2,342 matches
-
în ultimii ani; fără a marca o tendință, ele atestă caracterul încă productiv al sufixului. De fapt, creațiile în cauză se înscriu în fenomenul mai larg al „registrului ironic”: cuvinte și forme gramaticale arhaice sau populare, parțial ieșite din uz, sufixe mai puțin productive sînt valorificate stilistic de vorbirea spontană, colocvială, care transformă marca „învechit” în semnal al distanței ironice. Compararea mai multor dicționare, a listei furnizate de Iorgu Iordan și a exemplelor actuale impune o invitație la prudență: un sufix
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
sufixe mai puțin productive sînt valorificate stilistic de vorbirea spontană, colocvială, care transformă marca „învechit” în semnal al distanței ironice. Compararea mai multor dicționare, a listei furnizate de Iorgu Iordan și a exemplelor actuale impune o invitație la prudență: un sufix atît de bine reprezentat în limbă a produs desigur de mai multe ori același derivat, înregistrat sau nu, intrat sau nu în circulație. Afirmația că un derivat în -ie este nou trebuie deci pusă sub semnul dubiului inerent. Cuvinte ca
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
mai economic al unei sintagme, termenul e o creație necesară, care chiar ar putea să se răspîndească. Nu cred că va fi suficient de puternică bariera stilistică: pe de o parte datorită conotațiilor glumețe, pe de altă parte în ciuda lor, sufixul -ie ar putea (re)deveni tot mai productiv.
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
Zafiu Derivarea regresiva (despre care s-a scris mult în ultimele decenii, cel mai constant cercetător al fenomenului fiind profesorul Th. Hristea) e productivă în mai toate registrele limbii române. Formele scurte provenite din verbe sînt adesea preferate derivatelor cu sufixe și prefixe sau împrumuturilor adaptate, mai lungi și mai greoaie. În limba actuala standard, de exemplu, o formă că acuză își concurează puternic sinonimul acuzație. În limbajul familiar și argotic, procedeul este utilizat destul de mult: i se datorează cuvinte că
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
un singur cap pe umeri și restu’ pe niciunde, de aceea logic nici nu poate fi luată în socoteală și la socoată..!!!” (Ciberplai 5.04.2003). În paralel, verbul a socoti - pentru care DOOM indică doar varianta de conjugare cu sufixul -esc (socotește, să socotească) - se mai folosește și fără sufix: socoate, să socoată. Poate că în acest caz formele sînt susținute și de ecouri literare: ele apar la Eminescu, în texte foarte cunoscute, Glossa („Te întreabă și socoate”), Scrisoarea I
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
aceea logic nici nu poate fi luată în socoteală și la socoată..!!!” (Ciberplai 5.04.2003). În paralel, verbul a socoti - pentru care DOOM indică doar varianta de conjugare cu sufixul -esc (socotește, să socotească) - se mai folosește și fără sufix: socoate, să socoată. Poate că în acest caz formele sînt susținute și de ecouri literare: ele apar la Eminescu, în texte foarte cunoscute, Glossa („Te întreabă și socoate”), Scrisoarea I („Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate”) ș.a.
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
Glossa („Te întreabă și socoate”), Scrisoarea I („Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate”) ș.a. Dar chiar fără prestigiul textului eminescian, si in cazul verbului există condițiile variației regionale și preferință pentru formele (mai scurte, măi expresive) fără sufix. Oricum, s-ar părea că mass-media și mai ales Internetul, considerate de unii instrumente și simboluri ale globalizării, pun în circulație regionalisme și arhaisme, în care expresivitatea colocviala poate să-și găsească noi surse de creativitate ludica și ironică.
