260 matches
-
Țările Române, literatura medio-bulgară, cronica vieții religioase contemporane), publicând mai multe cărți, articole și traduceri (120 de titluri - din bulgară, medio-bulgară, rusă, franceză) pe tema dată. În anii 2014-2015, a beneficiat, din partea Academiei Române, de o bursă de cercetare asupra baladei sud-dunărene (teren, arhive și biblioteci de la Sofia și Veliko Târnovo). "Meșterul Manole - portret sud-dunărean"; prefață prof. univ. dr. Silviu Angelescu, Editura Sophia, București, 2012, ISBN: 978-973-136-317-2 "Școala de înviat morți," Editura Lumea credinței, București, 2013, ISBN: 978-606-93222-2-2 "Sfântul Dimitrie cel Nou
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
și traduceri (120 de titluri - din bulgară, medio-bulgară, rusă, franceză) pe tema dată. În anii 2014-2015, a beneficiat, din partea Academiei Române, de o bursă de cercetare asupra baladei sud-dunărene (teren, arhive și biblioteci de la Sofia și Veliko Târnovo). "Meșterul Manole - portret sud-dunărean"; prefață prof. univ. dr. Silviu Angelescu, Editura Sophia, București, 2012, ISBN: 978-973-136-317-2 "Școala de înviat morți," Editura Lumea credinței, București, 2013, ISBN: 978-606-93222-2-2 "Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul Bucureștilor. Adevăr și legendă", Editura Agapis, București, 2014, ISBN: 978-973-8440-84-5. Ciocioi, Gheorghiță
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
civilă. Începând cu secolul al XIV-lea, sub protecția tânărului stat feudal Țara Românească se afirmă în întreaga zona subcarpatică o puternică viață economică prin introducerea în circuitul productiv a tuturor resurselor naturale și prin circulația bunurilor materiale transilvănene și sud-dunărene. Deși existau cu multă vreme în urmă, sunt atestate documentar toate așezările din zonă, începând cu anul 1480 (Polovragi și Baia de Fier), apoi Racovița (1502) și Cernadia (1587). Documentele respective arată aceste sate, până atunci libere, devin cu timpul
Comuna Polovragi, Gorj () [Corola-website/Science/300466_a_301795]
-
rurale din cauza populațiilor migratoare și au întemeiat așezări noi. Romanizarea a continuat alte câteva secole pe un teritoriu vast în jumătatea de nord a Peninsulei Balcanice, aproximativ la nord de liniile lingvistice propuse de savanții Skok și Jiřeček, în Daciile sud-dunărene și celelalte provincii ale Imperiului Roman de Răsărit. «Armata romană a avut un rol important în romanizare, ținându-se cont nu numai de prezența legiunilor și a unităților auxiliare lor cu veteranii aferenți , ci și de dispersarea acestora în întreg
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
din latină, 8.071 constituie derivate pe teren românesc de la rădăcini aparținând cuvintelor moștenite din latină. O statistică mai recentă v. în articolul Limba română. La sfârșitul perioadei antice, numele Dacia a continuat să fie folosit pentru două provincii romane sud-dunărene (din Serbia și Bulgaria de astăzi), "Dacia ripensis" și "Dacia mediterranea", însă, în documentele oficiale în câteva limbi și pentru teritoriul nord-dunărean, de-a lungul evului mediu și chiar și în epoca modernă. Pentru regiunea dintre Marea Adriatică, Marea Neagră, Marea Marmara
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Multe decenii pierdută, niciodată prelucrata în mod științific, aceasta "documentație" a fost recuperată parțial de Zsuzsanna Heitel care, pe baza unei minuțioase analize a detaliilor constructive și artistice, a avansat ipoteza că biserică de la Pâncota are analogii perfecte în arhitectură sud-dunăreană din secolele X-XI, reprezentând astfel o importanță verigă în transferul acesteia spre Europa Centrală. Între anii 2000-2006 au fost efectuate cinci campanii de săpături arheologice în urma cărora a fost redescoperit planul bisericii arhidiaconale cu o parte a cimitirului din jur
Cetatea Pâncota () [Corola-website/Science/317494_a_318823]
-
i-au ghidat pe cumani prin păsurile munților Balcani. În 1166, împăratul Manuel I Comnen a recrutat o oaste română pentru a lupta împotriva ungurilor. La sfârșitul secolului XII, după o strânsă colaborare militară cu Imperiul Bizantin, vlahii sau românii sud-dunăreni s-au simțit serios amenințați atunci când regele Isaac al II-lea Angelos a crescut obligațile fiscale, pregătindu-și nunta cu fiica regelui Ungariei. Au încercat să înduplece autoritatea bizantină pentru a-și păstra vechile privilegii. În 1185, frații Petru și
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
