe scări și după asta pe sală, până la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
primăria. I-am suportat și i-am Întreținut destui ani de zile. Ceea ce vreau e o femeie. — Poftim? Bătrînul mă privi cu nerăbdare. — Anii tineri nu-ți disculpă opacitatea minții, flăcăule. Îți spun că vreau o femeie. O muiere, o subretă sau o iapă tînără de rasă bună. TÎnără, adică sub cincizeci și cinci de ani, și sănătoasă, fără răni și fără fracturi. — Nu sînt sigur dacă Înțeleg... — Mă Înțelegi de minune. Înainte să plec pe lumea cealaltă, vreau să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dumitale, lucrurile astea par sfîrșitul lumii, Însă toate au o limită. În seara asta, mergem amîndoi să ne destrăbălăm Într-un local de pe strada Platería care, după cît se pare, face furori. Mi s-a spus că există acolo niște subrete din nord, abia sosite de la Ciudad Real, care-ți scot și mătreața de pe tine. Fac cinste. — Dar Bernarda ce-o să spună? — Fetele sînt pentru dumneata. Eu am de gînd să aștept În salon, citind o revistă și mulțumindu-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Beatrice era o măiestrită raconteuse, dar În seara aceea multe chei s-au răsucit În Încuietorile bufetelor, Întru prevenirea unui posibil delict al micului Bobby sau al micuței Barbara... Aceste mici pelerinaje domestice se desfășurau, invariabil, În stil mare: două subrete, automobilul particular - sau Însuși domnul Blaine când era disponibil - și deseori un medic. Când Amory s-a Îmbolnăvit de tuse măgărească, patru specialiști dezgustați, frânți din șale deasupra patului, au schimbat Între ei priviri nimicitoare; când a făcut scarlatină, numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întins leneș mâna spre teancul de reviste de pe masă. — I-ai citit ultima capodoperă? — Nu scap nici una. Sunt rarități. Amori a frunzărit publicația. — Hei! a strigat surprins. E Încă boboc, nu? — Da. — Ascult-o pe asta! Sfinte Dumnezeule! „Vorbește o subretă: Ziua se-mbracă-n falduri de neagră catifea, Lumânărele dalbe, În cleștii argintați, Cu flăcări tremurânde, sunt niște umbre-n vânt. Pia, Pompia... vino, să plecăm...“ — Acuma spune-mi și mie ce naiba Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scaune micuțe, o colecție de desuuri ce desfide orice descriere. Ne-ar plăcea să citim nota de plată pentru toaletele luxoase etalate și suntem dispuși s-o vedem pe prințesa de dragul căreia... Priviți! Vine cineva! Dezamăgire, nu-i decât o subretă care acută ceva: ridică un teanc de pe un scaun... Nu aici. Un alt teanc, masa de toaletă, sertarele șifonierului. Scoate la lumină câteva șemizete splendide și o pijama uluitoare, dar asta n-o satisface. Pleacă. Bombăneală nedeslușită În camera vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]