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
2002); „după discuții și paradiscuții, același ministru socotea la sfârșitul anului 1998 că MApN are nevoie de 60 de aparate” (jurnalul.ro, 19.10.2000). Structura intensivă este echivalentă (fapt subliniat deja de Iordan) cu aceea formată cu un alt sufix popular-familiar, răs-. De fapt, para- e specializat pentru substantive, răs- pentru verbe, inclusiv pentru participii: “Și-a povestit și răspovestit munca de ocnaș” (EZ 3537, 2003, 1); „avea în plan un duet (...) amînat și răsamînat” (EZ 2183, 1999, 5); “adevăruri
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
ocnaș” (EZ 3537, 2003, 1); „avea în plan un duet (...) amînat și răsamînat” (EZ 2183, 1999, 5); “adevăruri știute și răsștiute” (Național, 714, 1999, 1); răs- nu este însă la fel de marcat negativ ca para-. Un loc aparte între formațiile cu sufixul grecesc para- îl ocupă paraleu (mai ales în formula leu-paraleu), în care intensitatea nu produce efecte negative, de excedare, ci mai curînd admirație. Atestat deja la Cantemir, cuvîntul e integrat azi fără ezitări contextelor moderne: „piața locurilor de muncă nu
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
ales în cel feminin (dar o asemenea impresie - prejudecată? - ar trebui dovedită), apar tot mai des unele diminutive adjectivale la modă, formații (neatestate de dicțioare; deși au fost probabil folosite spontan mai de mult, cel puțin în limbajul copiilor) cu sufixele -ic(ă) și -el. Asemenea diminutive se întîlnesc acum nu numai în oralitatea familiară, ci și în mesajele de pe Internet și chiar în presă. Sînt forme care irită adesea prin exagerare și afectare - alintare infantilă; putem constata unele reacții de
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
în schimb dulcișor), scumpic, scumpel (în DEX există doar scumpușor și scumpișor) și drăguțel (în DEX doar drăguleț, drăgulic, drăguliță). Diminutivele în discuție aparțin registrului familiar din mediul urban, în vreme ce în DEX apar echivalentele lor populare - rurale, tradiționale. De fapt, sufixul adjectival -el (pentru o formă de genul masculin) nu e surprinzător; el urmează tiparul cumințel, curățel, frumușel etc., caracterizat printr-o flexiune mixtă, preferînd la feminin sufixul -ică: cumințică,curățică, frumușică. Masculinul în -ic e mai rar; și poate tocmai
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
mediul urban, în vreme ce în DEX apar echivalentele lor populare - rurale, tradiționale. De fapt, sufixul adjectival -el (pentru o formă de genul masculin) nu e surprinzător; el urmează tiparul cumințel, curățel, frumușel etc., caracterizat printr-o flexiune mixtă, preferînd la feminin sufixul -ică: cumințică,curățică, frumușică. Masculinul în -ic e mai rar; și poate tocmai prin devierea de la modelul dominant (dar și printr-o eventuală tendință de regularizare a sistemului) s-ar explica preferința actuală pentru formele expresive, afective, în -ic, -ică
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
cloudsmagazine.com). Forma scumpic apare în contexte asemănătoare: „Poza 3 drăguț, scumpic, nu?”; „Un fluturaș scumpic!” (clopotel.ro); „Tu ești un scumpic, îmi ești tare drag, ascult cu multă plăcere muzica ta...” (guestbook.dr.myx), fiind concurată de cea cu sufixul -el: „koala (...) este un animăluț foarte scumpel” (FanClub Forum, iulie 2002); „ai un băiețel scumpel foc. Să-ți trăiască!” (co .mmunity. webshots. com); „Ești un scumpel, dulce de tot!!!” (sens.md). Afectarea diminutivală atinge uneori culmi greu suportabile, extinzîndu-se asupra
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
adesea minimale, dar eficiente din punctul de vedere al "defamiliarizării": o modificare semantică (cazul lui belea, discutat săptămîna trecută), fonetică (moaca devenit moca) sau de construcție (ca în reflexivul te bagi în seamă, asupra căruia voi reveni), uneori atașarea unui sufix redundant (prietenar) sînt de ajuns pentru a atribui marca inconfundabilă a actualității. Schimbări mai vizibile sînt desigur cuvintele noi, creațiile și împrumuturile de tot soiul (de la nașpa la cool ). Ca și în cazul modei vestimentare, se întîmplă chiar să revină
"La greu..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12030_a_13355]
-
pornind de la familie, primărie, educație, nu de la (unei) familii, primării, educații. Se observă imediat că substantivele din această categorie - de altfel destul de numeroase - sînt fie termeni culți moderni, împrumutați și adaptați fonetic (familie - din latină), fie - mai ales - formații cu sufixele -ie /-(ăr)ie și -ție. Sufixul din urmă este caracteristic tot limbii culte, moderne. În limba populară este așadar frecventă mai ales categoria derivatelor în -(ăr)ie (mândrie, prostie, beție, măcelărie); celelalte apar tot mai mult ca preluări din registrul
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
de la (unei) familii, primării, educații. Se observă imediat că substantivele din această categorie - de altfel destul de numeroase - sînt fie termeni culți moderni, împrumutați și adaptați fonetic (familie - din latină), fie - mai ales - formații cu sufixele -ie /-(ăr)ie și -ție. Sufixul din urmă este caracteristic tot limbii culte, moderne. În limba populară este așadar frecventă mai ales categoria derivatelor în -(ăr)ie (mândrie, prostie, beție, măcelărie); celelalte apar tot mai mult ca preluări din registrul cult. Excepția formulată ca o subregulă