este o ramură a românilor. Ei înșiși își zic "vlaș" (la singular "vla" sau "vlau̯"), dar nici acesta nu este inițial un endonim, ci le-a fost dat de popoarele vecine, care de altfel îl foloseau pentru toți românii sud-dunăreni, și îl folosesc și astăzi pentru meglenoromâni. În prezent mai trăiesc meglenoromâni mai ales în regiunea Macedonia Centrală din Grecia, unde se găsește cea mai mare parte a regiunii istorice Meglen, mai puțini în România, în Republica Macedonia și Turcia
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
infinitivului. Influența slavă a fost prima survenită în timpul formării limbii române, datorită migrației triburilor slave (care traversau teritoriul României de astăzi). Este interesant faptul că slavii au fost asimilați la nord de [[Dunăre]] , în timp ce au asimilat aproape complet populația romanizată sud-dunăreană ([[vlahi]]). Influența slavă a continuat în [[Evul Mediu]], în special prin folosirea [[Limba slavonă|limbii slavone bisericești]], în scop liturgic și ca limbă de cancelarie, până în [[secolul XVIII|secolul al XVIII-lea]]. Celelalte limbi învecinate (toate slave, cu excepția limbii maghiare
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
pe protoromânii de acolo spre Sud, în munți. În acest fel, venirea slavilor i-a despărțit pe aceștia de străbunii vorbitorilor dialectelor românești nordice (daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria). Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
utilizată până la începutul secolului al XIX-lea exclusiv de către românii ortodocși, iar cea româno-latină după modele străine numai de către românii catolici sau reformați, cu unele excepții (de exemplu Luca Stroici sau Dimitrie Cantemir - în scrierile acestora destinate cititorilor străini). Dialectul sud-dunărean aromân sau macedo-vlah a fost scris până la începutul secolului al XIX-lea numai cu alfabetul grecesc. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române au existat multe păreri contradictorii. Se presupune că limba slavonă și scrierea "chirilică
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui Miklošič, Hermann Ignaz Bidermann, într-o carte consacrată populațiilor de origine romanică
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare populare, este publicată în 1928 de folcloristul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând-o în Serbia actuală, dar admițând că erau în contact cu dacoromânii din vest. El plasează separarea lor de ceilalți români în secolul al XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
fost cel care a pus capăt „episodului bastarnic” din istoria Daciei. În contrast cu momentul Oroles, două alte episoade ulterioare îi prezintă pe bastarni în aceeași tabără cu dacii. Așa s-a întâmplat în 61 î.Hr., când bastarnii sosiți în ajutotul geților sud-dunăreni au înfrânt sub zidurile catății Histria oastea romană condusă de proconsulul Gaius Antonius Hybrida. Treizeci și doi de ani mai târziu, victoria a fost însă a romanilor, iar bastarnii, pierzându-și regele Deldon pe câmpul de luptă, au fost nevoiți
Bastarni () [Corola-website/Science/300735_a_302064]
-
cultural bizantin, printr-un sprijin consistent și constant de tip financiar, politic și cultural acordat Patriarhiei de la Constantinopol și mânăstirilor de pe cuprinderea spațiului Mediteranei orientale (de la Athos până la Ierusalim și Alexandria). Trebuie, de asemenea, subliniat că naționalitatea fiecăreia dintre popoarele sud-Dunărene datorează foarte mult dreptului de a-și mărturisi credința ortodoxă sub oblăduirea Patriarhiei de la Constantinopol, în perioada otomană. Spațiul acesta al „Bizanțului după Bizanț” este, însă, „colonizat” de imperialismul rus, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Imperiul Țarist
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
acest idiom. Ovid Densușianu considera că meglenoromânii sunt de origine nord-dunăreană și vedea idiomul lor apropiat de dacoromână. Dintre cercetătorii actuali, Petar Atanasov adoptă această ipoteză, considerând meglenoromâna ca un stadiu mai arhaic al dacoromânei. Dimpotrivă, Sextil Pușcariu susținea originea sud-dunăreană a meglenoromânilor, clasând meglenoromâna împreună cu aromâna într-un subgrup estic, iar dacoromâna și istroromâna în unul vestic. Theodor Capidan și Gheorghe Ivănescu considerau că meglenoromâna formează împreună cu aromâna un dialect sudic. Alexandru Philippide, Alexandru Rosetti și Matilda Caragiu Marioțeanu vedeau
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