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
puțin stabile de termeni (birul oștii, birul lefilor, birul untului; darea pentru stupi; dijma din brînză etc.) - , dar foarte numeroase sînt seriile întregi de derivate, forme care atribuie noțiunii o mai mare persistență. Cea mai reprezentativă serie e construită cu sufixul supinului verbelor de conjugarea a IV-a (-it), frecvent atașat sufixului de agent -ar, producînd deci varianta -ărit: albinărit, beșlegărit, căminărit, cășărit, cepărit, cerărit, ciblărit, ciohodărit, cîrciumărit, concerit, cornărit, cotărit, fumărit, găletărit, gărdurărit, ghindărit, grosărit, ierbărit, măjărit, morărit, oierit, părpărit
Biruri,taxe, impozite by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12183_a_13508]
-
pentru stupi; dijma din brînză etc.) - , dar foarte numeroase sînt seriile întregi de derivate, forme care atribuie noțiunii o mai mare persistență. Cea mai reprezentativă serie e construită cu sufixul supinului verbelor de conjugarea a IV-a (-it), frecvent atașat sufixului de agent -ar, producînd deci varianta -ărit: albinărit, beșlegărit, căminărit, cășărit, cepărit, cerărit, ciblărit, ciohodărit, cîrciumărit, concerit, cornărit, cotărit, fumărit, găletărit, gărdurărit, ghindărit, grosărit, ierbărit, măjărit, morărit, oierit, părpărit, pogonărit, poștărit, prisăcărit, săpunărit, sărărit, stînit, stupărit, tutunărit, țigănărit, văcărit, vădrărit
Biruri,taxe, impozite by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12183_a_13508]
-
și politica lingvistică, se pot stabili relații complexe. Ministru, de exemplu, apare în DEX cu formă unică de masculin. În schimb, în dicționarul academic (DLR), sînt înregistrate formele ministreasă, ministresă și chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu mențiunea "neobișnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit - singurul posibil în epocă - este "soție de ministru". Varianta ministresă, considerată o adaptare după fr. ministresse, era folosită, cam în aceeași perioadă, de Vlahuță. Florica
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de presă și admise oficial, dar contestate de Academie. Și în româna actuală, în presă și în Internet, se constată în primul rînd răspîndirea destul de mare a formei ministră: formată cu sufixul moțional cel mai productiv (care a creat și formele ingineră, studentă, președintă etc.); sînt peste 300 de citate, cu sensul actual, evident, de "ministru femeie". Contextele sînt eventual informale, cuprinzînd formulări mai directe, dar nu neapărat agresive și peiorative: Când
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
apare varianta ministreasa: "Iată răspunsul magistral, rostit de ministreasa MEC" (ziua.ro, 1.07.2002); "Presa a intrat în posesia documentației. Ministreasa a negat cu infatuare" (graiul.ro 7.04.2004). Nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni faptul că unele sufixe feminine ar avea conotații peiorative: în română e vorba în primul rînd de registrul stilistic, de ruptura dintre limbajul popular și cel cult. Ca și vocativul sau alternanțele, formele populare sînt simțite de vorbitori ca "nerespectuoase". Altminteri, în uz pare
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
gugălesc de-aiurea"; "na și john saul că poate e greu de gugălit"; "am gugălit ce-am gugălit și n-am găsit nimica" etc. După cum se poate observa, noua creație e încadrată în română în clasa verbelor în -i, cu sufixul 'esc: cea care caracterizează registrul familiar-argotic (la acceptarea formei a jucat poate un rol și asemănarea fonetică cu verbe deja existente: a migăli, a piguli etc.). Din punct de vedere sintactic, verbul se folosește intranzitiv, desemnînd activitatea ("Am guglit vreo
"A gugăli" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12662_a_13987]
-
n-avui timp la dispoziție pentru gugălit bibliografie"). Cum se vede din exemple, e folosit frecvent supinul, aflat la limita substantivării ("Spor la gugălit"). E însă deja prezent și un substantiv derivat, abstractul verbal, previzibil în registrul familiar-popular, format cu sufixul -eală: "Zic și io una repede că nu am vreme de gugăleală"; "după o gugăleală sumară reiese că pesa e a lu' un nenea". Probabil că verbul a gugăli nu e foarte important; aproape sigur e o creație de circulație
"A gugăli" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12662_a_13987]
-
Rodica Zafiu Sufixul -ciune s-a fixat în istoria culturală a limbii române ca emblemă și etichetă ironică a curentului purist din secolul al XIX-lea al lui Aron Pumnul: ciunismul sau pumnismul. Cum se știe, teoria lui Pumnul se întemeia pe evoluțiile
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
derivate, în general de la verbe, în unele cazuri și pornind de la adjective: amărăciune, deșertăciune, goliciune, înșelăciune, plecăciune, slăbiciune, spurcăciune, stricăciune, urîciune, uscăciune, vioiciune. S-a întîmplat ca multe dintre acestea să aibă sensuri negative, fapt care s-a reflectat asupra sufixului, adăugînd la nuanța sa învechită și o conotație peiorativă. În ultima vreme, circulă tot mai mult un derivat care pare de dată relativ recentă: furăciune nu a fost înregistrat de Dicționarul Academic (DA), nici, ulterior, de DEX sau de MDA
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]