dată de Vasile Pogor, iar numele ii era spus fara 'g', atunci cand i se aplica porecla. În 1866, Caragiani este membru fondator al Societății Academice Române (care mai târziu va deveni Academia Română) unde a fost ales ca reprezentant al românității sud-dunărene. Societatea dorea să aibă membrii din toate provinciile locuite de români pentru a reprezenta unitatea culturală și națională a României. În anul 1879, la 23 septembrie, în sala Ateneului Român, a fost fondată Societatea de Cultură Macedo-Română din care face
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costum și cel al românilor din ținutul montan al Orăștiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susțin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieșirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spențere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armașul mare și armașul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
vine acum să umple o reală lacună, motiv pentru care o consider un prim pas în direcția unei mai bune cunoașteri reciproce. Sunt reuniți aici, în mod simbolic în clădirea Palatului Parlamentului, români din țările vecine, cei care alcătuiesc latinitatea sud-dunăreană, români care locuiesc în Republica Moldova, Bucovina, Transcarpația și dincolo de Tisa, în fine, români ce trăiesc în Italia, Spania, Franța și Germania sau în alte țări de pe continent. Momentul reuniunii pare a fi cu atât mai simbolic ales cu cât, foarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
sosirea slavilor în Peninsula Balcanică) numai în unele areale mărginașe din vecinătatea Dunării (în Timoc și în Dobrogea). O parte din străromânii aceștia au fost împinși spre sud, în munți, iar descendenți ai acestora au devenit vorbitori ai dialectelor românești sud-dunărene, aroman și meglenoroman. La sfârșitul secolului al III-lea i.en., românii au pătruns în Peninsula Balcanică după războaiele ilirice și macedonene. Au cucerit treptat peninsula, transformând Dunărea în granița dintre Republică Română și populațiile barbare de la nord de fluviu
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
XVI-lea, Moldova și Țara Românească, precum și clericii, juzii și învățații români din Transilvania și din ținuturile vecine (Banat, Zărand, Bihor, Satu-Mare, Oaș, Maramureș) au trecut progresiv de la limba slavonă (bisericească și cărturărească), moștenire a obedienței religioase ortodoxe față de Patriarhatele sud-Dunărene (Peć sau Trnovo), la limba română, până atunci doar populară și neoficială. În secolul al XIX-lea procesul s-a extins la scriere, alfabetul slavon fiind înlocuit treptat prin cel romanic. Imperiul Otoman a început din secolul al XVII-lea
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
de pene de hultur”. Al. Gonța credea că hânsar vine de la hus, care în cehă înseamnă gâscă, și de la gans în polonă, care înseamnă tot gâscă. După o altă opinie, hânsarii alcătuiau un corp de cavalerie ușoară, format din „mercenari sud-dunăreni, de obicei sârbi, luptători cu sabia”. În campania din 1467, husarii, mercenarii din oastea lui Matei Corvin, au apărat porțile de la intrarea în Târgul Baia. Faptul că în Letopiseț este deplânsă moartea husarilor viteji în lupta de la Războieni presupune existența
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cea lucrată la roată. Probabil, această decădere tehnologică a producerii ceramicii poate fi interpretată prin prisma unor factori de ordin economic și demografic, precum criza economică a Imperiului Roman, care a provocat întreruperea temporară a legăturilor cu centrele de producție sud-dunărene. Ca factor premergător acestei situații poate fi menționată și pătrunderea triburilor migratoare, însă din secolele IV-V, fapt ce denotă o scădere a producției autohtone, ce are ca efect, pentru începutul secolului VI, creșterea ceramicii făcută la mână. Reintroducerea pe
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
mai ales că religia implica și credințele personale ale fiecărui individ. Creștinarea membrilor comunităților rurale dintr-un spațiu mai larg, precum cel carpato-danubiano-pontic, a fost înlesnită de strămutarea unor grupuri creștine din arealul urban al Daciei Romane și din provinciile sud-dunărene, eveniment produs în a doua parte a secolului al III-lea. Pentru intervalul de timp care ne interesează (secolele V-VII), religia creștină a influențat în mod semnificativ viața materială și spirituală a comunităților din teritoriul nord-dunărean. Pentru spațiul respectiv
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]